Hey TPU.
Ca o glumă de început: Mașina era un BMW. Pentru pasionații de BMW: după o întâmplare ca asta, eu nu mai vreau nici măcar ultima marcă de taxi.
Am încadrat întrebarea asta la categoria "Sănătate", pentru că ține de sănătatea mentală.
Acum aproximativ 1 lună de zile în urmă, am avut un accident de mașină (mașina avea volanul pe partea dreaptă, șoferul nu era proprietarul mașinii, ci un bătrânel de vreo 60-65 ani, care toată Viața lui a condus doar mașină cu volanul pe stânga, așa că a comis-o, intrând cu partea stânga a mașinii - unde se afla soțul meu în față, slavă cui a inventat airbag-urile, că au fost Dumnezeiești - într-un camion, așa că sticla din față - nu știu cum se numește - s-a spart). Slavă Cerului că nu ne-am ales cu nici o zgârietură (doar că eu din spate mă țineam de scaunul din fața mea unde se afla soțul meu, așa că am rămas cu o ușoară durere la brațul drept). Soțul meu e mai puternic când vine vorba de mental. Dar eu am rămas cu o frică colosală de tot ceea ce înseamnă șosea. Deci, practic și în autobuz, mă ia tensiunea.
Întrebarea mea e: Dacă cineva îmi poate spune cum să nu mă mai ia tensiunea când mă aflu în autobuz sau cum să îmi fac curaj să mai fiu pasager într-o mașină, vă rog să mă ajutați cu sfaturi. Că simt că mi-e frica de mor numai când mă gândesc chiar si la un simplu taxi.
Mulțumesc anticipat.

Pai in afara de psihoterapeut...nu cred ca are nimeni ce sa te sfatuiasca.

Eu am trecut printr-o întâmplare similară. Am reușit să scap de sindromul post tramatic cam după o lună din care 10 zile au fost de internare la psihiatrie. Cu un psiholog bun se poate face o decondiționare, adică o eliminare a tensiunii care a rămas datorită accidentului.

La cum ai formulat intrebarea si cum ai povestit, te-ar putea ajuta vreo 254 de iconite si acatiste. In alta ordine de idei, autosugestie si statistica. P.S. Airbagurile nu sunt dumnezeisti, ci ingineresti. Slava celor ce au proiectat masina, nu cerului. Daca erati intr-un Matiz sau Logan de-ala fara airbaguri...

Ai dreptate?

Aha, am înțeles.

Ai dreptate, ideea e că eu las psihoterapeutul ca pe o ultimă variantă. Dacă era după mine, eu nici de născut nu voiam să nasc la spital, dar au trebuit să îmi provoace travaliul, că aveam tensiunea puțin peste medie.
De obicei încerc să îmi rezolv problemele fără medic sau ajutor specializat, și în 80% din cazuri, reușesc.

De ce? Consideri ca oamenii aia sunt niste imbecili care fac niste studii degeaba? Sau ca este dovada de slabiciune din partea ta? Care din ele?
Foarte bine. Atunci daca consideri ca un specialist nu e necesar, impune-ti sa nu mai ai frica. Si gata. Si mergi in masini si autobuze si taxi-uri pana iti trece panica.

Acei oameni nu sunt imbecili, tot respectul meu pentru toti anii de studiu. Cel mai probabil e slabiciune din partea mea, dar macar recunosc asta.

Ai foarte mare dreptate.

Doar ca, cand e vorba de sanatatea corpului, dupa ce am nascut, pentru aproape fiecare durere, ma duc la medic. Pentru ca, am zis,
pana la urma am nascut la spital (nu in Romania, ca stau in strainatate), si bine a fost ca nu am ales sa nasc acasa. Numai asa mi-am tratat tensiunea dupa nastere foarte repede. Am ramas doar cu pulsul ridicat.
Cand e vorba de psihologi, psihoterapeuti, psihiatrii, stiu ca daca o sa ma duc, sigur o sa imi dea si medicamente la cata anxietate am uneori, si ideea e ca nu as putea sa le iau, mai ales ca dupa nastere am apelat la anticonceptionale, ca m-am speriat tare de durerea de la nastere, si pentru urmatorii ani nu ma mai gandesc sa nasc, si am auzit ca medicamentele pentru anxietate si anticonceptionalele nu se prea pupa intre ele...

Se vede de departe ca ai facut atac de panica.
E normal sa te sperii dar ca sa ramai cu sperietura asta e cu adevarat o problema.
Ar trebui ca cineva sa-ti explice si sa te ajute sa depasesti si problema cu nasterea, si cea cu accidentul.
Se vede ca esti o persoana mai slaba, dar nu trebuie sa-ti fie rusine.
Rezolva trauma!

Ai dreptate. Poate sunt o fire mai slaba, dar crede-ma, ca asistenta, moasa, si doamna doctor de la spitalul unde am nascut, mi-au spus ca am fost foarte puternica. Cerusem epidurala, dar nu avusesera timp sa o faca, ca am ajuns de la 2 cm dilatatie la 10 cm dilatatie in 1 ora si 45 de minute, si dupa 6 minute de impins, a iesit copilul. Mi s-a spus ca asa rapida nastere, foarte rar se vede, ca de obicei travaliul dureaza mai mult, si alte mame imping 1 ora si jumatate ca sa iasa copilul. Acuma, nu stiu, dar mi s-a spus ca e normal ca in asa travaliu viteza, sa fiu speriata, dar mi s-a spus ca dupa 6 luni - 1 an, imi revin. Eu una mi-am revenit din soc 90% pana acum, dar rational vorbind, bebelusul meu are 5 luni, vreau mai intai sa se faca ceva mai marisor, si apoi sa nasc poate alt copil. Acum, mi-as dori ca la vreo viitoare nastere sa mai am asa travaliu scurt, ca realizez ca mi-a prins bine, dar simteam in momentele alea de durere ca sunt in iad si ca pot rupe oasele cuiva. ))))
Un travaliu lung e chinuitor, asta o cred, dar cand o contractie e dureroasa, si 2 contractii mai incolo devine dublu dureros in scurt timp, e groaznic.

Tocmai asta am vrut sa-ti spun.
Nasterea ta a fost foarte usoara.
Dar impactul asupra ta,urias.
Trebuie sa vorbesti despre asta, sa te eliberezi.
Tu de fapt nu poti uita acea durere, nu poti trece peste, desi a fost foarte scurta.
Orice traire intensa necesita o descarcare, o eliberare.

Exact de aia spun cam la oricine despre ce am trait, indiferent de judecata cuiva; eu ma simt eliberata.

Dar noi nu vrem sa te judecam.
Doar sa-ti fim alaturi.
Sau, daca e posibil, sa te incurajam.
Sa fii din nou o mama fericita.
Atunci cand te vei simti pregatita si puternica.

Da, am inteles asta.
Ma refer ca, de exemplu: din 100 de persoane, 10 persoane judeca, si 90 sustin. Dar, am experienta cu asa zisii "judecatori", asa ca mie nu imi pasa de opiniile mai putin pretioase. Fiecare e liber la exprimara (in limita bunului simt, bineinteles).