E foarte greu pentru o persoana care nu a avut aceste probleme niciodata sa iti spuna ce ar face, fiindca este imposibil sa isi imagineze asa ceva.
In plus, mie, de exemplu, nu imi place sa ies in oras, sa stau la barfe, sa ma duc in restaurante.
Insa mi-ar fi greu sa nu ma duc la o piesa de teatru, la o lansare de carte, la un curs, intr-o scurta vizita la prieteni.
Cred insa ca in ziua de azi sunt aparate auditive suficient de performante incat sa iti permita o intelegere adecvata a vorbirii. Iar faptul ca nu vorbesti foarte bine, iti poate pune probleme doar daca vrei sa te faci profesor, ziarist, politician, functionar in relatii publice. Altfel, prietenii, familia, ce dragi sigur vor invata sa inteleaga ce spui si nu trebuie sa iti faci mari probleme.
Totusi, impactul psihologic al unei astfel de probleme este urias si difera de la om la om, nimeni nu poate spune cum ar reactiona daca ar fi pus in acea situatie, sau cum e bine sa reactionezi sau cum ar reusi sa isi aranjeze viata.
Eu, de exemplu, am avut convulsii cand eram mica. De aceea sunt cumplit de neindemanatica. Mainile mele nu se coordoneaza bine, nu pot face chestii de mare finete. ASta mi-a adus niste probleme in viata: nu m-am putut face chirurg, desi imi doream, nu am curajul sa fac scoala de soferi (desi medicii imi spun ca as reusi fara probleme), nu stiu sa desenez, sa bricolez, sa decupez frumos. Dar sunt impacata cu starea mea, fiindca asa am fost toata viata si am gasit mereu metode de compensare.
As scrie mesaje sau as comunica prin gesturi. Asta e. Ori as invata sa ma exprim diferit.
dobrin1019 întreabă: