Cand se uita un om in oglinda, vede ceva pe care apreciaza ca fiind bun, rau, acceptabil.
Ce se interpune intre oglinda si individul care se foloseste de oglinda? Caci pare ca uneori nu vede fix figura pe care o proiecteaza? Adica de ce mintea vis a vis de proiectie si reflexie, nu pune semnul egal?(vorbim de un ambient nepoluat, de spatiu conditionat).

Pentru ca mintea nu percepe realitatea, ci interpreteaza realitatea si abia apoi percepe propria interpretare.

Intre proiectie si perceptie intervin un milion de lucruri. Primul ar fi ca odata obisnuiti cu o figura, un peisaj sau un obiect ne pierdem capacitatea de a le analiza corect, analiza fiind facuta pe bazele lucrurilor pe care le stim deja. Daca traiesti cu un om pentru o lunga perioada de timp nu iti mai dai seama daca e frumos sau urat, acelasi lucru fiind valabil si pentru obiecte. Apoi ar fi prismele prin care privim "realitatea", fricile si sperantele intotdeauna vor altera modul in care ne percepem pe noi si pe ceilalti. Lucrurile pe care nu ne dorim sa le acceptam le putem ignora iar lucrurile pe care ni le dorim foarte mult ni le putem imagina. Astfel, rezultatul va fi, in functie de echilibrul psihologic al fiecarui individ, mai nefericit sau mai fericit decat realitatea dar niciodata in concordanta cu realitatea. Si, in final, intervin procesele la nivel subconstient, intervin lucrurile cu care am fost indoctrinati (pe care noi le acceptam ca si adevaruri absolute doar pentru ca ne-au fost repretate de prea multe ori), stereotipurile, complexele, starea de spirit din acel moment, etc.

Prin urmare, nu cred ca uneori nu vedem fix imaginea pe care o proiecteaza o oglinda, ci cred ca niciodata nu vedem imaginea proiectata de catre o oglinda...

Frumos formulat.Si corect.
Daca pot sa-mi mai permit, inca o completare de intrebare:
societatea poate fi si ea o oglinda in care sa ne revedem, aprecia, mai bine?

Parerea noastra despre noi si interpune. Ne vedem in oglinda asa cum ne percepem. Daca avem o stima de sine scazuta ne vedem urati/neadecvati, daca ne simtim vinovati pentru ceva ne vedem rai, daca suntem narcisisti sau indragostiti ne vedem mai frumosi.

Societatea este o oglinda in care ne putem analiza. Dar, ca si oglinda, sufera de acelasi defect si anume realitatea pe care o proiecteaza depinde mai mult de cel/cei care o interpreteaza decat de proiectie in sine. Privind societatea putem analiza si identifica anumite probleme dar doar pana in punctul in care acestea contravin propriei perceptii si crezuri. Un exemplu foarte bun e Romania, majoritatea romanilor fiind foarte nemultumiti de conationalii lor si de cei care ii conduc, in pofida faptului ca sunt exact ca ei. Fiecare dintre noi asteapta ca schimbarea sa vina de la ceilalti si ii blamam pe restul pentru lipsa de implicare in timp ce noi facem exact acelasi lucru sau, mai bine zis, nu facem absolut nimic pozitiv. Prin urmare observam ca lucrurile merg prost dupa ce privim societatea si putem identifica anumite cauze dar mai putin pe cea mai importanta si anume, pe noi insine.

"Frumos formulat.Si corect.
Daca pot sa-mi mai permit, inca o completare de intrebare:
societatea poate fi si ea o oglinda in care sa ne revedem, aprecia, mai bine?"

pui intrebari la care astepti un anumit raspuns oprescule? cica "frumos formulat si corect mai lipsea sa ii dai o nota din ce in ce mai bine corespunzi tiparului unui om bolnav. Felicitari

De aia strada are si cosuri de gunoi.Altfel ne-am impiedica la fiecare pas. Dar cate cineva mai scapa cate un muc de tigara, nereprezentativ! De ce nu te duci sa-ti faci un RMN?
Se fac si gratis, demonstrativ!