1. Ce e respectul?

2. Cum vedeți voi respectul?

3. Pot exista două forme de respect?

a. Respectul ăla pe care tu să-l meriți ca om. Să tragi, să muncești pentru el. (Ăsta observ că susține întreg Pământul că ar fi respectul).

b. Respectul ăla minim, pe care i-l acorzi unei persoane, chiar și una care nu-l merită, doar pentru că tu ai cei 7 ani de acasă și doar pentru că i-l acorzi prin prisma faptului că și cealaltă persoană este o persoană. Altfel spus în această categorie, intră respectul pe care i-l acorzi omului ca persoană în sine, nu omului pentru realizările și competențele lui.

4. Dacă aceste două forme de respect ar trebuie (acum ipotetic, vorbind) să existe în viață și un om simte că nu le are pe niciuna, ar trebui omul să se înfurie, să ia atitudine și să-și ceară măcar dreptul la prima formă de respect, aia basic (aia de la punctul b)? Spun tocmai "să o ceară" deoarece am subliniat că pentru forma de respect de la "a" trebuie muncit, pus osul la treabă, dar în cea de la punctul "b" e naturală, e a omului în general, a omului educat, a omului care se diferențiază de animale și chiar dacă la origini este tot un animal, el, omul, are rațiune, gândire, nu reacționează ca animalul, doar din instinct.

5. De ce unii oameni simt că nu au parte de respect, chiar și dacă muncesc sau chiar încearcă să-i mulțumească pe alții? De ce ei nu simt respectul? Poate fi vreo disfuncție neurologică/psihologică?

6. De ce unii oameni sunt însetați după acest respect? Au ei vreun complex de inferioritate/superioritate? Suferă ei de narcisism sau ceva din sfera asta? Se iubesc enorm și nerespectul unora "îi deranjază"?

7. De ce oamenii leneși/mai puțin competenți/motivatori, nu primesc respectul în societate și de ce respectul trebuie doar câștigat cu sudoarea frunții? Parcă asta se aplica doar pentru pâine.

Respectul se acorda dar nu se_merita. E o afirmație a omeniei; o recunoaștere că acel om din fata ta e echivalentul tau.

Orice alta definiție e un esec in a înțelege acesta notiune de baza. Cauza esecului este de fapt un defect de caracter. In alte cuvinte este un esec moral.

Au incercat multi filozofi si scriitori sa defineasca ce sunt virtutile.
Ce este dragostea, respectul, demnitatea sau curajul.
Putem discuta si filozofa la nesfarsit pe subiect, dar la urma urmei e ceva ce simti.
Si le cunosti cel mai bine atunci cand traiesti.
Altfel, e foarte greu de exprimat.

Stim cu totii ce este respectul, nu au rost definitiile. Exista intr-adevar doua tipuri de respect dar nu cele spuse de tine! Nu te respecta nimeni pentru ca muncesti si iti faci treaba etc, asta e irelevant, iar a doua despre care vorbesti nu este respect, este doar o firma de civilizatie, cineva poate sa-ti voreasca foarte frumos dar sa nu te respecte deloc. Cele doua metode prin care poti obtine respectul suunt: 1. sa il castigi si 2. sa il impui. Pentru a-l castiga va fi nevoie de timp si de tact; pentru a-l impune exista o vorba: "frica este cel mai bun respect".

Respectul e de mai multe feluri.
Pote fi respectul celor 7 ani de acasă în care dai bună ziua,spui mulțumesc, oferi un loc în autobuz.
Un om poate fi respectat pentru munca depusa, pentru ca e bun la ceva, pentru ca are un caracter ok.
Mai este și respectul impus prin frica (ce mie una mi se pare mai mult a fi traumatizarea anumitor oameni), pe care probabil nu trebuie sa îl explic.
Și multe altele.

Orce om își dorește sa fie respectate și ar trebui sa i se ofere cel puțin respectul celor 7 ani de acasă.Dar da, din păcate mulți trebuie sa lupte și pentru ala.
Spre exemplu persoanele prea slabe sau grase ce merg la medic pentru un regim alimentar, ce se chinuie la sala și mulți iau proteine, sau poate ajung chiar la operații estetice pentru as schimba aspectul și a fi respectați pentru felul în care arata.
Mai sunt și cei săraci, ce muncesc sa facă bani ca să fie respectării de către ceilalți și sa nu ii mai badjocoreasca etc.

Uni oameni nu simt ca au parte de respect din doua motive.
1.ori chiar nu îl primesc.
2.ori din cauza faptului ca nu au fost respectați foarte mult timp au devenit pesimiști și pur și simplu nu cred ca cineva ii respecta, sau ca mai degrabă chiar fac mișto de ei.

Sunt și oameni obsedați de respect, iar obsesia niciodată nu e buna.
Sunt acei oameni ce mereu se strofoca sa impună respect prin frica.Devin obsedați de a fi puternici în fata altora încât ajung sa calce pe cadavre doar sa reușească asta.
Mai sunt alții ce vor atât de tare sa își facă un nume pentru care sa fie respectati, o afacere etc încât își neglijaza viata, sănătatea, familia.Si asta e exagerare mai ales când o dai în disperare.

1. Buna intrebare. Eu l-as defini ca modul de interactiune intre doua persoane in care cel ce il respecta pe celalalt nu trece de limitele impuse de statusul relatiei dintre ei. De exemplu daca ne-am cunoscut de trei minute, nu m-as simti deloc ok sa ma iei cu "c*baie" sau "frate" si as considera asta o lipsa de respect. Pe masura ce petrecem mai mult timp impreuna si interactionam, limita de la care incepe lipsa de respect se deplaseaza.
2. Cred ca am raspuns mai sus, lol.
3. Nu cred. Punctul b nu ar trebui sa existe. O persoana oarecare imi e indiferenta, si nu pot numi respect faptul ca, de exemplu, nu spun bancuri porcoase la straini random.
4. Nu, nu ar trebui sa iti bati capul sa ceri nimic. Nici macar respect. Cel mai important e sa ai tu respect fata de propria persoana si de 1-2 principii. Proprii, nu neaparat impuse de societate.
5. Pentru ca e ceva in neregula cu ei. La fel cum si cu mine e ceva in neregula/ma enerveaza "respectul" care se transpune in "dl. x" si diverse laude care nu isi au rostul.
6. Pentru ca viseaza la ceea ce nu merita, de aia. Si ei stiu ca nu merita, si ca sunt niste nimicuri irelevante, dar vor sa se simta MARI. Nu narcisism, ci prostie i-as spune. Nimic mai mult.
7. Aiurea. Unii muncesc de pocnesc si nu sunt respectati deloc de marea majoritate (gunoierii sau vidanjorii, de exemplu), pe cand niste lepre cu bani obtinuti pe cai dubioase sunt admirati de milioane.

B ul există deoarece acolo mă încadrez eu în relația cu părinții. Nu, fabulez. Acolo încerc eu să-i duc, deoarece la a. știu că e mult de muncă și am admis clar și răspicat că eu nu voi ajunge până acolo, dar îmi dau silința și oricum sunt la început de drum, deci vreau să fiu lăsată să-mi câștig și eu pâinea și la naiba să și învăț pentru ea. Că dee, acum și profa are nevoie de studiu e adevăr dar totuși b.ul îl vreau de la părinți deci la 6 mă regăsesc însă aș fi spus totuși că e narcisism, nu prostie
Dar oricum am promis că citesc tot și analizez tot deci nu mă supăr
Da, și aia cu dv și doamnă mă irită și pe mine dar în cazul meu e strict legat de fizic și atât. Aș vrea să mă vadă oamenii ceea ce sunt, deși oricum îmbătrânesc deci acum chiar sunt doamnă )

Să simți cu cel ce simte.

Educatia este o proiectie a ta.
Respectul este un sentiment pe care il simti fata de cineva sau fata de ceva (natura).

Nu e nevoie sa răspund la toate întrebările. Respectul se câștigă și respecți pe cine te respecta.

Daca la 6 te referi la sfera profesionala, nu astepta respect pentru ca esti profesor. Eu am avut un respect enorm pentru profesorii care nu ma plictiseau de moarte si de la care aveam ce sa invat. Uneori doar uman, ca obiectele lor nu erau mare lucru (de exemplu un prof de desen din generala, un mosulet extraordinar de dedicat meseriei si pe care nu cred ca l-am vazut vreodata nervos). Vrei respect ca profesor? Fii profesorul ala la care copiii sa nu vina cu sila la ora! P.S. De obicei cand cineva iti spune "cu respect" sau "cu toata stima si respectul", intentia e inversa.

Păi ai mei cam vin cu sila?
Eu îi trag de la spate ca să facă și e și mai crunt, simt efectiv cum se împotrivesc?
Dar habar nu am cum să mă mai comport sau ce să fac nou, ați uitat, stați, stabilisem că vă tutuiesc )
Ai uitat că și eu sunt la început de carieră, ehh, acum văzând că stau aproape tot anul ăsta, și văd efectiv cum predau și ce fac zi de zi, simt până la urmă de ce se împotriveau părinții din trecut, auzind de mine că eram începătoare, e cam dificil pentru un începător? admit eu că nu am toate skillurile unei predări excelente, ba chiar moderne dar ca recunosc, nici nu prea știu cum să le obțin, ideea este că la muncă toți îmi spun placa "Întreabă, măi, când nu știi!"
Ideea este că nici nu știu ce să întreb și cum să întreb )

Dar nu înțeleg la ce te referi cu invers, vrei să spui că ei când spun "cu stimă și respect" de fapt ei nu mă respectă? )

Acum ce e drept e si mult mai dificil sa le captezi atentia ca inainte de era smartfoanelor.

Asta cu frica mă înspăimântă
Chiar credeți că în final un astfel de respect este un respect până la urmă?
De altfel, respectul ar fi ceva ce se oferă. Cred că pe aici am vrut eu sa-mi plimb întrebarea. Că eu vreau să văd în întreaga lume un minim de respect pe care să-l ofere ei, lumea, chiar dacă restul nu-l merită.
Dar chiar nu știam că există și metoda frică și impunere a lui.
Eu vedeam ori oameni care respectă orice ar fi, iar pe ăia îi numeam ceva educați și oameni care nu prea respectă sau respectă doar dacă cel din fața lui îi câștigă respectul (cum am spus și în întrebare, prin muncă, dedicare, atenție), și pe ăștia îi numeam educați doar de împrejurare sau semieducați.

Mai exista o categorie de oameni, mai bine spus animale bipede pentru ca nu au nimic in comun cu oamenii, iar acestia reactioneaza doar la frica

Www! Cam înfiorătoare propoziția ta dar dacă ne uităm în jur la societatea actuală, e posibil ca să ajungem să schimbăm rolurile, oamenii să devină animale, iar animalele oameni. )

Nu doar in societatea actuala, mereu a fost asa

Www, mi-ai făcut pielea de găină
Deci aici gândim la fel.
Cineva mi-a înțeles ideea și unde bat.
Respectul întradevăr este meritat, dar asta nu înseamnă că trebuie să fii ucis (atât fizic cât și verbal) doar că nu ești la înălțimea așteptărilor Pământului.
Și mai îmi place ce ne propui cu respectul, chiar dacă oamenii au păreri sau valori diferite (ei bine aici intra cei mai mulți oameni cu cele mai multe probleme) oamenii nu că nu înțeleg, ei chiar nu învață treaba asta de la vârste mici, că se poate trăi armonios și în diversitate, musulmanul cu ortodoxul, și rromul cu românul și chinezul și tot așa. Pur și simplu ne e greu să înțelegem ceva ce e diferit de mintea și concepția noastră.

Mare adevăr!

Asa e, si...cu placere.