Ce parere aveti despre discutiile asa-zis filosofice despre sensul/scopul vietii? Eu pot spune ca am participat la multe astfel de dezbateri (preponderent aici in spatiul virtual, dar si in realitate), iar concluzia, cel putin pentru mine, este simpla: nu este nicio concluzie si nu se ajunge la nimic. Pe de alta parte, fiecare avand parerea lui cu privire la asta (desigur cu exceptia celor care n-au), este greu pentru cel care cauta un raspuns sa-si defineasca o anume idee si ajunge in cele din urma ca timpul sa decida. Deci, se poate crea confuzie. Ce ziceti? Merita, de dragul filosofiei, sa intri in astfel de discutii sau este mai indicat sa stai pe tusa stiind ca oricum nu duc nicaieri (asta daca premiza mea este adevarata si chiar nu duc nicaieri).

Eu m-am cam lamurit in legatura cu sensul sau scopul vietii, dupa ani de zile in care am dezbatut cu altii sau am descoperit tot mai multe lucruri despre lume. Aproape sigur el nu exista in felul in care am vrea noi sa existe, si cum suntem noi capabili sa ni-l imaginam. Eu nu vad niciun motiv sa cred ca viata unui om are un sens mai clar decat viata unui animal. Pot sa spun ca e mai valoroasa, dar atat. Noi oamenii existam doar pentru ca s-a putut sa existam, si doar pentru ca evenimentele care au ghidat evolutia noastra au fost cele potrivite. Daca un singur lucru ar fi fost diferit, noi n-am mai fi existat azi. Poate ca ar fi fost vreo alta specie inteligenta pe planeta (poate alti hominizi), dar homo sapiens n-ar mai fi existat, si noi n-am mai fi purtat nicio discutie despre niciun sens al vietii.

Apoi se mai poate vorbi despre intamplarea care sta la baza existentei fiecarui individ. Daca noi doi ne-am fi nascut intr-o alta perioada, sa zicem acum 50 de ani, am fi avut sanse mult mai mari sa murim la nastere, sau nici macar sa nu fim conceputi. Ne datoram existenta unor descoperiri in domeniul medicinei care au facut posibila explozia populatiei globale din ultima jumatate de secol. Din astia 7 miliarde cati suntem acum, e clar ca cel putin jumatate dintre noi n-ar fi avut sansa la o viata fara aceste succese in stiinta, mai ales in medicina. Sa nu mai vorbim de intamplarea care sta si la baza conceptiei fiecarui copil. Din milioane de spermatozoizi, daca se nimerea oricare altul sa fecundeze ovulul, eu sau tu n-am mai fi existat. Gandeste-te doar la toti acei oameni care pur si simplu nu s-a nimerit sa fie conceputi niciodata. Sunt mult mai multi aceia decat cei care au existat vreodata. Ei vor avea vreodata ocazia sa dezbata sensul vietii? Si ne mai putem gandi la cei care au fost conceputi, in ciuda sanselor potrivnice, si care n-au trait decat cateva saptamani sau luni, poate au murit la nastere de exemplu. Nici macar n-au apucat sa simta ca traiesc, sa respire aerul de pe planeta asta, sa auda vocea parintilor, sau sa fie constienti ca exista. Viata lor ce sens a avut?

Adevarul e ca noi oamenii suntem doar niste animale mai inteligente care au avut sansa sa apara si sa existe o perioada de timp pe o planeta oarecare pierduta intr-un univers imens in care exista trilioane de planete. Oricat vom cauta, e greu de crezut ca vom gasi vreodata un raspuns la intrebarea 'de ce suntem aici?' Ne place sa credem ca poate totul exista pentru noi, ca un cadou din partea vreunei inteligente universale, dar gandirea asta tine din ce in ce mai mult de trecut. Stim bine ca daca ar putea si furnicile gandi ca si noi, probabil si ele ar trage concluzia ca universul trebuie sa existe doar pentru ele, si ca cineva (vreun zeu-furnica) a creat totul pentru ele: padurile, solul din care sa-si faca musuroaie, sau insectele pe care sa le manance. Imagineaza-ti ca intr-adevar gandesc asa si acum. Cat de in serios le-ai lua? Asa am arata si noi oamenii in fata unei inteligente mai avansate. Singurul lucru care sa dea un sens vietilor noastre e sa ne facem un trai cat mai bun si mai fericit, sa simtim ca traim, sa ne pese de ceilalti, sa fim o civilizatie unita si pasnica, si sa continuam explorarile, pentru ca nu se stie niciodata ce ne asteapta dincolo de orizont.