anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Sunt tristă mai mereu, plâng zilnic. Mă simt un om rău. Până acum un an eram o persoană lipsită de empatie, mă gândeam numai la mine, judecam oamenii și nu îmi păsa de ce simt ceilalți. Dar o întâmplare neașteptată m-a schimbat. De un an de zile sunt altă persoană. Am devenit sensibilă, empatică, ajut cât pot pe oricine și plâng mai mereu fiindcă sunt scârbită de ce caracter urât am avut. Simt că nu merit nimic din ce am, sunt foarte tristă și depresivă mai mereu, fac psihoterapie de un an și situația s-a îmbunătățit doar puțin. Uneori mă gândesc să mă sinucid, îmi e prea rușine de ce om am fost, cu toate că am realizat și nu aș mai face niciodată greșelile din trecut, nu pot deloc să mă iert și să trec peste. Mă judec foarte aspru și simt că nu merit să trăiesc. Mă confrunt cu frici, temeri și am sufletul plin de durere, mă apasă efectiv. Am o grămadă de prieteni, dar eu, cea care până acum un an o ținea numai în distracții și glume, azi sunt de nerecunoscut. Prietenele mele sunt îngrijorate și mă sună mereu, dar eu nu mai vreau să ies pentru că simt că nu merit bucuriile astea fiindcă am făcut niște greșeli care m-au schimbat și efectiv conștiința îmi spune că tot ce a fost frumos în viața mea s-a încheiat. Singurul motiv pentru care nu mă sinucid este că îmi e milă de părinții mei să le nenorocesc viața, dar fiecare zi din viața mea e tristă și sufăr mult... Cum aș putea să mă însănătoșesc din punct de vedere mental?

Atenţie! Problemele de natură medicală sunt probleme serioase care necesită asistenţă/consult specializat. Sugestiile date de utilizatorii TPU au doar o valoare orientativă şi în nici un caz nu exclud consultul profesional medical. Prin urmare vă recomandăm să apelaţi la personal medical specializat atât pentru diagnosticare, cât şi pentru tratament.
Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| Adrian5575 a răspuns:

Comunicarea este cheia. Petreci prea mult timp singura ascultandu-ti propriile ganduri negative. Imprieteneste-te cu cineva, comunica tot timpul, ataseaza-te de o persoana, fa-ti un iubit daca nu ai deja unul. Singuratatea ne afecteaza mai mult decat credem.

Uita trecutul si bucurate de persoana buna care esti azi. Persoana careia ii place sa ii ajute pe ceilalti. Conteaza foarte mult ca ai realizat ca ceea ce faceai nu era deloc bine si ca nu ai mai face asta niciodata.

Sa nu te mai gandesti niciodata la sinucidere. Asta nu a fost si nu va fi o optiune buna niciodata. Vei regreta mult mai mult facand asta, decat daca ti-ai continua viata, cu bune si cu rele, asa cum e ea. Cu totii trecem prin greutati. Important este sa nu le lasam sa ne doboare si sa gasim puterea de a merge mai departe.

Si sa stii ca te inseli. Ceea ce a fost frumos in viata ta nu s-a incheiat. Este doar o etapa mai trista a vietii. O sa fii din nou fericita happy

24 răspunsuri:
| iuliaOK a răspuns:

Ar trebui sa uiți trecutul, trecutul e trecut.
Ti-ai dat seama ca ai greșit, asta este cel mai bun lucru, ar trebui sa te bucuri ca te-ai schimbat, pana la urma te-ai schimbat în bine.
Și cel mai important lucru, din punctul meu de vedere, trebuie sa te ierți tu, sa poți fi împăcată tu cu tine.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Cu antidepresive,doar ele te pot ajuta să fi mai indiferenta la aceste probleme care se pare că le dai prea multa importanta deși nu ar trebui tu practic îți biciuiești singura mintea,creeand o gălăgie mentala ce provine din prea mult trecut zmibtea ta efectiv e ancorată în trecut, stuck in there someting like these.
Trebuie să îți reautoeduci tiparul gândirii, fluxul mental sa trăiești în prezent căci doar el contează... Așa se manifestă la toți depresia niciunul nu are parte de o depresie mai odihnitoare, liniștită.te simți lipsită de orice importanta, valoare, te simți în plus pe aceasta lume așa se manifestă depresia, că sa schimbi unpic direcția trebuie sa faci cumva sa urci nivelul de dopamina și serotonina fiindcă ai un dezechilibru chimic al creierului, ai nevoie de o nouă "regenerare ". încearcă să te gândești la ce persoana ești acum nu la cine ai fost, trecutul tau nu mai exista este mortwinking

| Nilsson a răspuns:

Trebuie să Îl descoperi pe Dumnezeu, El îți va da starea de liniște și împăcare. Nu este nimeni perfect, toți am greșit, unii își dau seama de asta, alții nu.

| siriusblack98 a răspuns:

Ohoo, bun venit in lumea mea. Si mie un incident pe care nu am cum sa-l cataloghez drept bun sau rau, mi-a schimbat modul de gandire total. Nu urasc ce eram inainte si nici ganduri de suicid din cauza asta nu am. O iau ca pe o evolutie, ca pe un level up si incerc sa nu-mi repet greselile. Bine, am si un skill excelent de a uita tot ce nu-mi convine. ''Cum aș putea să mă însănătoșesc din punct de vedere mental?'' comunica zilnic cat mai mult si fii noua persoana care spui ca ai devenit cu toata lumea.

| AdinaN a răspuns:

Pe mine m-au scapat cantecele pop si pop-rock despre iubirea Tatalui nostru si am invatat ca multi suntem in impasuri de-astea, nu trecem singuri prin acest chin. Dar toti dintre noi daca citim incurajarile si vorbele bune despre viata si iubire de sine ale Tatalui nostru, ne putem schimba si sa ajungem sa prindem incredere in noi si sa tinem mai mult la propria noastra viata incat sa n-o dam pe apa sambetei.

Tu ti-ai dat seama ca ai facut niste greseli in trecut din prea-plin de tine, dar acum ai ajuns sa ai prea putina iubire de sine, din cauza prea asprei critici de sine. Intelegi? Te-ai dus dintr-o extrema in alta, de asta trebuie sa-ti dai seama. Adica sa ajungi incet incet la un echilibru. Nici prea mandra, egoista, dar nici prea aspra cu tine. Undeva pe la mijloc, in care sa iti cunosti bine valoarea, in care sa ai iubire si grija de sine.

Odata ce vei mai creste peste cativa ani te vei maturiza mai mult si iti vei da seama ca viata e ceva foarte important, e sansa ta, si ca daca ii dai cu piciorul din niste chestii superficiale, e gata, dispari. O sa-ti dai seama ca e tranzactie prea in pierdere: viata ta unica si nepretuita in schimbul aruncata pe niste remuscari din trecut.

Multi care se sinucid abia in pragul mortii, care ii asteapta peste cateva momente, realizeaza ce sansa au avut sa fie vii, sa aiba o viata, un spirit in ei, si isi dau seama ce greseala au facut ei sa-si omoare spiritul din ei, dar e prea tarziu, moartea le captureaza si ultima suflare pe care ei incearca atunci din rasputeri sa o mai dea, sa schimbe directia inapoi. Abia in fata mortii isi dau seama ca moartea e o decizie prea radicala.

https://m.youtube.com/watch?v=Tz6-IqN2ruc

| AdinaN a răspuns (pentru Nilsson):

Asa e, vorbele Lui de incredere, curaj si grija de propriul sine pe care le-am auzit in cantece si in relatari de la oameni din toata lumea pe Youtube m-am armonizat.

| Bariel a răspuns:

Viața poate fi înțeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte.
Când ajungem in punctul nostru cel mai jos, suntem deschiși la cea mai mare schimbare

Dacă vrei să devii bun, dă-ți seama întâi că ești rău.

Te ai schimbat? Ramai asa deoarece tu esti schimbarea pe care ti-o doresti in lume.

| AdinaN a răspuns:

Antidepresivele te vor strica pe dinauntru incet-incet mai ales la sistemul psihic. Sunt la fel de toxice ca drogurile legale din Romania, luate pe termen lung. Si ca o informatie, legalele din Ro au stricat si chiar omorat multi tineri.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Cum aș putea să mă însănătoșesc din punct de vedere mental?

Simplu. Ca tâlharul de pe cruce, dă-ți păcatele lui Isus. Mă gândesc că dacă el a avut o șansă, vei avea si tu.

| AdinaN a răspuns (pentru anonim_4396):

"Simplu. Ca tâlharul de pe cruce, dă-ți păcatele lui Isus. Mă gândesc că dacă el a avut o șansă, vei avea si tu."

"Taking all I have and now I'm laying it at Your feet.
Cause you have every failure, God, You'll have every victory."
https://youtu.be/Tz6-IqN2ruc

| Bluestar15 a răspuns:

In primul rand, imi pare rau ca treci prin toate aceste stari.Este foarte bine ca omul sa constientizeze cand greseste si sa caute sa se schimbe in bine, sa nu repete greselile trecutului, dar atunci cand starea de vinovatie este prea puternica, ea devine o problema si blocheaza omul sau chiar il poate baga in stari depresive (asa cum descrii si tu aici).De aceea, pentru a scapa de aceasta stare e bine ca omul sa faca anumite lucruri: in primul rand spovedania ajuta enorm (am vazut multi oameni mult schimbati in bine dupa spovedanie fiindca au inteles si au simtit ca toate greselile trecutului li s-au iertat intr-o clipa, vei vedea ca toata acea apasare sufleteasca despre care spui va disparea), la fel si rugaciunea (paraclisul Maicii Domnului citit in fiecare zi schimba radical viata omului, linisteste constiinta si mangaie sufletul), in al doilea rand sa nu punem mai multa presiune pe noi insine decat este cazul (ok, am gresit ceva, indrept pe viitor, nu voi repeta greseala, dar asta nu inseamna ca stau toata viata sa ma tot gandesc la ce greseli am facut), in al treilea rand sa cautam sa ii oferim mintii noastre activitati utile si totodata relaxare, astfel incat sa nu stam sa macinam aceste ganduri negative legate de trecut (ar ajuta o lectura buna, un hobby, pictatul, mersul la pescuit, odihna etc.), in al patrulea rand un stil de viata sanatos (daca e prea multa epuizare, mintea resimte acest lucru, daca persoana consuma alcool sau bea multa cofeina etc. iarasi isi afecteaza starea psihologica), acest stil de viata sanatos insemnand odihna suficienta, relaxare, alimentatie sanatoasa si echilibrata, eventual vitamine si minerale daca e cazul (magneziul ajuta foarte mult cu starile psihologice negative, la fel si b-urile), in al patrulea rand activitati prin care ii ajutam pe altii (cu atat mai mult cu cat ai spus ca ai devenit o persoana care incearca sa ii ajute pe ceilalti), spre exemplu voluntariatul, in asa fel incat sa ne simtim impliniti si sa simtim ca ceea ce facem aduce bucurie si altora, lucru care ne ajuta si constiinta, iar in al cincilea rand un medic homeopat, intrucat uneori astfel de stari au si un substrat fiziologic, iar homeopatia este foarte eficienta in a trata astfel de probleme.Recomand si cartea "omul in cautarea sensului vietii", scrisa de Viktor Frankl si "cei sase stalpi ai increderii in sine" de Nathaniel Branden (te va invata sa te apreciezi mai mult pe tine insati, intrucat nu e buna niciuna din extreme: nici sa credem ca suntem perfecti si avem toate calitatile, niciun defect si nu ne lipseste nimic, dar nu e buna nici extrema opusa in care esti tu acum, extrema in care omul se baga intr-o stare puternica de vinovatie distructiva si crede ca nu merita nimic etc.). Partea frumoasa e ca ajutandu-ne pe noi insine ii putem ajuta si pe ceilalti si vice-versa happy Vei vedea ca lucrurile se vor schimba in bine si ca dupa o vreme toate acestea vor fi doar niste amintiri happy Toate cele bune!

| Cksihja a răspuns:

Crește și tu câteva plante, poate părea ciudat dar chiar ajută.
Poți să iei o sămânță de fasole și să te uiți cum crește și se face mare.
Dacă ești cum ai spus că ai devenit acum, plantele o să te ajute cum m-au ajutat pe mine.

| Mipasususuyamyamyam a răspuns:

Karma, baby. Ai nevoie de un psiholog.

| StrongHeart a răspuns:

Doar Dumnezeu te poate ajuta daca ai ajuns acolo, am trecut prin aceleasi stari si inca trec cateodata prin stari neplacute, rugaciunea chiar ajuta enorm, daca nu crezi, traiesti degeaba.Intoarce-te la credinta,Hristos este calea, adevarul si viata, te va vindeca cu siguranta, daca nu vrei sa traiesti in nepasare si in durere, asta trebuie sa faci.

| Dana2103 a răspuns:

Omule,nu e nimeni painea lui D zeu. Pe cine vrei tu sa impresionezi ca esti o sfanta? Nu esti, nimeni nu este. De ce te judeci atat? Doar cel de sus judeca, nu mintea omului. Esti vreo infractoare sa ti fie rusine sa iesi pe strada? Nu, asa ca ridica capul (sus) si mergi mai departe! Tu nu trebuie sa te justifici in fata nimanui.

| doctorandus a răspuns (pentru anonim_4396):

Depinde ce evanghelie citesti: nu in toate evangheliile din Noul Testament s-a mantuit un talhar de pe cruce.

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Mentalul și corporalul sunt atât de puternic cuplate, încât una nu poate fără alta, De aceea poți face transplant de inimă, rinichi, ficat, de piele, dar de cap nu poți face transplant. De aceea, uneori corpul otrăvește creierul și atunci acesta funcționează prost. Cum? Cu mâncare.
Așa că, vei primi multe sfaturi. Eu o să îți dau unul de mâncare mai curată. Mâncarea mai curată curăță și creierul.
Astfel să renunți la dulciuri, pâine, și să treci pe salate și legume iar carne doar dumineca. Și să faci asta timp de 30 de zile. Și să plimbi câțelul, chiar unul imaginar prin parc măcar o oră pe zi.
ȘI 8/8/8/24/7/365. Adică muncă ( activitate, învățat) 8 ore. odihnă - disracție 8ore, somn 8 ore, 6 zile iar a 7-a pauză, iar asta 365 de zile pe an.

| Littledoctor26 a răspuns (pentru Adrian5575):

Multumesc mult pentru incurajari! Conteaza mult. E dubios, dar nu sunt singura deloc! Din contra, am o multime de prieten si un iubit, logodnic chiar, minunat, care ma intelege si ma sustine in fiecare zi. Dar asa cum am spus, am facut niste greseli in trecut pe care nu mi le pot ierta, nu pot sa le spun aici pentru ca lumea judeca mult si m-ar durea si mai tare. Iubitul si prietenele mele imi spun ca totul s-a rezolvat, ca am fost iertata si de acum am sansa sa ma indrept. A trecut mai bine de un an. M-am indreptat inca de atunci si ma mentin. Dar inca ma judec, inca ma doare si simt ca merit suferinta pe care o traiesc acum pentru ca am provocat si eu suferinta in trecut si am fost un caracter egal cu zero. Ma induioseaza si faptul ca m-au iertat persoanele dragi si imi sunt alaturi, ba chiar sunt atat de bune cu mine... fix asta ma face sa ma simt mizerabil, imi e scarba de mine insami...

| Adrian5575 a răspuns (pentru Littledoctor26):

Stai linistita. O sa fie bine happy

| Littledoctor26 a răspuns (pentru Mipasususuyamyamyam):

Am precizat ca merg la psiholog de un an. Nu m-a ajutat prea mult. Karma? Adica imi intaresti convingerea ca merit ceea ce mi se intampla? laughing

| Littledoctor26 a răspuns (pentru Dana2103):

Asta imi spun toti, ca nu trebuie sa ma justific, ca sunt greselile mele etc. De fapt, situatia s-a rezolvat si povestea a fost uitata de multa vreme, insa eu nu am uitat. Pur si simplu ma urasc, nu ma mai suport, ma simt un om de nimic. Atat de rau ma simt incat vad sinuciderea o solutie doar pentru a scapa de povara asta pe care o port in suflet in fiecare zi. De un an si ceva ma culc speriata si ma trezesc la fel, nu am mai avut si eu un somn linistit, sa merit si eu o noapte de odihna curata... Poate pare ca ma victimizez prea mult, dar spun doar ce simt, ce trairi am. sad

| NLS a răspuns (pentru Littledoctor26):

La modul practic, nu ți se întâmplă nimic rău acum, tot ce a fost urat, s-a terminat.
Dar trebuie sa îți convingi și creierul de acest amănunt.
Mi-aș dori sa am eu Doar aceste probleme existențiale...

| Littledoctor26 a răspuns (pentru NLS):

Exact. Sunt conștientă că acele momente rele au trecut și totul e ok acum, dar mintea mea încă simte un fel de pericol în mod constant și nu mă lasă să trăiesc în prezent. E groaznic...

| Mipasususuyamyamyam a răspuns (pentru Littledoctor26):

Nimic nu e intamplator. La psihiatru ai fost? Poate ai nevoie de pastile, poate e vorba de un dezechilibru chimic.