În sfârșit, trebuia să vină și întrebarea mea cea mai aprigă din minte.
Eu una aș fi adăugat-o altfel.
"De ce deși psihologia și cunoașterea și chiar studiul și cercetarea ei, au avansat, ba chiar și psihiatria, ba chiar și tratamentele pentru zona asta, cu toate acestea anxietatea este în creștere?" Paradoxurile de genul mă macină pe mine cel mai mult. Iar viața scrisă parcă mereu cu virgule și nu cu punct, sau care pare că răspunsul sau rezolvarea ar da mereu cu virgulă, mi se par cele mai fascinante.
Dar și întrebarea ta o așteptam.
Ca să răspund. Sincer, habar nu am. E un mister și pentru mine.
Aș creiona în primul rând un răspund Biblic, parcă auzeam că spre finele vieții, vor veni tot felul de boli bizare la care nu există leac și rezolvare. Așa spuneau unii prin Biblie. Nu știu dacă printre bolile astea făra leac, ar fi inclusă și anxietatea. Tot Biblic, aș mai spune că Satana se luptă mult să fure suflete, cum și unii susțin că acestea chiar sunt vremurile din urmă, din final, poate lupta este mai acerbă. Poate Satana se luptă acum mai intens. Sincer deși la prima vedere pare că anxietatea este totuși un moft, unii mai în vârstă sau alții mai bravi, nu prea înțeleg totuși oamenii anxioși și anxietatea asta în complexitatea ei, însă ea face ravagii totuși. Iar cele mai multe exemple le vedem la știrile de la ora 7. Acolo vedem toți cei care s-au sinucis. Chiar dacă totuși psihologii susțin că de la anxietate nu te sinucizi, ea oarecum netratată și lăsată să coacă, merge mână în mână și cu depresia și în stadiu avansat al anxietății, plus alte boli conexe, sau chiar dezvoltate pe baza ei, poate să te facă totuși să-ți pierzi mințile și să te ducă la niște gânduri mai negre. De aici și ideea că Satana ar fi în spate a tot. El se luptă să ne fure suflete, clar cel mai bun mod ar fi prin metoda sinuciderii.
Tot că în spate ar fi Satana, ar fi faptul că se spune că fricile vin de fapt de la Satan, ba chiar și mâhnirea care se știe că este primul simptom al depresiei. Cum se știe că anxietatea este frică fără scop, cea inexplicabilă. De aici ideea că Satan trimite frici prin orice fel de gând, oricum ar fi, oricât de tari, pare că am fi, toți avem slăbiciunile noastre, ei bine, de aici Satan știe când, cum și unde să atace.
Asta pe parte biblică.
Să ofer o explicație științifică sau apropiată de științifică, ar fi cea pe care am auzit-o și eu, că spre exemplu, anxietatea exista dintotdeauna în noi, doar că exista pe timpuri, tocmai ca să ajute omul să fugă de fiare sălbatice, cum ea sau o versiune din ea mai există și azi în noi, azi supuși la alți factori stresori, decât leul din trecut, reacționăm la aceștia cum putem. Unii mai bine, alții o dăm pe anxietate. Deci conform teoriei, anxietatea apare cumva ca un mecanism de protecție al nostru care ne spune la nivel psihic că în fața noastră se află un pericol și noi în funcție de putere și resurse, ori stăm să luptăm, ori fugim.
Acum ca să fac o glumă și o mică paranteză, la ce lume perversă și parșivă suntem azi, sincer, e chiar ok să avem anxietate și să ne ferim și azi, ca în trecut de leu.
Aș mai adăuga și mâncarea din ziua de azi care fiind tot mai procesată și nenaturală, la nivel psihic, chimic, să schimbe pe acolo niște treburi și de ce nu, ca să merg pe teoria conspirației, cine știe, poate să se urmărească la vreun nivel mondial, vreo nouă manipulare huge și cum altfel, dacă nu prin frică?
Mâncare + anxietatea = manipulare. (Asta așa ca să explic totuși de ce fenomenul pare în creștere, iar cu fiecare nouă generație, parcă se instalează de la vârste tot mai fragede, iar la bătrânii care se instalează și unii au mai prins poate și Al Doilea Război Mondial sau măcar Revoluția noastră, ai fi zis că sunt deja căliți, dar și aceștia de vreo 10, 20 de ani tot au început să mănânce din ce în ce mai procesat, deoarece oricât ai încerca să controlezi ce introduci în stomacul tău, nu poți controla sau știi concret 100% ce consumi.)
Aș mai adăuga și cazul "cunoașterii" fiind acum expuși la cât mai multă cunoaștere pe această direcție, psihologia fiind din ce în ce mai accesibilă oricui, oamenii să mai înceapă și să-și pună diagnostice după ureche sau să creadă că au aia sau aia. Deși totuși anxietatea în sine nu e o boală și de aici și spectrul se lărgește mai mult, fiind tot mai mulți oameni incluși cu diverse stări. Ba chiar citisem într-o carte despre anxietate treaba asta, cum că de fapt de anxietate mulți nici nu e posibil să suferim, ci să avem alte simptome care unele pot fi neincluse nicăieri, altele da, dar că tot noi oamenii, am inclus toate aceste stări psihice / spirituale în spectrul anxietății și că noi am pus acest termen de anxietate pentru acele multe stări care ne macină (frică, furie, tristețe, durere, respingere, fugă, mâhnire și altele).
Alimentatia noastra,,moderna,, cu tot felul de chimicale au zis doctorii, prea mult zahar, prea multa sare in alimente, prea putine legume, carne, proteine. obsesia fata de Instagram, Facebook, Tiktok, social media. Nu mai comunicam fizic atat de des pe cat o faceau oamenii acum 10-20 de ani. Eu imi amintesc ca in copilarie nu aveam anxietate...deloc. Vorbeam cu oricine, alergam pe afara ne distram, de cand a aparut social media si ne-a acaparat viata o ducem mult in spre mai rau! E trist eu tot le zic ca Facebook si Instagram creeaza anxietate si depresie dar nu ma crede nimeni. Poate o sa credeti dupa ce cititi asta : https://www.medlife.ro/......tudiu.html
The hustle culture are un rol gigantic in asta.E ideea ca trebuie sa muncesti mult peste program, sa te dai peste cap, etc, ca sa ai succes. Ideea ca timpul inseamna bani, ca trebuie mereu sa fii productiv. Internetul e bombardat de cursuri despre cum sa ajungi la succes rapid, cum sa castigi de la o anume suma in sus, lunar, ca la sfarsitul anului sa fii cineva.
In momentul de fata, cred cu tarie ca lumea are nevoie de mai multe persoane impacate cu sine, echilibrate, care cauta dezvoltarea persoanala, nu de oameni de succes. Ca drept dovada, multe astfel de persoane se sinucid cand nu mai au succes, cand ajung in faliment sau nu-si satisfac cererea de mai mult.
Pentru tineri e vorba de factorul de comparatie, care trece cu mult dincolo de limita sanatoasa. Faptul ca poti vedea cum Xulescu a realizat atat de multe pana la 19-20 de ani, creeaza o presiune considerabila. Iar pe Instagram vezi adesea numai succesul altora si partile pozitive.Deci in creierul tinerilor se va invarti constant rotita pe care scrie, comparatie'.
https://www.talkspace.com/blog/hustle-culture/
Problema incepe din mica copilarie, care nu s-a invatat in natura (din lipsa timpului parintilor), doar cu telefoanele mobile si social media.
Cand intampina ceva "problema" (necunoscut de gestionat pentru ei), persoanele respective nu stiu cum sa le gestioneze si se sperie de aceasta situatie (mai ales daca se repeta des).
Am intalnit copii mici si tineri care nu au cunoscut, nu au inteles glumele! Daca un coleg a glumit cu ei, in loc sa dea o replica, au inceput sa planga sau s-au retras singuri intr-un colt.
Depresia apare prima data, cand incep sa perceapa ca au ramas afara din evenimentele colectivului si nu reusesc sa se acomodeze.
Anxietatea apare daca viata colectivului le provoaca stress indelungat si nu gasesc solutii de rezolvare.
Solutia se afla in colectivul din care face parte: cand observa reticienta, vad persoana speriata, atunci ar trebui sa-i explice colegii, despre ce e vorba si cum sa se acomodeze!
Chiar mă mir și eu. Acum, când trăim cele mai fericite timpuri din istorie, când fiecare are smartphonul în buzunar, când doar apeși pe un buton și îți intră informația sub nas - să ai anxietate? sau depresie? Ce-i asta?
Pe vremuri, am invatat natura "in direct", pe propria noastra piele.
Am invatat sa percepem lucrurile din proprie experienta.
Acum, pe ecranul telefonului apar la fel de mari un elefant si un carabus. Tanarul nu are termeni de comparatie intre lucruri, iar cand le intalneste "pe viu", li se face confuzie, greu de inteles.
Chestia e că orice inepție e postată fără a fi moderată. Eventual ștearsă ulterior
Societatea românească este extrem de toxică iar mediul social este plin de buling, de asta unele persoane au depresie si frica de fii facut de ras in fata altora, oameni foarte toxici, răi sunt peste tot
Prea multa sare? Nu stii cum era acum 70-80 ani, bogatanii aveau frigidere si conserve si erau trei moduri de a conserva alimentele pentru cei saraci: in grasime, in zahar sau in sare (eventual sare + otet).
Muraturile bunicii mele erau pline de sare.
Foarte multi suferă de autism nu mă refeream la anxietate, unii nici nu iasă din casă. Anxietatea este o boala, o tulburare care poate afecta grav viața pe perioade îndelungate și care daca nu e tratata se poate ajunge la psihoza.
Normali nu suntem că nu avem prieteni și stam numai în casă, suntem râsul societatii
Poate fi si mediul dar si genetica si au facut boala indiferent de mediu.
Ala de la mediu sunt asa mai slabi, nu sunt bazati pe ei.
Salut!
Se crede ca tulburarile de anxietate ar fi consecinta unui stres acumulat, care continua sa actioneze. O mare parte din acest stres il cream noi insine, dar si societatea in care traim joaca un rol important.
Oamenii resimt azi mai mult stres decat in vremurile trecute si tocmai acest stres explica incidenta sporita a tulburarilor de anxietate.
Mediul si ordinea sociala s-au schimbat mai mult in ultimii 30 de ani decat in ultimii 300 de ani. Ritmul alert al societatii moderne si rata sporita a schimbarilor tehnologice nu le-au dat timp oamenilor sa se adapteze la aceste schimbari.
Ca situatia sa fie si mai grava, astazi exista nesigurante tot mai mari in legatura cu viitorul nostru.
Tulburarile de anxietate sunt un simplu rezultat al abilitatii scazute de a infrunta stresul provenit de aici, dupa cum sunt si tulburarile de dependenta, depresia si bolile degenerative, din ce in ce mai numeroase.
Anxietatea e un termen general; există anxietate socială și anxietate generalizată. Sunt boli.
Păi poate o să mă gândesc. Poate am să și scriu.
Dar deocamdată sunt prea neîncrezătoare în forțele mele ca să ridic și capul de pe pernă, dar să scriu o carte.
Pentru ca avem un stil de viata prea dinamic, mult mai complex decat ce era acum 20 de ani, multa presiune mai ales pe partea de dating si de-ati face un rost in lume
Ca părere subiectivă ar fi că nu își caută activități care să le placă și nu își dau silința să se cunoască mai bine să vadă ce le place și ce calități ar putea sa dezvolte.
Anxietățile vin de la probleme dar stările proaste le ștergem făcând ce ne place că nimeni nu se pune sa ne gândim direct la viitor și să punem raul in fata, contează aici și acum și pas cu pas sa îți urmezi visele și nu mai rămâne timp de anxietăți.