Știi ce părere mi-am făcut și despre terapie? Inainte sugeram oamenilor sa apeleze cu încredere la servicii de gen, însă am constatat,in urma unor conversații cu niste oameni care fac in prezent terapie, că terapeutul nu vrea sa te vadă vindecat.Te va învârti in jurul cozii doar pentru a-și umple el buzunarul și alta nu.
Adică hai, la tine problema e gravă, daca pot spune așa, dar la o persoana cu care vorbeam eu într-un timp, soluția era una singura.
Cert e că persoana respectivă a făcut terapie vreo 2 ani pentru că fostul încă nu o lasa in pace și nu putea trece el,in ciuda faptului că e voia să își facă o alta relație.
Fast-forward,am fost curios sa vad ce spune acea doamna terapeuta și nu mare mi-a fost mirarea când am văzut cât de vag ii răspunde la unele întrebări,parcă intenționat,numai să vina la o nouă ședință.
Acum na,nu știu dacă au fost niște cazuri izolate, coincidente,din moment ce au fost și alte persoane,dar un lucru e cert, daca un terapeut/psiholog etc te-ar vrea vindecat, te asigur că te-ar vindeca.
Străinii te privesc și mai urat, datorita stereotipurilor legate de români și de rromi, deci nu va funcționa.
Singura soluție ar fi sa nu depinzi de părerea celor din jur și să îți faci un self improvment, citind, mergând la sala, descoperind chestii noi, indiferent de situațiile prin care treci VINDECAREA ESTE IN NOI! RETINE!
Lumea sa creadă ce-o vrea, nu contează lumea.Conteaza tu să fii bine!
Îți mulțumesc și eu pentru deschidere și pentru faptul că putem discuta civilizat.Acelasi lucru îl pot spune și eu despre tine!
Ia niste antinevralgice, daca nu trece, ar trebui sa mergi totuși la medic, poate e o alta boala și ai activat-o cu dusurile reci.
Cred ca e placebo, nu-mi imaginez cum ar putea influenta apa rece durerea de cap. Eu am facut luni intregi dusuri reci pentru recuperare si n-am patit niciodata sa ma doara ceva dupa.
O fi de la anxietate și stres excesiv cronic,aveam oricum dureri de cap și amețeli acum sunt mai intense dar trec printr-o perioada horror ce nu se mai termina, nu reușesc să scap nici cum de fobia sociala, agorafobie și nu mă ajută nimeni sa trec peste starea asta, și jocurile de noroc au contribuit la stres. Oricum nu am simțit că mă ajută pe anxietatea mea cronica, nici măcar 3% e un MIT sau au eu o anxietate prea horror și nu ajuta nimic.
Stres și anxietate la cote uriașe! Credeam că mă ajută să scad anxietatea dar nu funcționează, vad că nici Xanax nu mai face minuni ca pe vremuri tot tremur când ies afară și am o fata de speriat bombe.
Sa știi că nici cele mai tari antidepresive nu te vindeca daca tu nu crezi că te poți vindeca vreodată de boala pe care o ai.
Știu că sună ciudat,dar e dovedit că emoțiile au un puternic impact asupra sănătății noastre,iar dacă noi acumulam emoții negative,niciun tratament de pe lumea asta nu ni le poate vindeca.
De fapt,medicamentele tratează efectul,nu și cauza.
Dusurile reci îți stresează și mai mult corpul, cortizolul e la el acasă și nu e bine.
Nu știu, ce îți pot spune eu e sa încerci totuși să fii puțin încrezător în proces și apoi lucrurile ar trebui sa se rezolve in timp daca alimentezi acel gând de vindecare.
Practic, asemenea unei semințe, așa e cu vindecarea.
Greu, dar nu imposibil!
O să fii bine! Ai încredere!
Anxietatea cronica se accentuează și mai tare in momentul in care fugi și mai tare.
Adică tu in loc sa înfrunți stimulii care îți creează sentimentul de frică,tu ii tii ascunși,iar când izbucnesc...e grav.
Pe mine m-a ajutat enorm să mă conving cu ochii mei că oamenii nu sunt balauri și am ieșit azi un pic,mâine un pic, poimâne un pic,până am văzut că lumea nu are nimic cu mine,ci doar mi se părea.
Acum sunt mult mai ok cu chestia asta.
Deci, repet, forțează-ti un pic mana și ieși din zona de confort, convinge-te că nu e nimic care sa te sperie și vei fi bine! Nu peste noapte, dar în timp, sunt sigur!
Nu știu dragule daca o sa fiu bine fara părinți fara prieteni fara neam,sunt singur împotriva tuturor și am și ogrămadă de dușmani,m-a făcut de rahat anxietatea asta in oraș lumea crede că sunt nebun,handicapat de la simptomele fizice ( tremur al capului,a corpului foarte vizibil în public) m-am saturat,nu știu ce să mai fac,am incercat sa ies și fără tratament,e greu de tot că am o fata de speriat și tremur,te vede ogrămadă de oameni e penibil,sunt cat un dulap și eu am problema asta nimic nu poți să faci nici să ieși nimic, după ani de zile cedezi! Nu am oameni care să mă sprijine eu singur nu mai pot, de atâția ani trebuia să se amelioreze măcar. Ești constrâns să muncești și nu poți și din cauza că nu poți tot neamul îți întoarce spatele ei nu înțeleg prin ce trec nu mă ajută, de aia m-am refugiat în jocuri de noroc, nici nu știu de ce nu mă duc să mă arunc după un bloc de 10 etaje nu înțeleg ce dracu mai mă ține în viață sa lupt,e clar că nu mai pot, sa ai ani de zile agorafobie e in coșmar de nedescris, toata viața ți-o distruge complet îți pierzi motivația. Eu cred că cu apa calda trebuie sa mă spăl pentru relaxarea musculaturii, tremurul acela cauzat de anxietate are legătură cu mușchii, cu somatizări in zona mușchilor.
Au unii,multi nu mă suporta și fac atacuri prin aluzii,sunt prost crescuți,nu mai la noi la români vezi atâta răutate gratuita,de barfe și denigrări nu scapi daca ai probleme de astea,cei care te înțeleg și nu te jeduca sunt puțini la număr,majoritatea arunca pe la spate cu noroi din cauza invidiei,a frustrărilor! Și aluzii legate de etnia,originea mea am auzit peste tot unde m-am dus,sunt scârbit de români și de țigani sincer, cei care sunt ok au tot respectul meu dar uite că nu sunt de aia toată Europa ne urăște și face țigani și ne discriminează, au dreptate suntem răi din calea afară. Ce sa mai faci când te ia tremurul ăla in public și față aia de speriat, crispat nu mai poți să te calmezi te rogi sa nu te vadă multa lume că te faci de ras îți strică toată imaginea! Daca nu aveam simptome fizice atât de oribile îi făceam fata și fără tratament dar așa e agorafobia una e sa fii anxios alta e să suferi de agorafobie care te îngheață efectiv la propriu de frica si emoții. Sistemul nervos e deja pe butuci de la anxietate, ma supăr din orice și ma afectează serios și niște vorbe nu mai am control asupra mea.
1.Exista și reversul monedei, rudele nu îți sunt tot timpul sprijin, ba chiar unele te baga și mai tare in groapa.
2.De ce ti-ai făcut dușmani, daca nu-s prea indiscret?
3.Conteaza că te face lumea nebun? Da' te întreb eu, cu ce te încălzește dacă ți-ar zice că ești cel mai bun, dar la mișto?
4.N-ai de ce sa cedezi, ba faptul că încă continui, arată că încă ești puternic, in ciuda tuturor pierderilor din viața ta.
5. Daca tu nu te sprijini,alții nu o vor face! Crede-mă!
TU TREBUIE SA CAUȚI DIN CENUȘĂ SA RENAȘTI, PENTRU CA ALȚII SUNT BA PREA OCUPAȚI CU VIAȚA LOR,BA MAI DAU CATE UN BULLYING GRATIS, DAR TU LUPTA! va veni și cineva care sa te ajute! Însă învață să fii independent, oricât de greu e, oricât de crunta e viața, nu trebuie să renunți!
6.Pai vezi? Exact ce ziceam mai sus.Nu înseamnă că dacă ai rude, ai și pace.
7.Repet,TU SA TE AJUȚI PE TINE! TU ȘTII CE AI NEVOIE.
INVESTEȘTE IN TINE,NU DOAR CU MEDICAMENTE.
Când va fi timpul, o să fie și bine, dar fă ceva! Pentru că dacă doar te plângi, nu ajungi nicăieri.
Știu că e greu, știu ce înseamnă să suferi și să primești palme peste palme, dar trebuie sa înveți să te ridici din propriul scrum.
Asta e cruntul adevăr.
8.Si te-au ajutat? Eu nu vad progrese, din contra.
9.Si daca te arunci de la etajul 10, crezi că ai rezolvat ceva? In viața fiecare poarta o cruce, mai grea sau mai ușoară, dar din moment ce încă mai poți, vei mai putea și în continuare, asculta aici!
10.Pai nu cred că te ajuta foarte mult timp apa calda, doar temporar.
E mult de spus pe tema asta, dar repet, emoțiile sunt problema!
Fără psihoterapie nu o să scap eu de agorafobie niciodată, sunt oameni care s-au dus 6-8 ani la terapeuți și nu au scăpat! Cu tratament tratează doar efectul,singur fara tratament fara psihoterapie e imposibil că e și depresia la mijloc nu mai ai motivație sa lupti zilnic cu anxietatea,e foarte greu,trebuie schimbat și gândirea,mentalitatea și ura față de semeni deși unii ma tot provoacă prin aluzii. Nu știu dar mi-ar fi mai bine intre străini, noi nu avem educație nu suntem civilizați știm doar sa judecam sa râdem,vrei nu vrei sa admiti atâta putem,asta e nivelul nostru, s-a și ras de mine când aveam pe strada stările astea nu mi-am pus mintea că la nervi fac ravagii așa că am lăsat de la mine. Mi-am luat bully într-o frizerie și de atunci cred că am problema asta, sunt frustrat că nu i-am luat la bătaie pe aia asta e singurul meu regret in viață că nu le-am rupt picioarele!
Nici în duhovnici nu îți poți pune baza, la unul i-am zis de depresie și mi-a spus "fii mai bărbat" deci nu mai de oameni superficiali și analfabeți am dat în viață.
Emoțiile da, a ajuns să mă înspăimânte lumea și dacă te gândești eu la nervi pot sa mă bat și cu 4-6 oameni deodată dar daca ies din casa și dacă trec bătrâni langa mine incep sa tremur. E o anxietate oribila man,îmi tremură sprâncenele,joaca de la emoții și fața câteodată și e imposibil sa controlezi acele reacții,nu poți să ieși să te expui așa sa te vadă atâția oameni. Noi suntem inculți ca nație nu știm ce e anxietatea credem că e nebunie,handicap daca vedem un om că tremura ne gândim la Parkinson la ceva grav nu la anxietate,atac de panica, noi de la stadiu de neanderthalieni nu am evoluat, că sunt unii mai documentați și cu studii e altceva, dar sunt puțini majoritatea ce ii vedem pe străzi nici CNP personal nu și-l știu dar o anxietate.
Îți mulțumesc frumos pentru aceste răspunsuri frumoase și încurajatoare, tu și încă câțiva chiar aveți o educație buna
Durerile de cap pot fi și de la somn insuficient ca mine! După ce te-ai spălat pe cap ai ieșit afară
Am ieșit afară imediat da, sper sa îmi treacă sa nu fac complicații.
Se recomanda sa iei ceva pe cap dacă ieși afara după ce te speli
Asta cu răcești dacă ieși cu parul ud afara are și un sâmbure de adevăr! Dacă temperatura afara este sub 18 grade atunci exista posibilitatea sa prinzi o răceală
Era cald când am ieșit, peste 25 de grade. Nu o să mai mă spăl cu apa rece și așa nu face minuni pentru anxietate e doar un MIT
Ai dat dovada de prostie(scuze) făcand asa ceva. Ce tampit te-a invatat sa faci asta?
Poti face o meningita de nu te mai scapa decat popa.
Pai de aia mă simt așa. Daca nu am făcut până acum mă gândesc că nu mai exista riscul? Am văzut pe net,la tv că mulți susțineau că se simt mai bine după dusuri reci, poate am făcut greșeală că am stat cu capul in apa rece trebuia doar pe corp. Sper sa nu fac vreo complicație, încă mă simt puțin rău, ametit. Sa ameliorez anxietatea, stresul dar uite că poate fi fatal.
Mergi la medic! Nu pot pricepe de ce ai făcut prostia asta. Poți foarte ușor să faci meningită.