Salut Madalin,
Imi pare rau pentru situatia ta. Ca o mica paranteza, inteleg de ce oamenii sunt furiosi, din pacate se intampla tot mai des sa aiba loc accidente din cauza oamenilor care consuma substante/alcool si se urca asa la volan. Sentimentele de indignare, furie sunt atat de puternice incat impulsul este de a le scoate la suprafata, uneori facandu-se generalizari. Banuiesc ca oamenii nu au neaparat o treaba cu cei care consuma, ci atunci cand din pricina acestora au de suferit oameni nevinovati.
Am citit ca tu doar ai tras un fum, ceea ce clar, nu te face un drogat. Posibil sa fie un fals pozitiv la ketamina. Daca totusi iti vin rezultatele pozitiv, fa o lista cu toate medicamentele, suplimentele pe care le-ai consumat si incearca sa iti dovedesti nevinovatia. Au mai fost cazuri in care oameni care nu consumasera niciun drog au iesit fals pozitiv la acestea. Ni se poate intampla tuturor, Doamne fereste pe toata lumea. Poate aceasta experienta te-a si invatat ca daca vei mai consuma ceva vreodata, o vei face fara sa te urci la volan. au si aceste experiente rele, dureroase scopul lor. Tot raul spre bine.
Eu zic sa stai linistit, daca nu ai consumat ketamina, posibil sa fie un rezultat fals iar cand vin rezultatele sa se demonstreze adevarul. Roaga-te daca crezi in asta si te ajuta, mediteaza, stai in natura si ai incredere ca se vor rezolva lucrurile. Ai grija de tine!
Ce mă amuză oamenii smecherași care fumează, trag pe nas, beau, fură, violează, dar după ce fapta e consumată devin niște copilași "eu n-am făcut nimic domnule polițist, nu mă faceți să plâng".
Aș avea un oarecare respect pentru voi dacă vă asumați și suportați consecințele ca niște bărbați.
Să mergi la un laborator de analize, îți vor face analize, iar dacă rezultatul îți va fi favorabil arăți dovada poliției/instanței.
Este cunoscut faptul că aparatele drugtest de la noi dau erori grave.
https://adevarul.ro/......39423.html
Nu sunsumator de asa ceva
Nici tigari normale nu fumez, pur si simplu am tras un fum din simpla curiozitate si am tușit
Dc sunteti asa răi?
Eu as interzice condusul vehiculelor tuturor care fac abateri periculoase (baut, drogat, depasire linie continua, neacordare prioritate, etc.): prima data pentru 5-10 ani, a doua oara PE VIATA!
- Domle' te-am mai văzut acum trei săptămâni și tot așa erai îmbrăcat. Dumneata îți mai schimbi hainele?
- Taci și suflă!
Dacă înțelegi despre ce este vorba în acest scurt dialog - ești nevinovat.
Am fost am facut test la urina la spital
Am iesit negativ
Ptc eu nu sunt consumator de altfel de substanțe, din simpla curiozitate am incercat un fum acum 2/3 săp
Si nu văd rostul acestor prostii, numite droguri
Este vorba despre siguranța oamenilor. Iar eu sunt pasionat de ciclism la modul intensiv, merg mult pe șosele. Și nu as vrea sa ajung sa fiu omorât de un drogat care azi trage un fum din curiozitate, mâine omoară oameni pentru ca a mai tras alte 10 fumuri din obișnuință. Ramai pieton mai bine dacă știi ca ai obiceiuri proaste.
Cere omul o părere, o încurajare, o mână de ajutor și îi săriți în cap. A spus foarte clar că a tras un fum, din curiozitate. O prostie, bineînțeles, dar asta nu face din el un drogat. (Apropo, sfatul meu este să renunți la astfel de... curiozități. Ai încercat un drog ușor, care nu dă dependență rapid, dar abține-te să mai încerci și altele, că riști să-ți distrugi viața. Și pe-a ta, și pe-a altora.)
Referitor la problema ta - dacă la probele de sânge rezultatul iese pozitiv, da, rămâi fără permis. În privința ketaminei, gândește-te, nu cumva ai luat vreun medicament de curând? Poate avea în compoziție și ketamină.
Pai de obicei iarba este Canabis... E si normal ca ti-a iesit pozitiv. E posibil ca ala care a facut iarba s-o fi stropit cu ketamina de ti-a gasit si asta. Ai riscat sa consumi iarba, acum suporti consecintele. THC-ul din iarba sta in organismul tau pana la o luna sau doua, chiar trei daca iti recolteaza la analize si suvite din par.
Multumesc frumos pentru raspuns!
Dumneavoastra chiar m-ati inteles!
Da am luat niste medicamente, cand ma durea capul foarte tare!
Eu am cerut doar sfaturi de incurajare, nu inteleg de ce imi sare lumea in cap, eu nu sunt consumator de asa ceva, nu doresc la nimeni sa treaca prin stresul si supararea prin care trec eu acum!?
Va multumesc foarte mult pentru incurajare! Sper ca Bunul Dumnezeu sa ma ajute si sa iasa testul la sange negativ! O seara frumoasa va doresc!
Cu mare drag, Madalin. Te va ajuta Dumnezeu. O noapte linistita si frumoasa!
Ketamina este de fapt un drog.
"What is ketamine?
Ketamine is used by medical practitioners and veterinarians as an anaesthetic. It’s sometimes used illegally by people to get high.
Ketamine is a dissociative drug, which means it acts on different chemicals in the brain to produce visual and auditory distortion, and a detachment from reality"
Ce spune legislația românească despre conducerea sub influența drogurilor?
În România, conducerea sub influența drogurilor este considerată o infracțiune.
Codul Penal stipulează că această faptă poate fi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani și poate atrage anularea permisului de conducere.
În cazul în care infracțiunea a provocat vătămarea corporală sau decesul unei persoane, pedepsele sunt și mai severe.
https://lege5.ro/......odul-penal
https://ionescuionut.ro/......e-romania/
Buna ziua!
Testul cu saliva pe care politia mi l-a facut, a iesit pozitiv la Ketamina si THC
Am mers la spital si testul de urina a iesit negativ.
Daca testul de urina a iesit negativ... testul de sange poate iesii negativ si sa imi recapat permisul? Crediti-ma ca nu doresc la nimeni sa treaca prin supararea si stresul prin care trec eu acum, permisul este visul copilariei mele, nici nu am apucat sa ma bucur mult de el! Doamne ajuta sa fie totul bine!
Testul de sange este cel mai precis, mult mai precis decat cel de urina si saliva, fiindca rezista in sange multe luni dupa consum, iar tu spui ca ai incercat de curiozitate, deci poti avea urme de drog in sange.
Imi pare rau sa aud asta, dar raspunderea este in totalitate a ta.
"Marijuana, cunoscută ca și „iarbă", este adesea detectată în fluidele corporale la 1-30 zile după ultima utilizare. Precum celelalte droguri, poate fi detectată și în firele de păr timp de câteva luni. Cea mai lungă perioadă înregistrată a fost 90 de zile."
https://www.romedic.ro/......sm-0P36564
https://clicksanatate.ro/......38273.html
Daca Doamne fereste imi iese in sange?
Pentru cat timp mi se suspenda permisul de conducere?
Permisul se ANULEAZA, alegandu-te si cu dosar penal pe viata si probabil ca vei face cativa anisori de puscarie, asa cum spune legea.
Ce spune legislația românească despre conducerea sub influența drogurilor?
"În România, conducerea sub influența drogurilor este considerată o infracțiune. Codul Penal stipulează că această faptă poate fi pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani și poate atrage anularea permisului de conducere. În cazul în care infracțiunea a provocat vătămarea corporală sau decesul unei persoane, pedepsele sunt și mai severe."
Citeste ce scrie avocatul, explicand legea:
https://ionescuionut.ro/......e-romania/
Din pacate, acum toata tara este revoltata de la cazul acelui drogat care a omorat 2 tineri si toti judectaorii dau sentinte maxime pentru droguri.
Sa speram ca iese testul tau negativ si ca vei invata lectia asta pe viata.
Salutare Madalin,
Din pacate nu esti singurul care s-a lovit de aceasta situatie extrem de neplacuta. Din pacate, din punct de vedere al permisului de conducere, nu ai ce face decat sa astepti rezultatul de la INML. Din ce spui tu iti pot spune ca vorbim despre un test fals-pozitiv. Iar referitor la consumul de THC, acesta nu ar trebui sa ramana in sange pentru 2 saptamani.
Aveti aici mai multe informatii prezentate de dl. avocat Ionescu: https://ionesculaw.ro/noutati/testare-antidrog-romania
Mi-au venit rezultatele pe 22 septembrie
Am fost declarat negativ si mi-am recăpatat permisu!
Salut, cum au venit analizele de la IML asa repede? Eu le-am platit si de 3 sapt n au ajuns
Salut
Si eu le-am platit [1200lei)
Dupa o lună mi-au venit analizele
Daca te simti nevinovat, stai linistit, iti va iesii sigur negativ
anoooonimm77 întreabă: