Buna tuturor!
Am o stare de deprimare toatala. Parca am un ceas psihic care ma anunta cand e timpul pentru inca o criza depresiva. Am zis ca, daca tot e vacanta asta de doua saptamani, sa invat mai mult pentru bac, dar nu am reusit sa fac decat doua teste la romana, cateva eseuri si cateva schite pentru subiectul al doilea. Pur si simplu vreau sa stau numai in pat, sa dorm, sa nu fac nimic. Am incercat sa citesc, dar nu are efect, nimic nu imi distrage atentia de la starea in care sunt. Nici macar nu ma mai obosesc sa imi schimb pijamalele, stau toata ziua in pat si nu ma pot concentra asupra a nimic. Nu stiu ce sa fac. Mereu am stari din astea si daca nu reusesc sa ma adum cumva, nu o sa mai iau nici bacul. Chiar nu stiu ce sa fac. Stiu ca multi reusesc sa treaca peste, dar eu pur si simplu nu pot. Daca sunt printre voi tineri care se confrunta cu episoade depresive severe, as dori sa aflu cum reusiti sa treceti peste. Mentionez ca ma confrunt cu aceste probleme de cand aveam vreo 13 ani. Pur si simplu, cand am asemenea stari, nici macar nu reusesc sa vad peste ziua de azi. Parca nu as mai exista. Viitorul meu se stinge. Am incercat sa vorbesc cu un psiholog, dar nu am rezolvat absolut nimic. Imi este groaza ca o sa ajung sa imi pierd timpul pretios din viata cu asemenea momente. Parintii mei imi spun ca sunt lenesa si ca fac asta doar ca sa nu invat, ca nu o sa ajung nimic in viata cu toanele mele. Pur si simplu am momente in care nu mai pot. Vad cum zilele trec pe langa mine si nu fac nimic, nu invat pentru bac. Sunt in urma cu materia, la scoala nu prea se preda cine stie ce si trebuie sa recuperez singura. Sunt obosita tot timpul cand am astfel de stari. As dormi si as sta mereu. Nici sa ma spal pe dinti nu mai am energie. Cand am vorbit cu psihologul despre asta, mi-a spus ca trebuie sa imi fac un program si nu am reusit sa urmez programul, pentru ca mintea mea parca este blocata. Nici nu stiu ce mai simt.
Daca aveti vreun sfat, va ascult.

Depresia ta e clinica și cronica din păcate. Sa produs un dezechilibru chimic al creierului, când s-a produs prima data, atunci sa numit episod depresiv, și atunci imediat trebuia tratat la un psiholog. Dacă ai momente ok și momente frecvente în care faci astfel de crize depresive se numește oficial depresie recurenta. Încearcă sa mergi la un alt psiholog și sa pui în practica ceea ce te învață acesta, dar de obicei când depresia a ajuns la acest nivel din păcate doar pastilele chimice te mai pot salva. De ce spun asta? Deoarece aceasta depresie îți ia toată energia, voința, efectiv te face nefuncționala! Dacă aplici ce ți se spune nu funcționează fiindcă la tine e o problema ce tine de neurotransmitatori, e posibil sa ai un deficit mare de serotonina. Dacă te forțezi sa faci unele lucruri nu merge, și nu trece depresia, ba mai rău se agravează. Încearcă sa iei vitamina D si magneziu o luna de zile, și sa ieși puțin mai des din casa la aer curat. Nu te izola fiindcă vei înrăutății situația care e oricum destul de serioasa. Trebuie sa o tratezi, altfel vei ajunge și la ideatii suicidare, gânduri privind auto-distrugerea.

Este foarte greu sa treci peste un astfel de moment, ogramada de ani m-am confruntat cu asa ceva, nici în prezent nu am scăpat complet. Deși probabil nu o sa simți sa faci acest lucru, incearca din rasputeri sa faci exerciții fizice înainte de a dormi, și după ce te trezești. Apoi ia magneziu B Complex de la Eurovita o luna, dar sa nu încetezi cu exercițiile fizice.

Buna! O sa incerc. Din pacate, am ajuns deja la ganduri suicidale, intrucat pur si simplu nu imi vad rostul in lume. Sunt un element inutil, care ocupa un spatiu degeaba. Nu am preocupari, nu am prieteni, pentru ca pur si simplu nu ma pot face placuta intr-un grup. O sa incerc sa iau legatura cu un alt psiholog, dar, vezi tu, aici eu am pus aceasta intrebare pentru ca sunt ca o anonima, nimeni nu stie cine sunt eu in realitate, nu trebuie sa ma prezint, sa ma justific, insa cu un om fata in fata nici macar nu o sa reusesc sa ma destainui, pentru ca imi ia mult timp pana sa ma familiarizez cu cineva si sa ma simt confortabil. De asta am tras atat de timp ca sa nu merg la alt psiholog. Pentru ca imi este greu. Simt ca nu am nici macar un rost. Parintii mei sunt ca niste straini pentru mine, nu vorbim niciodata, nu mancam impreuna, avem vieti individuale in aceeasi casa.

Sport + alimentatie cum trebuie = love

"Parintii mei sunt ca niste straini pentru mine, nu vorbim niciodata, nu mancam impreuna, avem vieti individuale in aceeasi casa."

Nu știam acest lucru. Depresia ta e cauzata de mediu familiar din ceea ce ai menționat tu asa reiese.
Probabil te simți respinsa de proprii părinți, marginalizata, ca nu îți acorda atenția cuvenita, ca nu sunt alături de tine, nu te sustin, și ca nu te sprijină moral. Acest lucru te-o făcut sa te simți o ființa inutila, neimportanta în ochii părinților, nu ai primit efectiv validare, afecțiune din partea lor, acest sentiment sa stocat la tine în memorie și o rămas în subconștient. Ar trebui sa fi mai deschisa cu ei, sa fi mai sociala, și sa le atragi atenția ca atitudinea lor nu e una tocmai potrivita, ci una distructiva atat pentru ei, cât și pentru tine (mai ales pentru tine)
Vorbeste cu ei, și spune-le ca te afectează mult aceast comportament a lor, indiferenta și egoism. Sau poate și ei au depresie și tu în tot acest timp le-ai copiat tiparul de gândire, de a te comporta într-un anumit mod necorespunzător și destructiv.
Ar trebui sa faceți o consiliere psihologica cu toți, familiara. Nu e ok cum va comportați unii fata de alții, ca nu sunteți uniti, și ca nu sunteți apropiați. Acest lucru a contribuit la sănătatea ta mintală, asa reiese din toată aceasta poveste scurta relatata de către tine.
Ai nevoie de un prieten /prietena fizic (nu online) cui sa ii spui toate problemele tale, sa te descarci într-un fel, sa te eliberezi.
Eu ți-aș sugera sa te apuci de un hobby, și sa te ții de el. Sa te înscrii la înot, la un dans, sau ce lucruri ti-ar plăcea ție sa îți ții mintea ocupata și sa faci ceva ce îți place.
Eu as putea sa ma vad cu tine daca ești fata și sa îți fiu alături dar nu cred ca suntem din aceeași localitate.
Fi mai deschisa cu părinții tăi, nu te mai izola în camera după ce mâncați, du-te și vorbește cu ei, nu te mai închide în tine.

Să îți faci un prieten fictiv. E straniu dar funcționează la copii mici, va funcționa și la tine. Discută cu el. Scoate-l la plimbare, pe balcon, pe terasă, plimbă-te cu el prin cameră. Dacă nu deranjezi familia, vorbește cu el cu voce tare.

Nu stiu cat de mult va functiona, dar eu si asa mai vorbesc singura uneori.

Da, va funcționa. Mesaj privat sau felicitare și rezolvăm, chiar repede.

Singurul hobby care imi place este cititul. In ara aceasta am citit 30 de carti, doar pentru ca pur si simplu imi place. Starea mea depresiva a inceput atunci cand a murit bunica mea, cand aveam 13 ani. Ea m-a crescut si a fost foarte greu sa uit acest lucru partial, sa ma obisnuiesc(,) cu disparitia ei.
Multumesc!

Am incercat sa imi pun ordine in viata. Numai ca mereu intervine cate ceva si se intampla sa nu mearga bine, asa ca toate eforturile mele se duc de rapa.

Iti recomand cu toată căldura sa cauți un psiholog ce lucrează cu casa de asigurări sau unul ce lucrează pro-bono. Exista un grup pe Facebook numit "Psihoterapie", poți sa pui acolo o postare în care spui ca ai nevoie de un psihoterapeut și explici situația ta, ca n-ai cum sa-l plătești. Și în București știu ca exista o asociație ce pune la dispoziție psihologi pentru minori, total gratuit.

Iti doresc mult succes la bac și sper sa prinzi curajul sa vezi un profesional.

Am vazut profesionisti si inainte, dar nu m-au ajutat. Legat de gratuitate la psiholog pentru minori, eu am aproape 19 ani, peste 3 luni îi voi implini.

Imi pare rau sa aud asta, știu ca mulți își găsesc greu un psiholog potrivit. E ok dacă nu mai ești minora, tot poți sa te duci la unul cu trimitere de la medicul de familie sau la unul ce lucrează pro-bono. Te rog sa nu renunti din a cauta, ok, altii nu te-au ajutat, asta e problema la ei, ca nu sunt compatibili cu tine, asta nu înseamnă ca n-o sa găsești pe cineva ce sa fie pe aceeași lungime de unda cu tine.

Draga mea,
În ceea ce ai descris mă regăsesc parțial pe mine.
Depresia mea a început prin clasa a IX a, când mi-am dat seama că numai eu nu aveam prieten, restul colegelor aveau.
Plângeam periodic, dar de învățat învățam.
Plângeam cam fără motiv. Atunci era totul bine.
În primul rând, cred că trebuie să mănânci bine.
Apoi să te speli, pe dinți și pe corp.
Trebuie să înveți.
Dacă nu iei bacul, o să îți fie mai greu. Gândul ăsta poate să te motiveze.
Cred că bunica ta ar dori ca tu să înveți, să iei bacul și să nu mai ai depresie.

Intervine cand lasam noi sa intervina. De fapt incercam sa ne agatam/sa ne ascundem in spatele unor scuze, nimic altceva. Nu te acuz, nu intelege gresit, si eu fac adesea la fel.

De invatat mereu ma pun la punct, la un moment dat. Media mea a iesit a
Di

din clasa a noua pana acum 10, numai ca strea asta ma termina. Pur si simplu sunt ca o carcasa uneori, iar aceste fluctuatii de comporatment si perceptie ma fac sa ma gandesc la mine ca la o straina- azi sunt bine, iar maine ma simt rau. De invatat invat mereu cand ia sfarsit starea asta de neputinta, insa nu stiu cum sa o opresc. La tine, legat de prieten, nu era ceva care sa te faca sa suferi-urma sa vina totul de la sine la momentul in care erai si tu pregatita-. Asta e problema mea: nu pot controla aceste stari. Se intampla sa se declanseze fara un motiv anume: pur si simplu. Si parca se intampal mereu cand incep si eu sa ma simt mai bine. Am incercat sa ma controlez, dar nu pot. Pur si simplu ma simt mai rau cand incerc sa gaseac in mine o explicatie. Asa ca stau si astept sa treaca de la sine.

Mai. Mie ceva imi da cu virgula. Ai 10 pe linie si parintii tai zic ca nu o sa anungi nimic in viata? Ok...nu știu ce sa zic.

La socoteala imi da ca poate nu prea ai parte de incurajare si
ai in schimb, parte in paralel de asteptari mari. Greșesc?

Eu in liceu n-am avut 10, am avut 9, 90 pe patru ani. Si tata se supara cand luam 9?

Bine, nu stiu cum e sa fii elev online, cred ca e greu si asta, ca nu ai contact cu oamenii...

Dar... daca tot iti place sa citesti.
Uite, poate te ajuta asta:
https://pdfcoffee.com/......-free.html

Sfatul este foarte simplu.

Te vei duce la psihiatru nu la psiholog, spui totul acolo, iar medicul te va rezolva mai mult ca sigur, nu mai sta asa ca risti sa se agraveze.
Psihologul ala e cam dus cu capul. Degeaba faci program daca tu nu te simti bine, nu ai energie, chef, motivatie si altele.

Deci de urgenta la medic.

Nu merge cu sport si alimentatie, trebuie tratament in cazul ei! Si cat mai repede ca sa nu se cronicizeze sau sa se agraveze.
Nu merge sport cand nu ai motivatia, dorinta, vointa si energia necesara.

Trebuie sa pui egoismul si narcisismul la treaba. TU esti cea mai importanta persoana pentru tine. In consecinta, o sa maninci cit mai sanatos posibil, o sa ai grija de tine ca sa fii frumoasa PENTRU TINE, o sa tragi de tine ca sa iti fie bine pentru ca TU sa poti spune ca iti place de tine.