DESCRIERE
Broastele testoase fac parte din randul reptilelor ce apartin ordinului Chelonieni, cu o vechime considerabila, apreciindu-se ca au aparut cu mai bine de 200 milioane de ani in urma, cu mult inaintea erei dinozaurilor.
Ordinul Chelonienilor cuprinde in prezent aproximativ 250 de specii, structurate in genuri si familii, cele mai importante se gasesc in tabelul de mai jos.
Pentru identificarea broastelor testoase nu ajunge sa te bazezi doar pe forma si culoarea acestora, ci sunt necesare examene analitice complexe ale fiecarei regiuni in parte, ale solzilor carapacei si ale altor segmente care sa conduca la intregirea cunostintelor despe aceasta specie.
Corpul broastelor testoase este scurt si latit in plan orizontal, inchis permanent intr-o carapace de natura osoasa, cu ramurile maxilarelor lipsite de dinti si tapetate cu placi cornoase, asemanatoare cu ciocul pasarilor, astfel ca ele, pe buna dreptate, sunt considerate printre cele mai curioase reptile din lumea animalelor.
Schletul testoaselor este foarte modificat in raport cu modelul clasic pe care-l cunoastem la alte specii de animale, datorita prezentei carapacei si a dependentei de aceasta.
Forma externa si structurainterna a broastelor testoase este dominata de dezvoltarea aparatului de protectie tegumentar, de formele mai mult sau mai putin convexe, care formeaza testul sau carapacea pentru partea dorsala si plastronul, de obicei plat pentru partea ventrala. La formele mai putin evoluate, cele doua scuturi sunt separate si se pot misca independent unul fata de altul, iar la formele mai evoluate, scuturile sunt strans sudate intre ele si nu lasa decat un spatiu redus atat in partea anterioara, cat si in cea posterioara, pe unde isi pot scoate capul, coada si membrele.
aparatul de protectie al broastei testoase
aparatul de protectie al broastei testoase
Funda?
Pai testoasa e o broasca! Are o carapace in spate ^^Uite si o poza:
http://images.google.com/......tp?/imgres
Sper ca te-am ajutat!
Bună.
Uite aici o lectură: http://ro.wikipedia.org/wiki/Broasc%C4%83-%C8%9Bestoas%C4%83
Pa, pa.
Pai o testoasa este reptila. asa stiu eu de la broasca testoasa de uscat
Funda?:*
Pai eu intreb ce e peste ce e am auzit intrebarea undeva acum 5 minute si po persoana nu stia ce e ce este peste reptila mamifer?
Broasca-țestoasă de uscat
Este adaptată la mediul terestru. În România, trăiește în pădurile și regiunile de stepă din Oltenia, Banat și Dobrogea.
Țestoasa de uscat se recunoaște după corpul ei scurt, acoperit cu un țest format din 2 părți:
carapacea (la partea superioară, bombată, de culoare maroniu-roșcat)
plastronul (la partea inferioară, de culoare deschisă)
Ele sunt unite pe laturi, lăsând 2 deschideri prin care ies, la partea anterioară, capul și membrele anterioare, iar la partea posterioară, membrele posterioare și coada. Țesutul este format din plăci osoase bine sudate, acoperite de plăci cornoase. Coastele și vertebrele sunt concrescute cu carapacea. Capul, gâtul, picioarele și coada sunt acoperite de o piele solzoasă de culoare cenușie. Pe lângă organele de simț, asemănătoare cu ale șopârlei, există 2 fălci învelite într-o materie cornoasă ce formează un fel de cioc, cu margini tăioase și fără dinți. Sunt animale greoaie, care se deplasează încet din cauza conformației și a țesutului. Cele 4 membre sunt scurte, așezate lateral și terminate cu degete scurte, prevăzute cu gheare. Se hrănește cu ierburi, fructe, insecte, melci și viermi pe care le taie cu marginea ciocului. Respirația și înmulțirea este la fel ca la șerpi și șopârle.
[modificare]Țestoasa de lac
Trăiește în lacuri și bălți, rareori pe uscat. Este adaptată secundar la viața acvatică. Se deosebește de țestoasa de uscat prin următoarele caractere:
este carnivoră
carapacea este mai mare
de culoare negricioasă
asemănătoare mâlului
degetele sunt deslipite prin membrană interdigitală
SURSA: Wikipedia
funda?
o seara placuta
E un alt soi de dihanie satanica.Mantuieste-te,fatuco! Cauta calea Domnului, facandu-ti loc printre brute si bestii.
Tu cam suferi de atentie, nu crezi? pune naiba mana pe un dictionar si informeaza-te. astepti mura in gura
anonim_4396 întreabă:
AvalohAlyn întreabă: