Mă pierd tot mai mult în fiecare zi, încă din adolescență m-am confruntat cu ...sa le zicem traume, dar mereu am tras de mine să mă ridic atât pentru ce-i dragi cât și pentru mine, problema e că mă simt că un pahar ce deja da peste de atât timp și de data asta nu mai am puterea să mă ridic, oricât aș încerca parcă să îmi văd de viață parcă sunt tras înapoi de fiecare lucru ce l-am făcut sau pățit, sunt peste 5 ani de când gândul de a termina tot îmi stă în cap și îi spun nu de fiecare data dar mă chinui îngrozitor sa fiu aici, totul se năruie in jurul meu și simt că am înnebunit complet, in fiecare zi mă târăsc din pat și niciodată nu devine mai ușor, deja impactul pe care îl are în viață mea mi-a afectat munca, sănătatea, capabilitatea de a simți orice urma de fericire dar continui sa trag de mine, problema e că nu știu cât voi mai putea.

Iti inteleg suferinta. Nu o sa te simti mai bine fara terapie. Uneori ai nevoie de ajutor de specialitate, nu trebuie sa te lupti singur cu durerea asta.

Cauta ajutor. Nu te mai baza doar pe tine daca simti ca nu poti. E o vorba: "Daca copilul nu plange, inseamna ca nu ii este foame". Adica tu daca nu ceri ajutorul, cine crezi ca o sa desluseasca ceea ce te supara? Sau mai rau, cine crezi ca o sa stie ca suferi? Si mediul virtual nu e cea mai buna solutie pentru oamenii aflati in situatia ta, care aparent este mai delicata. Vorbeste mai des cu oamenii din jur, spune-le ce te apasa, viziteaza un psihoterapeut. Toate complicatiile au pana la urma o rezolvare mai rapida, daca primesti ajutor.

Încearcă sa mergi la un terapeut sau psiholog bun! Sau sa vorbești cu cineva despre asta

Încearcă să citești din biblie versetul acesta

Filipeni 4:13 care spune așa:

Pot totul în Hristos care mă întărește.

Crede acest verset cu toată inima și cu credință si o sa vezi schimbări mari.
Roagă-te lui Dumnezeu să îți de-a putere să nu cazi de oboseală.

Crede-mă am incercat sa vorbesc, apropiați mei știu că îmi este rău dar niciodată nu pot exprima cu adevărat cat de rău sunt, cuvintele ies dar fara sa le simt, am incercat de atâtea ori să mă deschid... Cat despre psiholog m-am tot gândit dar din păcate în situația actuală pur și simplu nu îmi permit să merg și în caz că se întreabă cineva nu scriu online pentru un răspuns, incerc doar sa mai vărs câte puțin din mine cu speranța că va ajuta câtuși de puțin.

Foarte trist ca nu exista de mai devreme constientizare asupra problemelor de acest fel.Adica, ma gandesc ca poate nu ai fi ajuns chiar in acest punct daca din adolescenta ai fi mers la psiholog, mai ales ca e gratis pentru elevi.Mare pacat, si in ziua de astazi sunt atatia tineri care ar avea nevoie si nu apeleaza din cauza ideilor bagate pe gat, cu forta, de catre parinti, ca vai ce rusine este sa mergi la psiholog, de parca esti trilulilu.Nu, e una din prejudecatile care a facut si face in continuare foarte mult rau! Si eu sustin ca ai nevoie de ajutor specializat, cu cat te afunzi mai mult in starile acestea, care devin un mod de viata la propriu, cu atat ti-e mai greu sa iesi.Suna ca acel caz super clasic unde tragi absolut tot ce poti pentru cei dragi si in schimb ajungi tu la fund? Imi pare rau, sper sa gasesti puterea necesara sa mai faci niste pasi, sa nu renunti! Daca simti ca te coplesesc gandurile negre, alea fara cale de intoarce, incearca sa suni la numere din astea, oamenii de acolo te vor ajuta, macar pe moment:

https://www.antisuicid.ro/ce-este-telverde-antisuicid/

Asta nu sunt "traume" ci stres indus de mintea ta care este in depresie si anxietate severa, adica ai probleme psihice care se pot trata la un medic psihiatru, cu medicatie adecvata si terapie.

Sanatate multa!

Mulțumesc tuturor pentru ajutorul oferit și cuvintele de bine, astăzi cu ajutorul companiei pentru care lucrez am reușit să contactez un psiholog specialist cu, care voi avea prima ședință săptămâna aceasta, deși nu pot spune că sunt neapărat încântat in mod cert mi-a oferit o rază de speranță și sper ca ajutorul specializat mă va ajuta, iar daca și altcineva se afla în situația mea îl rog să facă de asemenea tot posibilul pentru a primi ajutorul necesar pentru că nimic nu trece de la sine.