Cam de când s-a pornit revoluţia ştiinţifică (Kepler, Galilei, Newton) a devenit ceva obişnuit să auzi comentarii de felul: Cu cât ştiinţa ne învaţă mai mult despre natură, cu atât mai nesemnificativ este rolul jucat de fiinţa umană în marea schemă a lucrurilor. Victor Stenger, de exemplu, a spus că observaţiile astronomice continuă să demonstreze că "Pământul nu este cu nimic mai semnificativ decât un bob de nisip pe o plajă întinsă". Ce ziceţi de asta? Am putea să privim lucrurile şi dintr-o altă perspectivă? Plecând de la comparaţia cu bobul de nisip, să spunem că observaţiile astronomice continuă să demonstreze ca Pământul este la fel de "numeros" ca şi bobul de nisip. Bobul e bob, nu boabe. Cel puţin sub acest aspect s-ar putea face asemănarea. Până la data prezentă, astronomii nu au descoperit o altă planetă ca Pământul; şi nici nu putem fi siguri că vor descoperi vreodată. Deci, până la proba contrarie, Pământul este un unicat, iar în aceste condiţii semnificaţia se schimbă. Şi dacă Pământul are o semnificaţie, avem şi noi oamenii o semnificaţie. Care ar putea fi aia, nu ştiu. Aici mă blochez, nu mă pot duce cu gândul mai departe. Poate există pe site oameni cu o mai mare putere de observaţie/pătrundere şi aş aprecia nişte păreri. Deci, cum comentaţi? Avem o semnificaţie? Suntem nesemnificativi?

Nu au descoperit o alta planeta ca pamantul?
La ora actuala sunt confirmate 2538 de planete in afara sistemului solar si 30 dintre ele sunt de o marime similara cu pamantul si aflate la o distanta suficienta fata de steaua lor incat sa aiba apa lichida.

Cred ca fiecare este liber sa isi aleaga propria semnificatie. Unii pot sa isi traiasca viata pentru ei insasi, maximizand fiecare moment, ori pot sa si-o dedice spre binele societatii, sau pentru imbunatatirea vietii genereatiilor viitoare, unii aleg sa creada intr-o lume de dincolo de moarte, unii simt ca nimic nu are rost in imensitatea universului.
Chiar daca pamantul si oamenii sunt ca un bob de nisip as zice ca macar aia sa fim, e si aia ceva ), poate ca in viitor vom deveni mai mult de atat, si totusi la fel de nesemnificativi fata de univers.
As zice ca nu e sanatos sa ne comparam cu absolutul universului, si sa ne privim relativ, fata de alte lucruri.
Relativ vorbind, specia umana este pe departe cea dominanta pe planeta asta, si poate in curand ne vom raspandi si pe alte planete. Poate in viitor vom descoperii si alte forme de viata extraterestre, si ne-am putea atunci compara cu ei.
Te intrebi care e semnificatia noastra si de ce existam? Pai dintr-un punct de vedere naturalist, noi suntem ansambluri organice complexe, programate pentru a ne reproduce si pentru a nu inceta din a trai. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa traiesti cu mentalitatea asta mostenita de la mama natura, de aici lucrurile sunt subiective, cum am spus, fiecare isi alege semnificatia vietii lui si cum vrea sa traiasca.

Ca sa facem comparatia mai consistenta... E ca si cand pe o plaja iei un bob de nisip il compari cu alte 30 de boabe, si deoarece nu seamana cu nici macar unul din cele 30, concluzionezi ca firul ala de nisip trebuie sa fie unic. Ca in toata plaja aia nu mai poti gasi unul cu proprietati cat de cat asemanatoare. E o concluzie cam fortata daca ma intrebi pe mine.

Faptul ca astronomii nu au reusit sa gaseasca alta planeta precum terra este irelevant atat timp cat numarul planetelor pe care ei le pot studia este atat de mic.
Cum spunea si Neil Degresse Tyson, e ca si cand iei o cana cu apa din ocean si dedeuci ca nu exista balene in el.

Si daca nu ma insel, chiar si cu studii atat de limitate, s-au gasit planete care ar putea semana cu terra. Nu stim sigur pentru ca distantele foarte mari limiteaza acuratetea studiilor, dupa cum spuneam.

Tare asta cu cana de apă şi balenele! N-o ştiam. Sugestivă.
Eu nu am o teorie (sau o credinţă) anume, ci pur şi simplu îmi place uneori să filosofez. Să-mi pun întrebări: cum o fi una, cum o fi alta. Poate cam prea de multe ori? Nu ştiu, posibil. Şi când omul filosofează, ştii cum e, nu prea are sens să o facă de unul singur. E cu mult mai bine să asculte şi părerile altora. În cele mai multe cazuri nu se ajunge la o concluzie clară, ca în cazul matematicii când ţi se demonstrează o teoremă. Ia orice carte de filosofie vrei, citeşte-o din scoarţă în scoarţă şi să vezi că tot în suspensie rămâi, adică tot cu nişte semne de întrebare la urmă. Dar pentru asta nu renunţăm. Filosofia face şi ea parte din viaţa noastră.

Are vreo importantă dacă sunt semnificativ sau nu?! Pana la urma și asta este o noțiune ca toate celelalte. Simplul fapt ca sunt este important pentru mine, este frumos, este complex in toată simplitatea și neinsemnatatea mea...
Poate ca la un anumit nivel și Universul (nostru) pare la fel de mic in... din ce-o fi făcând parte el. Oamenii deștepți spun ca așa cum tai totul in jumătate și tot tai și iar tai și tot mai rămâne ceva, la fel s-ar întâmpla și in sens invers, fără sa se știe unde este sfârșitul. As zice ca nu mărimea conteaza și de data asta chiar vorbesc serios. Este frumos, de ce ar trebui sa fie mai mult de atât?!