Propun spre dezbatere un subiect cam delicat si sensibil desi poate nu e locul cel mai bun, desi nicaieri nu e bine, orice padure are si uscaturi, sunt fel si fel de oameni. Rog seriozitate si bun simt. Utilizatorii care nu tin cont de acest lucru, le voi da Ignore.

In legatura cu persoanele care nu pot avea copii. Ce parere aveti, cu ce sunteti de acord : adoptarea unui copil sau fertilizare in vitro, inseminare? De ce?

Parerea mea este ca este o situatie foarte grea si o alegere extrem de dificila, oricum ai lua-o, este foarte greu. Adica un,, lucru" care nu e al tau, nu e al tau! Cred ca majoritatea cuplurilor, oamenilor isi doresc un copil.
A adopta un copil e ceva minunat, o bucurie dar... nu e al tau si nu cred ca poti iubi ceva ce nu e al tau, oricat te-ai stradui. E ca si când mergi intr-o tara, un oras strain. Nicaieri nu e ca acasa. Cam asa este si aici. Acel copil nu e sange din sangele tau si alte lucruri. Si sa gasesti un copil dupa criteriile, caracteristicile, preferintele fizice ale tale e greu.
A avea un copil prin fertilizare in vitro, inseminare este greu si acest lucru, cam ce am spus si mai sus. Copilul când va creste, va dori sa-si cunoasca proprii parinti chiar daca a fost adoptat sau creat prin inseminare. Pe oricare am da-o la alegere, nici cum nu e bine. M-am uitat in legatura cu a doua optiune, pe,, banca de sperma Cryos " si am vazut lucruri interesante, citind si articole. Totusi aceasta practica e pe de-o parte interesanta pana unde a ajuns medicina, tehnica medicala, dar si ciudata pe de alta parte. Adica... copilul altuia, la fel ca in cazul adoptiei, nu e al tau, nu seamana cu tine.
Cred ca este o alegere extrem de grea pentru cine nu poate avea copii. Totusi cred ca prin fertilizare in vitro, inseminare copilul ar trebui ca macar 30-50% sa semene cu tine. E un subiect foarte amplu, discutii multe. Despre acest subiect voi discuta si cu un endocrinolog de specialitate (oricum cunosc pe cineva si sunt sub tratament nu dau detalii aici ) si cu un psiholog dar doresc sa stiu si parerile voastre.

O zi buna si imi cer scuze ca am scris atat!

Problema asta e mai mult mintala decat... biologica?
Pentru a adopta un copil... nu trebuie sa-ti doresti unul. Trebuie sa-ti doresti sa ajuti un suflet. Sa aibe o viata mai buna. De obicei persoanele cu o copilarie destul de " putreda " vor sa adopte, pentru a oferi unui copil fericirea pe care nu a avut-o. Eu asa cred ca functioneaza.

Asta face diferenta dintre parinti. Unii asta vor " sa fie copilul meu. Sa arate ca unul din noi. Sa ne iubeasca doar pe noi etc." Si nu inteleg... scrie undeva ca atunci cand va creste isi va dori sa isi cunoasca " parintii "?

Nu stiu daca vorbesti de impotenta la barbat sau sterilitate feminina. Dar nu conteaza.
Iti zic eu ca il poti iubi, la fel de mult ca pe cel din sangele tau. Comparatie proasta, dar o fac oricum, e la fel ca un animal de companie, nu e al tau, dar e al tau. Ajungi sa-l iubesti foarte mult chiar si pe un copil adoptat. Pana la urma e al tau, si il iubesti, nu sunt in situatie si nu cunosc situatii, dar cred cu tarie acest lucru, te poti atasa de persoane. De ce ne-am iubi partenerii de viata altfel, ca "nu sunt ai nostri"... Eu zic ca suntai nostri, la fel si un copil adoptat. E doar o chestie de orgoliu peste care trebuie sa treci, chestia cu "nu e al meu". Sunt parinti vitregi, mame si tati, care isi iubesc mai mult copiii vitregi decat ii iubeau parintii lor adevarati. Chestia cu sange din sangele meu e o prostie.

Sa inteleg ca ai aceasta problema? Nu este nicio rusine, ba chiar poti adopta un copil, si da, cu timpul il vei iubi, chiar daca nu e al tau. Dar, la un moment dat o sa vina vremea sa ii spui adevarul. Atunci, pot e4xista anumite discutii, o sa doreasca sa isi caute parintii biologici. Sau.o sa fie recunoscator ca l-ai ajutat.
Cu fertilizarea, e mai dificil, dar4 in acelasi timp, trebuie sa cheltui mii de euro. Eu spun din ce am vazut la tv, diferite emisiuni. Unei femei din SUA, I-a trebuit 10, 000 euro ca sa continue sedintele acestea, si chiar in ultima, aproape de terminare, a ramas insarcinata. Dar, ti-am spus, este costisitor.

Ai dreptate, nu scrie nicaieri ca isi va dori sa isi cunoasca,, parintii"" desi cred ca aceasta e o incercare daca pot sa zic asa, destul de mare. Eu daca as avea un copil adoptat sau creat prin alta cale, mi-as dori sa nu vina intr-o zi si sa spuna ceva de genul,, Eu al cui sunt?"",, Cine sunt parintii mei adevarati?"" Eu poate as trai toata viata cu ideea ca intr-o zi ma va intreba asta. As putea zice ca am vazut destule cazuri la TV reale sau in filme care sunt de evitat bineinteles, nu sunt reale.

Mersi de raspuns, da sunt unele lucruri gen orgoliu peste care trebuie trecut.

>> mi-as dori sa nu vina intr-o zi si sa spuna ceva de genul,, Eu al cui sunt?""

Si crezi ca o sa fie asa mare problema sa ii spui cine sunt parintii lui adevarati daca ii cunosti sau daca intreaba? Daca o sa fie curios si suficient de matur ca sa vorbeasca cu ei probabil o sa aiba doar niste intrebari despre de ce nu l-au pastrat si l-au dat spre adoptie, dar in nici-un caz nu o sa simta ceva pentru ei, copilul o sa continue sa-si iubeasca parintii adoptivi, asta daca a fost crescut frumos. Ca poate sa fie si copil biologic care sa-si urasca parintii, iubirea copilulul nu ti-o garanteaza nimeni daca nu il cresti cum trebuie.

Cred ca nu ai inteles prea bine ce inseamna fertilizare in vitro. Nu e acelasi lucru cu inseminarea artificiala. Fertilizarea in vitro e un proces prin care spermatozoidul bărbatului, fecundează ovulul femeii în laborator. Deci e vorba tot de copilul vostru doar ca unirea spermatozoidului cu ovulul nu se intampla in timpul actului sexual ci in laborator. Fertilizarea nu intervine în complexul genetic al copilului, astfel că între fătul creat in vitro și fătul procreat natural nu apar deosebiri.