TPU am o stare si nu stiu sa o definesc, parca stau pe telefon si simt sau ma uit la ceva sau cineva si simt ca nu exist sau nu exista nimic pentru 20 de secunde... nu stiu ce sa fac, cred ca am o problema, nu stiu sa va definesc sentimentul.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Multumesc foarte mult am gasit ceva ce reprezinta, simt in acelaşi moments ca nu exist si nimic nu exist si incerc sa ma reduction pe calea mea sa numai simt aia dar o simt numai am simtu o de cand am pus intrebarea, o as mai am
Sindromul de depersonalizare/derealizare este acceptat în prezent, atât în DSM-5, cât şi în ICD-10, ca o posibilă tulburare psihică categorială, care are individualitate clinică proprie. Tulburarea deseori apare brusc, într-un moment precis identificabil. Ea se poate manifesta episodic, prin crize de diverse durate, de la câteva secunde sau minute, la ore şi zile. Se descriu însă şi cazuri cu evoluţie prelungită sau cronică.
Simptomele ce constituie sindrom de depersonalizare/derealizare pot apărea, toate, în normalitate, mai ales în condiţii de epuizare şi stres. Unele persoane sunt mai predispuse. Apariţia în condiţii de stres intens e de obicei însoţită şi de trăiri din seria panică/ anxietate. Consumul multora din substanţele psihoactive, de la marijuana la LSD şi ecstasy, induce trăiri specifice acestui sindrom. Faptul sugerează că sindromul de depersonalizare/derealizare exprimă o potenţialitate psihocerebrală ce se activează în anumite împrejurări. Ideea a fost susţinută prima dată de Mayer Gross, care înscrie sindromul într-o serie de trăiri psihopatologice care au corespondent în normalitatea adaptativă, aşa cum sunt anxietatea, depresia, mania, impulsivitatea, obsesia. Ideea lui Mayer Gross că trăirea de tip depersonalizare/derealizare corespunde unui răspuns performant al creierului a fost reluată de Sierra şi Berrios (1998)(16) care sugerează că în depersonalizare răspunsul emoţional normal este scos din circuit, conducând la de-afectualizarea ambianţei. S-a avansat ideea că suportul neural al acestui proces ar consta dintr-o combinaţie între inhibarea amigdalei de către regiunile prefrontale şi acţiunea reciprocă a cortexului dorsolateral prefrontal drept şi cortexului cingulat anterior.
Această sugestie poate fi încadrată într-o mai largă abordare, fenomenologico-evoluţionistă, ce va fi sugerată în continuare.
În patologie, sindromul de depersonalizare/derealizare se întâlneşte frecvent drept comorbid cu: tulburările acute de stres; tulburările anxioase, mai ales atacurile de panică cu sau fără agorafobie şi anxietatea socială; tulburările dispoziţionale, în special depresia; stările disociative; tulburarea obsesiv-compulsivă; unele tulburări de personalitate, ca cea evitantă, obsesiv-compulsivă şi borderline; stări psihotice acute şi stări prepsihotice. În schizofrenie, forma standard a sindromului de depersonalizare/derealizare ar fi rară. În schimb, e frecventă în: epilepsie, migrenă, consecutivă în traumatismele craniene, în tulburări vestibulare şi în tulburările de somn.
Pentru psihopatologie sunt importante comentarea şi compararea sindromului de depersonalizare/derealizare - considerat în varianta sa din DSM-5, care e inclusă în clasa tulburărilor disociative - cu sindroamele cu care e cel mai frecvent comorbid: cele anxioase, depresia, alte tulburări disociative şi obsesionalitatea.
Dintre perturbările sentimentului existenţial menţionate mai sus, unele exemple se referă la stranietatea ruperii articulării cu lumea, la detaşarea izolantă a depersonalizării derealizante. Altele, ce se referă la nefamiliaritatea stranietăţii, nerealităţii sau suprarealităţii, se corelează cu sentimentul de centralitate şi agresiune a unor semnificaţii neclare din delirul primar.
Atmosfera delirantă ce precede instalarea delirului primar ar consta din perturbarea unei funcţii bazale a psihismului uman, care asigură articularea – adeziunea, acordarea – subiectului conştient cu lumea sa corelativă, în înţelesul antropologic al acesteia. Faptul-de-a-fi-în-lume intenţional, prin intermediul situaţiilor şi al coexistenţei intersubiective cu alţii, s-ar exprima printr-un „sentiment existenţial" (existential feelings), care e resimţit tacit şi firesc, ca implicat în existenţa naturală a fiecărui om. În condiţiile deficitului psihopatologic, acesta poate fi trăit sub forma neaderenţei depersonalizante faţă de lume sau a nefamiliarităţii şi stranietăţii din delirul primar. Subiectul relatează trăiri din seria: …"mă simt detaşat (
Partea asta trebuie sa o citești
Pentru psihopatologie sunt importante comentarea şi compararea sindromului de depersonalizare/derealizare - considerat în varianta sa din DSM-5, care e inclusă în clasa tulburărilor disociative - cu sindroamele cu care e cel mai frecvent comorbid: cele anxioase, depresia, alte tulburări disociative şi obsesionalitatea.
Dintre perturbările sentimentului existenţial menţionate mai sus, unele exemple se referă la stranietatea ruperii articulării cu lumea, la detaşarea izolantă a depersonalizării derealizante. Altele, ce se referă la nefamiliaritatea stranietăţii, nerealităţii sau suprarealităţii, se corelează cu sentimentul de centralitate şi agresiune a unor semnificaţii neclare din delirul primar.
Atmosfera delirantă ce precede instalarea delirului primar ar consta din perturbarea unei funcţii bazale a psihismului uman, care asigură articularea – adeziunea, acordarea – subiectului conştient cu lumea sa corelativă, în înţelesul antropologic al acesteia. Faptul-de-a-fi-în-lume intenţional, prin intermediul situaţiilor şi al coexistenţei intersubiective cu alţii, s-ar exprima printr-un „sentiment existenţial" (existential feelings), care e resimţit tacit şi firesc, ca implicat în existenţa naturală a fiecărui om. În condiţiile deficitului psihopatologic, acesta poate fi trăit sub forma neaderenţei depersonalizante faţă de lume sau a nefamiliarităţii şi stranietăţii din delirul primar. Subiectul relatează trăiri din seria: …"mă simt detaşat (
E din cauza anxietății. Du-te la psiholog și o să vezi că am dreptate
Ok treabă ta. Sa ști că "nebunii" se duc la psihiatru nu la psiholog așa că nu e nici o rușine să mergi la psiholog.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
