Am cunoscut cind eram copil un om care facuse razboiul si care mi-a povestit ca in momentul intoarcerii printre cei dragi spunea intruna in sinea lui ca nu mai era "om", timp de vreo citeva luni? Ce vroia sa spuna cu asta?

De la razboiul in care a fost s-a dezobisnuit cu societatea normala si cand s-a intors inapoi in centrul urbanistic a inceput de la 0 ca sa se adapteze in societate.

Salut. Razboiul te marcheaza timp indelungat, daca ai participat activ la el sau ai fost martorul lui. E foarte greu sa treci peste momente pe care nu le vezi decat in filme: oameni murind in fata ta, inclusiv prieteni; stai langa / treci printre cadavre si te gandesti mereu ca in acel moment si tu poti fi o tinta. Femei si copii abuzati si ucisi nu e o scena la care vrei sa asisti.
Nu e un lucru facil sa hotarasti daca poti ucide om, dar cand viata ta e in joc, instinctul de supravietuire e mult mai puternic si trebuie sa te aperi.
Omul de care vorbesti, fie a vazut, fie a trait pe propria piele astfel de experiente, care iti modifica puternic perspectiva asupra vietii.

Vrea sa spuna ca oamenii pe care probabil i-a omorat in razboi i-au ramas pe constiinta si se simte vinovat... ceea ce mi se pare normal, eu nu m-as inrola niciodata in armata, am o viata intreaga de trait si te sfatuiesc si pe tine sa faci la fel ca mine.

De la razboi perspectiva asupra semenilor nu mai era ca ceea de inainte, sa ucizi un om e greu, sa vezi un om ucis e greu, cand un camarad este omorat te simti neajutorat si vinovat de moartea lui, viata militarului este una plina de munca si sacrificii, gandeste-te ca el a fost instruit sa ucida, sa reziste, sa nu se teama. Dar daca este vorba de 1 RM sau de " RM e clar, viata i-a fost data peste cap vazand trupuri moarte, camarazi ucisi si ceea ce ingrozete un militar cel mai rau e razboiul mizat pe resursa umana (exemplu: 1RM si 2RM) statea pe transee cu pusca in mana si astepta comanda catre moarte... sa fii erou sa supravietuiesti primului razboi mondial funda

Și eu mi-am cunoscut străbunicul care a luptat în al 2-lea război mondial și s-a întors traumatizat după război. Vorbea în somn, urla chestii legate de război, a împușcat mulți oameni, ba chiar pe un camarad de-al lui, care fusese sfâșiat de un obuz și l-a împușcat ca să-i curme suferința. Plus că s-a întors fără un picior, după ce a stat în comă un an prin diferite spitale.
Și cu ce s-a ales? Un handicap pentru tot restul vieții, o pensie mizeră de veteran și o insignă...

Valeii doamna Ema, poate aveti dreptate cu departarea de Dumnezeu dar slabe sperante sa fi vazut la omul ala Ca ar face vreo diferenta intre Dumnezeu si diavol.Erau adunati in el amindoi intr-o egala masura.Eu cred ca la el se anulase sentimentul patern, a normelor sociale sau religioase sau a sentimentului ca ar apartine unei femei dpdv.conjugal.Razboiul a ucis totul in el.

Dog of War

Hahahahahahaahahahahah

Mie unu, in locu lu Dumnezeu, mi-ar fi rusine sa mai privesc in ochi familiile ramase fara tata dupa un razboi.

Noi sintem inapti sa judecam odata ce nu am trecut prin situatie...

Omul prin tot ce face la un moment dat ajunge un monstru. Se simtea un monstru, insa uneori cuvantul acesta devine prea dureros, si invarte cutitul in rana. asa ca preferam sa spunem" nu mai sunt om ".

Mai da si tu niste voturi. Nu vezi cate raspunsuri bune s-au dat?

Ai auzit vreodata de Sindromul Vietnam? Avea ceva asemanator. Tare as vrea sa stiu,dar cred ca e imposibil,omul acela n-a trecut mai tarziu prin depresii,mustrari grave de constiinta,poate chiar si dorinta de sinucidere? Razboiul nu e asa cum il vedem noi la TV, in Saving Private Ryan sau alte pelicule de gen, e crunt, e dur, e o frenezie beata si debila.Asta a vazut acel om, apocalipsa la un nivel mai mic, propria sa apocalipsa. Poate reusesti de stai vreodata cu un veteran care sa fi luptat la Stalingrad, le tremura vocile oamenilor de 80-90 de ani, de parca ar fi niste copii infricosati de 5-6 ani, inchid ochii, le tremura corpul(nu de la Parkinson), un razboi te marcheaza pe viata.Iti vin imagini cu tot felul de campuri presurate cu obuze, carne sfasiata, mortiere, noroi naclait cu sange...Ia incearca tu sa alungi astfel de imagini.In razboi, traiesti printre marionete ce se macelaresc intre ele pentru o cauza murdara a celor ce stau si discuta deasura hartilor, e razboi de roboti, e imposibil sa te intorci om.

Atunci când pleci de acasă la război totul este OK. Lumea te aclamă, tu ești unul dintre războinicii care vor aduce liniștea în țară. Dar, nimeni nu-ți spune că atunci când îți este foame în tranșee, ud și înfrigurat până-n măduva oaselor, ești nevoit să-ți mănânci pesmetul înmuiat cu sângele celui care îți cerea o țigară 5 minute mai devreme, în timp ce te ferești de lunetiști sau schije de mortier. Lupta de odinioară, dusă de multe ori în tranșee era atât de crâncenă, încât chiar și cei mai credincioși soldați crăpau capul inamicului cu cazmaua de infanterie fără să stea prea mult pe gânduri.
Harule, citește cărțile lui Sven Hassel, și vei cunoaște ce au trăit oamenii ăia.