Bună TPU!
Vreau ca în următoarele rânduri să expun toate detaliile pe care le știu legate de problema mea cu atenția. Am tot reflectat asupra ei și de data asta chiar îmi doresc foarte mult să o pot ști rezolva, să știu ce se poate aplica în cazul meu. Fiindcă formulată așa: "Am mereu probleme cu atenția. Mă pierd mereu" sau ceva în genul este destul de vag. Este ca și cum aș spune "Vreau să învăț informatică" și nu "Vreau să încep să învăț noțiunile cutare din informatică, să văd cu ce se mănâncă, dacă merge treaba, cum merge treaba".
Acum am să intru în zona amintirilor de când eram mic copil: Cam toată copilăria mea cât și în general (până și în ziua de azi) am fost mai izolat de felul meu. Obișnuit să stau acasă și în casă, cu părinții, toată treaba s-o fac pe-afară și în jurul casei. Petreceam mult timp la TV și calculator. Faza este că îmi plăcea mult să mă uit la diverse filme sau desene animate însă toate scenele le doar admiram, și-atât. Creierul meu nu era obișnuit să fie atent la cadre, ca apoi să le poată discuta cu cineva. Adică, dacă după ce vedeam un episod dintr-un serial sau mai știu eu ce, mă întâlneam cu alți copii ca să discutăm despre acel episod, eu nu-mi aminteam detaliile. Nici nu știam cum anume să povestesc ce am văzut. Pot face aici o analogie cu o melodie faină la care mereu am admirat coloana sonoră, cât de fain se aude dar abia apoi m-am trezit, luând modelul altora, să fiu atent și la scenele cu imagini și la versurile din melodie. Atunci când am văzut că asta era normal.
Când era vorba de ceva eveniment din viața de zi cu zi, iarăși, eu știam doar să-l savurez, nu știam să-l și descriu. (Cel puțin geografic, cu recunoașterea traseelor, cu recunoașterea florei - a copacilor, a mai știu eu ce se află pe pământ, am stat de când mă știu prost.). Atunci când am văzut, cred că pentru prima dată, cum alții descriau niște etape pas cu pas fie în realitate fie în ceva articol (cred că e clar la ce mă refer) am fost suprins. Am fost șocat. Cum puteai avea răbdare să explici totul pas cu pas. Eu cel puțin nu așa funcționam (deși îmi plăcea rezultatul, când cineva explica pas cu pas), ci doar savuram, atâta tot.
Nu mi-a plăcut mereu să citesc. Dar am avut multe clipe în care m-am surprins pe mine însumi luând fie o carte, fie o revistă în mână și citind. Și cam toate dățile în care am citit ceva au avut un punct comun: Luam o pagină, citeam din ea fie o propoziție, fie un paragraf, apoi îl reciteam. Mă gândeam la altceva între timp și iarăși reciteam. Mi-am zis de multe ori că e ceva neregulă cu mine, cum citesc, dar am trecut de multe ori peste. Nu că am rezolvat problema. Doar am ignorat-o.
Faptul că mereu aveam probleme cu atenția (la care mai adaug stilul de a face lucrurile foarte foarte rapid, de a mă grăbi când merg pe drum, de a fi mereu pe fugă, de a nu avea răbdare, de a face totul în grabă, de a nu ști ce întreba pe un om iar mai apoi de a-i cere explicații după lungi pauze de timp sau de gândire) m-a dus destul de bine în depresii și gânduri negre (referitoare la suicid). Mi-a durat destul de mult timp până să-mi dau seama că eu nu gândurile acelea negre trebuie să le tratez ci problemele care m-au adus până în acel stadiu. Fiindcă acele gânduri, dacă le iau așa, sunt doar consecințe ale unor gânduri negative intense și foarte frecvente care aveau ca rezultat vorba "Nu mai suport!".
De asta spun că vreau să încerc să-mi antrenez pe cât se poate de mult atenția. Alt exemplu era de fiecare dată când eram înconjurat de un grup de oameni și nu mai puteam fi atent la drum, pe unde merg, că eram atent la acele persoane. Consider că pot vedea această atenție ca pe ceva care poate fi antrenat. Eu, cum am fost obișnuit de mic copil să nu "casc ochii", să stau la locul meu, mai cu privirea în pământ, mai cu privirea spre interiorul meu (când mă gândeam "De ce?"), cred că atenția mea a avut mult de suferit.
Am fost la psihologul de la universitate la multe ședințe iar el mi-a recomandat să citesc zilnic minim 2 pagini, ca antrenament pentru minte. Azi mi-am făcut niște analize de magneziu și de calciu, să văd dacă nu și lipsa vitaminelor e o cauză pentru problemele mele de gândire.
La filme m-am lovit de multe ori de chinul de a mă pierde în scene, de a trebui mereu să dau înapoi după scena ce tocmai a trecut, de a urmări cu greu subtitrarea. Am ajuns într-o vreme, parcă, să nu mai pot urmări niciun film, fiindcă depuneam prea mult efort. Mă rog, am ajuns într-o vreme să consider că e prea mult efort din partea mea să gândesc, că toți au ceva de zis și că nu mai suportam. Dar am trecut peste acea perioadă.
Mi-a recomandat cineva un site cu jocuri pentru antrenarea atenției. Apoi psihologul mi-a recomandat alt site în gen.
Întrebarea mea este: Ce anume să știu că mă poate ajuta ca să-mi dezvolt, sau cel puțin să-mi recapăt (dacă am ce recăpăta) atenția? Am făcut ieri un test să mă uit până la final la un videoclip de pe Youtube, la fiecare scenă și imagine în parte. Am observat că am depus efort să fiu atent la fiecare mișcare. Să citesc zilnic? Chiar dacă zilnic citesc destul de greu și trebuie s-o iau de la capăt cu unele informații după ce tocmai le-am citit? Să am grijă cu alimentația mea? Cu ce mai exact? (Aștept deci rezultatele de la analize). Și vor dura mult toate aceste exerciții? Vor fi bune la ceva? Fiindcă dacă voi ști sigur că vor dura, nu am să mă plâng, ci măcar am stă știu un lucru, am să știu care e prețul pe care-l plătesc pentru atenția mea. Fiindcă am mare nevoie de atenție bună. Mai ales la cursuri la facultate, unde m-am pierdut de n ori și am ajuns să dau o restanță la un examen, pe care l-am picat cu 2 și l-am luat în vară cu 9 după ce am acordat suficient de multă atenție la studiu. Fiindcă am observat de multe ori la mine: Dacă cineva are răbdare să-mi explice o noțiune pe care nicicum n-o pricep, sau dacă îmi dau toată silința să învăț o noțiune nouă (mă pot pregăti să bag la cap administrându-mi un fel de șoc, în care mă gândesc cât de important e acel lucru și că ar fi trebuit să-l știu foarte bine) ajung să o înțeleg foarte bine. Pot avea la un moment dat impresia că aș fi un geniu, dacă mă compar cu eu de dinainte, pe care îl numeam prost fiindcă înțelegea destul de greu.
Am făcut la psihologul de la universitate anul trecut un test de atenție și mi-a ieșit rezultatul sub limită. Când am făcut școala de șoferi mi-am dat "examenul" în sensul că acolo problemele mele de atenție și-au făcut de cap și mă blocam sau uitam lucruri care erau de fapt foarte simple.
M-am străduit să ofer cât mai multe detalii despre această problemă de atenție iar dacă nu am oferit destule sau unele dintre ele sunt foarte confuze, vă rog să-mi spuneți, să-mi spuneți la ce să fiu atent, la ce detalii, pentru o diagnosticare cât mai bună a problemei cu atenția din viața mea.
Mă pot ajuta singur? Am neapărat nevoie în continuare de un psiholog?
Cum?
Mulțumesc anticipat!

Cred ca deja ai pornit treaba.
Descrierea de mai sus arata despre tine mai degraba ca esti minutios, observi si descrii detaliile. Deci esti si (capabil) de atentie. Esti introspect, ai ambitie sa corecetezi ceeace multor altora nici nu le pasa la ei.
Poate va trebui sa-ti inventezi tu insuti misiuni care sa iti antreneze progresiv atentia, dar sa nu fie doar sterile si fade. Misiuni care sa te si pasioneze. Poate studiul unor aspecte ale pshiologiei este o poarta de intrare. E cunoscut si faptul ca acei care simt ca au un handicap intr-un domeniu ajung sa-l stapineasca mai bine ca altii cand se mobilizeaza.
Si nu in ultimul rind. Fii sigur ca nu te judeci nici prea aspru. Esti un tip de personalitate care corectat atita cit trebuie isi va primi rolul sau.
Imi pare rau ca nu am sfaturi concrete pentru tine. Si eu sunt un superficial. Dar am supravietuit :-)

Un mod posibil ar fi sa inveti un instrument. Pian, chitara. Sa cinti dupa note sau ureche. Sa inveti piese din ce in ce mai complexe pe care sa le executi dind sunetelor nuanele si tariile potrivite.

Nu ai spus ce facultate faci.
Alimentatia trebuie sa fie variata. Nu te lua prea mult dupa dogmele la moda. Ecologic, organic si sustenabil nu te ajuta mai mult.
Mai ajuta sa faci miscare regulat si sa nu fi sedentar. Forma fizica face bine in mod dovedit formei psihice.
Gaseste-ti un tel profesional care sa te duca de nas inainte. Cind iti place ceva trebuie sa te lege ca sa nu faci lucrul acela.
Rezultatele bune asa cum le descrii, oadata stimulate si repetate, pot da si ele un efect de avalansa.
Nu ai liniste? Poate e de cerdetat o forma usoara de ADHD? Nu sunt specialist.
Eu nu cred ca esti "bolnav".
Daca vei avea acces la testul psihologic, ai putea periodic, la o luna, doua sa iti verifici progresele in atentie.

Salut,

Eu inteleg asa: metaforic vorbind, te afli intr-o padure si vrei sa ieso din ea. Ai doua optiuni:

1. Sa descoperi iesirea singur, urmand diverse semne, urme de poteci si intuitia, dand dovada de sarguinta... si asta inseamna ca rezolvi singur.

2. Sa iei un ghid si sa iesi mai repede de acolo ca sa iti traiesti viata... si asta inseamna ca iei un ajutor.

Tu ce ai alege?

Dacă nicicum nu merge prima variantă atunci a doua.
Deci dacă nu mă descurc singur, caut ajutor. Ce altceva pot să fac?

Facultatea de Informatică.
Ca și sport, am început miercuri prima zi de înot iar azi merg iarăși.

Daca mi se permite o parere, "padurea" are mai multe iesiri. Chiar daca ceri ajutor, nimeni nu stie mai bine ca tine incotro vrei sa ajungi.
Cred intr-o metoda combinata, in care te mai sfatuiesti periodic cu psihologul iar in rest lucrezi singur. La reintilnirea cu el poti sa reevaluezi cu ajutorul testului.

Inot e perfect! Apa nu te lasa sa te grabesti. Tragi concluzii dupa vreo luna de inot. Incearca sa nu intrerupi. Fa-o de placere. Retine senzatia traita de placere combinata cu durere atunci cand incepi sa obosesti dar ajungi la capat, dorinta de a o retrai si alta data.
Asta vei incerca sa retraiesti si cand inveti, cand, cum spuneai, iti reuseste ceva cu truda. Retine senzatia de satisfactie de dupa si incearca sa devii "dependent". Nu numai sa inveti lucrurile pentru ca sunt importante, ci si de dragul placerii de dupa.

Pai... ce anume te opreste sa cauti un ghid prin padure?

E adevarat ca padurea are mai multe iesiri, dar in general, fara o directie ajungi in padure sa mergi de multe ori in cerc sau spirala, facand ca un drum de iesire de cateva zile sa dureze o viata.

Ai putea sa incepi cu asta. Si ai mai putea sa incerci sa ajuti persoane in varsta sau ma rog ce te atrage pe tine. Intr-o institutie. Gen azil, ONG, etc. Ai grija doar sa nu aluneci pe partea asta si sa ramai doar in domeniul acesta.

Sa vezi problemele altora care in general sunt mult mai grave, vor pune in cu totul alta lumina ceea ce crezi tu despre tine. Si apoi ajuta si la suflet, nu neaparat pentru un loc mai in fata la inviere, ci asa... general.

Nu te oprește nimeni să apelezi la sprijin din afară, ba încă în multe situații e util și necesar.
Spuneam însă că dacă nu ai personal o idee a ceeace vrei sa realizezi riști să fii îndrumat nu chiar în direcția în care dorești. Nu e știință exactă.
Un dubiu pe care il am este constatarea că de prea multe ori "pacienții" ies de la acești "ghizi" cu prea multe nelămuriri în ce privește modul în care trebuie să pună în practica ceeace li s-a recomandat, dacă li s-a recomandat. Intrebarile ajung să fie puse pe TPU cand de fapt ar fi fost rolul psihologului să pună la dispoziție la terminarea ședinței și o foaie de parcurs. De la el trebuie să știi dacă mai trebuie să revii și cand, la ce interval. Interesul ni-l apărăm noi înșine. Ceilalți ne ajuta cum pot dar pe riscul nostru. Dacă reușim, e meritul lor :-)

Se spune ca si cel mai lung drum... incepe cu primul pas. Primul pas este o asemenea persoana.

Acea persoana trebuie doar sa ne arate o cale. Oricare.

Drumul cu el va fi al lui. El va putea deveni mai bun, mai rau sau cum iso doreste.

Singura lui problema este ca sta pe loc. Si se aplica principiul apei statute. Se umple de mizerie.

Am citit 3 intrebari diferite pe care le-ai adresat pe TPU. Ești foarte bun în a relata detalii situații și în a explica ce simți. De asemenea sa scrii mult ceea ce presupune răbdare. Cred ca deficitul de atenție distributiva vine din dorința de a cunoaște și a asimila mai multe informatii simultan.Inteligent ești trebuie sa Îți antrenezi creierul si sa te detensionezi... înotul te va ajuta mult.

Exact! Citor tineri le pasa de astfel de aspecte la înșiși și nu așteaptă sa se adapteze lumea după ei?
Aceasta întrebare mi-a stârnit mai mult admirația decât îngrijorarea.

Salut!
Îți mulțumesc pentru complimente însă deja termenii de "inteligent" și "prost" îmi creează mai mult stres. Dacă cineva mă numește inteligent eu mai degrabă încep să mă stresez ca să dovedesc asta (altfel să mă numească prost, nu?) decât să mă bucur de calitate. Sunt om. Că pot avea idei bune sau tâmpite e partea a doua. Și apreciez de mii de ori mai mult un om cu care pot vorbi sincer, care mă poate vedea pe mine așa cum sunt eu, de care să nu mă ascund deloc, decât un om care să mă laude că sunt inteligent sau pentru alte calități.
Am început să înot. Dar e cam dificil pentru mine. Am luat deja 2 lecții de înot. Încă nu mi-am potolit frica de apă. Sunt deci cu instructorul că nu risc să mă înec și să mor. Cel puțin nu acum, nu acum vreau să mor (asta dacă am vrut vreodată).

Și...mi-am amintit de citatul (Flaubert). Dacă nu ar fi prostia nu ar fi existat nici inteligenţa.

Tu nu poți accepta un compliment, (dezinteresat în cazul meu fiind o persoana străină nu mă poți acuza de intenții ascunse) pentru ca tu te subestimezi și nu esti mulțumit de tine prin urmare nu poți accepta ca cineva poate sa vadă în tine calități nu doar defecte. Mult succes la înot și eu trag de mine cu școala de șoferi nu sunt o fana a mașinilor o văd ca pe o necesitate, depind niște suflete de mine.

Da, dar mai bine să declar că am defecte decât să mă laud cu calități.
Și mai bine să fiu pesimist chiar când situația nu pare rea și apoi să mă bucur decât să fiu optimist și să sufăr o dezamăgire.
Iar școala de șoferi.A fost cea mai grea activitate pe care am făcut-o până acum. Nici eu nu sunt fan al mașinilor iar problema cu atenția m-a taxat destul de mult.

Incearca sa iei legatura cu cei de la danom.ro, sunt psihologi care lucreaza cu probleme de genul prin joc la copii si sigur stiu ce sa iti recomande

Daca imi permiti o parere, cu observatia ca nu incerc sa iti schimb abordarea.
> Da, dar mai bine să declar că am defecte decât să mă laud cu calități.
Partea declarativa dupa parerea mea nu are mare valoare de intrebuintare. Indiferent cum declaram o insusire a noastra, ea este asa cum este.
In schimb, atunci cand in formul tau interior evaluezi ceva ca fiind mai prost decat este sau invers, eventual din teama de a nu fi dezamagit, deformezi realitatea. Pentru asta exista riscul sa platesti. Ori afectezi prea multa energie pentru ceva care e aproape rezolvat, ori treci cu vederea ceva cu care chiar merita sa lucrezi.
Genul acesta de modestie e spectaculoasa si tentanta, dar cit de pragmatic este?
In cazul de fata, atunci cand apelezi la parerile altora, este de asemenea discutabil daca informatia care li se pune la dispozitie este distorsionata, chiar si cu buna intentie.

In orice caz, it is anyone's choice :-) toti facem asta cand si cand.