Salut

Am pierderi de memorie după ce m-am consumat pentru un lucru în Decembrie. M-am enervat prea tare și am cedat nervos/psihic, am rămas în transă 10 secunde și mi-am revenit pe urmă. Mi-am revenit, dar au apărut probleme în următoarele zile și treptat din ce in ce mai rău. Problemele precum oboseala nejustificată, dezorientare în locuri cunoscute/dezorientare în spațiu, senzori decalibrați (parcă mirosul meu nu mai este atât de accentuat, deseori am nasul înfundat fără să fiu răcit), dureri la nivelul bazinului (coloana vertebrală), teama și frica de necunoscut, nu mai sunt impunător, teama de a greși ceva, stima de sine este dezastru, gânduri de suicid am avut, anxietate am avut, am slăbit brusc, am avut depresie, parcă creierul meu nu mai ține cont de anotimp/timp/ziua/dată, s-au șters din memorie. Am pierderi ciudate de memorie, în sensul în care nu mă pot concentra pentru că mă trec gânduri, gânduri care îmi controlează mintea, mă simt influențat de tot ce mișcă, de oameni nu mai zic, noaptea nu pot dormi chiar dacă mă culc la 21:00, adorm la 4 dimineața(nu știu dacă are treabă subconștientul, dar parcă îmi aud gândurile și nu pot dormi), simt o presiune imensă la nivelul creierului fără să depun efort intelectual în vreun fel, presiunea își face prezența în miezul zilei. Acum câteva săptămâni avusesem un vis, probabil mai multe, care nu aveau nicio treabă cu realitatea, mă visam că levitez sau că încerc să mă ascund de ceva sau de cineva care mă urmărea. Credeți că am de-a face cu vreo tumoare sau o tromboză?
Chiar poate să-ți plesnească o venă în cap încât să nu mai permită oxigenarea și regenerarea celulelor creierului? Pentru că, pierderile mele de memorie sunt dese (îmi vin în minte lucruri despre care trebuie și vreau să citesc, după un moment de distragere a atenției am uitat despre ce trebuia să citesc și îmi aduc aminte după cel puțin 5-10 minute), îmi ia mult timp să iau decizii, nu sunt spontan, creierului meu îi este mai greu să analizeze un context apoi să acționeze, cum ar fi vorbitul și nesiguranța acțiunii pe care o întreprinzi în momentul în care creierul a procesat informația, un delay care afectează răspunsul corpului la factorii externi, păi acum n-aș fi stare să duc o sarcină într-o situație de stres până la capăt, nicio șansă, nu mi se încheagă ideile, mă pierd, îmi găsesc cuvintele mai greu când înainte veneau spontan. Băi, îmi distruge viața chestia asta, pentru că eu, practic, îmi aduc aminte cu greu tot ce am citit și învățat până acum și mi-e greu să învăț pe mai departe. Într-adevăr, starea de oboseală începuse de când am fost infectat cu Covid în Decembrie. Covid + cădere nervoasă, cam suficient cât să mă facă incapabil de-a îndeplini sarcini, de-a mai gândi. Cred foarte mult că, Covid mi-a slăbit sistemul imunitar și a favorizat căderea nervoasă de atunci. Mi-e teamă ca problema asta să fie permanentă. Cineva îmi spunea că o situație similară s-a întâmplat și că persoana în cauză și-ar fi revenit după 6-9 luni, dar nu mi-a spus că ar fi avut vreodată căderi nervoase. Să pierd un an din viață, nu pot. De ieri m-am reapucat de exerciții fizice (le-am amânat când aveam covid datorită oboselii accentuate), de condiție fizică (de alergat o oră pe gazon dimineața, la prânz și seara, de ridicat gantere, flotări, genuflexiuni, tracțiuni, mers cu bicicleta, servit mesele zilnice la orele potrivite, respectând micul dejun, prânzul și cina cu gustări sănătoase și preparate sănătoase pe care mi le prepar urmărind rețete, consum foarte multa apă în fiecare zi. Mă gândesc că o să accelereze procesul de vindecare. Stau cu teama că o să fiu nevoit să mă operez în cazul unui cheag de sânge, nu cred că un cheag de sânge se poate trata fără intervenție chirurgicală. Problema cu insomniile ar avea legătură cu psihiatrul, adică plimbat de la neurolog la psihiatru, psiholog, RMN, investigații sânge, scaun, urină, radiografii la coloană...
Mi-e ciudă de oamenii proști pe care îi am în familie, că s-ar fi putut evita dacă nu era fratemeu la momentul ăla. Nici măcar nu mi-e frate, e vitreg, nu mai înseamnă nimic pentru mine, e un gunoi care toaca nervii altora, care nu merită nimic, decât să fie bătut până când ajunge la durerea în care m-a adus. Cum un copchil de 12-13 ani ajunge să-ți distrugă viața doar pentru că este un îngâmfat, perfid, se bagă în viața ta. Personal l-aș băga la temniță și l-aș lăsa fără nimic, fără nimeni, să stea, să zbiară pentru că el distruge oameni. N-am să mai fac greșeala asta, să fiu prietenos cu oameni care-mi sunt apropiați, tocmai că dușmani există și în familie și chiar îmi pare rău că el a ales să fie așa. Refuz să cred că el chiar există în familia mea și că toate astea s-au întâmplat. Poate încă visez și nu m-am trezit din coșmar, ăsta e un coșmar.

Cu ce altceva aș mai putea interveni în speranța că mi-aș putea reveni și fără investigații? Sunt dispus să respect acest ritm și să fac o pauză o perioadă de timp de la tot ce înseamnă laptop/PC, tehnologie, să citesc ebook-uri recomandate, să recitesc poate din autorii pe care i-am avut la Bac. Poate și asta ar contribui la punerea în mișcare a neuronilor. Îmi propuneam zilele trecute să învăț să cânt la trompetă, poate și asta ar schimba ceva. Îmi doresc enorm de mult viața de dinainte de Covid, vreau să râd, să mă bucur, să fiu optimist, să învăț la fel de ușor lucruri noi, să dispară teama de împrejurimi noi, oameni, situații extreme, teama de a greși, să nu mă chinui umblând prin spitale.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook