Cateodata sa fii sincer este cea mai mare tampenie pe care o poti face, ranim mult prin sinceritate, dar ranim si mai mult prin minciuna.'
Cam asa vad eu sinceritatea:
''Suntem mai sinceri în teatru decât în viaţă!''-
Cum,,dragostea este nevoia de a iesi din tine insuti'' (Charles Baudelaire) asa sinceritatea este modul de a fi tu insuti. Cateodata poate exprima lipsa de politete, poate provoca durere altora sau de cele mai multe ori te va face sa pierzi in viata. Dar acum te intreb ce este totusi mai bine - sa ramai tu insuti sau sa traiasca alter ego-ul tau in locul tau.
PS: In concluzie sinceritatea este ceea ce ne defineste daca definim ceea ce suntem.
Sinceritatea nu mi se pare o prostie, depinde te temperamentul, comportamentul si mai ales de cat de mult o cunosti, trebuie sa anticipi si sa intuiesti cu cine sa fi sincer. In general ar trebui sa fi sincer cu cineva pe care il cunosti bine si consideri ca nu te va trada sau va "vinde" informatia. Acum depinde si de tipul informatiei, cat de importanta e pentru tine sau el, daca iti afecteaza imaginea in cazul nefericit in care ar fi divulgat un secret... etc.
Sinceritatea nu e o slabiciune atunci cand sti cu cine sa fii sincer, altfel poate deveni o problema, dar nu o slabiciune. Daca adevarul raneste si persoana caruia il destainui este mai sensibila, spre exemplu, iar tu nu vrei sa se supere, un mic neadevar nu ar strica (este parerea mea personala) pentru a nu strica relatii de prietenie sau de alt fel.
Sper ca te-am ajutat. Eu prefer sa fiu sincer selectiv.
Eu unul sunt de parere ca este rau sa fi dureros de sincer. Cateodata, o mica minciuna te poate scapa de multe necazuri.
"Sinceritatea nu înseamnă a spune tot ce gândeşti, ci a gândi tot ce spui."
Hipolyte de Livry
anonim_4396 întreabă: