Cand eram mica credeam ca parintii mei au inteles sensul vietii, ca poarta discutii intelgiente pe tema asta cu prietenii lor, cand vin in vizita pe la noi.
Credeam ca mi-l vor spune si mie cand voi creste.

Credeam ca trebuie sa fie ceva mai mult decat mancarea pe care mi-o pun in farfurie, felia de tort, jurnalul de seara, mersul la cumparaturi, plimbarea prin parc si mersul in concediu.

Dupa ce am mai crescut, am realizat ca ei nu stiu nimic din sensul vietii.
Diferenta e ca ei ratacesc pe pamant de mai multi ani decat mine.
Credeam ca il stiu, sau macar sunt aproape sa il afle.

Nu pot decat sa plang in hohote la amintirile astea.
Ma uit pe geam si vad cam acelasi lucru in fiecare noapte, blocuri, ferestre cu lumina stinsa si ferestre luminate. Poate ca acolo unde lumina e stinsa, locatarii au murit, fara sa afle de ce traiesc si de ce mor, ca niste animale.
Iar unde e inca lumina, probabil ca nu sunt decat niste carcase goale, care isi asteapta cuminte sfarsitul.
Daca vrei ceva mai mult, cum faci?

Nu aș recomanda să te apuci de citit Socrate (despre el), Platon, Aristotel etc., pentru că, citindu-i, ai putea ajunge mai confuză decât ești acum. Acești indivizi, ei înșiși n-au înțeles sensul vieții și tot ce au făcut a fost fie să bată apa-n piuă, fie să se lamenteze că oh! ce păcat că nu putem afla sensul vieții!

Daca vrei mai mult, nu te mai gindesti atit la sens, ci go with the flow. Si incerci in fiecare zi sa faci ceva care sa ramina. Fie sub forma de creatie, fie sub forma de amintire pentru altii.

Sensul vietii parintilor tai esti tu. Sensul vietii tale trebuie sa-l gasesti singura.

Dacă chiar ești interesată de filozofie îți recomand din suflet să intri cu curaj în lumea filozofiei.
Socrate, Platon, Aristotel, Marc Aureliu, Sfântul Augustin, chiar și Nietszche, Heidegger și mulți alții.

Văd o grămadă de români, adolescenți, care au o anumită aplecare spre gândire profundă și filozofie, dar nu depun niciodată efortul să o ia în serios și să citească. Și atâtea minți și inimi minunate se irosesc în propriul orgoliu și se mulțumesc cu pseudo-poezie și pseudo-filozofie și propria ignoranță.

Nu știu de ce. Au impresia că filozofia e prea grea (nu-i adevărat) sau că nu e de ei(total fals) sau pur și simplu sunt leneși. Păcat.

Curiozitatea ar trebui să-i motiveze permanent pe tineri, altfel au o problemă mare.

Eu zic că dacă ai avut totuși ceea ce ai enumerat tu mai sus. Ai fost un copil norocos.

Spre exemplu eu nu am avut concedii cu familia, nici jurnal de casă, nici povești de noapte bună. Mă rog, chiar și așa și eu am avut membri ai familiei care m-au iubit și alții care nu. Deci nici eu nu mă pot plânge. Însă citind ce ai spus tu, recunosc că m-o cuprins o mică invidie. )

Însă ca să revin la subiect, exact ca tine gândesc și eu, la fel și eu credeam când eram mică. Și la fel ca și tine când am crescut, am aflat că totul era o minciună. Ba chiar eu vedeam în lumea adulților un alt tărâm frumos, de fapt e doar un tărâm sad și sucks. Ba e posibil să fie chiar mai urât decât cel al copilăriei. Și funny e că uneori e posibil să poți știi mai multe când ești copil decât atunci când ești adult, adult, îngrădit fiind de norme, e și mai complicat să descoperi viața prin proprii ochi. Ce-i drept ți se ascute intuiția la tinerețe și bătrânețe, dar cam atât. :/ Adulții sunt mai proști decât copiii. :/

Bună.
Foarte frumos exprimat, chiar ar trebui să te apuci de un blog sau ceva de genul!
Daca ne "mulțumim" încontinuu cu ce avem, după principiul "lasă ca știe altul" nu vom ajunge nicăieri. Și pasiunea joacă un rol important. Nu ai ce să îi spui unui om care nu este interesat de tot ce se întâmplă în spatele unui lucru finit, deoarece nu te va asculta, și probabil nici nu-l va interesa.
Ține de tine tot acest lucru. Tu trebuie să te informezi și interesezi pentru ca tu ai interesul.

Considera ca viata n-are sens si vei avea intotdeauna mai mult. Viata e un cadou. Exploreaza. Bucura-te de el.

Ai incercat sa mergi la munca? Asa nu vei mai avea timp de gandit aiurea si scris aberatii

Ah, uite un alt adolescent confuz care se crede filozof. Ce idei adanci si deprimante ai, sper sa-ti faca bine sa te descarci pe internet.

Dar daca totusi esti interesata de un raspuns la intrebarea ta deloc originala, iti spun asa: Nu exista un "sens" absolut al vietii. Viata nu are un tel predefinit, nu exista un scop unic si universal. Totul depinde de perceptia ta subiectiva si de alegerile pe care le faci.

Daca vrei sa-ti dai sens vietii, atunci trebuie sa-ti gasesti propriul tel si propriile valori. Incepe prin a-ti pune intrebari si a explora ceea ce iti place, ceea ce te face fericita si ceea ce simti ca iti da un scop. Nu te astepta sa gasesti un raspuns universal, pentru ca nu exista.

In loc sa te plangi ca ceilalti oameni sunt "carcase goale" sau ca "ratacesc pe pamant", incearca sa-ti traiesti viata asa cum iti place si sa-ti construiesti propriul sens. Iar daca totusi ajungi sa simti ca te pierzi sau ca nu mai gasesti motivatie, atunci poate ar trebui sa cauti ajutor profesional.

Acum nu ma mai intreba chestii deprimante si confuze, si lasa-ma sa ma intorc la activitatile mele de zi cu zi.

Unii aveti prea mult timp liber sa mor eu. Toti ne gandim la asta once in a while, diferenta e doar ca avem si activitati care ne ocupa timpul si nu postam tot ce ne trece prin cap pe TPU. Get a job or read some Nietzsche