Eu nu mănânc sănătos deloc(numai prăjeli, pâine etc), totuși nu mănânc pește(nu prea îmi place) și carne în general, cel puțin... nu des.
Am citit postările lor despre veganism și chiar mă influențează și pe mine să adopt un stil de viață vegan. Cred că este mult mai sănătos, având și probleme de nutriție, nu ar strica.
O femeie mi-a spus că se simte foarte bine de când a devenit vegetariană, a mai spus că laptele face rău tenului (nu știu, ea o zis).
Propabil o să consult un nutriționist(din nou) pentru mai multe informații despre asta(consider că părerea unui specialist este importantă), pentru început apoi bineînțeles ca și tine, aș reununța la ouă și lactate +carne de orice fel și apoi încep să prepar (cu ajutorul mamei) diverse mâncăruri vegane.
Da, poți trăi și fără toate acele „plăceri" care dăunează organismului
Mama îmi făcuse acum ceva timp o salată super bună din : varză, zeamă de lămâie, sare, morcov și măr ras...yay
No gata, că am lungit-o prea mult
Felicitări pentru gândire şi intenţii, Sinestra! Eşti un caz special de fericit şi mă bucur. Baftă multă în punerea planului în aplicare!
Iar apropo de pâine şi prăjeli, mai înainte mă amuzam de ideea unui vegetarian, meniul zilnic al căruia este compus din Cola şi cipsuri căci există şi din aceştia...deci nu orice mod de viaţă vegetarian e neapărat şi sănătos, trebuie avut grijă.
Oricum, eşti pe drumul bun şi te felicit. Ţine-o tot aşa!
Nu i-am inteles niciodata p-astia care renunta la carne.
eu nu prea pot numi o masa acea masa fara carne.
daca nu mananc carne simt ca mananc degeaba, nu ma satur.
bine, am si momente cand ma mai satur de carne, dar cam 3 zile maxim rezist fara.
am citit ca depinde si de grupa de sange si de firea unui om, cand vine vorba de capacitatea de a renunta la carne si de a rezista fara carne.
pentru un om de grupa sanguina A de ex, e cam esential sa consume carne.
sau un om impulsiv e mai likely sa nu poata rezista fara carnaraie.
Problema majoră nu e ce mâncăm, ci cât mâncăm. Cum crezi că ajung unele persoane la 300-400 kg? Pentru că măncă ca porcii până nu mai pot. Asta ar trebui să se aibă în vedere, și așa se va mai micșora cererea de carne, fabricile vor produce mai puțin, mai puține animale vor fi omorâte, poluarea mediului ar fi redusă (din punctul ăsta de vedere).
Degeaba apăreți cu "go vegan" când un om de rând abia are bani să-și plătească taxele. Legumele și fructele sunt scumpe, oricât ar fi de sănătoase. Și nu toate substanțele care sunt în carne se găsesc în plante. Deci cei care au nevoie de respectivele, ce să facă? Să ia suplimente? Nici asta nu e chiar benefic.
Animalele sunt chinuite. E adevărat. Dar nu mor sute, mii de oameni zilnic din cauza războaielor și conflictelor armate? Poate nu e o comparație bună, dar cred că toți știm că războaiele sunt controlate de interese, iar treaba cu industriile (inclusiv cea alimentară) e la fel. Oamenii care au un venit din asta nu se vor opri pentru că o mână de oameni strigă "go vegan".
Toată mascarada asta cu "studii științifice care arată că" e tot făcută din interese. Un nutriționist spune așa, altul spune invers și tot așa. Dacă oamenii au mâncat atâta timp carne, lapte, ouă, legume, fructe, din necesitate, și au văzut că nu mor, de ce ne tot învârtim în jurul cozii? Mai bine prezintă care ar fi consecințele unui stil de viață pe un termen lung, nu să apară acum cu "nu mâncați d-aia că așa" ca după 2 luni să zică "este greșit! Nu trebuia să renunțați să mâncați d-aia".
Eu am o alimentație, pot spune, echilibrată. Și nu-mi pasă ce mănâncă fiecare cât timp nu încep cu campaniile lor minunate.
Cat timp exista mila fata de animale e clar ca nu exista obiectivitate privind descoperirile stiintifice.
Veganii ar trebui sa inteleaga ca animalele pe care incearca sa le apere, cum ar fi cainii, sunt omnivori si si nu trebuie chinuiti.
In legume si fructe nu gasesti vitamina B12. Lipsa ei duce la anemie si probleme neurologice.
Cu greu poate asigura un minim necesar de proteine.
Nu asigura suficient calciu.
Poate provoca deficiente de fier, zinc, vitamina D si acizi grasi esentiali.
Comparata cu alimentatia de tip fast-food evident suna mai frumos, dar nimeni nu poate spune ca laptele carnea, ouale, consumate in cantitati moderate sunt nesanatoase.
Cineva tocmai a spus, un nenea doctor Virgiliu Stroescu în zeci de interviuri.
Badea oricum a mai vorbit despre chestia cu mancatul sanatos, despre vegetarieni, insa doar linkurile alea le-am gasit.
Asta asa, ca o idee ca sa nu mai credem tot ce citim pe internet, ziare, reviste.
nu stiu din ce motive vrei tu sa devii vegana, poate una din ele e si slabitul, insa renuntatul la carne nu are absolut nicio treaba cu slabitul.
intr-adevar cred in capacitatea acestei norme de lifestyle de a oferi o viata sanatoasa, insa ceea ce vreau eu sa subliniez este: sa nu mai credem tot ce scrie pe net despre vegetarianism/ veganism...ca vad ca ai lasat niste linkuri si documentare.
Totul tine de metabolism, asta cu slabitul.
Sunt oameni care baga in ei ca spartii si nu se ingrasa si oameni care se ingrasa si de la un pahar cu apa.
Deci astia care sunt vegani/ vegetarieni, nu sunt asa "fit" din cauza regimului lor, ci si din cauza metabolismului si a practicarii sportului in prealabil.
Deci raspunsul meu nu e ca sa te conving eu de ceva, fiecare face ce vrea, adopta ce regim vrea, vreau doar sa subliniez ideea prezentata mai sus.
https://www.youtube.com/watch?v=JdzyrARQHh4
https://www.youtube.com/watch?v=eKKmYSJRR_c
https://www.youtube.com/watch?v=_gwR_j1ih08
Slăbitul este ultimul lucru care mă interesează. Chiar există treburi mult mai importante decât mofturile egoiste de prinţese. Iar Badea, oricum, este printre ultimii oameni sfaturile cărora aş urma.
Nu știu dacă ai postat pe aici rețete vegane, nici nu am răbdare să le caut, sunt 834 răspunsuri ((((
Ai vrea să îmi dai și mie unele, pe care tu le gătești? Pls pls pls
Apăi, m-am laudat mai sus că fac, că dreg și tot la stadiul de omnivor am rămas
E bine că măcar intenţia ţi-a rămas. :)
Reţete găseşti cu miile pe google. Iată doar câteva exemple:
http://vegantini.wordpress.com
http://www.bucataras.ro/retete/retete-vegane/
http://www.retetecalamama.ro/tag/retete-vegane
Eu una, prefer să improvizez şi să am mereu rezultate surprinzătoare, combinaţii inedite. Îmi place mai mult să creez experimentele mele, decât să le repet pe ale celorlalţi.;))
De vreo 2-3 zile am trecut la raw veganism, care are mult mai multe beneficii pentru sănătate, da' nu ştiu cât o să mă ţină, pentru că sunt prea multe tentaţii în jur şi nu am o motivaţie suficient de puternică pentru a le rezista, cum ar fi argumentul etic în cazul veganismului. Dar pentru sănătatea mea, pentru un surplus de energie mi-ar plăcea totuşi să rămân raw (se simte divin). :)
Făcusem și eu 4 luni de vegetarianism (
Acum mă documentez mai bine, cu ce mi-ai dat, să îmi fac un meniu
Puteam să caut, dar voiam de la tine Mulțumesc, când o să am ocazia, o să mă uit și la documentarele de pe aici ^.^
Aşa să faci! :) Poţi să începi cu "Earthlings", este cel mai cuprinzător şi de impact.
http://youtu.be/UeBGp9PwS6M
Iar reţete cred că-s ultima problemă.;)) Cert e că de foame n-ai să mori.;))
Decât dacă mănânci săpun...doar.
Nu mananc prea sanatos, dar totusi, viata e scurta, trebuie traita, e plictisitor sa mananci doar legume, fructe etc.
Eu nu interzic neapărat, orice fel de mâncare ar fi. Însă ce recomand e să se consume cu măsură şi moderat. Se poate şi proteja planeta! Totul e să vrem!
Pe mine ma seaca de vlaga mesele in familie. Se mananca mult si mult pe baza de carne. De regula, oricat de odihnit as fi, trebuie sa ma culc si sa dorm macar trei ore dupa un episod din asta. Nu pot refuza, ca se interpreteaza si nu tine nici sa le fac morala ca se incepe cu argumente din alea... ca asa au mancat si stramosii nostri (dacii si romanii, desigur) si au trait bine-mersi.
Cand sunt eu singur la mine acasa e alta treaba, bag salate la greu, fructe, cereale si ma simt clar mai bine, adica nu e autosugestie. Consum si alte tipuri de produse: carne de pasare, peste, lactate, dulciuri, dar in cantitati minuscule, de ordinul gramelor pe zi.
Foarte bine.
Da, prin evenimente de genul, unde toţi se îndoapă cu prostii, iar după aia sunt nevoiţi să sufere tot felul de consecinţe, unele mai neplăcute decât altele, am trecut şi eu.
Dar parcă oamenii mă lasă mai repede în pace acum, de când ştiu clar că am un stil de viaţă diferit de al lor şi nu e doar un moft de o săptămână, două. Iar unii, influenţaţi fiind, chiar au început să se hrănească şi ei mai sănătos, ceea ce mă bucură.
E ca atunci când, să zicem, lumea ştie că eşti la volan sau de felul tău nu consumi alcool deloc şi nu te mai bate la cap să le faci compania. Ba unii chiar se agită să te servească cu o apă, un ceai, ceva sau poate nu mai beau nici ei.
Aşa e şi în cazul mâncării, deşi uneori e mult mai greu să explici de ce refuzi să consumi anumite alimente, eşti privit cu scepticism şi pot apărea discuţii mai aprinse, dar în timp se potolesc, se împacă cu ideea. Încearcă şi tu!
Da, iti dau dreptate, ar putea sa functioneze dupa o vreme, dar nu pot fi atat de radical pentru ca nici eu nu sunt vegetarian sau alta chestie din asta. In fine, poate ca ar trebui sa ma folosesc de Pastele asta pentru a-mi exersa abilitatea de a spune NU. Wish me luck!
As avea atatea de schimbat...
In primul rand eu nu pot suporta fructele si legumele. Poate aveti voi vreo explicatie logica, dar cum pun asa ceva in gura din reflex imi vine sa vomit.
Sincera sa fiu, ma mir cum de nu am patit cine stie ce din cauza alimentatiei extreme de proaste.
Si legat de ce ai spus tu despre corporatii... din nefericire sunt prea multi care sunt inchisi la minte pentru a schimba ceva. Poate in sute de ani, dar nici atat. Oricum, istoria se repeta, iar dupa cum probabil stii si tu oamenii nu realizau ca ceva este in neregula cu viata lor doar atunci cand erau calcati in picioare si umiliti mai rau ca animalele.
Poate e la mijloc lenea sau victimizarea (stil "oricum eu nu pot sa ies din situatia asta, ce-mi mai bat capul?").
De milioane de ani mancam de toate dar azi sau trezit uni ca cica carnea e rea deci culmea din carne suntem facuti iar proteina e baza vieti, rommanii nu au mancat multe fructe inainte de 89 si erau mai sanatosi, manca in continuare tot ce e sanatos, vegetarieni nu traiesc mai mult nici un studiu nu a dovedit asta, nici un studiu nu a dovedit ca dieta low fat are rezultate mai buna ca o dieta cu de toate, asta e ca sa mancam bio culmea suntem 8 miliarde daca mancam nesanatos cum de nu suntem pe cale de disparitie?
Nu or fi mancat ei romanii multe fructe inainte de '89 dar nici multa carne, pentru ca, cel putin in ultimii ani, pe care i-am apucat cat de cat si mi-i mai si amintesc asa, un pic, nu se gasea. Sunt si mai in varsta pe aici, care ar putea sa povesteasca in detaliu cum era cu statul la coada la ratie, dar ar fi off-topic. Acum nu stiu, exista si povestile alea, despre cum oprea Nicu TIR-ul cu carnea pentru export la Sibiu sau cu cei care aveau rude pe la tara si le mai trimiteau diverse. Eu, in nenorocitul asta de Bucuresti (avand rude la tara, dar ceva mai zgarcite decat media), am mancat la biscuiti cu marmelada si am baut la citronada facuta cu sare de lamaie de nu-ti poti imagina. Mi-a ramas in minte imaginea conservelor cu mazare expuse piramidal in vitrina alimentarei unde batea vantul. Hala. Hala Obor. F*ck! Pai gaseai mai multa "materie vegetala" alaturi, in piata, decat carne in imputita aia de hala. Varza calita cu urme de carne (aceeasi care mai fiersese si la supa), orez la care alegeai pamantul din el jumatate de zi si asa, mai de lux, praz cu masline, asta am mancat. Deci este discutabil.
Ce spui tu nu este neadevarat. Sa fii vegetarian si mie mi se pare cumva impotriva naturii umane, dar trebuie moderatie, multa moderatie.
Ce să le faci, pentru ei alimentația sănătoasă și alimentația vegetariană sunt una și aceeași dar e un mare bullshit. Carnea e un aliment necesar și trăind doar în stil vegetarian asta îți face mai mult rău decât bine( chiar și la creier, cum putem observa...) Sau cum vine câte unul că îi e milă de animale dar nu realizează că sunt aruncate în fiecare zi tone de carne la ghenă . Unuia căruia nu îi place carnea, e ok să nu mănânce, dar un om care crede că așa e mai sănătos, fără ea sau o bagă pe aia cu mila față de animale e ori prost ori dezinformat.
Mama este vegetariana. Poate si de aceea am inceput sa nu mananc produse rele pentru organism. Poate cateodat mai gust junk-food dar e rar.
Foarte bine. Salutări mamei.
Ii transmit. Pemtru prima orara, intru la aceasta categorie si imi plac subiectele care se dezbat. Aduci idei importante si folositoare tuturor celor care nu stiu. Multumesc!
Şi eu îţi mulţumesc. Mă bucură atunci când oamenii se implică.
Eu sunt la dieta, deci ma feresc de dulciuri, desi cateodata nu ma pot abtine de la ele. Daca de pe o scara de la 1 la 10 legat de cat de sanatos mananc mi-as da un 5-6. ^^
Omul in esenta este omnivor. In concluzie intr-un mod natural avem nevoie de toti micronutrientii posibili pentru functionarea la capacitate maxima. Simtome ca insuficienta cardiaca, arterita obliteranta, colesterol ridicat, obezitate sau chiar boli sinistre ca, cancerul sunt boli aparute recent din cauza consumului de carne. Iar aici ma refer la produsele obtinute prin procesare chimica, mezeluri sau tot felul de minuni. Iar in aceasta categorie nu intra doar carnea procesta, si oricare alt aliment, inclusiv coca cola sau milka cu oreo. Problema reala nu este consumul de carne, repet, in esenta suntem omnivori, consumam carne de cand am existat iar aceste boli nu existau. Consumul de alimente procesate duc la un stil de viata nesanatos. Nu stiu cate persoane ocolosec in ziua de astazi supermarketul si prefera o piata de unde sa achizioneze produse in stare cruda, naturala.
Nu-i adevarat carnea,mezelurile,slanina nu causeaza cancer,obezitate, hipertensiune, in primul rand insulina se sectreta de catre ficat in fiecare zi ceea ce e foarte normal, cand mancam o cantitate de dulciuri ficatul trebuie sa metabolizeze fructoza si creste insulina foarte mult si se depune grasimea direct pe burta ceea ce dulce la diabet / hipertensiune pentru ca grasimea se depune pe artelele vasculare, desigur zaharul in cantitati limitate nu causeaza asemenea boli,fructoza pacaleste creierul sa mance mai mult ceea ce proteinele fac opusul, proteinele tin de foame cel mai mult, grasimile nu creste mult insulina si putin, proteinele o cresc dar nu mult, desigur poti manca de toate cu limita si totul va fi ok, dar eu spun ca dulciurile, patiseria, cofetaria, painea trebuie evitate, ciocolata cu 95% caco e foarte sanatoasa pentru organism,fructele, legumele, fibrele sunt esentiale desigur, eu cand tin o dieta low carb manc foarte multe legume pentru ca am nevoie, avem nevoie de energie, corpul cand nu-i oferi deloc carbo va consuma grasime ceea ce duce la slabire rapida
RAY26TM: "Nu-i adevarat carnea, mezelurile, slanina nu causeaza cancer, obezitate, hipertensiune..." plus multe alte afirmaţii la fel de inteligente.
Eu te întreb, de ce aş crede un ray de pe TPU şi nu sute de studii şi un doctor, care le explică şi chiar are sens?
Tu pe tine încerci să te convingi că plăcerile tale sunt şi sănătoase, nedorind să accepţi realitatea şi să, eventual, renunţi la ele. De aici şi insistenţele obsesive.
Poate e o surpriză pentru tine, ray, dar proteinele există din plin şi în vegetale (că tot văd că încerci să dovedeşti că nu putem fără proteine şi cât de bune sunt ele, de parcă am afirma contrariul).
Dami un singur facut pe mai multe grupuri pe o durata lunga de timp care sa afirme ceea ce dovedesti unul singur,eu nan nimic cu fructele,legumele mereu le promovez dar organismul are nevoie de toate doar de dulciuri,patiserie nu are nevoie,proteinele vegetale pot fi ok desigur,nu trebuie sa ma crezi pe mine daca vrei isu pot demonstra prin studiiu, sunt populati care cu high carb sau dezvoltat sau high pro, fat etc nu e vorba de high e vorba de a manca rational nu mult indiferent de ceea ce manci sa manci putin si mult spirt, miscare, daca as manca 2 kg de banane si un 1kg de cartofi adica 3000 de calorii mas ingrasa deci e dieta vegetariana, acel doctor nu prezinta studii stiintifice un studiu poate fi repetat asta e stiinta restul e vrajeala, si soranea a fost vegetariana i era foame non stop desigur cartofi sunt buni la foame si buni carbo, totul e a manca sanatos si putin
Nu vad de e de ras carnea daca manci mult ca si slanina si carbo se depun ca grasime in timp poate cauza boli de genul dar repet in timp soramea a avut cancer find vegetariana si maicamea a avut, te credeam o persoana mai rationala nu care rade aiurea eu pot dovedi ceea ce afirm cu dovezi, bolile moderne sunt cauzate de dulciuri si fast food, patiserie asta nu inseamna ca carbo sunt rai cei naturali deaigur inca ceva tumorile cancerigene se hranesc cu zahar nu cu proteine, carnea rosie e bine de evitat atat
Nu ai idee despre ce vorbesti, chiar deloc. Si te rog sa ma crezi ca nu incerc sa par arogant. Incep cu a spune ca insulina nu este secretata de catre ficat si ea este secretata de catre pancreas, deci gresesti. Acest proces are loc atunci cand mancam carbohidrati cu absortie rapida. Pe scurt zaharurile, sunt compusi din putine molecule, una maxim doua iar asta face ca organismul sa ii descompuna rapid iar pancreascul este afectat in acest procesc, pancreas care secreta insulina. Atat carnea, cat si dulciurile, nu contin fructoza, iar gresesti. Fructoza este carbohidratul provenit din fructe. Este total invers, zaharurile proceste au efect asupra creierului si dau dependenta, fructoza se gaseste in fructe repet care le consumam de cand lumea. Proteinele nu tin de foame cel mai mult pentru ca ele nu sunt descompuse sub forma de glicogen, ele sunt sintetizate direct in tesutul muscular iar cantitatea de proteina in exces este elminata prin urina. Carbohidratii si grasimile sunt stocate sub forma de glicogen ( energie, acel strat adipos ). Atat carbohidratii cat si grasimile se impart in doua categorii si sunt sintetizate identic. Cum am spus mai sus, vorbind de nivelul de insulina, carbohidratii se impart in doua categorii, simpli si complecsi. Simpli repet sunt daca sunt legati intre ei dintr-un nr. mic de molecule, una maxim doua. Asta face ca organismul, iar repet, sa ii descompuna usor si sa ii foloseasca pe post de energie. Asigura energia pe o scurta perioada de timp. Daca cantitatea de carbohidrati este prea mare, organismul o sa ii stocheze sub forma de glicogen ( energie, acel strat adipos pentru mai tarziu ). Si nu doar atat, afecteaza pancreascul carbohidratii simpli, pancreasc care secreta insulina si ii face sa se depuna si mai rapid. Carbohidratii simpli sunt zharurile, de aici si expresia, imi creste glicemia. Carbohidratii complecsi sunt formati din multe molecule, asta face ca organismul sa ii descompuna greu si sa ii foloseasca pe post de energie mai mult timp, deci ei se depun mai greu. La fel si in cazul grasimilor, chiar ingrasa mai rau ca si carbohidratii pentru ca un gram de grasimi contine aproape dublu calorii ca un gram de carbohidrati. Proteina repet, se sintetizeaza in tesuturile musculare, daca este in exces, este eliminta prin urina, ea nu se depunde sub forma de glicogen. Legumele contin carbohidrati, cu indice glicemic mic ce este drept, dar contin. Carnea slaba nu contine carbohidrati si grasimi, de exemplu pieptul de pui. In concluzie daca vorbesti de o dieta low carb, ea trebuie sa contina 90% proteina iar restul 10 % carbohidrati. Ai idee despre ceva dar le faci salata.
Nu cred ca proteinele nu se depun ca tesut adios indiferent de cat ai manca, carnea mancata mult se depune ca grasime
In ultimii ani dietele low carb au luat avant si sunt folosite din ce in ce mai multi oameni.Desi experimental s-a demonstrat ca ele functioneaza(se slabeste), motivele pentru care ele functioneaza reprezinta o sursa nesfarsita de mituri create in jurul acestor diete.Propagarea unor teorii lipsite de caracter stiintific a dus la dezvoltarea unor idei preconcepute legate de carbohidrati(printre altele) si anume ca acestia ingrasa.Multi adepti ai acestor diete fac afirmatii hazardate precum aceea ca nu conteaza caloriile din dieta, iar o parte dintre ei au dezvoltat o fobie legata de carbohidrati. Unii au inceput sa se teama ca o felie de paine sau un covrig se vor transforma in grasime sau ca fructele trebuie limitate in dieta pentru ca "ingrasa".
Am decis sa prezint o serie de argumente si experimente stiintifice care sa arate cum sunt metabolizati carbohidratii si care sa demonteze aceste mituri.Alte subiecte de interes vor fi abordate.
Ce se intampla in cazul unei mese bogate in carbohidrati? Raspuns:acestia sunt oxidati sau transformati in glicogen.Nu sunt transformati in tesut adipos!
Glycogen synthesis versus lipogenesis after a 500 gram carbohydrate meal in man
"Assuming the CHO load to be completely absorbed after 5 hr, and allowing for glucose oxidation calculated from the gas exchange data, the glycogen content of the subject's body tissue had then increased by 408 +/- 19 g. During the 10 hr after the meal, 133 g CHO, 17 g fat and 29 g protein were oxidized, providing respectively 66%, 19%(aproape 20% din energie din oxidarea lipidelor) and 15% of caloric expenditure, and leaving a gain in glycogen stores estimated at 346 +/- 12 g. The data imply that: (1) The capacity for glycogen storage in man in larger than generally believed, and (2) Fat synthesis from CHO will not exceed fat oxidation after one high-carbohydrate meal, even if it is uncommonly large. When a single high-carbohydrate meal is consumed, dietary CHO merely has the effect of reducing the rate of fat oxidation. These findings challenge the common perception that conversion of CHO to fat is an important pathway for the retention of dietary energy and for the accumulation of body fat."
Ce se intampla in cazul unor diete hipercalorice(50% peste mentenanta) in care excesul energetic provine fie din lipide, fie din glucide?
Fat and carbohydrate overfeeding in humans: different effects on energy storage?
"Carbohydrate overfeeding produced progressive increases in carbohydrate oxidation and total energy expenditure resulting in 75-85% of excess energy being stored. Alternatively, fat overfeeding had minimal effects on fat oxidation and total energy expenditure, leading to storage of 90-95% of excess energy. Excess dietary fat leads to greater fat accumulation than does excess dietary carbohydrate, and the difference was greatest early in the overfeeding period."
Metabolsmul carbohidratilor
Nutrient effects:postabsorptive interactions
Dupa o masa bogata in carbohidrati acestia urmeaza 4 posibile cai metabolice:
-sa fie oxidati si sa furnizeze energie
-sa fie stocati sub forma de glicogen
-sa fie transformati in trigliceride
-sa constituie substrat pentru gluconeogeneza
Marea majoritate sunt absorbiti in primele ore.
"Meals usually provide 50-150 g CHO, of which approximately 90% is absorbed within 4 h(Radziuk et al. 1978)"
Peste jumatate sunt stocati sub forma de glicogen.
"In nonobese nondiabetic subjects, after ingestion of a 100 g glucose load, about 40 g glucose are oxidized within 3 h of ingestion, whereas about 50 g are stored as glycogen(Felber et af. 1983), the remaining 10 g being not yet absorbed"
Insulina nu inhiba complet lipoliza.
"During the 3 h period after a 100 g glucose load, glucose, lipid and protein oxidation respectively accounted for 60, 25 and 15% of the energy expenditure (Rousselle et al. 1982)"; adica timp de 3 h de la consumarea a 100 g glucoza, corpul arde 25% din energia sa din grasimi
Insulina stimuleaza oxidarea glucozei.
"Insulin secretion plays a major role after meal ingestion: insulin stimulates glucose oxidation by enhancing glucose transport in insulin sensitive cells, by stimulating glycolysis"
Insulina inhiba lipoliza(dar nu total).
"Insulin also suppresses the activity of the hormonesensitive lipase and, therefore, inhibits lipolysis and lipid oxidation.The inhibition of lipid oxidation parallels the stimulation of glucose oxidation"
"Insulin does not completely suppress glycerol output from adipose tissue, indicating that lipolysis is not entirely inhibited after a meal. By contrast, NEFA(acizi grasi liberi) release is strongly inhibited (Coppack er al. 1990), showing that after a meal the NEFA produced by low rates of lipolysis in adipose tissue are re-esterified within the adipose tissue.
Corpul unui adult este capabil sa stocheze pana la 500 g de glicogen in conditii normale.
"The body’s glycogen reserves are small and are usually maintained at between 250 and 500 g in a 70 kg adult man. A normal maintenance diet provides about 250-300 g CHO/d, which represents 50-100% of the total glycogen stores."
Carbohidratii consumati intro dieta tipica(250-300 g/zi) sunt oxidati in intregime pe parcursul unei zile.
"From day to day, changes in the body’s glycogen stores in the postabsorptive state are very small. This indicates that within 24 h there is total oxidation of absorbed dietary CHO."
Carbohidratii nu contribuie semnificativ la formarea tesutului adipos.
"It is to be emphasized that other metabolic pathways for disposal of dietary CHO, such as conversion into TAG(trigliceride) or into nonessential amino acids, are not quantitatively important."
Although the glycogen stores are normally maintained within a relatively narrow range, the capacity for storing large amounts of dietary CHO by conversion to glycogen is relatively large (Acheson et al. 1982, 1984, 1985, 1988)
Ce se intampla in cazul administrarii a 500g maltodextrina(indice glicemic 130)? Aproape jumatate din cantitate este oxidata, peste jumatate este stocata ca glicogen si nu depune nimic sub forma de grasime, ba chiar se mai oxideaza putin din grasime.
"A large load of CHO (500 g dextrinmaltose given as three meals over 5 h) to healthy subjects induces a marked stimulation of CHO oxidation over the 14 h after the first meal (240 g oxidized, 260 g stored; Acheson et al. 1985 Contribution of 500 g naturally labeled 13C dextrin maltose to total carbohydrate utilization and the effect of the antecedent diet, in man). Net lipogenesis occurred at a low rate from 5 to 10 h after the first meal, but this lipid accumulation was offset by a greater rate of lipid oxidation over the next 4 h. The fat balance calculated over 14 h was negative, indicating that the large load of CHO did not induce a gain in fat."
Pe timpul noptii principala sursa de energie sunt grasimile.
In those subjects who were studied throughout the night, carbohydrate utilization declined, fat became the principal energy source and dextrin maltose oxidation could account for almost all of the carbohydrate which was being oxidized. At the end of the 24 h period the cumulative total carbohydrate oxidation was 217 ± 10 g (2 subjects in the high fat group), 300± 13 g (mixed diet group) and 335 ± 7 g (2 subjects in the high carbohydrate group) of which dextrin maltose oxidation had contributed 82%, 70% and 73% respectively.
Dar cand se adminitreaza 500 g maltodextrina persoanelor obeze versus non obeze?
Carbohydrate metabolism and de novo lipogenesis in human obesity
"During the 14 h, the lean subjects oxidized 28 ± 4 g protein and 15 ± 4 g of fat. Of the 15 g of fat oxidized, 4 ± 7 g were restored by synthesis from carbohydrate, resulting in an overall balance of -11±4g.In the obese, 29 ± 3 g of protein were oxidized during the 14 h. The total amount of fat oxidized was similar to that of the lean controls(19 ± 5 g/l4 h) and was counter-balanced by a gain of 5 ± 3 g of fat during the periods in which de novo synthesis of fat exceeded concomitant fat oxidation. This resulted in an overall fat balance of -14 ± 8 g/ 14 h."
"Evidence that dietary fat, rather than fat synthesis from carbohydrate, provides the precursors for adipose tissue triglycerides should help to alleviate the commonly held fear among weight-conscious individuals that carbohydrate turns into fat. This erroneous belief may lead these individuals to avoid foods known to contain primarily carbohydrates infavor of foods known for their low-carbohydrate content (ie, high-protein items). Such a pattern of food selection would be unfortunate, indeed, because it promotes the consumption of foods with a high-fat content, which is much more likely to sustain positive fat balance than dietary carbohydrate."
Dar ce se intampla cand o persoana consuma 740 g de carbohidrati(cu 60 g de lipide si 100 g de proteine)? Din nou corpul stocheaza aproape jumatate din ei si arde restul.
"In another study, after 3 day on a hypoenergetic low CHO diet to deplete glycogen stores, a very large amount (740 g) of dietary CHO (with 60 g fat and 100 g protein), consumed during the 4th day by healthy young human subjects, induced an increase of 340 g in the glycogen store, without initiating de novo lipid synthesis at rates exceeding concomitant fat oxidation (Acheson et al. 1988). In this study, 400 g CHO/d were oxidized. These findings show that high amounts of dietary CHO can be accommodated by inducing a stimulation of CHO oxidation and an increase in glycogen stores. The important point is that there was no gain of fat by de novo lipogenesis, as a small amount of net lipid oxidation was observed.
Acheson et al. (1988) showed in young men that glycogen stores must increase by about 500 g before net conversion of CHO into fat occurs. When the glycogen stores become saturated, the only way of disposing of additional excess CHO intake is by fat synthesis. This phenomenon can be demonstrated under artificial conditions of overfeeding. In everyday life, a high intake of CHO elicits an increase of satiety, and subsequently food intake is decreased(Blundell et al. 1993). These results support the concept that dietary CHO does not increase an individual’s fat content by de novo lipogenesis under normal conditions."
Hellerstein et al. (1991) showed in humans that the fraction of very-low-density-lipoprotein-palmitate derived from de novo lipogenesis was only 0.9% in the fasted state and 2% in the fed state after a high-CHO breakfast. These results support the concept that de novo lipogenesis is not an important pathway in humans."
Ce se intampla in cazul unor diete high carb hipercalorice pe o perioada mai lunga de timp?
Glycogen storage capacity and de novo lipogenesis during massive carbohydrate overfeeding in man
In acest experiment 3 tineri au consumat o dieta hipocalorica(1600 cal) high fat(75%, p=15%, c=10%) timp de 3 zile, concomitent cu exercitii fizice pentru golirea rezervelor de glicogen.Au urmat apoi o dieta high carb(c=86%, p=11, L=3%) si hipercalorica(3500 calorii crescute treptat pana la 5000 de cal) timp de 7 zile, apoi 2 zile de high protein si hipocalorica(600cal) si inca 2 zile de high fat.
In peroada high carb subiectii s-au ingrasat 4.6 kg, in cele 2 zile de dieta hipocalorica au slabit 4.4 si la final au revenit la greutatea initiala.
"After the 7 d of overfeeding the high-carbohydrate, low-fat diet (day 10), body weight had increased by 4.6 ± 1.3 kg (ie, 5.6, 4.9, and 3.2 kg). During the 2 d on the restricted high-protein, low-energy diet (600 kcal/d) 4.4 ± 0.9 kg were lost. Two days later, body weights were the same as at the start of the overfeeding phase of the experiment"
Pe perioada dietei high carb metabolismul subiectilor a crescut cu 35%(de la 2400 cal la peste 3200 cal), corpul reusind partial sa disipeze excesul de calorii.De unde provine aceasta crestere?
"Carbohydrate stored as glycogen requires the expenditure of 2 mol ATP per glucose moiety converted into glycogen plus 0.5 mol for the cost of active transport in the gut and other phenomena, such as digestive enzyme synthesis and gut motility. Because glucose oxidation yields 36 mol ATP, the cost of glycogen synthesis consumes 2.5/36 or 7% ofthe glucose stored as glycogen. The transformation of glycogen into fatty acids, the subsequent esterification before export from the liver, and then triglyceride storage in adipose tissue consume additional ATP, estimated at 18%. Thus ~25% of the energy of the glucose channelled into de novo lipogemesis can be expected to be needed for this process.Of the energy consumed in excess of maintenance energy, 75% was retained and 25% dissipated."
Cand incepe corpul sa transforme in lipide carbohidratii? Doar cand exista exces cronic de glucide si rezervele de glicogen sunt saturate.
"Our data suggest that glycogen stores must increase by 500 g before appreciable de novo lipogenesis begins. Provided that massive amounts of carbohydrate continue to be ingested, the glycogen stores become saturated so that the only way of disposing of additional excess carbohydrate is by fat synthesis in addition to maximal use of glucose for energy generation."
"From these data it would seem that the glycogen stores can maximally accommodate 800-900 g of carbohydrate and perhaps as much as 1-1.1 kg in trained athletes. These results are among the highest glycogen storage values reported in the literature."
Ce reprezinta cele 4.6 kg acumulate?
-2.1-3.5 kg glicogen+apa
-650 g tesut muscular
-1.1 kg tesut adipos din care 600g provenit din excesul de glucide(de novo lipogenesis) si 500g din lipidele din dieta.
Assuming that glycogen is stored with two to four times its weight of water, ~2.1-3.5 kg of the change in body weight can be accounted for. Cumulative gains of body fat by de novo lipogenesis and from that which was provided in the diet amounted to 1.1 kg fat. Thus with the 665 g increase in lean body mass indicated by a gain of 133 g protein, we can account for the 4.6 kg increase in body weight.
"During the 6 d during which lipid synthesis exceeded fat oxidation, net de novo lipogenesis amounted to a total of 580 g. Because in addition to de novo lipogenesis some fat was provided in the diet (85 g/d), the overall fat gain was ~1.1 kg"
"Finally, our findings indicate that the body’s glycogen stores are far from completely filled under normal ad libitum conditions."
Concluzia este ca toata ingrijorare starnita de autori fara expertiza in domeniu si care s-au avantat in concluzii riscante si nesustinute de litearatura stiintifica sunt complet nejustificate.Desi posibil ca excesul de glucide sa fie convertit in lipide, intr-o dieta normala acest lucru este improbabil.Sunt necesare 3 conditii:
-dieta hipercalorica
-consum exagerat de glucide
-supraconsum cronic(2-3 zile nu sunt suficiente)
De remarcat usurinta cu care s-au depus lipidele din dieta desi procentual au reprezentat doar 3% din totalul caloriilor. Avand in vedere ca lipidele intr-o dieta normala ajung pe la 30-40%, rezulta ca intr-o dieta mixta hipercalorica adevarata problema o reprezinta lipidele.Ele contribuie intr-o maniera covarsitoare la formarea tesutului adipos.In prezenta atat a glucidelor cat si a lipidelor corpul foloseste prioritar glucidele si lipidele se depun.Stiintific vorbind dietele low fat au o justificare in metabolismul uman.Insa ele n-au fost urmate decat rar la nivelul populatiei.Din acest motiv(si din altele) tind sa nu mai fie recomandate in ultima vreme si nu din cauza ca fiziologic ele n-ar functiona.Trebuie remarcat totusi ca intr-o dieta mixta eucalorica(in balanta calorica) atat lipidele cat si carbohidratii sunt oxidati si nu se depun sub forma de tesut adipos.
In urmatoarea postare o sa abordez metabolismul proteinelor si al lipidelor.
Le faci salata frate, 2+2 fac patru, dar si 3+1 pot sa faca 4. Dietele de culturism nu au legatura cu o dieta zilnica a unui om normal, eu sunt practicant de culturism la un anumit nivel si inteleg ce insiri tu aici doar ca tu amestesti mai multe abordari si pentru o persoana normala nu au nici un sens, le amestesti pentru ca in esenta nu ai idee cu ce se mananca. Sa nu mai vorbim ca dietele de culturism numai sanatoase nu sunt. Am citit pe sarite ce ai scris pentru ca ai copiat majoritatea articolelor de unde le-ai copiat si le-ai facut salata, repet daca ai avea idee in esenta cu ce se mananca ti-ai da seama ca te contrazici.
Eu in ceea ce am copiat am dovedit ceea ce am afirmat tu nimic, eu n-am ce discuta cu un om care nu isi demonstreaza argumentele prin dovezii stiintifice, tu ai spus ca carnea nu ingrasa ceea ce nu-i adevarat ingrasa spui ca dieta pentru culturism dar cand am recomandat eu asa ceva?
Argumentele tale sunt argumente din autoritate, vrei sa ai dreptate cand esti pe langa subiect, pur si simplu n-ai habar ce insiri. Incep cu ati spune ca interpretezi literlamente. Eu ti-am spus ca proteina ( ce contine carnea, si ma refer la carne slaba care nu are si grasime) in anumite cantitati nu ingrasa, bineinteles ca daca mananci o basculanta ingrasa ca intervine raportul caloric, dar daca ea este in limitele normale, adica putin peste cat are nevoie organisnmul este eliminata prin urina pentru ca ea SE SINTETIZEAZA DIRECT IN TESUTUL MUSCULAR fata de carbohidrati si grasimi care se sitetizeaza sub forma de glicogen. Bati campii, acel glicogen cand este deja plin, iar tu mananci carbohidrati sau grasimi, organismul o sa-l stocheze sub forma de strat adipos, adica sub rezerve de energie pentru mai tarziu. Cei 3 micronutritonti sunt proteinele, carbohidratii si grasimile iar fiecare se sintetizeaza diferit la nivel celular. Deci te iau babeste ca poate asa intelegi, daca tu ca persoana normala ai nevoie de 2000 de calorii zilnic, iar tu consumi 2500 de calorii dintr-o sursa care contine doar proteina, nu te vei ingrasa. Pentru ca repet, proetina este elminta prin urina daca este in exces. In schimb daca vei consuma 2500 de calorii din carbohidrati sau grasimi, iar raportul tau caloric necesar zilnic este de 2000, te vei ingrasa. Organismul o sa stocheze cantitatea de carbohidrati in plus sub forma de glicogen iar nivelul de glicogen deja find plin, organismul o sa transforme glicogenul in strat adipos, in sursa de energie stocata pentru mai tarziu. Iar daca carbohidratii sunt structurati din putine molecule, adica simpli, in acest proces este afectat si pancreascul care secreta insulina care o sa ii faca sa se depuna si mai rapid. Diferenta intre mine si tine este ca tu-mi trimiti teorii si articole de pe internet despre care N-AI HABAR, N-AI PUS IN PRACTICA. Repet, nu vreau sa par arogant dar ca sa-mi vorbesti mie despre nutritie trebuei sa mori si sa te nasti din nou, tu citesti pe internet si le faci salata, eu le pun in practica si le mananc pe "paine" pana la nivel chimic.
http://imgur.com/bH03pWN
Lipsa de carne nu este recomandata, mai ales efectuata brusc. Azi maine mananc carne si poimaine bag in mine doar iarba... Acest lucru poate afecta colonul.
Nu e bine sa abuzam de carne, dar nici de legume.
Suntem omnivori : carne+apa+fructe+verdeturi+legume+dulciuri
Asa ne-a facut Dumnezeu.