Fanii și cititorii site-ului Bicla.ro discută adesea despre relația dintre mersul pe bicicletă și transpirație. Acum, când vremea este capricioasă, pare tot mai dificil să pedalezi fără să ajungi leoarcă la destinație.
E normal să transpirăm. Sudoarea arată că trăim şi că suntem sănătoşi. Şi mai ales e normal să transpirăm mult când facem efort. În oraș, chiar dacă nu pedalezi puternic, transpiri din cauza căldurii şi a poluării produse de automobile. Asta nu înseamnă cu trebuie să abandonezi draga bicicletă, ci trebuie să-ţi adaptezi îmbrăcămintea şi obiceiurile.
1. Fă un duş înainte de a pleca
Sună ciudat să te speli înainte să transpiri, dar astfel scapi de microbi şi bacterii şi pielea e mai pregătită. Vei transpira, dar nu vei mirosi urât.
2. Nu purta bumbac
Alege haine prin care să respire pielea. Poţi pune şi două bluze pe tine, numai să nu le bagi pe amândouă în pantaloni şi să ai deschidere la gât.
3. Ia-ţi haine de schimb
Dacă ai birou, e simplu, laşi acolo un set de haine curate. Dacă nu, ia-le pe portbagaj sau într-un rucsac. Rulează pantalonii în aşa fel încât să nu se şifoneze.
Pune şi un prosop mic la pachet.
4. Ia un deodorant solid la tine
Un deostick e bun şi mic. Dacă eşti bărbat, nu te feri să iei un stick mic, pentru femei. Contează mai mult că ocupă puţin loc decât că vei mirosi ca o doamnă. Nu folosi deodorante spray: sunt poluante şi inutile.
5. Păstrează ritmul
Dacă poţi, pedalează cu aceeaşi cadenţă. Tranpiraţia nu vine neapărat de la efort, ci de la variaţiile de efort. Deci, dacă prinzi verde şi ai ceva piste, nu merge încet pentru ca pe urmă să “bagi tare”, ci păstrează un ritm constant de pedalare.
Alte câteva mici sfaturi găsiţi la Commute by Bike.
George Hari Popescu, Bicla.ro
Interesant,oricum stie cineva daca dupa o luna de la o operatie de apendicita pot sa merg cu bicicleta?
Cred că n-ar fi probleme, dar tot doctorul ți-ar putea spune cum e bine.
La bărbaţi mă refer. Nu contează dacă eşti bărbat şi miroşi ca o doamnă?
De ce aveţi voi impresia că aţi inventat apa caldă şi mersul pe jos?
Eu nu ma gandesc la picioare! pur si simplu pedalez ca fara rost fara sa ma gandesc la picioare!
Dacă ești bărbat, vei fi mîndru că miroși ca o doamnă. Oameni suntem!
BadSoGooD întreabă: