A fost ce se cheamă o contuzie.
Tot ce ai acolo, susținut de coloana vertebrală a preluat șocul și a fost transmis prin țesuturile elastice de la unul la altul până s-a atenuat. Astfel în cursul aceste interacțiuni dintre țesuturile de acolo, mușchi, oase, tendoane, ceva a fost tensionat mai tare. Atunci ai auzit poc. Dacă se rupea ceva la vertebre era grav. Dacă se rupea pe bune în față era la fel, oarecum grav, dar ai fi simțit pe loc. Concluzia, s-a întins, s-a lovit unul de altul a făcut poc. Un pic mușchiul de la spate, un pic ceva pe la gât.
Asta este tot. Ce să crezi despre doctori, dacă nu ai nimic, ce vrei să spună, să inventeze?
1. Tu trebuia să suni la 112 chiar atunci, pe loc când s-a întâmplat necazul.
2. Nici medicii nu trebuie să trateze problema fără raze.
3. Medicul de familie îți va da trimitere să faci raze. Și cu ele te vei duce la un specialist, recomandat tot de medicul de familie.
4. Cel mai important, să nu te îngrijorezi.
Vreau sa spuna ce am, am fost dus la constanta (drum de aproape 2 ore) cu o dinaia pe gat, am stat intr-un pat tare pe hol timp de 2 ore pentru a fi bagat inauntru la consult, apoi alte 3-4 ore doar ca sa imi dea o foaie si sa se certe uni cu alti ca nu am problema aia ci alta...
Dacă aveai gâtul rupt, aia pe gât îți salva viața.
Patul tare de pe hol îți proteja coloana.
În cele 3-4 ore ai fost consultat.
Ei nu se certau doar, ci puneau un diagnostic, adică își făceau meseria, aveau grijă de sănătatea ta.
Astfel ei au ajuns la concluzia că nu ai gâtul rupt, cu riscul de a ți se deteriora coloana și a muri sau a rămâne paralizat pe viață.
Aceasta a fost grija lor, de aceea s-au ocupat 3-4 ore cu tine. Asta ar trebui să înțelegi, pentru asta ar trebui să le fii recunoscător.
Le sunt recunoscator, faza cu cearta este ca ei au zis ca am ceva, a fost chemat un doctor, doctorul acela sa lu at de ceilalti cum ca ei ar trebuie sa stie ce fac, ca treburile alea trebuiesc stiute etc, apoi ceilalti au sarit cu gura pe mine cum ca eu le-am dat date false, desi eu nu le-am ceva ce nu i-am spus celuilalt doctor, oricum, nu spun ca au facut treaba rea, mi-au fost date de catre medicul de familie niste pastile calmante, si o alifie si mi sa mai eliberat gatul
Să mai ții cont de asta.Meseria de medic nu este ușoară.
La stat ei sunt aglomerați de bolnavi.
Chestia cu cine a dat date false sau nu, se poate rezolva ușor.
Nu se ia un bolnav la făcut analize și investigații fără să se întocmească o fișă a bolnavului în care scrie.
Bolnavul acuză dureri în zona...
De ce se face această fișă? Tocmai pentru că echipa medicală se poate schimba, bolnavul poate să devină fără comunicare, să își piardă conștiința, etc. Dacă asta s-ar fi făcut, nu ar fi avut loc disputa aceea care s-a terminat cu faptul că tu ai fost certat.
Nici cearta între ei de față cu bolnavul nici faptul că te-au certat pe tine nu le face cinste. Sunt și ei oameni ca mine și ca tine, care fac o meserie grea în condiții dificile.