Cred ca sufar de o boala psihica.
Simt ca o iau razna si am nevoie de raspunsuri urgent.
La inceput am crezut ca am agorafobie, dar acum nu sunt sigura.

Stau mai tot timpul in casa, nu imi place sa ies fara parinti. Daca nu sunt cu unul dintre prietenii mei la o iesire, in care am incredere in el, ma simt tensionata: imi bate inima tare, am o stare de neliniste, uneori greata.
Cand am urcat in autobuz singura, cu niste colegi care nu imi erau prea apropiati, intr-un loc in care nu am mai fost, imi era teama ca nu o sa ajung acasa, ma incarcam cu energie negativa, credeam ca o sa ma lase intr-un loc de unde nu ma mai pot intoarce. Uneori imi este frica sa vorbesc, sa ma exprim, ceea ce e ciudat, fiindca sunt o persoana sociala.
Nu imi place sa ies, sa vorbesc despre problemele mele. M-am izolat.
Sunt irascibila fara motiv, imi vine sa plang desi nu am de ce, trec de la o stare la alta.
Cred ca am avut si atacuri de panica: Eram in baie, am inceput sa transpir toata, tremuram si imi venea sa cad jos, ma priveam ingrozita, cautam o cale de iesire, am inceput sa plang, ca si cand nu ma simteam bine.
Am citit pe internet si mi-am dat seama ca acestea sunt simptomele unor atacuri de panica.
O data pe luna am insomnie. Parintii mi-au cumparat si pastile de stres, iar fara ele nu mai puteam dormii, ca si cand as fi devenit dependenta.
Uneori imi imaginez ca sunt alta persoana si am momente cand vorbesc singura cam o ora- doua ore.
Ma doare capul des, uneori imi amortesc parti ale corpului, de obicei mainile si ma doare cutia toracica.
Mai am momente in care imi vine sa tip, sunt nervoasa si imi vine sa imi rup pielea de pe mine.
Acum cateva zile m-am ridicat din pat si am stat sa ma uit pe fereastra, cand m-am uitat la ceas, am observat ca am stat o ora intreaga uitandu-ma aievea, fara sa imi dau seama.
Am cosmaruri, senzatii de deja-vu, traite in vise, vise care se repeta.
Cred ca am ramas marcata de un incident de cand eram mica. Am trait un soc, fiind la un pas de moarte.
Cam astea ar fi unele simptome traite.
Ce credeti ca am?
Va, raspundeti-mi repede. Nu am cu cine sa vorbesc despre asta. Le-am spus alor mei ca am nevoie de un psiholog, dar ei au crezut ca glumesc.

De cand esti in starea asta din totdeauna sau de ceva vreme? te uiti la filme horor sau filme cu rapiri? sau documentare cu rapiri? iti amintesti sa fii trait in trecut ceva groaznic? sau ai vreo problema de sanatate sau ai avut care sa te fi speriat? aio auzit la scoala sau undeva ca cineva cunoscut sa fi patit ceva nasol sau sa fie rapit? daca imi rasp la intrebarile acestea poate reusesc sa te ajut cu ceva.

Nu esti depresiva,esti anxioasa,ai anxietate severe,crezi ca in orice moment poti pati ceva si vei muri,mergi la un psihiatru si iti va recomanda niste antidepresive(eu am luat serlift) apoi vei face psiho-terapie,si ti se va recomanda sa faci sport(ajuta mai mult decat crezi)
Spune-le parintilor ca nu e de joaca,si ai mei credeau ca glumesc pana am avut un atac de panica in fata lor,apoi vazand ca nu mai mananc au luat masuri m-au internat la Obregia(Asta ar trebui sa faci si tu daca stai In Bucuresti sau in apropiere,la doamna doctor Grozavescu este o persoana geniala)stai linistita se rezolva, daca vrei sa mai discutam despre asta si sa iti dau sfaturi, sa iti spun experienta, mea si prin ce am trecut spune-mi, chiar nu vreau sa public asta pe TPU

Unii incearca sa descopere cauza,si momentul din care creierul tau a inceput sa lucreze aceste stari,ei bine nu ii asculta,singurii care pot stii asta esti tu,si psihiatrul care iti va face niste teste,vei face si o encefalograma pentru a sti ca nu esti nimic din creierul tau afectat,iar activitatea sa este normala.
uite un sfat pe care il faceam eu,cand simteam un atac de panica imi spuneam"este totul in capul meu,eu imi controlez corpul si mintea nu ele pe mine,sunt in siguranta,sunt tanara,sanatoasa nu am ce sa patesc",si ia-te singura in brate sau un parinte,asa te vei simti in siguranta,ocupa-ti timpul si nu te mai gandi la asta,vorbeste cu un coleg,uita-te la tv,stai pe facebook, si nu mai cauta nimic pe internet, eu faceam asta si era o mare greseala.
tine minte Tu controlezi totul, totul este doar in mintea ta, starile de rau ti le induci singura.

Gandeste-te ca esti o persoana puternica,pentru ca poti suporta asta,gandeste-te ca din asta nu se moare,se rezolva tot ce trebuie sa faci este sa iti schimbi modul de a gandi.
Iti voi spune cateva exercitii pe care le-am invatat sper sa te ajute
Schema ABC
A este gandul(ce iti trece prin cap in momentul acela)
B este comportamentul(de obicei frica,atacul de panica)
C este iesirea din situatie,ce trebuie sa faci pentru a schimba A si B,ele merg cronologicA,B, C dar pentru a-ti reveni trebuie sa le iei invers C, B, A. scrie asta pe o hartie cand simti nevoiea.
Raspunsuri rationale:cauti sa iti dai raspunsuri rationale de ex:nu sunt singura acasa, nu am ce sa patesc.la ultimele controale eram perfect sanatoasa si inca sunt etc
in astfel de situatii crezi sau nu, respiratiile sunt mai importante decat crezi.respira adanc tine aerul cat poti in diafragma apoi scoate-l incet afara, astfel plamanii se vor oxigena la maxim aerul ajungand pana in cele mai mici celule dand o stare de relaxare, fa acest exercitiu ori de cate ori iti aduci aminte.
stai intinsa pe pat si imagineaza-ti lucruri frumoase, mai usor ar fi sa rogi pe cineva sa stea langa tine si sa-ti vorbeasca.de ex"esti pe o campie inflorita simti mirosul floriflor vezi iepurasii zburdand" tu trebuie sa iti imaginezi exact ce spune respectiva persoana si sa simti, te vei simti ca dupa cateva ore bune de somn.
apropo durearea in piept este de la atacurile de panica, din cauza respiratiei profunde pe care o ai in acel moment, va trece de la sine

Spune-le că nu glumești! Chiar nu e de glumit cu asta. Mergi eventual la medicul de familie (sau de la școală, dacă mai o fi existând specia asta) și spune-i despre problemele tale. Ar trebui să-ți dea o trimitere la un medic specialist. Cu trimiterea aia în mână poți discuta cu părinții și ar trebui să priceapă că nu e defel o glumă.
Nu ar fi exclus să fie și ceva organic, e poate bine să faci un RMN sau CT - dar asta numai la indicația medicilor.
E clar, ceva nu e cum trebuie și e bine că ai conștientizat asta. Ar trebui dă te ajute să revii pe calea bună.

Cred ca este vorba de o anxietate generala. Anxietatea culmineaza deseori in atacuri de panica. Cel mai bine ar fi sa vorbesti din nou cu parintii tai si sa apelezi la un psiholog. Acesta te va ajuta sa vezi de ce ai aceasta stare si iti va propune anumite exercitii pentru a o combate cand apare.

Ai anxietate, din cate ai povestit tu. Aici ma refer la atacuri de panica, insomnii, faptul ca iti vine sa plangi fara motiv(aici s-ar putea sa fie vorba despre depresie, am avut si eu si cred ca inca mai am), si ca uneori iti e teama vorbesti.
Ai fi si bipolara, daca zici ca treci de la o stare la alta.
Chiar cred ca ar trebui sa discuti cu cineva mai specializat in asta.
Multa bafta!

Clar, dacă nu rezolvi chestia asta vei intra într-o depresie, poate că eşti skizofrenică. oricum, mergi la psiholog.

Suferi de anxietate generalizata, stres post-traumatic si ai dezvoltat si o depresie usoara. Ai foarte multe manifestari somatice care te impiedica sa te simti normal (nu bine). Agorafobia si fobia sociala sunt asociate anxietatii generalizate. Dar asta este doar parerea mea, o vizita la psihiatru te va lamuri daca mai ai si altceva pe langa ce ti-am zis eu.
Legat de pastilele de stres, ce iei? Tot vizita la psihiatru o sa te ajute sa scapi de dependenta de ele. In orice caz nu mai amana vizita la medic fiindca o amani pe nervii tai.

Orice boala psihica ai avea n-ar trebui sa-ti fie rusine sa mergi la un psiholog.Din cate stiu un psiholog poate fi inlocuit si cu un prieten bun in care sa ai incredere deplina in el, tine cont de asta si bazeaza-te pe ei.

Nu prea am putea sti noi ce ai, dar cred ca ai nevoie de oameni, de cineva cu care sa vorbesti, daca stai singura o sa o iei razna. Nu te ascunde ci spune la ceilalti despre asta caci altfel nu ai cum sa fi ajutata. Aici pe net e usor sa spui, dar usor nu inseamna neaparat si mai bine.
Totusi daca vrei, poti vorbii cu mine despre orice.
Lasa-mi mesaj daca te intereseaza.

Aduna-ti parintii intr-o camera si vorbiti un pic mai serios pe treba asta. O sa inteleaga si o sa te ajute cum pot ei mai bine. Invita-ti cel mai bun/buna prietena pe acasa si petreceti periodic timp impreuna. Incearca sa practici sporturi care iti plac in weekend-uri, de exemplu tenis. Iesi la plimbari prin parc, fa-ti rost de un prieten, priveste partea plina a paharului, asculta muzica optimista si da-te cu bicicleta.
Viata e frumoasa
Vezi neaparat un psoholog. Nu este o rusine, e chiar relaxant, majoritatea oamenilor o fac, chiar daca nu recunosc.
Mult noroc

Buna,si eu pateam exact la tine si la un moment dat am vrut sa ma si sinucid dar norocul meu a fost ca m-am dus la un psiholog, daca vrei sa vb iti las id meu zaratu. iulian

Ar putea fi stres post-traumatic. Ar putea fi mai multe. Vorbeste serios cu ai tai, explica-le cum ne-ai explicat noua aici. Iti recomand intr-adevar sa mergi la un specialist. Iti recomand si un psihiatru pe langa psiholog. Nu incerca sa iti pui singura un diagnostic sau sa iei pastile de care crezi tu sau parintii tai, este dificil si pana au efect medicamentele prescrise de un medic psihiatru - nu ma astept sa te ajute niste pastile antistres pe care le poti cumpara si fara reteta. Ce pot sa iti spun este ca nu esti singura cu simptome de genul asta, mai sunt si altii si se poate trata, poti ajunge sa te simti mai bine. Faptul ca nu te simti in siguranta este, asa cum probabil intuiesti, mult si din anxietatea ta. Cel mai probabil, in realitate esti mai in siguranta decat te simti. Sper sa reusesti sa le spui parintilor tai prin ce treci in asa fel incat sa te inteleaga si creada si sa gasesti un profesionist bun care sa te ajuta sa ajungi la o stare de bine. Pentru inceput, poti merge si la medicul de familie si sa te trimita el la cineva, important este sa ai grija de tine apeland la cineva, sa nu tii in tine. Multa sanatate!

Imi pare rau de starile pe care le ai si sper sa treci cat mai usor peste ele.
Chiar mi se pare putin ciudata starea ta dar cred ca tu esti o persoana depresiva si care se enerveaza foarte repede.Acum nu te supara nu am vrut sa te caracterizez aiurea dar asa mi se pare mie din raspunsul tau.

Hey Cred ca niciunul dintre noi nu am putea sa iti spunem exact ce ai...ar putea fi o depresie. In orice caz, cel mai bine ar fi sa mergi la o consultatie ori la psiholog, ori la un psihiatru. Ar putea sa fie o problema minora care s-ar rezolva cu ajutorul unor medicamente/vitamine, dar trebuie sa afli parerea medicului. Unchiul meu a avut o perioada asemanatoare si a mers la psihiatru, ia recomandat niste pastilute si acum ii foarte bine...N-are rost sa te consumi atata incercand sa-ti dai seama ce ai, sau cautand tu singura tratamente, fiindca iti faci mai mult rau. Daca parintii tai nu te sustin, du-te cu o matusa/prietena sau chiar singura si fa-ti o programare. Sper sa iti revi cat mai repede :* :* :*

Salut. Nu prea exista sa "uiti de depresie si de probleme si sa incerci sa te bucuri de viata", fiindca e mult mai complicata problema pentru personele ca tine si ca mine.
Daca te demoralizeaza gandurile pe care le ai tu despre tine, cel mai probabil ca iti ingreunezi putin situatia (care deja e mai delicata din start din cauza depresiei).
Totusi, tine minte ca nu e niciodata capat de lume si ca mereu exista sanse de succes, atata timp cat iti doresti sa duci o viata mai buna.
nu cred ca exista vreun leac propriu-zis, ci doar schimbari pe care sa le implementezi in viata ta care sa te faca mai curios de ziua de maine. stiu, e usor de zis, dar greu de facut. Incepe cu pasi mici: gandeste-te daca e ceva care sa iti placa in mod deosebit. Daca da, dedica-te acestui lucru si depune efort si energie. Daca nu ai neaparat vreo pasiune, nu te opreste nimic din a incepe sa cauti! totul depinde de interesele tale.
Incearca sa iesi la o plimbare scurta, ca sa scapi de mediul in care esti tu cel mai confortabil si in care probabil te afunzi. Si asta poate fi greu, dar poate gasesti tu o cale: niste muzica in casti, o destinatie tip parculet semi-pustiu sau cafenea micuta. Ceva care sa fie destul de nou incat sa te impingi putin de la spate ca sa o faci, dar nu atat de incomod incat sa renunti din start.
Daca deja ai incercat sa faci chestii de genul si nu te-au prea ajutat, incercat sa vorbesti cu un profesionist, daca iti permite timpul si bugetul. Nu e nicio rusine in asta, uneori pur si simplu e mai greu sa ne dam singuri seama care gandire e cea mai buna si de ajutor. Avantaj: un psiholog ramane impartial si e mai usor sa te destainui cuiva care nu stie nimic altceva despre tine in afara de problema pe care i-o prezinti.
iti urez tot norocul din lume, si sa nu uiti ca se poate iesi din situatia asta, cu mult efort ce-i drept, dar e posibil!

Ai scăpat de stare că și eu am și vreau să știu dacă ția pus un diagnostic și cum te-ai tratat?

Nu ştiu sigur,dar cred că ai mai multe probleme...una dintre ele sigur este că devii depresivă...te izolezi, eşti nesigură de tine şi persoanele din jurul tău, stai singură...da, sigur, devii depresivă...

Și eu am ceva asemănător, eu una sufăr de un fel de anxietate de 2 ani, dar incerc să îmi i-au gandurile negative făcând altceva ce îmi place, de exemplu ascult muzica sau ma plimb singura prin parc admirând și ascultând la casti muzica. Muzica mă calmează când ma simt singura. Încearcă să mai vorbești cu ai tăi, explica cum te simti, ține punctul tau de vedere fix și adu argumente. Până la urmă va trebui să te înțeleagă. Dacă nu încearcă să te relaxezi în timpul liber, să stau de vorba cu o prietenă, să te uiți la un film sau să faci ceva să îți i-a gandurile nașpa. Când ești cu prietenii încearcă să vorbești cu ei fără teamă, iar dacă tot nu te simti in siguranta încearcă să eviți să ieși cu ei.
Dacă ai nevoie vreo data de cineva cu care să vorbești te poți baza pe mine, nu sunt o fată rea.

Aceleasi simptome le prezint si eu. De aproape 3-4 luni e cosmar, ma lupt cu mine zilnic... momentan n-am apucat sa vorbesc prea mult despre asta, doar cativa dintre prietenii mei si cativa din familie stiu despre ce simt cu adevarat si lupta pe care o port (pe jumatate caci mi-am pierdut increderea in absolut orice,oricine,pana si in mine),insa, apropiatii si familia imi tot adreseaza intrebarea : "Esti bine?" Intr-un final am decis sa le povestesc si alor mei despre ceea ce simt,traiesc. Mi-au spus ca e doar o perioada, ceva ce ma nemultumeste, viata mea si chestii pe care le-am facut in trecut. Sunt o persoana foarte, foarte puternica, consider eu, caci, reusesc sa controlez sau mai bine spus sa ascund pret de 10-15 minute tot ce simt. La munca sunt foarte despresiv, toti colegii mei veseli, eu ma exteriorizez, drept urmare am demisionat pe motiv ca nu pot sa ma integrez. Imi este foarte rusine sa afle cineva despre problemele mele.Stiu ca nu e ok si deja ma simt penibil.Consider ca am nevoie de mine si pana nu gasesc raspunsuri la ce mi se intampla, n-as vrea sa-i mai fac si pe altii sa se simta aiurea din cauza mea.Ma simt super penibil pentru situatia in care am ajuns. Nu stiu cauza,nu stiu motivul, stiu doar ca ieri eram bine si astazi cand m-am trezit n-am mai avut chef de nimic. Prima saptamana n-am iesit deloc afara din casa, n-am mancat, n-am vorbit cu nimeni in afara de cativa membrii din familie ca sa para totul ok. Am tras draperiile si m-am inchis in casa. Eram o persoana super integra, sociabila, prietenoasa si asa mai departe.Mai mult de atat, pe langa depresia pe care o am, simt ca innebunesc si totodata am impresia ca toata lumea din jurul meu observa chestia asta si atunci ma panichez si mai tare si tot ce am in cap e sa scap cumva din situatia aia. Mi-e frica de penibil. Mi-e frica de fricile mele pe care inca nu le-am invins, dar muncesc, ma lupt zilnic. Mi se schimba starea de spirit din 30 in 30 de minute, nu pot dormi noaptea, nu am pofta de mancare la fel ca inainte, daca mananc de 2 ori pe zi si atunci cu forta.Nu reusesc sa mai socializez ca inainte...parca nimic nu mai e ca inainte. Incerc sa-mi depasesc conditia evadand din starea de comfort (acasa, unde nu ma vede si nu ma aude nimeni) iesind pe afara macar, nu mai zic de o cafea, un suc cu prietenii sau altfel de intalniri si daca ma intalnesc cu vechi cunostinte care probabil ar vrea sa stam putin de vorba, ma panichez instant si nu pot sa mai vorbesc prea bine, mi se schimba starea dintr-una normala intr-una de panicat. Si asta ma deranjeaza teribil.Mi-e teama sa ma afisez asa cuiva.Destul de observabil ca ceva e in neregula,de aici si "impresia" ca toti din jurul meu observa lucruri pe care in mod normal nu le-as fi facut. Am pastrat legatura cu cativa dintre prietenii/apropiatii carora le-am povestit despre asta, insa ei ma incurajeaza ca nu e nimic in neregula cu mine. Parintii la fel. Am ajuns sa cred ca ei ma sustin sa trec peste chestia asta, insa, nu e oportun si pentru mine acum, am nevoie de adevar ca sa stiu de unde sa incep. Ma inhiba. Simt ca n-ar mai trebuii sa fiu deschis cu ei. Simt ca tot ce tine de mine si de problemele mele trebuie sa le tin pentru mine si sa lupt in continuare sa le rezolv, iar in caz contrar sa caut ceva de specialitate. Pare ca starea mea generala e cea mai grava dintre tot ce am vazut pe aici.

Ai nevoie neaparat cat mai repede de un psiholog. Eu am trecut acum 2 ani prin asa ceva dupa ce am avut un accident si cel care a intrat in mine a decedat. Nu ii doresc nimanui si iti spun ca nimeni nu o sa te ajute decat cel putin 2 vizite la psiholog pe saptamana. Este foarte costisitor dar merita altfel o sa suferi mult mai mult mai tarziu. Succes