anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Peste câteva zile urmează să merg prima oara cu avionul, pe o distanță destul de mare București - New York (cu escala in Olanda). Problema mea ar fi aceea că de câteva zile mă simt cam rău, nu prea pot să mănânc pentru că am o senzație de greata, iar eu am mai avut probleme la stomac (reflux gastric). Pe lângă asta mai este și frica de avion, dar nu mă refer la faptul că mi-e frica că voi avea un accident ci de faptul că o să îmi fie rău în avion și nu voi putea controla asta, plus că starea psihică nu mă ajută deloc când mă gândesc că trebuie să plec, deja am amânat plecarea cu o săptămână. Mă gândesc că dacă acum mă simt puțin rău când o să fiu în avion starea de rău o să se intensifice și nu prea as vrea sa dau in alte belele. Voi ce spuneți, ce sfaturi aveți pentru mine?
Mulțumesc anticipat și sper că am nimerit categoria.

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător
| Lola200228 a răspuns:

Asta e in capul tău și te inteleg perfect. Stiu cum e sa te stresezi ca o sa pățești ceva e un fel de atac de panica. Eu îți sugerez ca pe timpul zborului sa respiri adânc de multe ori și din abdomen nu din torace, te vei relaxa complet și o sa uiți de frica. De obicei noi ăștia cu anxietate ne gândim numai la rele dar sa știi ca mereu când ne gândim la rău se întâmpla opusul adică te simti bine. Eu cel puțin mereu când am gândit de rău intr-o situație de fapt a fost chiar bine.
Respirația e cel mai utila metoda încearcă și acasă și o sa vezi. Poți sa îți cumperi de la farmacie Sedatif Pc ii un fel de calmant care te relaxează și nu are reacții adverse chiar deloc, asta iau și eu și am 18 ani. Deci te ajuta. Nu e tare dar e destul de bun. Dacă simti greață îți propun sa mesteci guma puțin mai mentolata, îți da o stare de prospețime și te și relaxează. O sa fie bine, o sa vezi! Nu te mai gandii la prostii ca o sa fie bine deoarece după rău vine bine. Succes. Sa scrii aici cum a fost.

9 răspunsuri:
| doctorandus a răspuns:

Daca faci prostii la bord te da jos din avion.

floresdemayo
Userul Lunii
| floresdemayo a răspuns:

Întreabă la farmacie, poate că îți recomandă niște medicamente pe care sa le iei inainte de a pleca in calatorie.

Citeste și istorisirea unei persoane, aflată in situatia ta: http://www.vice.com/......cu-avionul

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Emetiral.

| Yuoia a răspuns:

Ai sa fii surprins dar in avion nu ai rau ca in masina. Nu exista asa ceva. Starea ta e data de emotii. Tu te stresezi in loc sa te bucuri ca mergi cu avionul.
Daca ai merge trei saptamani cu vaporul, care te zgaltaie incontinuu, ce ai face?
Eu propun sa-ti iei un aparat foto si sa faci fotografii din avion: la nori, la satele peste care treci, etc. Pana in Olanda, uiti ca ti-e rau si mai departe e usor, ca vei dormi (probabil).
Drum bun!

suntserios
| suntserios a răspuns (pentru Yuoia):

Cine vede satele de la 11km distanta din aer?

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Am zburat și eu cu avionul București - Londra - New York; New York - San Francisco; Key West - Miami - Seattle; Seattle - North Carolina - Washington DC și nu am pățit nimic. Starea de de la tine începe, iar în avion nu este chiar atât de rău. Iar în Olanda unde zici ca ai conexiunea vei zbura cu un adevărat Boeing gigant pentru ca avioanele pentru curse transatlantice sunt foarte mari față de astea care zboara prin Europa. Ai sa te convingi. Și în plus, când avionul a luat altitudine zici ca avionul sta pe loc. Mai rău la decolare - aterizare unde zdruncina un pic, dar nu trebuie sa îți faci griji deoarece ești prins în centuri.

| Yuoia a răspuns (pentru suntserios):

In nici un caz telefonul tau. Doar un aparat foto.

suntserios
| suntserios a răspuns (pentru Yuoia):

Deci practic ca sa nu ii fie frica ii avion ii recomanzi sa isi cumpere un apart foto de macar 2000euro?

| Altadata a răspuns (pentru Lola200228):

Mersi mult de răspuns! Nu cred că îți voi mai povesti cum a fost pentru că nu voi mai pleca până la urmă, stare de sănătate nu îmi permite sa mai plec așa că am anulat biletul de avion.