Cand o persoana spune sau face ceva si cineva ii semnaleaza ca greseste total (sau dintr-un punct de vedere),e normal ca acea persoana sa se supere sau sa rabufneasca? Sa nu-i convina si sa nu fie de acord este de inteles pentru ca fiecare doreste sa aiba dreptate,insa daca tu spui ceva,iar cineva vine si spune ca ai gresit, sunt 3 posibilitati:ORI sa aiba dreptate si tu sa fii gresit(in cazul acesta el iti aduce dovada-contrariul la ceea ce ai spus si in urma verificari poti vedea ca ai gresit si sa accepti sau NU,asta in cazul in care exista dovezi),ori ea doar sa CREADA ca are dreptate (ca de aia a si intervenit),dar sa nu aiba,iar tu sa fii cel care are dreptate(confirmandu-i ei prin dovezi ca ai dreptate) si desigur a treia posibilitate cand niciunul din voi nu are dreptate. Corectati-ma daca gresesc si ce parere aveti despre persoanele care oricat le-ai spune ca gresesc (depinde desigur si subiectul dezbatut, care exista si pareri personale care nu au treaba aici) nu le convin ca ai facut acest lucru (chiar daca paradoxal le-ai facut un bine) sau nu vor sa accepte (care desigur in cazul aceste dau dovada de prostie si ignoranta).

Buna.Pentru a recunoaste o greseala este nevoie de umilinta, calitate pe care nu toate persoanele o au. Si mai e nevoie si de intelepciune. O persoana care te corecteaza in mod frumos, o face pentru binele tau, totusi mai sunt si persoane care nu stiu sa dea un sfat si celalalt intelege gresit. Pe moment o mustrare nu pica bine nimanui dar, mai tarziu e foarte probabil sa realizeze ca pers. care a corectat are dreptate, totusi sunt o gramada de incapatanati care au impresia ca stiu tot si nu au nevoie de sfaturile nimanui... Nu trebuie. Sa ne straduim prea mult cu astfel de pers.

Asta e o întrebare care mi se potrivește. Gândește-te că Tu susții un anumit lucru.De ce nu ai vrea să accepți că nu ai dreptate? E posibil să fi crezut prea mult într-un anumit lucru, e posibil să nu vrei să fii de acord cu o anumită persoană(O să-ți dau un exemplu în care persoana nu dă dovadă de ignoranță, poate doar de imaturitate.Am un preten cu care mă cert frecvent, asta după o perioadă în care nu ne vorbim absolut deloc.E absurd să ne certăm și amândoi știm asta, dar eu nu sunt de acord cu cei care-mi spun.Deși sunt conștientă că are examene,că-i greu la facultate etc., iar eu am momente în care n-am chef să-i vorbesc, aș vrea să-mi scrie, dar nu o face și nici eu n-o fac, astfel ne „certăm" și o luăm de la capăt).Sau... când ambii se înșeală.Cum e posibil? Nu s-au gândit suficient.Au folosit ideile altora etc.
Când eu am dreptate și celălalt nu acceptă. Poate nu am fost destul de convingător, nu? Contează și atitudinea.Ce părere am despre acele persoane? N-am o părere, pentru că nu vreau să judec pe nimeni. Când o persoană pe care o cunosc se comportă așa, abia atunci cred ceva. Uh, dar nu-i ceva de bine.

În toată povestea asta mai este un ingredient, care are o valoare specială: tonul. Tonul face muzica. Depinde cum îi spui.

Pana la urma pentru a indrepta cu adevarat un lucru conteaza si acest "ton" la care faci tu referire,insa daca stai sa te gandesti poti semnala o greseala cum vrei tu,poate sa nu te intereseze reactia celuilalt, important e ca greseste si tu l-ai anuntat in privinta asta.
De exemplu, tu chiar crezi ca unui indoctrinat de orice religie o fi el ii poti explica cu frumosul convingerile tale si sa le ia in seama? Daca nu esti si putin agresiv (la nivelul argumentelor) nu rezolvi nimic intr-o astfel de discutie. Deci conteaza si contextul. Desigur ca intr-un mediu familial incerci cu un ton bland, linistit, dar unde este cazul.

Aici intervine orgoliu, fiecare se crede mai destept.