Dacă plângem din orice și dormim peste 10 ore pe zi, poate fi depresie? Sau ce poate fi?
Îmi vine să plâng din orice și doar aș dormi, și am ajuns și să cred că viața nu mai are niciun rost.
Dacă da, unde trebuie să merg, la psihiatru sau tot psiholog?

Du te la psihiatru ca e groasa treaba!

Bună.

Îmi cer scuze să aud acest lucru. Din păcate, da, ai depresie dar poate să fie și o tulburare de personalitate.

Îți recomand să te duci la un psiholog sau psihiatru!

O seară frumoasă

Da, ambele.

Psihologia e pentru oamenii slabi

1munceste
2sport
Daca esti femeie, nu te inteleg si nu sunt in masura sa iti dau nici un sfat. Daca esti barbat, atunci se schimba situatia. Un barbat nu poate sa fie in depresie, nu are voie sa fie in depresie si nu vrea sa fie in depresie si nu ii pasa nimanu de depresia lui. Desigur, si tu esti tot om, si tu ai dreptul sa fi trist, sa ai emotii. Dar ca barbat nu trebuie sa arati la nimeni chestia asta. Pt ca a-ti arata emotiile inseamna ca arati ca esti slab. Si nimanui nu ii pasa de un barbat slab. Nici prietenilor tai, nici sefilor tai, nici iubitei sau sotiei tale. Valoarea unui barbat este data de ceea ce poate oferi sau ce poate face pentru altii, nu pentu cum se simte el emotional, sau ce personalitate are sau cat de inteligent este. Esti depresiv?! Mai ia-ți inca un job! Esti depresiv?! Baga 100 de flotari! Esti depresiv?! Baga o tura de alergare intensiva! Esti depresiv?! Invața un nou set de skiluri. Capu sus, dupa ploaie vine si soare.

Conecteaza-te cu tine...Vezi ca sunt emisiuni / meditatii ghidate gratuite pe Youtube pentru conectare cu tine, pentru echilibrare emotionala etc... Carti nu mai spun si in format fizic cat si online.

Psihologia e pentru cei slabi care nu mai vor sa fie slabi si tampiti!

Si daca ai depresie ce? Imbratiseaza-ti necazurile, suferintele, accepta situatia si schimb-o in bine, schimba-ti viata...Ai fiecare secunda din viata sa faci asta!

Eheee, daca dormi bine nu e depresie, ci smiorcaiala. Dar nah, e un imbalans chimic sau hormonal acolo. Pina la psihiatru/psiholog, as recomanda mai intii niste analize la tot ce misca prin sange.

Du-te breh de aici cu povestile tale! Un barbat poate fi deprimat, si stind calare pe un munte de bani si avand o gramada de skilluri!

Fiecare stie ce este mai bine pentru el. Eu stiu doar ca am trecut prin multe chestii in viata, saracie, burnout, tradari din partea oamenilor pe care i-am iubit, inselat de partenera, dezamagit de tot felul de chestii. Dar nu am fost depresiv! Da, am avut momentul meu de suparare, m-am scuturat de praf si m-am pus inapoi pe picioare, de unul singur fara ajutor de la nimeni.

Nu știu, dar de ceva zile am început și eu să cred că viața nu mai are rost. Eu una care m-am luptat de ani buni să dau un sens vieții, și am tras de mine 27 de ani singură să răzbesc, ba chiar am alungat oameni pentru că pur și simplu nu credeau in visele mele, dar azi ce observ? Un om pustiit și pierdut, în care nimeni și nimic nu mai contează, dar nici nu reușește în nimic din ceea ce-și propune. Iar visele ei au cam apus. Îmi vine să plâng și să încep să-mi urăsc viața și mai mult decât înainte. Poate unica parte bună e că starea asta mă ajută să scriu, dar sincer uneori până nici cu scrisul nu mă mai văd făcând ceva. Deci toată viața e în zadar. Nu știu.

Am spus cumva că aș fi tare? Așa poți spune și că lacrimile sunt pentru oameni slabi și sincer de câțiva ani buni, am ajuns să plâng oriunde, cum îmi vine. Nici nu mai țin cont unde, când îmi vine plâng. Deci atunci sunt un om slab. Nu știu. Oricum dacă eram puternic, cred că azi aveam succes și visele mele ședeau într-o vitrină, vându-te toate lumii, nu ținute în sertarul minții. Deci poate că sunt, nu știu.

Nu ai fost depresiv că nu te-ai născut cu gena defecta,unii oameni oricâte lovituri ai primi și în ce mediu ar trăi nu se îmbolnăvesc de depresie că nu se nasc cu predispoziția aia cu gena aia care le declanșează depresie,unii se nasc cu vulnerabilitate genetica alții nu,de aia interlopii se omoară cu săbii și nu dezvolta atacuri de panica,anxietate,paranoia pe când alții numai dacă primesc o palmă sau pumn mai zdravăn se îmbolnăvesc. Unii au primit lovituri de infinit ori mai mari ca ale tale și nu au dezvoltat depresie,alții au milioane de euro și au depresie,este o boala foarte complexă pe care foarte puțini o cunosc! Și dopamina serotonina pot fi stabilitate de genetica, are multe cauze și din cauza glandei tiroide a cauzelor organice, a unui dezechilibru chimic, hormonal in cadru unei boli fizice care chinuie și mai sunt zeci de cauze și cel de mediu familiar din copilărie lasă urme grave! Diferența o face gena nu loviturile primite în viață, unul cu gena buna cu psihism mai țeapăn își revine din traume repede altul așa rămâne, altul înnebunește fara reparatii! Tocmai că persoanele inteligente au risc mai mare de a dezvolta boli psihice nu idioții și prostii!

Faptul ca tu reusesti ceva nu inseamna ca toti vor face la fel, nu? Asa ar trebui sa fim toti bogati si lipsiti de griji, fara adictii, probleme, in fiecare zi 101% din ceea ce putem fi, nu crezi?

Pai da-le draq visele care au apus. E timpul sa alegi altele.

Recunosc, ca argumentele tale sunt foarte pertinente, cred ca am dat sfatul mai mult privindu-ma pe mine si nu pe op.

Eu ma refeream strict la depresie, nu la altceva. Dar, da, pana la urma fiecare simte si gandeste diferit

Nu te înțeleg pe bune... nu vă înțeleg... de aia se duce dracu lumea asta. Pentru că toți gândiți așa. Bărbații nu au voie să plângă, că zice x nu știu ce, dar au voie să se gândească numai la s** și au o gândire cam perversă în concepția mea. Așa că, scutiți-mă voi ăștia care credeți inepțiile astea, dar mai rău le vindeți prin online și peste tot, ca apoi lumea ori se supune la idealul ăla, ori se duce dracu. Eu sumt femeie și crede-mă că fix din cauza unor astfel de specimene, de macho, care mi-au spus mie că sunt praf în ale șofatului am început să plâng pe stradă, crede-mă că lumii nici nu - i păsa, și eram femeie, o femeie ce plângea ca o Magdalena pe o bancă. Apoi am fost să iau covrigi, când mi-am revenit și plângeam din nou pe drum, doar femeia de la covrigi, o părut ceva intrigată de fața mea. În rest oamenii își continuau cursul vieții ca și când eram inexistentă, iar ce spui tu aici, intră la altă categorie umană, ăia sunt zeflemitorii, unicii care vor judeca și bârfi, și crede-mă că dacă mi-ar da cineva puterea tipului din "Masacrul din Texas" sau tipei din "Split of your grave." I-aș călca în picioare. Pe acea rasă umană, e unica rasă din Univers pe care nu o suport. E unica rasă pe care aș călca-o în picioare, că nu uit că oricare îmi e vina, pentru viața mea de rahat, m-am lovit și eu de aceeași oameni zeflemitori și bârfitori care m-au redus la tăcere, pe multe paliere, dar să-i ferească Dumnezeu să îmi îngăduie să pun stop la abistența asta și să încep să scot tot din mine. Îi calc pe toți în picioare, jur.
Așa că, dacă ești bărbat, plângi când ai chef, eu una am descoperit că de când plâng cum îmi vine, m-am eliberat mai mult. Și plâng în toate felurile, cu geamurile deschise să moară tot cartierul de faptul că eu am timp să plâng, de vecinii de rahat, care-i roade curiozitatea (nu toți, ci unii), plâng pe jos, plâng în pat, plâng cu muzica la maxim, plâng în timp c3 gândesc sau în timp ce trebăluiesc prin casă, plâng și -mi și suflu nasul la maxim, că pe deasupra mai am și vecini vizavi, ce-mi urmăresc toți pașii de la balcon, așa că plâng și fac zgomot. Să-i enervez pe toți care nu mă suportă. Uneori, măcar dacă nu putem să atragem oameni de partea noastră și să ne iubim reciproc, măcar să-i enervăm la maxim. Asta e deviza mea din ultima bucată de vreme, și sincer ultima strategie găsită, de a nu mă sinucide, că altfel, o făceam și eu de mult, la cum am văzut că e lumea de falsă și fățarnică.
Deci sfatul meu umil e să faci doar ce vrei tu, într-o lume în care ți se spune și ți se sugerează cum să trăiești. Ești bărbat? Plângi! Dă cu pumnul, fă scandal, când simți că trebuie, o viață aia și nu o să o trăiești pentru alții, alții care ți spun cum să trăiești, dar la greu te abandonează, te umilesc chiar și când stau lângă tine, subtil, dar mai ales să pleci de acolo. Ăia nu sunt oameni, nici prieteni, nici familie, nici nimic.

Cât de faza cu skillurile, eu asta fac de 27 de ani, visez și încerc să duc visele mele la realitate, însă realitatea mi-a arătat că nu sunt în stare de nimic. O dată pentru că nu am oameni și nu găsesc oameni care să mă ajute cu aceste skilluri (cum ar fi muzica spre exemplu, chitara, chiar și alte chestii, de ani de zile caut profesor în orașul meu, și nu e nici măcar un tembel de prof pe așa ceva) apoi tot ce încerc să fac pe cont propriu, ori avansez prea lent pentru societatea asta, ori mă poticnesc și aia e. De aceea și întrebarea mea și stările astea, simt că nu am avansat deloc în viață, iar succesul după care am alergat, s-a dus dracu.

Cum a punctat si GabiDumitrescu, NU mai conteaza trecutul, conteaza doar cat esti de motivata sa schimbi ceva.

Nimeni n-a spus vreodata ca viata e cu adevarat foarte usoara si totul e o joaca, dar de multe ori noi ne cramponam in detalii si alegem sa vedem doar suferinta din ea.

Asa functioneaza viata in general, sunt chestii general valabile:
pentru a inlatura monotonia si a alunga gandurile negre, trebuie sa avem o ocupatie stabila si sa socializam in realitate.

Si ar mai fi nevoie, -cum spuneau cei de la Parazitii-, sa avem exact atat cat ne lipseste.
Insa pentru asta, revenim la punctul de dinainte: trebuie sa muncim.

Nu incerc sa spun ca depresia nu se poate instala atunci cand ai prieteni, cand ai un job, etc
Din pacate aceasta boala apare din senin, si mecanismul ei de desfasurare e mai complex decat pare.
Cu totii experimentam doze diferite de depresie de-a lungul vietii.
Insa pentru marea majoritate, e ceva episodic, si nu ne conduce.
Totul e sa ai vointa si sa cauti ajutor atunci cand crezi ca ai nevoie.
NU as recomanda indopatul cu pastile, chiar si prescrise de un psihiatru. Eventual se recomanda sa mergi la mai multi.
Dar multe cazuri se rezolva doar avand persoane potrivite in preajma, petrecand timp de calitate cu ele.

Cel mai grav nu e ca suferi de depresie.
Ci ca tu continui sa teoretizezi (si sa iti plangi de mila), in loc sa cauti rezolvari concrete si sa gandesti optimist.
Prea mult timp liber nu e benefic, trebuie umplut cu ceva. De preferinta cu ceva care sa iti ofere satusfactie (materiala sau spirituala).

1. Nu. 2. Este o presie. 3. La un amant.

Da,am testat depresia și nu trece daca facem ceva să schimam starea /mood-ul,o facem mecanic nu vine de la sine ci dintr-o motivație artificiala nu naturala dictată de sănătatea creierului nostru de mediatorii chimici,orice ai face nu trece,și dacă trece revine fiindcă totul tine de chimia creierului și când faci ceva forțat ce nu simți nu funcționează,motivația,energia,interesul,plăcerile,ambiția,cuvinta,totul au corelație cu neurotransmițătorii, când ei sunt afectați atunci orice ai face nu trece depresia că starea noastră e in tandem cu chimia creierului acolo e un imbalans ce nu poate fi de la sine balansat, remediat, se poate rezolva cu antidepresive dar la cele cronice nu prea își fac efectul de aia e relevant sa se trateze din pripa cel bolnav nu tardiv fiindcă multe tratamente nu își mai fac efectul, depresia are rezistenta la tratamente sau anxietatea cum e in cazul meu că e cronica! Când faci totul forțat e că și cum ai accelera o mașină cu piciorul pe frana așa e in depresie stările alea nu trec când faci ceva ci când dictează chimia creierului sa fii bine sau nu că de acolo pornește totul! Când ai o depresie gravă și milioane de euro poti câștigă și tot așa te simți, am câștigat eu odată 20.000 de lei la pariuri și tot așa de depresiv eram. Ca să fii bine cu tine și să ieși în lume să lucrezi trebuie sa fii ok mental că dacă faci ceva nu trece,de regulă antidepresivele ajuta foarte mult și gena ta că te poate vindeca sau daca nu le iei pe perioade îndelungate daca nu ai o gena favorabilă și coexista o tulburare de personalitate care îți alimentează depresia orice ai face,acestea sunt: tulburarea evitanta,tulburarea schizoida, tulburarea borderline ( nu e așa gravă daca e bine tratata) și tulburarea schizotipala, daca ai aceste tulburări ești condamnat pe viață sa trăiești cu depresia că te izolează de societate, către singurătate, trăiești într-o lume fantezistă, sunt terapii și pentru tulburările astea dar daca le ai și ai ai depresie așa ramai in 90% din cazuri,doar cei cu borderline pot să aibă o viață relativ normala cu tratament și psihoterapie.
Și somnul e fundamental,dar repet depresia nu trece nici dacă muncești nici dacă stai in mâini, e o boala foarte complexă, și are legătură cu chimia din creier, factori biochimici, traume majore, Bullying!
O depresie trece de la sine nu că cineva face ceva să treacă de la sine ci că gena îl salvează pe cel bolnav, altul cu depresie poate să facă 1000 de chestii simultan și tot nu scapă de ea,și nu oricine are depresie; depresia adevărată e cea clinica,multi experimenteaza depresia sezoniera,de toamna,din cauza unor deficite de vitamine, minerale,sindrom burn out, astea nu sunt depresii ci mofturi, depresia e o boala foarte grava pe care foarte puțini de aici o înțeleg, și în realitate, nimeni nu ar vrea să știe cum e tulburarea depresivă majoră, eu o am de peste 17 ani,și ieșeam cu prietenii făceam de toate și nu trecea fiindcă nu trece când vrei tu sau când faci ceva,ci în funcție de nivelul de serotonina dopamina, noreprinefina,oxitocina,și alte endorfine,substanțe chimice din creier și melatonina are rolul ei de aceea somnul e esențial! Robin Williams avea de toate - familie,nevasta,copii,era milionar,mega vedeta,avea lumea la picioare și tot s-a sinucis,depresia nu a ținut cont că omul ăla are de toate, că e faimos, că e o legendă, ea nu tine cont nici de culoare sau de rasa! E adevărat că socializarea si conexiunea cu oamenii ajuta, dar daca e gravă depresia se exclud toate! Nu oricine poate scăpa de depresie, nu e o stare e o boala la fel ca cancerul!

Draga mea, imi pare sincer rau pentru ce ti-se intampla. Nu te cunosc, dar din ce ai scris aici, empatizez cu tine. Eu nu sunt un barbat macho, nici pe departe. Dar in viata reala, valoarea unui barbat este data de argumentele pe care ti le-am scris mai sus. Rolul barbatului este acela de a oferi si a face chestii pentu oamenii din jurul lui. Nimanui nu ii pasa de sentimentele si personalitatea unui barbat. Barbatul niciodata nu are parte de iubire, pentru el exista doar 2 variante bune, si asta doar in conditia in care poate oferi ceva in schimb. Barbatul poate fi in cel mai des caz acceptat si foarte rar repectat, dar nu iubit! 4gentalman, mi-a expus niste argumente foarte solide, si recunosc ca pana la un anumit punct are dreptate, dar asta nu schimba realitatea. De un barbat avrege care are depresie, nu ii va pasa nimanui, din contra va fi privit ca un creep, de aia am si spus sa nu arati emotii in fata nimanui, nu din motive de macho man sau alpha male sau alte ideologii din astea. Societatea asa este facuta, ca femeie poti gasi empatie neconditionata, sprijin neconditionat, afectiune neconditionata. Ca barbat nu primesti absolut nimic in mod dezinteresat. Si nici nu zic ca este bine sau rau, dar asa functioneaza lumea. Nu pot sa zic ca am dus o viata extrem de grea, dar cu siguranta viata mea a fost mai grea decât a multora pe care ii cunosc in irl, si cred ca chestia asta m-a facut sa fiu puternic si insensibil. Sincer, sper sa fi mai bine, si nu te mai gandi la sinucidere. Ai putea sa incepi sa te rogi la Isus si sa asculti predici crestine, pe mine m-a ajutat foarte mult, chiar ai putea sa incepi sa te duci la biserica in momentul in care vei fi pregatita

Păi, nu te supăra pe mine, dar fix aceleași chestii le-am avut și eu și crede-mă că la fel ca tine de singură am trecut și eu prin toate. Dar da, pe mine mă mai dărâmă toate astea.
Și iar nu te supăra pe mine, dar fix oameni deștia ca tine, am avut eu în anturajul meu în trecut, și din cauza lor am ajuns fix ca azi. Să nu mai am încredere în oameni, deoarece oamenii ca tine și ca dușmanii mei din anturajul meu, mi-au dezamăgit toate așteptările l3gate de umanitate. Păi umanitatea și prietenia e ceva deep, ceva în care și dacă mai ai 5 alte rahaturi de făcut, te apleci lângă amicul tău și-l asculți, oricât de tâmpite ar fi poveștile sau gândurile lui, evident că același lucru îl aștepți și tu de la el/ei, și cam asta înseamnă umanitate și prietenie. Și din cauza oamenilor ca tine, am ajuns azi să cred că oamenii sunt răi. Sincer.
Și tot sincer îți spun că de fapt doar vă mințiți, pentru că în final, poate eu și oamenii ca mine sunt în până la gât, poate am gânduri de sinucidere o dată la nu știu câte zile, dar noi oamenii care suferim și ne lingem rănile și nu ni le băgăm sub preș, și ne mințim fățiș în față că viața noastră e bună, când de fapt nu e, ne lingem atât de mult rănile până când incepem să le acceptăm și în final reparăm. Dar oamenii ca voi, ăștia care pare că nu vă atinge nimic și mai aveți și un tupeu fantastic de a vorbi de oameni fățarnici, când adevărul e că, voi oamenii ăștia sunteți oleacă fățarnici, azi îmi pare rău, dar sufăr prea mult ca să mai fiu tipa drăguță de pe TPU și amabilă. Deci oamenii ca voi sunteți fățarnici, faza e că, oricum ar fi, păreți puternici, dar când veți pica din gheața voastră și gheața se va topi, să vă ferească Dumnezeu. Veți ajunge grav. Atât am de spus. Îmi poți da block sau face Voodoo sau blestema. Chiar nu-mi pasă, azi chiar vreau să văd cum e să fiu exact ca voi, oamenii care aruncă așa un adevăr, și nici pe dracu nu le pasă de feelingurile cuiva. Însă totuși, eu ți-am vrut doar binele, pentru că ți-am zis, am testat pe propria-mi piele, că e mult mai bine să plângi, oricând ai chef și să suferi, decât să stai așa implacabil la tot și să devii chiar detașat emoțional.
Și și eu am cunoscut trădarea umană, stai liniștit, și mi-au trebuit 5 ani ca să mă recuperez, deși la prima vedere părea doar că dorm și mănânc, și că nu am nicio problemă și nici măcar nu era vorba despre iubire, era vorba doar despre o amică, care când m-a abandonat, a luat și o parte din sufletul meu. Dar chiar și atunci, stăteam între cei 4 pereți ai casei mele, și retrăiam la infinit toate acele sentimente și resentimente. Și au trecut într-un final, dar au trecut pentru că mi-am dat voie să trăiesc toate acele sentimente. Și toate acele sentimente dureroase, m-au făcut mai puternică azi. Oarecum, că încă mai sufăr, dar ce vreau să spun e că măcar mai târziu nu o dau în boli psihice mai grave sau să jupoi pe cineva. Deși am și dorința asta, stai liniștit, însă știu sigur că toți demonii mei de oleacă psihopată sau frustrată, mi i-am ținut pur și simplu în frâu 27 de ani doar prin simplul fapt că mi-am dat voie să simt și să trăiesc, poate ce-i drept un pic prea mult și în cazul meu, exagerat, dar crede-mă că toate aceste feelinguri m-au salvat oarecum. Dacă vreodată o să faci rău cuiva, din tot acel pietroi pe care ți-l refulezi tu singur în tine, să nu spui că nu te-am avertizat, că nu v-am avertizat pe toți cei cu tiparul ăsta.

Nu inteleg, poti dezvolta un pic expresia de oameni ca mine?! Ai spus ca te-au ranit fix oamenii ca mine. Ce rau fac sau am facut eu?

Domnule NLS, credeți că eu nu cunosc asta? Exact asta am dat și eu sfaturi altor oameni pe aici cu depresie, să-și ocupe timpul, asta e de altfel deviza mea, ideea e că pe mine tocmai asta mă frustrează, că eu am fugit mereu după succes, după ceva de făcut și mai ales după artă, dar nu le-am atins. Acum spre exemplu încercam, ba chiar la insistențele psihologului meu, să îmi promovez o pagină de Facebook, ideea e că nici asta nu funcționează, nu merge pur și simplu, deși am pus suflet acolo, am scris din mine, și asta mă doare și mai tare, că dacă e ceva scris din mine și nimănui nu-i pasă, înseamnă că oamenilor chiar nu le prea place cum gândesc eu, iar asta te face inadecvat, deoarece acum pe bune, am înțeles că oamenilor nu le place totul la un om, mai ales că fizic sau la nivel de caracter mai poți schimba câte ceva, dar la nivel de gândire nu, iar oamenii cărora nu le place ce scrii, sau nu-i interesează, nu-i interesează nici cum gândești sau cine ești. Deci despre ce socializare să mai fie vorba aici sau integrare? Păi mie mi se invalidează omul din mine. V-am zis eu în final pentru mine personal, pot să aleg să nu sufăr și să trăiesc viața în casă, oricum asta am făcut mereu. Dar problema e că la un job măcar tot trebuie să mă duc și cum să merg la un job dacă eu ca om sunt inadecvat. Oricum măcar acum cunosc adevărul despre mine mai bine. Poate că asta îmi e soarta să fiu praf la tot.
Cât de rezolvări, nu știu, eu chiar am început să cred că rezolvarea nu există. Ba chiar după o vârstă nici succesul pare că nu mai are farmec. Și că unele lucruri nu sunt pentru toți. Cum ar fi priceperea. Uneori când trec prin astfel de episoade, îmi urăsc familia și neamul, pentru că el a decis să mă aducă pe lume, dar m-a adus plin de defecte și pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să mă nasc.

Păi m-am gândit și la asta. Dar care să fie? Eu simt că doar prin artă pot comunica cu adevărat și doar arta mă fascinează, dar nu am nimic concret până azi cu ea. Totul e doar un vis.

Eu am niste răspunsuri complexe despre depresie dar nu am chef de scris romane,dar dau un exemplu plauzibil care și oamenii de știință ar putea sa o aprobe! In primul rand nu oricine poate scăpa de depresie,ca să scapi de depresie trebuie sa fii relativ extrovertit,sociabil și să ai abilități de comunicare,sociale,sa ai skill-uri multe pe care sa le exteriorizesi prin socializare,și tu daca ești un om care nu are abilități sociale,de comunicare,nu știu să comunici sa te faci plăcut oamenilor atunci nu o sa scapi de depresie fiindcă socializarea eliberează endorfine,te ajuta cu moralul cu încredere de sine și crește nivelul de serotonina care de multe ori e responsabil acest hormon cu aparatia depresiei,așa că dacă vrei să scapi de depresie trebuie sa fii sociabil,extrovertit,să știi să socializezi sa îți placă să socializezi,iar daca nu ai aceste calități și depresia tocmai din acest motiv sa declanșat al singurătății și că nu socializezi ( se numeste depresie relaționala),atunci ești condamnat să trăiești cu ea toată viața sau sa mergi foarte multi ani la psiholog sa te dezvolți personal și să citești foarte multe cărți dar tot nu vei fi niciodată ca unul care nu are depresie! Deci,trebuie sa fii sociabil și dacă nu știi și nu ești e capăt de linie nici psihologii nu te mai pot ajuta că așa e personalitatea ta,așa e firea ta nativa,astea sunt caracteristicile tale. Și da,poți fi un om plictisitor,tăcut dar sa fii un geniu,sau extrem de inteligent dar tot nu ajuta că noi sunteți creeati și programați sa socializam așa ne-am perpetuat și propagat că specie încă de când trăiam in triburi,și cine nu se adapta nu supraviețuia nu își găsea perechea și murea!
Deci ai nevoie de calități cu care te naști cu ele că sa poți scăpa de depresie complet nu doar sa mergi la psiholog și să iei pastile toată ziua,asta e un exemplu,o cauza a depresiei cu o alta cauza de care nu poti scăpa de ea,faptul că nu ai abilități de comunicare,personalitate care repet nu le dobândești te naști cu ele sunt ceva nativ!
Dar dacă ești sociabil și extrovertit poți învinge boala și dacă faci sport frecvent că sportul forțează neurotransmițători sa elibereze dopamina și serotonina,adică te face fericit,dar contează și în ce mediu te afli că dacă nu ești apreciat de părinți,se face mereu comparație între tine și frați sau neamuri mereu sunt nemulțumiți de tine,nu te iubesc,trăiesc în alcool se cearta,se bat,fac scandal,se drogheaza,au o conduită ostilă, deci sunt foarte multe detalii de care trebuie sa se tina cont că sa scapi de depresie fiindcă odată ce o ai devii foarte vulnerabil și sensibil și orice te afectează la fel cum nu îl afectează pe cel care nu se naște cu vulnerabilitate genetica!
Depresia e atat de complexă că mi-ar trebui luni de zile sa scriu in continuu și tot nu as ajunge la o concluzie finala în care sa ii înțeleg mecanismele, nu pot nici psihologii nici psihiatrii nici oamenii de știință să îi afle mecanismele ci vin cu teorii noi mereu dar nu cincludente!
Dar acum e la moda vad sa fii bolnav psihic, majoritatea au probleme psihice, cel mai naspa e sa fii și bolnav și timid și tăcut, că ai pus-o de depresie nu mai scapi nici în 1000 de vieți! Sunt și oameni care stau in casa nu au prieteni și nu au boli psihice, de ce!? Că nu sunt predispuși genetic la a dezvolta astfel de boli!

Da, oarecum înțeleg ce spui, ți-am spus, plângeam pe stradă și nimănui nu-i păsa, și da, poate voi bărbații puteți să fiți tari, eu admit că mă lupt, dar uneori chiar simt nevoia de un umăr pe care nici să nu vorbească, dar nici să nu mă judece ci doar să mă înțeleagă. Dar admit că am simțit și ceea ce spui tu aici, că oamenilor nu prea le mai pasă în secolul 21. Sau cine știe poate nici în trecut nu le-a păsat.
Și crede-mă că doar Dumnezeu mă mai ține uneori să nu cedez, doar pentru că știam că sinuciderea e osânda veșnică, dar uneori am impresia că nici Dumnezeu nu există, și doar ne mințim noi ca să continuăm. Dacă ar fi existat, nu ne-ar fi dat de la rădăcină părinți defecți și nu ne-ar fi născut așa defecți. Pentru că ți-am zis de 27 de ani am tras de mine, și mereu m-am simțit cumva prin tot ce sunt inferioară altora și mereu am câștigat mai greu ceva, asta dacă am câștigat oricum, iar când am simțit că nu mai pot am găsit și eu strategia să fac lucruri și mai multe pentru mine, într-un timp le voiam a ști sau cunoaște pe toate, dar uite că tot pe aici pe TPU a spus la un moment dat ceva ce mi-a rămas mult timp în minte. Degeaba citim tot Universul dacă noi în societate nu ne descurcăm și adevărul e că simt și eu asta. Am citit tot ce se poate citi, mi-am luat o sumedenie de cărți, ba funny e că multe le citesc fix de psihologie, știu cam cum e lumea, dar pur și simplu nu mă pot integra în ea. Și nici nu mai se pune problema de amiciție, ți-am zis și eu am cunosc trădarea umană, și nu știu cum ești tu și cum te-ai raportat tu la ea, dar la mine a fost și mai dureros deoarece știam că fiind într-o relație cu oamenii inevitabil am purtat și eu gramul meu de vină și asta e și mai sfâșietor, că atunci când știi că doar celălalt ți-a greșit, porți ura aia, trădarea aia, întorci spatele și pleci, dar când știi că adevărul e de fapt mereu la mijloc și ai și tu partea ta de vină e complicat. Dat nici asta nu mai contează, însă din cauza felului meu de a-fi nu am reușit nici măcar să mă integrez între oameni pentru un job. Nu mai zic de alte hobbyuri sau pasiuni pe care le-am ratat.
Deci uneori nici de Dumnezeu nu știu ce să cred.
Însă cu un lucru îți dau dreptate, nu am mai călcat de mult pragul unei Biserici.

Ideea este că am avut oameni din aceștia, evident că nu tu, că nu ne cunoaștem. Dar fix cu atitudinea asta am avut în trecut oameni. Și când îmi spuneau că eu dramatizez sau sunt doar niște nimicuri durerile mele, am început să-mi văd de treaba mea și să evit oamenii și apoi să nu mai ies în lume. Și da, pe atunci am urât niște oameni cu atitudine ca asta, care m-au făcut să mă simt ca și când eu de fapt nu aveam probleme. Însă admit și că ei au fost într-un moment al vieții, cei care m-au motivat să fac niște chestii, ok, nu tocmai cu un vibe bun, dar mă motivau. Uneori am ajuns la concluzia că și ei au scopul lor în viață, oamenii ăștia tari, să ne ridice pe noi oamenii slabi. Dar admit că am doar momente și momente, uneori atitudinea asta mă motivează, dar am și momente când pic, de la atâta duritate.