Hey,
Intrebarea asta este una din cele mai des intalnite, dar ca fiind o intrebare fara un raspuns exact.Biblia ne spune ca nu numai ca exista viata dupa moarte, dar si ca exista o viata vesnica dupa moarte atat de mareata incat "Lucruri, pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile, pe care le-a pregatit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc".
Dar mai exista si zvonuri cum ca dupa moarte, sufletul se reincarneaza, iar viata continua pe Pamant, doar ca sub alta infatisare.
O alta explicatie ar mai fi cea a oamenilor de stiinta, si aceea ca:cei care au fost aproape de moarte si apoi si-au revenit au relatat experiente mistice neobisuite. Unii au spus ca au mers printr-un tunel si au ajuns intr-un loc luminos unde i-au intalnit pe cei dragi. De asemenea, senzatia pe care au experimentat-o a fost aceea de pace interioara.Aceasta experienta ar putea fi o dovada a vietii de dincolo de moarte. Nu exista, insa, dovezi clare si empirice ale existentei unei lumi de dincolo.
Sper ca te-am lamurit cat de cat
Hmm, multe
o sa vina un inger sa iti prezinte tot raiul, apoi mergi la judecata..parca
Nu exista un raspuns logic. Cu cat te gandesti mai mult cu atat ar trebui sa te bucuri de viata si sa incerci sa faci ceva cu viata ta. Eu cel putin asa fac
Dupa ce murim ne lepadam de "carapacea" noastra(corpul), iar spiritul nostru devine liber. In functie de alegerile facute in viata noastra o sa ne primim rasplata. Nu cred in iad sau in rai, noi ne facem propriul iad/rai.
Din punctul meu de vedere moartea este doar inceputul a ceva nou, nu trebuie sa iti fie teama, o sa fii liber si o sa poti fi capabil de mult mai multe, de care acum, in lumea fizica, esti legat.
PS. Nu am dat raspunsul pentru funda, este doar opinia mea.
Stiinta zice ca o parte din creier ajunge in spatiu si plutim liber iar religia se bazeaza pe suflet care merge in rai sau iad ori se reincarneaza in alta persoana.
Pai daca tot esti atat de curio(a)s(a) atunci de ce nu faci tu ceva in privinta asta.Ma gandeam ca, daca intr-adevar te-ar interesa chiar atat de mult, n-ar fi imposibil sa `vezi` chiar cu ochii tai ce se afla dincolo de viata de pe pamant.Tu stii mai bine cum.
-Numai bine.
Nu se stie. degeaba iti spun unii ca ''vezi raiul si bla-bla-bla''. Nu este dovedit! Nu se poate dovedi doar ca niste oameni au murit si au reinviat povestind tuturor ce au vazut. acesta poate fi doar un vis
Ajungi la doi metri sub pământ (asta dacă nu preferi să fii incinerat).
Mai logic de atât nu se poate.
Este o intrebare la care niciodata nu ai sa gasesti un raspuns concret. Este un fenomen urmarile caruia nu pot fi cercetate de stiinta si din partea religiei putem sa ne asteptam la un raspuns de genul: rai si iad, inaltarea sufletului si alte chestii in care nici eu nu cred. In concluzie putem sa zicem ca dupa moarte urmeaza integrarea in circuitul naturii si atit. Este o problema care mereu te lasa in umbra asa ca degeaba cauti un raspuns logic.
Pai daca vei fi ucis sufletul tau nu va avea pace pana nu se va face dreptate, iar pana atunci sufletul va ramane pa pamant ( pe langa acele 40 de zile in care sufletul ramane pe pamant, dintre care 3 spiritul ramane pe langa casa parinteasca si casa in care decedatul a trait ultimele zile din viata.
Dupa 40 de zile sufletul se ridica la cer unde timp de cativa ani ( 1-5-7 ani) sufletul e judecat, apoi intervine viata vesnica.
PS: Daca te sinucizi dupa alea 40 de zile ajungi direct in iad, sinuciderea fiind considerata o baitaie de joc in fata Lui Dumnezeu.
In afara faptului ca intri in pamant nu stie nimeni, lumea poate sa vorbeasca dar vorbeste prostii, eu zic sa te bucuri de viata si sa te gandesti in ultima secunda la asta bafta si lasa porcariile astea, gandeste-te la femei si altele
Dupa ce murim, suntem morti, dar ne place sa ne mintim ca o sa ajungem in rai, floricele pe campii, hai sa le adunam copii.
Uneori trebuie sa trecem peste limitele logicii..sa ajungem la un alt nivel. Vrei un raspuns logic? Dupa ce murim nu o sa ma stim nimic si nici nu o sa mai aiba o relevanta pentru noi existenta anterioara.E cum ti-as vorbi despre o persoana care nu exista..Asa o sa fim si noi..inexistenti..In mod logic nu exista sperante..traim degeaba..doar ca sa fim chinuiti de acest sistem. Este o lume doar alb negru. Ar trebui sa o mai coloram din cand in cand
Parerea mea este ca cel mai logic raspuns poate fi doar ca nu se va intampla nimic dupa moarte, asa cum nu s-a intamplat nimic nici inainte de nastere. Este acelasi lucru, singura diferenta fiind ca ti-ai trait deja viata pe aceasta lume pentru noi inca misterioasa deoarece ne dam seama doar de anumite lucruri care ne inconjoara. Asa cum nici animalele nu inteleg ca planeta este rotunda sau ca sunt pe vreo planeta si pur si simplu stiu de comportamentul lor natural si de ce se intampla in jur cu vietatile si alte chestii materiale, nici noi nu prea stim mai mult decat ca suntem pe o planeta, chiar daca stim legile fizicii si fortele si chiar le putem calcula, stim si matematica si multe altele, intr-un final iti poti da seama, totusi, ca tot degeaba stim toate astea daca nici macar nu stim ce inseamna cu adevarat Universul, unde suntem de fapt, de unde venim, si incotro mergem.
Desigur, daca esti credincios asa cum multi dintre noi suntem o sa iei in vedere si aspectul raiului si iadului pe care consider ca il cunosti destul de bine, dar mi-ai cerut un raspuns logic asa ca am inceput cu ceva logic.
Un răspuns logic la această întrebare ai să-l găsești doar dincolo de moarte. Și cum nimeni de p'aici nu a reușit încă să deschidă un drum cu circulație în ambele sensuri, trebuie să mai aștepți!
S-a demonstrat stiintific (sau asta e ceea ce zic "ei") faptul ca, corpul uman nu este animat doar de unde cerebrale, ci si de un suflet sau spirit. spiritul este tot o forma de energie, iar atunci cand se intampla ceea ce majoritatea numim "moarte", banuiesc ca aceasta energie se intoarce de unde a venit, nu e ceva ce ne apartine de drept ci e intr-un fel imprumutata. energia asta nu dispare, ci doar continua sa existe pana cand ia o alta forma (fizica).(de aici probabil s-a dezvoltat ideea de reincarnare)
uite un quote care explica ideea la care ma refer:
"Eventually... all humans die. What happens to them after they die? The body decomposes, and returns to the Planet. That much everyone knows. What about their consciousness, their hearts and their souls? The soul too returns to the Planet. And not only those of humans, but everything on this Planet. In fact, all living things in the universe, are the same. The spirits that return to the Planet, merge with one another and roam the Planet. They roam, converge, and divide, becoming a swell, called the 'Lifestream'. Lifestream... In other words, a path of energy of the souls roaming the Planet. "
anonim_4396 întreabă: