Ați putea trăi sub o identitate falsă? Am citit recent o carte despre spionajul român din anii comunismului, în care era explicat, între altele, statutul ofițerului deplin conspirat. Acesta deja nu mai era el, ci altul. Avea documente de identitate falsă, de cetățean străin, iar pentru familie și prieteni figura cumva dispărut (a încercat să fugă peste graniță și a fost împușcat, de exemplu). Era trimis într-o țară din Vest, a cărei limbă o învățase la perfecție și unde documentele îl arătau ca cetățean al acestei țări. I se fabrica, bineînțeles, și o biografie falsă. Ca totul să pară cât mai natural, omul nostru își cumpăra aici o casă și putea să se și însoare și să aibă copii. Apoi se angaja la întreprinderea sau instituția de la care urma să transmită informațiile secrete spre București. Nici soția și nici noii prieteni nu știau că el este român; și cu atât mai puțin că este spion.
Ați putea trăi așa? Mie mi se pare de domeniul fantasticului. Și ce l-ar fi putut determina pe ofițerul deplin conspirat să accepte oferta aceasta din partea Securității? Banii? Păi ce valoare mai pot avea banii, dacă tu îți clădești tot viitorul pe minciună? Tu, practic, nu mai trăiești o viață a ta, ci o trăiești pe a altuia.
Ordonare:
Cronologică
Mi-e rusine si sa intru in magazin si sa ies fara sa cumpar nimic... as muri de anxietate si paranoia sub o identitate falsa.
Răspunde
Depinde si de circumstantele in care te afli.
Daca esti marginalizat in zona unde traiesti atunci poti accepta usor o identitate noua si sa trăiești in minciuna propulsandu-te intr-o viata noua mai buna.
Ce l-a determinat?
Cel mai probabil banii sau avea un spirit aventurier care putea suporta orice.
Depinde de situație, anturaj, persoane apropiate, servici, educație, mediul din jur, activitatea mea fizică, personalitate, scopul de a avea identitatea falsă... În general, aș putea avea o identitate falsă 70-80% din timp, dar având în vedere scopul și pregătirea necesară, pot avea identitate falsă până la îndeplinirea scopului.
Este asemanator cu martorii protejati, ale caror identitate se schimba total, pentru a nu se poate identificati.
Securitatea romana (si nu numai) s-au folosit si de copii din orfelinate, care s-au "re-educat" in spiritul necesar de a fi spioni.
Așa s-ar mai înțelege. Dar problema cu cei de care zic era că ei trebuiau să aibă identitatea falsă 100% din timp. Mi-e greu și să-mi imaginez cum se putea trăi așa.
Este film romanesc cu descrierea asta, se numește "cel ales".
Nu stiu dacă as putea minți atâta lume, eu fiind o persoana directa și sincera.In rest nu mi se pare nimic ieșit din comun, se mai practica și azi de către politie dacă ești în programul protecția martorului (cel puțin în strainatate).
Gândește-te ce probleme se ridicau atunci când, datorită unor situații de urgență (precum cea din vara lui '78), toți acești ofițeri trebuiau rechemați în țară. Probleme de ordin juridic, în primul rând. Ce să se facă cu ei? Să li se anuleze certificatele de deces și să fie repuși în vechile drepturi? Ce ar fi zis biserica? Ea nu știa decât un singur caz de înviere din morți. Erau apoi probleme de ordin social. Ce să facă? Să reia legătura cu rudele rămase în viață? Ce să le spună? Unde au fost? Și mai erau probleme cu reîncadrarea în muncă și multe altele.
Zici de Romania comunista, dar toate tarile, indiferent de regim folosesc aceasta metoda de spionaj.
Acoperirea nu consta doar in a declara moarta persoana respectiva si a trai sub o identitate falsa.
Munca acestor persoane poate fi cu intrerupere: de regula, dupa perioada activa trec in inactivitate.
Cat priveste chemarea in tara a spionior in vara lui '78 este relativa. Au fost chemati doar acei spioni care era strict necesar. Multi au ramas in continuare, primind o alta identitate si schimbandu-si locatia in alta zona sau tara.
Cine traia asa realizezi ca avea in spat o pregatire serioasa. Nu e ca si cu l-a luat pe gigi de pe strada si l a facut maine spion
Întocmai, se poate trăi astfel, dar îți dai seama că trebuie să-ți dai mare parte din viața și libertatea ta pe termen scurt, mediu, lung, în sensul că nu contează cine ești sau ce faci, dar trebuie să urmărești sfaturi sau ordine, și trebuie să consideri efectele acestora și efectele acțiunilor tale (inclusiv inactivitatea, indiferența, ignoranța). Dacă citești sau urmărești filme/seriale despre spioni, președinți și alții din funcții importante, vezi cum se descurcă în muncă, în viața personală și în viața "secretă". Nu mai spun de cei din oculte sau"societății secrete" sau illuminati...
Este un joc, numit "Secret Government" unde îți arată ce ar trebui să consideri pentru a avea "o identitate falsă", într-un mod interactiv.
Totuși, dacă ai încorpora o identitate falsă, trebuie să consideri scopul și timpul petrecut sub această umbrelă, dar trebuie să fii pregătit psihic, fizic, financiar, și să ai o educație avansată într-un domeniu (mult mai superioară decât școala vieții și facultățile de licență/master/doctorat, combinate), dar și abilități avansate de comunicare, negociere, persuasiune, networking, și altele.
În cartea pe care am citit-o scria că numai două familii nu s-au supus ordinului să se întoarcă în țară (în acea vară a lui '78). Restul s-au supus și s-au întors. Și erau mulți, o armată de ofițeri. Acele două familii erau demult timp acolo și, fiindcă aveau deja copii și nepoți și agonisiseră o grămadă de bunuri, au decis să rămână; cu orice risc. Nu mai spune dacă au fost arestați acolo sau ce au pățit. Nu spune nici numele lor. Asta scrie acolo. Acum, nu știu ce să zic, poate tu ai o sursă mai credibilă de informații. Și da, nu numai România a practicat acea metodă, ci și celelalte țări.
Da, nu era un Gigi oarecare luat de pe stradă Erau niște criterii. Erau recrutați în special din rândurile naționalităților conlocuitoare, iar ca profesie și pregătire erau preferați ingineri politehnici și economiști. Sașii, de exemplu, prezentau avantajul că aspectul lor fizic era foarte apropiat de cel al nemților din Germania. În plus, cunoșteau limba germană din familie. Ca să nu mai zicem de înclinația neamțului, în general, spre tehnică și cercetare științifică.
După racolare și stabilire în Bucureși, urma o perioadă de instructaj intensiv, care avea loc într-una din casele conspirative ale Securității, unde cel instruit era și cazat. Aici, el nu mai comunica cu nimeni din afară. Nu cunoștea personal decât ofițerul D.I.E. care l-a racolat, în rest nu știa ierarhiile serviciului secret.
Nu mă îndoiesc că și în celelalte țări ale Pactului se proceda la fel.
...și îți mai faci și niște operații estetice 
Apropo, ce crezi (părere personală) despre M. Isărescu? A fost deplin conspirat? parțial conspirat? sau deloc conspirat?
In cartea pe care ai citit-o ceea ce este prezentat este subiectiv. Erau spione pe care ii cunostea decat o singura persoana. Nici sefii mai mari din sistem nu-i cunosteau. De exemplu, Pacepa ii cunostea doar pe conducatorii celulelor, dar pe cei din celule nu. Ca daca ar fi ajuns la Ceausescu vreo informare ca nu se respectau regulile conspirative, cel care, vinovatul avea soarta lui Virgil Trofin, dar fara sa stie nimeni de moartea lui.
Fiecare spion era supravegheat de catre cineva.
Cartile sunt precum romanele politiste: in mare parte fictiune.
Nu stiu dacă mai găsești filme românești pe internet ca și eu le găsesc foarte greu, dar poți încerca pe YouTube sau site-uri din astea cum e Netflix, poate ai noroc și găsești și altfel.
Pai în mare cam despre asta e vorba.Un băiat de liceu ce e ales de către un securist sa fie un fel de spion.Baiatut refuza, ala se tot tine după el pana ii insceneaza un accident de mașină și îl baga în tot felul de chestii cu care sa îl aibă la mana.Ba chiar mai mult, o pune pe o profesoara de la el din liceu sa se culce cu el, și încearcă sa ii facă lipeala și cu o colega ce ii pica lui draga.Actiunea e mai ampla, dar cert e ca îl trece în străinătate, face și pușcărie, ajunge și în legiunea străină și după apare iar securistul ala ce îl face cu o casa mare, o funcție și tot restul.Ca mai târziu, când își face și el o familie și copii sa îl pună sa elimine niște "concurenti" și după sa se de-a moart.Toate astea pana trece comunismul, dispare și ala si el vrea sa se întoarcă în tara sa îl găsească pe securist sa i-o plătească pentru ca ia distus viata.Doar ca ala și în zilele noastre cum ar veni tot smecher e, îl mai are la mana și cu ficasa și cu fosta lui colega din liceu și multe altele.
Cauta-l ca poate dai de el.
Informațiile pe care le am sunt din una din cărțile lui I. Olbojan. Nu mai știu care, că are mai multe. Oricum, intenția mea cu această postare nu a fost atât pentru a intra într-o analiză a felului cum se făceau racolările și respectiv instructajul viitorilor "ofițeri ilegali". Am vrut mai mult să văd cum percep diferiți oameni o viață trăită în acel mod. Adică, exact ce am zis în cuvintele de început: "Ați putea trăi sub o identitate falsă?". Dar, ne-am luat cu vorba și am dezvoltat puțin.
Ceea ce apare in carti sunt "secretele" mai de suprafata care nu mai sunt secrete la momentul scrierii cartii. Altfel ar fi fost interzisa, fara sa stim noi.
Dar secretele de profunzime merg in mormant cu detinatorii lor fara sa fie cunoscute de prea multe persoane vreodata.
Sa-ti dau un exemplu: daca un sef de celula de spionaj a fost desconspirat, acesta dispare din tara respectiva, indiferent de forma in care se pune in practica. "Subalternii raman la post, deoarece nu-i cunoaste nimeni in afara de o persoana de la centru, care regateste si trimite un alt sef de celula. Cei din celula nu se cunosc intre ei.
Adica in masonerie n-au voie spionii? Cum stiu masonii ca aia sunt spioni?
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
