Bună!
Depinde de durata ciclului tău menstrual!
NU ai dat detalii : vârsta, când ai avut PRIMA menstruaţie/menarha, dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, datele ciclului menstrual pe cel puţin ultimele 6 luni, dacă au mai fost întârzieri ( în trecut ), dacă ai fost la ginecolog pentru astfel de dereglări, un eventual diagnostic, eventuale tratamente, dacă ţi-ai început recent viaţa sexuală, dacă ai făcut sex neprotejat, etc.
Dacă eşti în PRIMUL an de ciclu menstrual, atunci sunt NORMALE astfel de dereglări/întârzieri şi NU ai de ce să te îngrijorezi!
În general, primele 5 menstruaţii întârzie ( uneori chiar şi 3-6 luni, depinde de vârstă ) - dar, cu timpul, cam în decurs de 1 an, se va "regla" cât de cât şi vei avea menstră aproape lunar.
Spre exemplu a 2-a menstruaţie poate întârzia cam 4-6 luni, apoi a 3-a poate veni cam după 3-4 luni, a 4-a cam după 2-3 luni, etc.
Se poate să fie aceeaşi situaţie şi în cazul tău.
NU ai de ce să te îngrijorezi, aceste dereglări hormonale sunt foarte FRECVENTE în primul an de ciclu menstrual.
Dacă NU eşti în primul an de ciclu menstrual, atunci NU sunt normale astfel de întârzieri!
Cauze generale posibile în cazul întârzierii menstruaţiei : răceală, dereglare hormonală, stres, infecţie, probleme medicale ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ), sarcină,...
O întârziere acceptabilă, din diverse cauze : răceală abdominală ( NU răceala "comună" ) sau răceală la ovare ( anexită ), infecţie, medicamente, etc., este de MAXIM 7-10 zile; tot ce DEPĂŞEŞTE 10 zile reprezintă o "problemă medicală"!
Poate fi vorba de :
1 ) o dereglare hormonală - situaţie în care TREBUIE să consulţi un endocrinolog, care îţi va prescrie analize hormonale pentru a determina dozajul din sânge şi apoi vei primi tratament
2 ) probleme de natură ginecologică ( chist ovarian, ovar polichistic, etc. ) - dacă au mai fost astfel de întârzieri şi în trecut - situaţie în care TREBUIE să faci un control ginecologic, unde îţi va face o ecografie ovariană sau una vaginală pentru a verifica starea ovarelor/uterului şi trompelor uterine.
AMBELE controale trebuie făcute simultan - deci, mergi la medicul de familie şi ceri Trimitere atât la endocrinolog, cât şi la ginecolog!
Dacă este vorba de chist o să-ţi prescrie un tratament cu tablete anticoncepţionale pe 3-6-9-12 luni ( până se dizolvă chistul respectiv ) şi control periodic ( din 3 în 3 luni ).
Dacă NU este chist atunci îţi va prescrie tratament cu Duphaston pe 10-30 zile ( eventual chiar pe mai multe luni ), după care o să-ţi vină regulat menstruaţia.
De asemenea, dacă ai dereglări menstruale dese, poţi să bei ceai ( sau tinctură ) de creţişoară şi/sau ceai de coada şoricelului - vezi informaţii la linkul :
http://www.formula-as.ro/......ului-10059
http://tratamente.naturale.din.plante.alb.ro/......um%29.html
http://www.formula-as.ro/2010/923/medicina-naturii-44/cretisoara-12562
Ori ceai sau tinctură/extract din/de mlădiţe de zmeur - vezi detalii la linkul :
http://magazin.remediu.ro/ceai-zmeur-frunze-50-gr-dacia-plant-683.html
http://www.naturaplant.ro/produse/591/Extract_din_mladite_de_Zmeur
http://www.sanatate-si-frumusete.ro/....../index.php
Aceste ceaiuri NU exclud un control ginecologic!
La ginecolog poţi merge şi SINGURĂ ( FĂRĂ mama, chiar dacă eşti minoră; n-ai precizat vârsta ), TREBUIE doar să ai la tine : actul de identitate + Trimitere ( de la medicul de familie sau de la Cabinetul şcolar ) + Programare ( pe care o poţi face telefonic sau personal ).
Toate cele bune.
Menstruatia vine o data la 28 de zile, aproximativ.in cazul in care racesti s-ar putea sa-ti vina mai repede.
Nu te ingrijora, menstruatia vine la interval de 28 zile. Daca nu ai racit si nu ai avut contact neprotejat, poti sta linistita inca vreo7-10 zile, apoi fa un test de sarcina pentru siguranta.
Ok,deci pana acum evitam sa citesc raspunsurile dvs. pentru ca erau exagerat de lungi, dar cele care m-au privit pe mine le-am studiat in adevaratul sens al cuvantului. Am menstruatie de 4 ani, neregulata inca de la prima, nu coincide faza cu "vine la 28 de zile" NU! Sunt foarte sensibila si racesc des, am facut 2 teste de sarcina cu interval de o saptamana intre ele, ambele NEGATIVE, insa tot nu imi apare niciun semn de menstruatie. Mi-e greu sa merg la ginecolog in Italia,nu cunosc limba, iar medicul meu de familie este in Bucuresti. Ideea ca nu este vorba de sarcina, nu am luat in greutate, secretia vaginala este la fel ca inainte, singura chestie ar fi de adaugat ca... menstruatia din octombrie, a durat pana in noiembrie, cu 5 zile. In noiembrie nu a mai venit deloc . Inca astept. Repet, testele sunt negative. Multumesc pentru raspuns!
Am avut contact neprotejat. fara ejaculare. am facut 2 teste si ambele au iesit negative. :* multumesc pentru raspuns
Cu plăcere!
Într-adevăr, răspunsurile mele sunt destul de LUNGI deoarece sunt multe aspecte de clarificat şi voi daţi foarte PUŢINE detalii :(
Dacă vă spun 5-10 cuvinte ( de exemplu, să faceţi 2 teste de sarcină ), NU vă ajut cu nimic ( şi voi ştiaţi asta )...
Chiar şi acum ( având în vedere precizările tale ) NU sunt prea lămurit :)
Ai precizat că ai făcut 2 teste de sarcină, dar NU ai precizat dacă le-ai făcut la cel puţin 21 de zile după ultimul contact sexual neprotejat.
La fel, NU ai precizat dacă le-ai făcut cu PRIMA urină de dimineaţa...
În caz contrar, testele făcute NU sunt concludente ( le-ai făcut degeaba )!
Apoi, NU ai precizat dacă ai avut contacte sexuale NEPROTEJATE ( după menstra din 29 octombrie )!
Observ - din precizarea făcută pentru @maria2013 - că ai AVUT astfel de contacte...
Chiar dacă ai făcut sex neprotejat fără ejaculare intravaginală, există RISC de sarcină - vezi detalii în răspunsul pe care ţi l-am dat la întrebarea din 24 Octombrie 2013 :
http://www.tpu.ro/......i-a-venit/
Dacă testele de sarcină le-ai făcut CORECT şi putem exclude o eventuală sarcină, atunci putem să ne gândim la o afecţiune a ovarelor ( chist ovarian, ovare polichistice, etc. )!
Şi faptul că menstra din octombrie a durat 8 zile - cam MULT - poate indica o afecţiune a ovarelor :(
Depinde şi cât dura menstruaţia ta, în general...
De asemenea, o menstruaţie NORMALĂ durează între 3-7 zile, cu o MEDIE de 4-5 zile ( aşa ar fi TREBUIT să ai şi tu la cei 19 anişori ).
Deci, e posibil să fie vorba de o afecţiune şi TREBUIE să mergi la ginecolog ( cât mai curând ) pentru control şi ecografie!
Şi, uite aşa, s-a "LUNGIT" ( iar ) discuţia :))
Multă sănătate.