| lolista a întrebat:


Pentru inceput, vreau sa va spun ca eu chiar am nevoie de ajutor, sunt usor disperata, indispusa si chiar depresiva in ultimul timp. Si nu, nu este vorba despre prostii, gen crush ul nu ma place sau chestii de genul. E vorba de mine, de greutatea mea, de complexele mele. Am 14 ani, 1 60 inaltime, am inceput sa fac sport si sa mananc mai sanatos in aprilie( si aici ma refer, faceam sport cu orele, mancam foarte putin, lasand brusc dulciurile, sucurile si chipsurile la o parte- mancam cam 1000 de calorii pe zi). Bineinteles, totul si a facut efectul asa cum era evident, astfel in 2 luni de la 56 de kg am ajuns la 50, si, evident ma simteam super, dar tot eram obsedata de sport.Pana intr o zi, cand am fost la sala si am observat ca nu mai puteam face nimic; ameteam, imi era greu pana si sa ma aplec. Mi am dat seama ca ceva e neinregula, si, culmea sortii, am ajuns acasa si am vazut un cozonac pe masa.Credeti ma, niciodata in viata mea nu mi-a fost mai pofta de ceva ca atunci. Si, de aici incepe distractia. Ducliurile au devenit treptat, din nou, la ordinea zilei, astfel din iulie pana acum, in septembrie, am mai pus iar 3 kg+ masa musculara, care nu ma satisface deloc. Eu voiam sa am picioarele subtiri, si le am avut la un moment dat, dar nu asa cum voiam.Iar acum, sunt doar un pachet de muschi, cu picioare grase. Fac sport zilnic, mi-a intrat in rutina...insa nu stiu ce sa mai fac, de 2 luni doar m-am ingrasat.Va rog eu, ajutati-ma

Răspuns Apreciat de Editori
| Cosmin86 a răspuns:

1. NU trebuie sa eviti grasimile (doar pe cele nesanatose). Grasimile sanatoase ar trebuie sa fie cam 15-20% din alimentatia ta

2. Ai o alimentatie bogata, dar in PROTEINE. Nu carbohidrati (decat putini si complecsi) si ceva grasimi sanatoase.

Eu asa am slabit 18 kg, facand sport evident. Sa slabesti fara sport e o cretinitate, o sa arati ca naiba, fund plat si tot asa, am vazut destule slabanoage plate.

13 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nu poti sa faci sport si sa tii si regim. Daca faci sport ai nevoie de o alimentatie bogata altfel ti se face rau. Ce dai jos prin sport pui inapoi prin mancare.
Incearca sa slabesti doar prin regim alimentar. Evita dulciurile, grasimile si redu consumul de carne la o data pe saptamana.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Parerea ta.

| Cosmin86 a răspuns (pentru anonim_4396):

Si a specialistilor in domeniu (inclusiv a medicilor nutritionisti).

Ai si tu macar 10 ani de nutritie si sport? Sau pur si simplu comentezi ca o moara stricata "fara grasimi, fara grasimi"?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru Cosmin86):

Pana si in campania "Pentru un stil de viaţă sănătos", iniţiată de CNA şi International Advertising Association se spune "Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi." Vii tu acum sa spui ca grasimile sunt bune. Daca sunt bune pentru tine mananca-le dar nu le recomanda cuiva care vrea sa slabeasca.
Si apoi moara stricata esti tu. Tu te-ai bagat in seama sa comentezi la raspunsul meu desi puteai sa-ti spui parerea celui care a intrebat si gata.

| Cosmin86 a răspuns (pentru anonim_4396):

Nu suntem in evul mediu sa aiba fiecare o "parere". Conteaza DOAR parerile sustinute de studii stiintifice.

Si pentru cultura ta generala, grasimi sanatoase = avocado, nuci, migdale/caju, somon (sau alt peste oceanic), masline, ulei de masline, etc. Ajuta la colesterolul bun, la inima (de-aia doctorii recomanda pastile cu omega 3, omega 3 = GRASIME sanatoase, in general de peste).

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru Cosmin86):

Ia auzi...In Evul Mediu oamenii aveau dreptul la o parere si acum nu? Cum asa?
Parerile stiintifice se contrazic de multe ori. Unul iti spune "Nu manca produsul X ca nu e bun pentru sanatate" iar altul spune "Mancati produsul X pentru ca are urmatoarele beneficii..." Asa ca lasa-ma cu parerile stiintifice.
Nu mai despica firul in patru! Cu siguranta cine citeste cuvantul grasimi nu se gandeste la avocado sau la nuci pentru ca ele sunt fructe.
Eu stiu ce functioneaza la mine si asta recomand. Fac recomandari din experienta proprie nu din parerile expertilor.

| Cosmin86 a răspuns (pentru anonim_4396):

77% grasime ti se pare "putin"? Atat are avocado spre exemplu. Si nucile au peste 50%. Grozav, tu nici macar nu stiai ca sunt in categoria GRASIMI. Da, sunt si FRUCTE in categoria GRASIMI.

Vezi:
http://staiinforma.ro/blog/nutritie/alimente-bogate-grasimi-sanatoase/

http://www.sfatulmedicului.ro/......oase_13045

| Cosmin86 a răspuns (pentru Cosmin86):

77% din numarul total de calorii al unui avocado.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns (pentru Cosmin86):

Pa Cosmin86!

| Cosmin86 a răspuns (pentru anonim_4396):

N-ai inteles nimic, nu?
De-asta zic ca esti ca o "moara stricata", HABAR NU AI ce sunt grasimile! AUzi la ea, alea sunt fructe nu grasimi laughing))

Ramai in prostia ta...si cu ce "functioneaza" pentru tine, de ai ajuns o proasta si probabil o slabanoaga plata (asa slabesc proastele, de ajung sa-si piarda toate formele).

Ignore. nu am vazut atata prostie vreodata.

| Lioana a răspuns (pentru anonim_4396):

Campania "Pentru un stil de viaţă sănătos":
1."Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume.’’;
2."Pentru o viaţă sănătoasă, faceţi mişcare cel puţin 30 de minute în fiecare zi."
3."Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide."
4."Pentru o viaţă sănătoasă, respectaţi mesele principale ale zilei";
5."Pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi."

| lolista explică:

Ce sport ai practicat? Eu fac antrenamente HIIT de exemplu, si apoi exercitii care se concentreaza pe anumite zone..adica pentru abdomen si picioare.ar trebui sa le schimb?

| Cosmin86 a răspuns (pentru lolista):

Acum practic kickboxing. Am practicat skandenberg competitional si strongman.

HIIT-ul e foarte bun. Adauga si exercitii cu greutati, sunt foarte bune pentru fete pentru forme (fund spre exemplu).