Ce inseamna pana la urma acest lesin cum este numit de popor? Doctor Ioana Dumitriu, medic primar de medicina de urgenta de la Spitalul clinic de urgenta "Sf. Pantelimon", spune ca analizand lesinul ar trebui sa vorbesti de aproape toata medicina. Fiindca o multime de boli pot conduce la starile de lipotimie si sincopa, asa cum denumeste stiinta medicala acea cadere de-a-n picioarelea cu sau fara pierderea cunostintei. Cand se ajung la camerele de garda ale unor spitale, cei care au lesinat zic ca s-a-ntamplat ceva cu starea lor de sanatate si nu s-au mai tinut pe picioare. Inainte de aplicarea unui tratament, medicul il intreaba pe cel care a trecut prin acest episod neplacut daca a stiut ce se intampla cu el in timp ce zacuze pe jos, ce boli are si ce semne a avut inainte de starea de lesin. Toate acestea pot incadra corect episodul de lesin, pentru a se sti de unde se apuca interventia medicala.
Lipotimia este acea stare de lesin in care omul isi pastreaza cunostinta. El se vaita ca nu s-a mai putut tine pe picioare, a cazut dupa ce l-a luat o ameteala, dar fiind cazut a realizat si auzit ce se intampla in jurul lui, dar nu putea raspunde si nici reactiona. Un exemplu clasic de lipotimie se intampla des duminica la biserica, atunci cand se duc multe femei, de exemplu, fara sa manance, pentru a putea fi impartasite. Ele stau timp indelungat in picioare, in caldura si deodata femeile respective simt ca le ia o sfarseala, vad negru in fata ochilor si incep sa se prelinga spre podea. Cei din jur adesea sesizeaza, o sprijina si femeia este asezata pe ceva. Aceasta lipotimie este deci individualizata prin faptul ca omul nu si-a pierdut starea de cunostinta.