De ce o mama nu isi dadea seama ca copilul avea infectie otita si l-a dus cam tarziu la spital, nu s-a mai putut face nimic si a ajuns la aparate auditive, cum se chinuie copilul sa traiasca cu aparate cum sa se descurce si sa auda..Mai are rost sa traiasca asa? Copilul e chinuit, sufera, se retrage, ii e rusine sa iasa sa socializeze. Ce fel de mama o poti numi?

O mama care nu avea destule cunostinte medicale. Adesea si medicilor le este greu sa isi dea seama ca un copil are otita, mai ales unul de pana in 4 ani, care nu stie sa spuna ce il doare si care poate avea simptome extrem de nespecifice. Nu o judeca prea dur, desi efectele sunt dramatice, de fapt este o greseala minora, care se intampla frecvent.
Copilul trebuie sa depaseasca problema psihologica, atat pentru el, cat si pentru mama lui. Daca de tine iti pasa mai putin, ar trebui sa faci orice efort ca mama ta sa nu se simta vinovata, sa ii arati ca lupti impotriva problemei. Exista aparate auditive performante, exista ajutor psihologic, trebuie doar sa ai vointa si generozitate in sufletul tau. Iar daca tu nu le ai, cu ce drept judeci pe altcineva?

Nu judec pe nimeni, doamna. Imi e greu cu aparatele si nu aud perfect. Suport multe.

Pe mama ta o judeci. Cred ca o judeci fiindca suferi si cauti un vinovat, dar nu e ea vinovata. Uneori lucrurile se intampla pur si simplu, fara sa existe vinovati.
Cred ca iti este greu, dar e important sa mergi mai departe. Viata nimanui nu este perfecta. Exista lucruri mult mai rele decat ce ti se intampla tie. Si ar trebui sa iti pese de asta. Faptul ca suferi ar trebui sa te faca mai bun, mai puternic, mai generos, mai dornic sa ii ajuti pe ceilalti. Da, suferi, dar nu esti centrul universului, nu mai pune suferinta ta pe primul plan. Mai bine pune binele celorlalti pe primul plan, da mai putina importanta problemei tale si mai multa importanta problemelor celorlalti.
Cu siguranta ai probleme de vorbire, dar te asiogur ca niste aoeni care te vor vedea mereu zambitor, amabil, saritor, dornica sa ajuti fara limite si sa te sacrifici pentru lucruri bune, vor dori sa iti fie prieteni. Ca va conta prea putin cum pronunti daca mereu vei spune lucruri interesante si bune, daca vei fi cel mai citit din grupul tau, daca vei avea grija sa stii de toate si sa ai o conversatie sclipitoare. Iar pentru asta ai nevoie doar de carti, care nici nu vorbesc, care nici nu asculta. Oricat de rau ai vorbi, daca cuvintele tale vor fi mereu frumoase si binevoitoare, daca vei spune mereu te rog, multumesc, iarta-ma, poftim, cum pot sa te ajut, ce pot face pentru tine, lasa-ma sa te ajut, te asigur ca oamenilor nu le va pasa ca ai stalcit putin cuvintele, se vor bucura de ajutorul tau si te vor ajuta si ei la randul lor.
Am intalnit oameni buni in carucior cu rotile, fara maini, fara picioare, paralizati, oameni pe care toata lumea se mandrea sa ii numeasca prieteni, care nu duceau niciodata lipsa de un prieten. Si oameni care nu avea nici un defect dar care, din prostie sau rautate, erau marginalizati si neacceptati de societate.
Da, iti e greu, dar asta este doar un motiv in plus sa lupti mai mult, sa fii mai bun, sa ierti mai mult si sa ajuti mai mult. Nimic altceva.

Cunosc pe cineva exact in situatia ta, insa nu e deloc marginalizat.
Asa s-a nascut, nu a facut cineva vreo greseala.
Poarta aparate auditive de mic, si e sasait si rrr-it.
Plus ca a trecut printr-o perioada mai lunga de pubertate, atat fizica cat si mentala. Insa a terminat o facultate (mai greu dar a terminat-o pe merit), are prieteni (mai multi decat mine) si o viata perfect normala, chiar si cu aparatele auditive.
Problema ta vine din faptul ca tu insuti nu ai incredere in tine si te marginalizezi.
O persoana rrr-ita e ceva mai exotic, e sexy sa auzi pe cineva vorbind "altfel".
Ia in considerare sfaturile Brigaelei, caci stie ce spune.
In situatia ta, singurul vinovat esti tu. Caci te cramponezi de neajunsul asta mult prea mult.
Oamenii nu sunt mereu doctori, si in situatia ta, a fost putin ghinion sa spunem.

Dar inteleg asta, va multumesc mult. E trist, imi vine sa plang. Am probleme mici cu sasaiala si cred v-am mai zis si nu stiu ce sa fac ca sa inving sasaiala, merg in continuare la logoped si mai exersez exercitii dar spune doamna logoped ca am facut progrese mici. Nu am cuvinte sa va zic despre tot ce ati zis. Sufar, devin depresiv, ma imbolnavesc psihic, ma urasc.

Ai facut deja progrese? Pai asta este extraordinar, cred ca ai mai putin de 4 luni de logoped. Nepotelul meu a inceput sa faca progrese mici dupa cam 6 luni, iar in 2 ani vorbea perfect, deci esti pe calea cea buna.
Problema ta este ca te gandesti prea mult al tine, iti dai enorm de multa importanta. Aminteste-ti ca nu traiesti pentru tine, ca este important sa faci bine, nu sa te simti bine. Nu te mai gandi in fiecare zi la cum te simti tu, la ce ai vrea tu, la ce ti-ar placea tie. Gandeste-te la ce ai facut pentru ceilalti, la ce ai oferit, la ce mai poti face. Nu plange de focul tau, e penibil, nu merita. Plangi pentru suferinta altora, uit-o pe a ta.

Asa a spus logopedul ca am facut progrese mici, imi trebuie mult timp pana sa reusesc. Am o luna jumate de cand merg la logoped. Ma bucur mult pentru nepotul dv. Sa fie sanatos si a reusit, sa mearga mai departe. Sincer ca multi au probleme de sanatate si nimeni nu merita sa treaca prin asa ceva. Mi-ati dat sfaturi bune.

Mult succes!

Înțeleg. Ma bucur pentru el ca e puternic, pozitiv, are prieteni, iese, rade, zambeste, e acceptat asa cum e. Deci nu ii e usor nici lui. Dar la mine e problema ca sunt sasait si merg la logoped degeaba. Sunt retras, nu sunt sociabil, simt frica in mine, evit sa stau cu lumea.