Ce reprezinta pentru voi moartea? O poarta spre eternitate sau sfarsitul total al existentei? Cum vedeti voi moartea?
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
'' Moarte '' acest cuvand il auzim rar. dar exista ceva sa ne spuna clar ce e moartea. Se spune ca dupa ce mori reanvii in alta viata in care nu-ti mai amintesti nimic sau ca dupa moarte ve-i ajunge in rai sau iad. Si nimeni nu stie decat dupa ce moare. Moartea nu e ceva de care sa ne temem ci e ceva normal care se intampla la un moment dat. O vad ca pe un adevar care o sa-l aflu
O poarta pe care trebuie s-o sar.In ultima vreme am cam fost dat afara din institutii, iar eternitatea nu cred ca e mai toleranta.
E normal sa ma astepte eternitatea, chiar daca voi fi mutat de un escavator in alt cimitir, conditia mea ramane aceeasi.
La ultima intrebare imi e frica sa raspund, nici nu vreau sa ma gandesc.
Oricum.1, 70, bruneta si ceva mai moderna avand o motocositoare.
Omului ii este frica sa se g andeasca ca dupa un numar finit de ani acesta va disparea, atunci el o sa inceapa sa abereze si sa ii indemne si pe ceilalti la aceiasi idee, aici intervin reincarnarile, viata de dupa moarte, iadul, raiul, nirvana, purgatoriu si ce o mai exista.
Clar este un singur lucru, ai murit? Te mananca viermii. Poti crede ce vrei, cand vrei, cat vrei.
Aș zice o poartă spre eterninate.Îmi place să cred că există o nouă viață după moarte.
O chestie mai firească chiar şi decât căcarea. Căreia mulţi îi acordă prea multe însuşiri...mai multe decât este nevoie.
Orice fiinţă care se naşte şi e vie, va muri. E ceva normal. Nu înţeleg de unde atâta vâlvă în jurul ei.
Sa fiu sincer de multe ori ma gandesc ce se intampla dupa moarte, insa de fiecare data nu gasesc raspunsul... ori ajungi in rai sau in iad sau te reincarnezi in alt animal/planta/om?
Deci ca sa fiu sincer cred ca nu o sa aflii ce este moartea decat dupa ce mori 
.
P:S: Asta este parerea mea 
Nimeni nu stie ce va fi dupa moarte. Insa, sunt din ce in ce mai mult dovezi stiintifice care atesta faptul ca omul este facut, ca sa spun asa, din materie negativa (trupul) si materie pozitiva (suflet, sau energie, in termeni mai stiintifici). Poate fi ceva nou, sau poate sa nu fie nimic. Eu zic ca, deocamdata, sa ne preocupe viata aceasta. Ce va fi la urma vom vedea.
Sfarsitul total al existentei. Ma cam indoiesc de faptul ca ar exista ceva dupa moarte.
Sfarsitul total al existentei, desi ar fi frumos sa fie ceva dupa moarte!
P.S Putem sa fim mandri de noi atata timp cat in timpul vietii am facut un copil care sa duca mai departe ceva din noi.Murim cu gandul ca nu am trecut prin viata asa fara nici un rost ci am lasat ceva dupa numarul de ani petrecuti pe pamant.
Cum stai cu genetica?
Daca s-ar crea,de exemplu,in laborator,o creatura destul de bine-definita (nu zic de celule,ca nu mai e cinstit asa) care sa aiba un asa genotip si fenotip, incat practic, sa fie atat de longeviva, incat sa nu moara?
Se poate zice ca nu se naste, dar ar fi totusi vie.
Păi eu am zis că moartea e ceva natural. Dacă faci o creatură în laborator deja aia nu mai înseamnă natural.
Eu nu mi-am format o parere despre asta.
Da, mai am momente in care ma intreb ce este, ce se intampla dupa ce mori, dar nu vad de ce as petrece mai mult timp formuland teorii, ca oricum, la un momentdat o sa aflu. Nu are rost sa irosesc prezentul gandindu-ma la moarte.
Biserica Ortodoxă învață că moartea este „despărțirea sufletului de trup"; odată această despărțire săvârșită, trupul este dat pământului și putrezește. Așadar, ultima menire a omului pe pământ este moartea, despre care Sfânta Scriptură mărturisește astfel: „Și se va întoarce țărâna în pământ, de unde s-a luat, și duhul se va întoarce la Dumnezeu, la Cel ce l-a dat pe el".
Moartea îl răpește pe om când a ajuns la termenul predestinat de judecata lui Dumnezeu pentru îndeplinirea rostului ce-i este impus. Acest termen acordat omului conține - prin prevederea dumnezeiască - tot ce este folositor omului; deci moartea este de folos omului.
Sfântul Antonie cel Mare, vrând să pătrundă adâncurile scopurilor providenței, adresă într-o zi lui Dumnezeu următoarea rugăciune: „Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe când alții ajung la cea mai adâncă bătrânețe?". Și Dumnezeu îi răspunse: „Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ți se cade ție a cunoaște".
Dumnezeu a hărăzit sufletul să treacă prin trei stări diferite, care constituie viața sa veșnică: viața în pântecele mamei, viața pe pământ și viața de dincolo de mormânt.
Sufletul, la ieșirea sa din trup, trece în împărăția ființelor asemenea lui, adică în împărăția spirituală a îngerilor. După faptele sale bune sau rele, sufletul se unește cu îngerii cei buni în rai sau cu îngerii căzuți în iad.
Misterul morții este poarta prin care sufletul, despărțindu-se de trup, intră în veșnicie.
Noi știm și vedem ce devine trupul; cât despre suflet, noi nu-l putem vedea, dar știm cu desăvârșire ce i se întâmplă prin mărturisirea Sfintei Biserici - stâlpul și confirmarea adevărului - care nu a căzut niciodată din învățătura sa și nici nu poate cădea, pentru că este învățată de Duhul Sfânt.
Astfel descriu Sfinții Părinți ce se întâmplă în momentul în care sufletul se desparte de trup: „Îngerii - buni și răi - se vor înfățisa înaintea sufletului. Vederea acestora din urmă va pricinui sufletului o nesfârșită tulburare, dar va găsi o mângâiere la vederea și protecția îngerilor celor buni. Faptele bune ale omului și conștiința curată sunt în acel moment de un mare ajutor și reprezintă o mare bucurie pentru dânsul. Ascultarea, umilința, faptele bune și răbdarea sunt sprijin sufletului, care urcă spre Domnul într-o mare bucurie și însoțit de îngerii cei buni; în acest timp sufletul plin de păcate este condus de demoni în iad unde va suferi veșnic" (Sfântul Teodor Studitul). Sfântul Grigorie, ucenicul Sfântului Vasile, o întrebă într-o vedenie pe Sfânta Teodora asupra împrejurărilor ce au însoțit moartea sa și a ucenicilor săi. „Cum pot să-ți spun, zise ea, despre suferința fizică și simțământul de apăsare a celor ce mor? Starea sufletului în timpul despărțirii sale de trup este asemenea senzației celui ce ar cădea gol în mijlocul flăcărilor și s-ar fi făcut cenușă. Când veni ceasul morții mele, duhurile cele rele mă înconjurară din toate părțile. Unele mugeau ca niște fiare sălbatice, altele lătrau ca niște câini, însă altele urlau ca lupii. Ele erau furioase, mă amenințau, se pregăteau a se arunca asupra mea și scrâșneau din dinți, privindu-mă. Eram nimicită de groază când, deodată, am văzut doi îngeri stând în dreapta patului meu și vederea lor îmi dădu îndrăzneală. Abia atunci demonii se îndepărtară puțin de patul meu. Unul din îngeri întrebă cu mânie pe demoni: „Pentru ce ajungeți voi întotdeauna înaintea noastră lângă patul muribunzilor, pentru a înspăimânta și tulbura pe tot sufletul ce se pregătește a se despărți de trupul său? Voi n-aveți a vă bucura aici: mila lui Dumnezeu a pătruns acest suflet și voi n-aveți nicio parte din el". Atunci demonii se tulburară și începură a arăta faptele mele cele rele, săvârșite în tinerețea mea, și strigau: „Ale cui sunt deci aceste păcate, n-a făcut ea cutare lucru și cutare lucru?". În sfârșit veni moartea, grozavă la vedere. Se aseamănă omului, însa nu are carne ci decât oase omenești. Ea aduse cu sine mai multe instrumente de tortură: săbii, săgeți, lănci, seceri, furci, securi și altele. Umilitul meu suflet tremura de frică. Sfinții Îngeri au zis către moarte: „Fă-ți treaba ta și scapă ușor acest suflet de legăturile trupești, căci el nu are mare povară de păcate". Moartea se apropie de mine, luă o mică secure și-mi tăie mai întâi picioarele, apoi brațele; apoi, cu ajutorul altor instrumente, ea slăbi toate mădularele mele și le despărți din încheieturi. Pierdui astfel brațele și picioarele mele, tot trupul meu era mort și nu puteam să mă mișc. Pe urmă îmi tăie capul și n-am putut să-l mai mișc, ca și cum ar fi încetat să fie al meu. După aceasta, ea pregăti o băutură într-un vas pe care-l apropie de buzele mele și m-a făcut să o beau cu de-a sila. Această băutură era atât de amară încât sufletul meu nu putu să o suporte, se înfioră într-atât și se aruncă afară din trup. Atunci îngerii l-au primit în brațele lor.
Când m-am întors, am văzut trupul meu ce zăcea neînsuflețit, fără mișcare și fără viață, și l-am privit ca unul care ar privi un veșmânt de care s-a dezbrăcat; și m-am mirat. Îngerii mă țineau și demonii s-au apropiat de noi, arătând păcatele mele. Îngerii începură a căuta faptele mele cele bune și, din mila lui Dumnezeu, le-au găsit. Îngerii adunau faptele mele cele bune, făcute în viața mea cu ajutorul lui Dumnezeu, și se pregăteau a le pune în cumpănă în fața faptelor mele cele rele, când deodată se arătă Sfântul nostru, Părintele Vasile, care zise către Sfinții Îngeri: „Acest suflet a făcut mult bine bătrâneților mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru el și Dumnezeu mi l-a dat". Zicând aceste cuvinte, a scos de la sân o pungă plină cu aur și a dat-o îngerilor, spunând: „Când veți trece prin vămile văzduhului și duhurile rele vor începe a chinui sufletul său, răscumpărați-l cu aceasta. Eu sunt bogat din mila lui Dumnezeu, am adunat mari visterii prin munca și sudoarea mea și dau această pungă sufletului care m-a slujit". După ce a isprăvit de vorbit, s-a dus. Duhurile cele rele fură înmărmurite; începură a scoate gemete tânguitoare și se îndepărtară. Apoi iarăși se arătă Sfântul Vasile, purtând niște vase pline cu miruri curate și prețioase. Deschise vasele, unul după altul, și vărsă acele miruri asupra mea; pe loc m-am simțit inundată de miresme duhovnicești și m-am simțit schimbată și luminată. Sfântul a zis către îngeri: „Când veți fi împlinit pentru acest suflet tot ceea ce este trebuincios, îl veți duce în locuința pe care a pregătit-o Domnul pentru mine". Apoi sfântul se făcu nevăzut. Îngerii m-au luat și ne-am îndreptat spre Răsărit".
Oamenilor luminați de Dumnezeu li se încredințează că, la cea de pe urmă suflare, faptele lor sunt puse în cumpănă și:
1. Dacă partea dreaptă e mai ridicată decât cea stângă, sufletul este este primit în rai, în mijlocul îngerilor;
2. Dacă cele două părți ale cumpenei sunt deopotrivă, atunci firește că mila lui Dumnezeu capătă biruință;
3. Când cumpăna se apleacă spre partea stângă, dar nu cu mult, mila dumnezeiască înlocuiește lipsa (astfel sunt cele trei judecăți ale Domnului: judecata dreaptă, judecata omenească, și judecata milostivă);
4. Când faptele cele rele apleacă cumpăna prea mult în partea stângă, atunci judecata cea mai dreaptă rostește hotărârea în funcție de păcate.
Acestea sunt împrejurările care însoțesc moartea omului.
Mântuitorul, vorbind de moartea dreptului și de cea a păcătosului, a formulat câteva linii generale pentru aceeași idee, spunând că moartea păcătosului este cumplită, pe când cea a dreptului este frumoasă. „Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău" (Luca 12, 20), a zis El despre cel dintâi, în timp ce al doilea va fi dus de îngeri în sânul lui Avraam (Luca 16, 22). Așadar, de noi înșine și cu ajutorul nemijlocit al lui Dumnezeu atârnă felul morții noastre, noi putând să o facem frumoasă sau cumplită, după cum vom fi îndeplinit poruncile lui Hristos: „Fiți gata în tot ceasul de moarte, pocăiți-va și credeți în Evanghelie". Ca urmare, o continuă căința și o credință vie în Domnul nostru Iisus Hristos ne va înlesni o moarte dulce și pașnică.
Nu numai cei săraci ca Lazăr se fac vrednici de un sfârșit fericit, ci și cei bogați, dar smeriți cu duhul. Nu numai cei bogați, ca acel îmbelșugat din Evanghelie, merg în iad și mor cumplit, dar și cei săraci, dacă nu-și poartă crucea lor cu răbdare și mărime de suflet.
Pentru mai multe detalii a se consulta cartea „Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte" a părintelui rus Mitrofan, și tradusă în limba română de către Mitropolitul Iosif Gheorghian, precum și alte cărți de spiritualitate ortodoxă pe această temă.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
