Nu e slabiciune, asa e la romani. Majoritatea avem o frica/retinere cand e vorba de medic. Si uite asa se ajunge ca vreo 75% din cancere sa fie descoperite in stadii terminale sau post-mortem...
Eu am trecut printr-o întâmplare similară. Am reușit să scap de sindromul post tramatic cam după o lună din care 10 zile au fost de internare la psihiatrie. Cu un psiholog bun se poate face o decondiționare, adică o eliminare a tensiunii care a rămas datorită accidentului.
La cum ai formulat intrebarea si cum ai povestit, te-ar putea ajuta vreo 254 de iconite si acatiste. In alta ordine de idei, autosugestie si statistica. P.S. Airbagurile nu sunt dumnezeisti, ci ingineresti. Slava celor ce au proiectat masina, nu cerului. Daca erati intr-un Matiz sau Logan de-ala fara airbaguri...
Ai dreptate, ideea e că eu las psihoterapeutul ca pe o ultimă variantă. Dacă era după mine, eu nici de născut nu voiam să nasc la spital, dar au trebuit să îmi provoace travaliul, că aveam tensiunea puțin peste medie.
De obicei încerc să îmi rezolv problemele fără medic sau ajutor specializat, și în 80% din cazuri, reușesc.
De ce? Consideri ca oamenii aia sunt niste imbecili care fac niste studii degeaba? Sau ca este dovada de slabiciune din partea ta? Care din ele?
Foarte bine. Atunci daca consideri ca un specialist nu e necesar, impune-ti sa nu mai ai frica. Si gata. Si mergi in masini si autobuze si taxi-uri pana iti trece panica.
Acei oameni nu sunt imbecili, tot respectul meu pentru toti anii de studiu. Cel mai probabil e slabiciune din partea mea, dar macar recunosc asta.
Ai foarte mare dreptate.
Doar ca, cand e vorba de sanatatea corpului, dupa ce am nascut, pentru aproape fiecare durere, ma duc la medic. Pentru ca, am zis,
pana la urma am nascut la spital (nu in Romania, ca stau in strainatate), si bine a fost ca nu am ales sa nasc acasa. Numai asa mi-am tratat tensiunea dupa nastere foarte repede. Am ramas doar cu pulsul ridicat.
Cand e vorba de psihologi, psihoterapeuti, psihiatrii, stiu ca daca o sa ma duc, sigur o sa imi dea si medicamente la cata anxietate am uneori, si ideea e ca nu as putea sa le iau, mai ales ca dupa nastere am apelat la anticonceptionale, ca m-am speriat tare de durerea de la nastere, si pentru urmatorii ani nu ma mai gandesc sa nasc, si am auzit ca medicamentele pentru anxietate si anticonceptionalele nu se prea pupa intre ele...
Nu e slabiciune, asa e la romani. Majoritatea avem o frica/retinere cand e vorba de medic. Si uite asa se ajunge ca vreo 75% din cancere sa fie descoperite in stadii terminale sau post-mortem...
Se vede de departe ca ai facut atac de panica.
E normal sa te sperii dar ca sa ramai cu sperietura asta e cu adevarat o problema.
Ar trebui ca cineva sa-ti explice si sa te ajute sa depasesti si problema cu nasterea, si cea cu accidentul.
Se vede ca esti o persoana mai slaba, dar nu trebuie sa-ti fie rusine.
Rezolva trauma!
Ai dreptate. Poate sunt o fire mai slaba, dar crede-ma, ca asistenta, moasa, si doamna doctor de la spitalul unde am nascut, mi-au spus ca am fost foarte puternica. Cerusem epidurala, dar nu avusesera timp sa o faca, ca am ajuns de la 2 cm dilatatie la 10 cm dilatatie in 1 ora si 45 de minute, si dupa 6 minute de impins, a iesit copilul. Mi s-a spus ca asa rapida nastere, foarte rar se vede, ca de obicei travaliul dureaza mai mult, si alte mame imping 1 ora si jumatate ca sa iasa copilul. Acuma, nu stiu, dar mi s-a spus ca e normal ca in asa travaliu viteza, sa fiu speriata, dar mi s-a spus ca dupa 6 luni - 1 an, imi revin. Eu una mi-am revenit din soc 90% pana acum, dar rational vorbind, bebelusul meu are 5 luni, vreau mai intai sa se faca ceva mai marisor, si apoi sa nasc poate alt copil. Acum, mi-as dori ca la vreo viitoare nastere sa mai am asa travaliu scurt, ca realizez ca mi-a prins bine, dar simteam in momentele alea de durere ca sunt in iad si ca pot rupe oasele cuiva. ))))
Un travaliu lung e chinuitor, asta o cred, dar cand o contractie e dureroasa, si 2 contractii mai incolo devine dublu dureros in scurt timp, e groaznic.
Tocmai asta am vrut sa-ti spun.
Nasterea ta a fost foarte usoara.
Dar impactul asupra ta,urias.
Trebuie sa vorbesti despre asta, sa te eliberezi.
Tu de fapt nu poti uita acea durere, nu poti trece peste, desi a fost foarte scurta.
Orice traire intensa necesita o descarcare, o eliberare.
Exact de aia spun cam la oricine despre ce am trait, indiferent de judecata cuiva; eu ma simt eliberata.
Dar noi nu vrem sa te judecam.
Doar sa-ti fim alaturi.
Sau, daca e posibil, sa te incurajam.
Sa fii din nou o mama fericita.
Atunci cand te vei simti pregatita si puternica.
Da, am inteles asta.
Ma refer ca, de exemplu: din 100 de persoane, 10 persoane judeca, si 90 sustin. Dar, am experienta cu asa zisii "judecatori", asa ca mie nu imi pasa de opiniile mai putin pretioase. Fiecare e liber la exprimara (in limita bunului simt, bineinteles).
dobrin1019 întreabă: