Aceasta intrebare nu e o gluma! E o intrebare cit se poate de stiintifica si o sa va rog sa interveniti doar cu raspunsuri argumentate stiintific sau cu baza logica...bine, pot fi si unele ironice, sa nu ne plictisim, dar cu simt, e!? / Care au fost primii : paduchii de cap sau paduchii lati, au avut un stramos comun; si daca da cum au evoluat? / Nu am folosit denumirea stiintifica deoarece vreau sa fie si pe intelesul "stupidentilor", ca poate in urma unor experiente personale ne alegem cu vreun raspuns. Multumesc anticipat!

Cauta pe google...cine naiba sa stie asa ceva? )

Acesti paduchi are stramos comun, paduchele PDL-ist. Prima data s-a instalat la cap si ne-a tampit, apoi s-a lasat mai jos si ne-a lasat lati.

Mai conteaza care au fost primii?

Pentru mine conteaza, la un studiu!

Http://lmgtfy.com/? q=tipuri+de+paduchii /:)

Nu ma ajuta cu nimic. Oricum, multumesc mult!

Primii au fost brăilenii.

Ai ceva cu cei din Braila

Pediculus capitis e denumire, iar pediculus parca era doar purice.
Oricum
Nu stiu raspunsul.

M-ai facut sa rad cu lacrimi.Bravo Hombre, multa dreptate mai ai.

Să citesti următoarea postyare de pe blogul meu. O voi pune weekendul ăsta.

Merci mult, Man! Exact ce aveam nevoie; o alta dovada a evolutiei Omului.

Doresti sa indoctrinezi pe cineva sau sa iti consolidezi argumentele impotriva unui profesor universitar care sustine teoria creationista?

Nu, creationistilor chiar daca Dumnezeu insusi le-ar spune, prin absurd, ca nu el a facut Universul tot nu ar crede. Mi-a venit mie o idee auzind o discutie despre paraziti si am facut o oarecare legatura cu evolutia omului si pe linga faptul ca era deja stiintific o dovada a stramosului nostru primat, am aflat si eu.

Generalizarea aceasta indica o "subtila" aroganta (desi e bazata pe plagiat: dai aceeasi moneda folosita de crestini impotriva "necredinciosilor"), iar pe baza acestei deficiente consider ca sustinerea voluntara a acestei teorii este pe de o parte influentata de sofism.

Teoria, nu e a mea; eu am spus ca mi-a venit o idee careia doream sa-i gasesc o anumita logica. Am aflat ca "ideea" mea nu chiar atit de originala dar, asta conteaza mai putin. " Subtilitatea" arogantei de care vorbesti e inexistenta si nu facea deloc parte din vectorul intrebarii mele. Cit despre filosofia sofista, ar fi mai bine s-o lasam acolo unde-i e locul.

Vorbesc de faptul ca aroganta poate fi un factor ce te-a determinat sa gasesti explicatia cea mai plauzibila, in care omul este strict independent de fenomenele spirituale, ceea ce in mod aparent sporeste afectivitatea ratiunii. Am scris "pe de o parte", din cauza faptului ca tu insuti vrei sa te convingi de veridicitatea acestei teorii. Nu neg ca si multi credinciosi poseda aceasta aroganta, insa aceasta ii determina sa se increasa in teoria creationista din cauza nivelului lor mediocru.
In orice caz, incurajez individul care isi faureste conceptiile pe baza cercetarii.

Am sa-ti pun o intrebare : atunci cind cauti un raspuns intrebarilor tale existentiale iar in "Bilioteca" nu ai decit raspunsuri care simti ca nu-ti ofera satisfactia conforma capacitatii tale intelectuale, le accepti doar pentru ca sint acceptate de majoritate sau incerci sa cauti in alta parte?

Cauti si in alta parte, insa iei toate modalitatile de cercetare in calcul, nu numai prin intermediul ratiunii.

Bine inteles; ratiunea nu e capabila de a raspunde unor intrebari a caror raspunsuri necesita dovezi stiintifice. Ratiunea poate face diferenta intre realitate si fictiune; depinde cit de bine a fost "cultivata".

"Intrebare existentiala"- raspunsul acesteia nu va putea fi niciodata 100% cert, folosind numai ratiunea. Acesta implica o doza buna de filosofie, nu-i asa, filosoficus? Am raspuns strict la intrebarea adresata personal.

Intrebarile, intotdeauna trebuie sa aiba un sens, altfel raspunsurile pe care le vom primi vor fi doar niste reactii la o actiune.

Te-ai raportat totusi la persoana mea (persoana a 3-a ar fi fost mai bine de utilizat) iar eu nu ma bazez intotdeauna strict pe teoriile stiintifice pentru a afla un raspuns la o intrebare existentiala. Mie imi place sa fac cretetari pe mai multe domenii, imi place sa combin substantele, iar reactantii indica mult mai clar porprietatile substantelor folosite. Este ironic faptul ca am folosit un procedeu al stiintei (chimia) pentru a-mi explica metoda mea de cercetare. Pentru mine diferentele intre doua lucruri sunt singurele variabile care pot determina o apropiere de acuratetea rezultatului, fiindca acestea se pot completa. Desi uneori poate iesi o explozie, pana si acest fenomen mi se pare interesant de observat, avand in vedere ca ma raportez doar la modul de a filosofa.

Nu am avut citusi de putin intentia de a filosofa pe aceasta tema; am avut intentia doar de a purta o discutie logica si cit se poate de sincera cu tine pe tema deschisa indirect de postarea mea. Filosofia mea in legatura cu unele "intrebari existentiale" se poate sa devieze putin de la canonul acceptat de comunitatea stiintifica insa tehnica " filosofica " folosita de mine e doar una banala si minimalista.

Asa, ideea pentru care eu vreau sa o punctez este strict bazata pe conceptiile lui Spinoza, care mi se par mai plauzibile decat cele ale lui Descartes. Ceea ce a spus Spinoza este acum in curs de demonstrare de catre neurologisti.