Cred ca sufar de o boala psihica.
Simt ca o iau razna si am nevoie de raspunsuri urgent.
La inceput am crezut ca am agorafobie, dar acum nu sunt sigura.

Stau mai tot timpul in casa, nu imi place sa ies fara parinti. Daca nu sunt cu unul dintre prietenii mei la o iesire, in care am incredere in el, ma simt tensionata: imi bate inima tare, am o stare de neliniste, uneori greata.
Cand am urcat in autobuz singura, cu niste colegi care nu imi erau prea apropiati, intr-un loc in care nu am mai fost, imi era teama ca nu o sa ajung acasa, ma incarcam cu energie negativa, credeam ca o sa ma lase intr-un loc de unde nu ma mai pot intoarce. Uneori imi este frica sa vorbesc, sa ma exprim, ceea ce e ciudat, fiindca sunt o persoana sociala.
Nu imi place sa ies, sa vorbesc despre problemele mele. M-am izolat.
Sunt irascibila fara motiv, imi vine sa plang desi nu am de ce, trec de la o stare la alta.
Cred ca am avut si atacuri de panica: Eram in baie, am inceput sa transpir toata, tremuram si imi venea sa cad jos, ma priveam ingrozita, cautam o cale de iesire, am inceput sa plang, ca si cand nu ma simteam bine.
Am citit pe internet si mi-am dat seama ca acestea sunt simptomele unor atacuri de panica.
O data pe luna am insomnie. Parintii mi-au cumparat si pastile de stres, iar fara ele nu mai puteam dormii, ca si cand as fi devenit dependenta.
Uneori imi imaginez ca sunt alta persoana si am momente cand vorbesc singura cam o ora- doua ore.
Ma doare capul des, uneori imi amortesc parti ale corpului, de obicei mainile si ma doare cutia toracica.
Mai am momente in care imi vine sa tip, sunt nervoasa si imi vine sa imi rup pielea de pe mine.
Acum cateva zile m-am ridicat din pat si am stat sa ma uit pe fereastra, cand m-am uitat la ceas, am observat ca am stat o ora intreaga uitandu-ma aievea, fara sa imi dau seama.
Am cosmaruri, senzatii de deja-vu, traite in vise, vise care se repeta.
Cred ca am ramas marcata de un incident de cand eram mica. Am trait un soc, fiind la un pas de moarte.
Cam astea ar fi unele simptome traite.
Ce credeti ca am?
Va, raspundeti-mi repede. Nu am cu cine sa vorbesc despre asta. Le-am spus alor mei ca am nevoie de un psiholog, dar ei au crezut ca glumesc.

Nu ştiu sigur,dar cred că ai mai multe probleme...una dintre ele sigur este că devii depresivă...te izolezi, eşti nesigură de tine şi persoanele din jurul tău, stai singură...da, sigur, devii depresivă...

De cand esti in starea asta din totdeauna sau de ceva vreme? te uiti la filme horor sau filme cu rapiri? sau documentare cu rapiri? iti amintesti sa fii trait in trecut ceva groaznic? sau ai vreo problema de sanatate sau ai avut care sa te fi speriat? aio auzit la scoala sau undeva ca cineva cunoscut sa fi patit ceva nasol sau sa fie rapit? daca imi rasp la intrebarile acestea poate reusesc sa te ajut cu ceva.

Imi pare rau de starile pe care le ai si sper sa treci cat mai usor peste ele.
Chiar mi se pare putin ciudata starea ta dar cred ca tu esti o persoana depresiva si care se enerveaza foarte repede.Acum nu te supara nu am vrut sa te caracterizez aiurea dar asa mi se pare mie din raspunsul tau.

Spune-le că nu glumești! Chiar nu e de glumit cu asta. Mergi eventual la medicul de familie (sau de la școală, dacă mai o fi existând specia asta) și spune-i despre problemele tale. Ar trebui să-ți dea o trimitere la un medic specialist. Cu trimiterea aia în mână poți discuta cu părinții și ar trebui să priceapă că nu e defel o glumă.
Nu ar fi exclus să fie și ceva organic, e poate bine să faci un RMN sau CT - dar asta numai la indicația medicilor.
E clar, ceva nu e cum trebuie și e bine că ai conștientizat asta. Ar trebui dă te ajute să revii pe calea bună.

Sun asa de cand am avut acel incident medical, in urma caruia era sa mor sau sa imi fie amputat un picior. Am sase-sapte ani de atunci. Mama imi spunea ca aveam obiceiul sa rup piciorul stang papusilor mele, fara sa imi dau seama. La acelasi picior am avut si eu probleme.
Nu ma uit de obicei la filme de groaza sau la documentare.
Chestia e ca m-a marcat interventia medicala. Eram prea mica pentru un astfel de incident.

Hey Cred ca niciunul dintre noi nu am putea sa iti spunem exact ce ai...ar putea fi o depresie. In orice caz, cel mai bine ar fi sa mergi la o consultatie ori la psiholog, ori la un psihiatru. Ar putea sa fie o problema minora care s-ar rezolva cu ajutorul unor medicamente/vitamine, dar trebuie sa afli parerea medicului. Unchiul meu a avut o perioada asemanatoare si a mers la psihiatru, ia recomandat niste pastilute si acum ii foarte bine...N-are rost sa te consumi atata incercand sa-ti dai seama ce ai, sau cautand tu singura tratamente, fiindca iti faci mai mult rau. Daca parintii tai nu te sustin, du-te cu o matusa/prietena sau chiar singura si fa-ti o programare. Sper sa iti revi cat mai repede :* :* :*

Si eu am zis mereu ca sunt depresiva, dar in ultima vreme sunt intr-o stare de neliniste continua. Ba chia am impresia ca ma urmareste cineva si ma trec fiorii din senin.

Ai anxietate, din cate ai povestit tu. Aici ma refer la atacuri de panica, insomnii, faptul ca iti vine sa plangi fara motiv(aici s-ar putea sa fie vorba despre depresie, am avut si eu si cred ca inca mai am), si ca uneori iti e teama vorbesti.
Ai fi si bipolara, daca zici ca treci de la o stare la alta.
Chiar cred ca ar trebui sa discuti cu cineva mai specializat in asta.
Multa bafta!

Chestia este ca imi este frica. Ma inspaimanta faptul ca as putea avea ceva si m-as putea intoarce la spital. Imi este frica si de parerea parintilor.
Medicul de familie pe care il am este inutil si nici nu il gasesc prea des.
Am cateva zile de cand ma simt foarte nelinistita si plang si sunt agitata.

Depresia poate fi si de lunga durata?

Aduna-ti parintii intr-o camera si vorbiti un pic mai serios pe treba asta. O sa inteleaga si o sa te ajute cum pot ei mai bine. Invita-ti cel mai bun/buna prietena pe acasa si petreceti periodic timp impreuna. Incearca sa practici sporturi care iti plac in weekend-uri, de exemplu tenis. Iesi la plimbari prin parc, fa-ti rost de un prieten, priveste partea plina a paharului, asculta muzica optimista si da-te cu bicicleta.
Viata e frumoasa
Vezi neaparat un psoholog. Nu este o rusine, e chiar relaxant, majoritatea oamenilor o fac, chiar daca nu recunosc.
Mult noroc

Anxietatea poate fi cauzata si de stresul din exces?

Crezi in Dumnezeu?(doar intreb e alegerea ta sa raspunzi sau nu).

Ai zis de interventia aia bun dar aceasta ultima vreme de care zici tu ca esti din ce in ce mai rau e de la interventie incoace? sau numai de 2 luni sapt ani ma rog stii ce intreb
pe cum zici tu cu papusile nu stiu ce sa zic ca nu sunt psiholog sa stiu ce te determina sa le rupi piciorul stang. ai incercat sa te gandesti la ceva frumos la ceva ce te bucura ce te face fericita? ai incercat sa iti umpli timpul cu ceva ce iti place sa faci ca sa nu mai cazi in starile alea de visare cu ochii deschisi sa zic asa?

Din pacate da...si daca nu e tratata, in timp poate deveni destul de. urata sa zic asa

Da, de fapt atunci cand am avut incidentul din copilarie, m-am incurajat ca exista o forta suprema care ma ajuta. Uneori cand sunt atat de nelinistita, vorbesc cu Dumnezeu. Aleg de mai multe ori sa ma incred in El, decat in familie.

Nu ai de ce te teme. Dar, evident, pentru tine astea-s vorbe.
Nu te lua după tot ce auzi aici sau ce citești pe net.
Dacă faci greșeala asta, o să afli că:
- ai cancer la prostată;
- ești gravidă de vreo trei luni;
- o să fie gemeni;
- guturaiul de care mai suferi uneori e din cauza miopiei;
- insomnie ai din cauza menstruației;
- etc...
Hai să fim serioși = citește măcar avertismentul scris cu roșu sub întrebare!

Am incercat sa imi folosesc imaginatia in cartile pe care le scriu, fiindca cand eram in clasele primare traiam intr-o lume a mea, unde eu eram un personaj fictiv.
Pe la opt ani, dupa ce am scapat de probleme, eram dependenta de durere. Eram in stare sa ma lovesc singura pentru a o simti. Imi aminteam acele momente mereu, ca o secventa repetitiva.
Apoi au urmat starile de neliniste, irascibilitatea si emotiile manifestate fara motiv.
Apoi greata, tremuratul si emotiile in locuri necunoscute.
Dupa care, atacurile de panica.
Iar in perioada asta, imi vine sa plang, ma doare capul, imi vine sa imi rup parul din cap si sunt pesimista.

Personal cand sufar de stari asemnatoare cu ale tale citesc din Biblie si pur si simplu ma linistesc.
Eu zic sa incerci.
Apropo la atitudine si la comportament am semanat si inca mai seman un pic cu tine dar m-am schimbat si acum sunt mai linistit si vad viata mai diferita ca inainte.

L-am citit de prima data si zice ca acestea sunt doar presupuneri si ca necesit consultatiile unui medic profesionist pentru rezolvarea problemei.

Suferi de anxietate generalizata, stres post-traumatic si ai dezvoltat si o depresie usoara. Ai foarte multe manifestari somatice care te impiedica sa te simti normal (nu bine). Agorafobia si fobia sociala sunt asociate anxietatii generalizate. Dar asta este doar parerea mea, o vizita la psihiatru te va lamuri daca mai ai si altceva pe langa ce ti-am zis eu.
Legat de pastilele de stres, ce iei? Tot vizita la psihiatru o sa te ajute sa scapi de dependenta de ele. In orice caz nu mai amana vizita la medic fiindca o amani pe nervii tai.

Nu esti depresiva,esti anxioasa,ai anxietate severe,crezi ca in orice moment poti pati ceva si vei muri,mergi la un psihiatru si iti va recomanda niste antidepresive(eu am luat serlift) apoi vei face psiho-terapie,si ti se va recomanda sa faci sport(ajuta mai mult decat crezi)
Spune-le parintilor ca nu e de joaca,si ai mei credeau ca glumesc pana am avut un atac de panica in fata lor,apoi vazand ca nu mai mananc au luat masuri m-au internat la Obregia(Asta ar trebui sa faci si tu daca stai In Bucuresti sau in apropiere,la doamna doctor Grozavescu este o persoana geniala)stai linistita se rezolva, daca vrei sa mai discutam despre asta si sa iti dau sfaturi, sa iti spun experienta, mea si prin ce am trecut spune-mi, chiar nu vreau sa public asta pe TPU

''Mama imi spunea ca aveam obiceiul sa rup piciorul stang papusilor mele, fara sa imi dau seama. La acelasi picior am avut si eu probleme.''

Exact genu asta de gandire sta de fapt la baza tuturor problemelor tale. Ai sa vezi ca daca nu-ti schimbi modul de a gandi depresia si anxietatea vor reveni, chiar daca le-ai tratat initial. Medicatia antidepresiva functioneaza exact ca niste carje, inveti sa mergi cu ele iar cand vine momentul trebuie sa scapi de ele si sa mergi singur. Momentan, tu nu mai poti sa ''mergi'' iar singura nu poti iesi din situatia asta, fiindca asa sunt nevrozele din pacate.

Unii incearca sa descopere cauza,si momentul din care creierul tau a inceput sa lucreze aceste stari,ei bine nu ii asculta,singurii care pot stii asta esti tu,si psihiatrul care iti va face niste teste,vei face si o encefalograma pentru a sti ca nu esti nimic din creierul tau afectat,iar activitatea sa este normala.
uite un sfat pe care il faceam eu,cand simteam un atac de panica imi spuneam"este totul in capul meu,eu imi controlez corpul si mintea nu ele pe mine,sunt in siguranta,sunt tanara,sanatoasa nu am ce sa patesc",si ia-te singura in brate sau un parinte,asa te vei simti in siguranta,ocupa-ti timpul si nu te mai gandi la asta,vorbeste cu un coleg,uita-te la tv,stai pe facebook, si nu mai cauta nimic pe internet, eu faceam asta si era o mare greseala.
tine minte Tu controlezi totul, totul este doar in mintea ta, starile de rau ti le induci singura.

Draga mea mai am si eu momente ca ale tale de nu mai stiu pe unde sa imi scot camasa cum zice zicala. imi vine sa ma urc pe pereti si sa dau co orice dupa oricine si nu realizez ca uneori si dau cu ceva dupa cineva... odata eram la o fractiune de secunda sa dau cu un cutit dupa maica mea fara sa realizez ca am un cutit in mana. la mine se explica aceste stari ca traiesc intr-uns stres mare dar asta e alta poveste... ceea ce fac eu in astfel de situatii e sa ma refugiez undeva unde e liniste si sa ma rog ai rasp mai sus ca mai vb cu d-zeu incearca sa o faci mai des cand simti ca incepi sa te agiti sau intri in vreo stare de care ai zis vb cu el si roaga-te increde-te in el pentru ca te va ajuta mult si nu numai ca zici si tu niste uvinte acolo ci si crede in ceea ce zici si increde-te ca te vei face bine ca te vei linisti garantat. totul consta in a crede. ppate vei considera prostii ce zic dar alegerea iti apartine.

Nu prea am putea sti noi ce ai, dar cred ca ai nevoie de oameni, de cineva cu care sa vorbesti, daca stai singura o sa o iei razna. Nu te ascunde ci spune la ceilalti despre asta caci altfel nu ai cum sa fi ajutata. Aici pe net e usor sa spui, dar usor nu inseamna neaparat si mai bine.
Totusi daca vrei, poti vorbii cu mine despre orice.
Lasa-mi mesaj daca te intereseaza.

Gandeste-te ca esti o persoana puternica,pentru ca poti suporta asta,gandeste-te ca din asta nu se moare,se rezolva tot ce trebuie sa faci este sa iti schimbi modul de a gandi.
Iti voi spune cateva exercitii pe care le-am invatat sper sa te ajute
Schema ABC
A este gandul(ce iti trece prin cap in momentul acela)
B este comportamentul(de obicei frica,atacul de panica)
C este iesirea din situatie,ce trebuie sa faci pentru a schimba A si B,ele merg cronologicA,B, C dar pentru a-ti reveni trebuie sa le iei invers C, B, A. scrie asta pe o hartie cand simti nevoiea.
Raspunsuri rationale:cauti sa iti dai raspunsuri rationale de ex:nu sunt singura acasa, nu am ce sa patesc.la ultimele controale eram perfect sanatoasa si inca sunt etc
in astfel de situatii crezi sau nu, respiratiile sunt mai importante decat crezi.respira adanc tine aerul cat poti in diafragma apoi scoate-l incet afara, astfel plamanii se vor oxigena la maxim aerul ajungand pana in cele mai mici celule dand o stare de relaxare, fa acest exercitiu ori de cate ori iti aduci aminte.
stai intinsa pe pat si imagineaza-ti lucruri frumoase, mai usor ar fi sa rogi pe cineva sa stea langa tine si sa-ti vorbeasca.de ex"esti pe o campie inflorita simti mirosul floriflor vezi iepurasii zburdand" tu trebuie sa iti imaginezi exact ce spune respectiva persoana si sa simti, te vei simti ca dupa cateva ore bune de somn.
apropo durearea in piept este de la atacurile de panica, din cauza respiratiei profunde pe care o ai in acel moment, va trece de la sine

Orice boala psihica ai avea n-ar trebui sa-ti fie rusine sa mergi la un psiholog.Din cate stiu un psiholog poate fi inlocuit si cu un prieten bun in care sa ai incredere deplina in el, tine cont de asta si bazeaza-te pe ei.

Ar putea fi stres post-traumatic. Ar putea fi mai multe. Vorbeste serios cu ai tai, explica-le cum ne-ai explicat noua aici. Iti recomand intr-adevar sa mergi la un specialist. Iti recomand si un psihiatru pe langa psiholog. Nu incerca sa iti pui singura un diagnostic sau sa iei pastile de care crezi tu sau parintii tai, este dificil si pana au efect medicamentele prescrise de un medic psihiatru - nu ma astept sa te ajute niste pastile antistres pe care le poti cumpara si fara reteta. Ce pot sa iti spun este ca nu esti singura cu simptome de genul asta, mai sunt si altii si se poate trata, poti ajunge sa te simti mai bine. Faptul ca nu te simti in siguranta este, asa cum probabil intuiesti, mult si din anxietatea ta. Cel mai probabil, in realitate esti mai in siguranta decat te simti. Sper sa reusesti sa le spui parintilor tai prin ce treci in asa fel incat sa te inteleaga si creada si sa gasesti un profesionist bun care sa te ajuta sa ajungi la o stare de bine. Pentru inceput, poti merge si la medicul de familie si sa te trimita el la cineva, important este sa ai grija de tine apeland la cineva, sa nu tii in tine. Multa sanatate!

Buna,si eu pateam exact la tine si la un moment dat am vrut sa ma si sinucid dar norocul meu a fost ca m-am dus la un psiholog, daca vrei sa vb iti las id meu zaratu. iulian