Ca sa spui ca un lucru nu exista, trebuie sa stii toate lucrurile. Daca eu am pierdut o mie de lei in casa, abia doar cind voi fi cercetat toata casa dupa ei, voi putea spune ca nu sunt acolo. Si, cum nimeni nu cunoaste toate lucrurile, la fel de injustificata e afirmatia ca nu exista Dumnezeu. Daca El se afla tocmai acolo unde tu nu ai ajuns sa cercetezi lucrurile? De aceea eu consider ateismul a fi ilogic. La cealalta afirmatie, sunt destule marturii in lumea asta, destui oameni (eu sunt unul din ei), care sa argumenteze ca Dumnezeu exista, prin faptul ca i-a ajutat la nevoie (si e doar un singur aspect, mai sunt multe alte aspecte de pe urma carora iti poti da seama ca Dumnezeu exista). Cind strigi la El dupa ajutor in caz de nevoie, o data poti spune ca a fost intimplarea, ca chiar atunci ti s-a rezolvat problema, insa, cind sa zicem de 10 ori strigi, si primesti de 10 ori, sau daca nu de 10 ori, dar cel putin de 9 ori raspuns imediat cind ai nevoie,, atunci acest lucru ar trebui sa iti dea de gindit, nu? Prima oara cind am strigat la El, vroiam sa vad daca exista, imi pierdusem portofelul cu toate actele, si nu il gasisem timp de doua zile. Imediat cum m-am rugat, pe la prinz, l-am si gasit, seara. Si pot continua asa pina deseara. In 20 de ani de cind am inceput sa cred am avut zeci, sute de asemenea experiente, in care El mi-a raspuns la rugaciuni. Si doar de doua ori nu am primit raspuns, nici in ziua de azi nu stiu de ce. Dar, daca e sa iei procentual, procentul e mare, foarte mare in cazul raspunsurilor, atit de mare incit nici in gluma nu iti poti permite sa zici ca a fost pura intimplare.
Este "emisferectomie" nu "hemisferectomie"... of of, cum isi baga engleza asta coada peste tot. Cred ca e un semn, trebuie sa plecam in strainatate dupa ce terminam.
Syme, ai o perceptie tare ciudata asupra relatiei dintre stiinta si religie. In conceptia mea religia si stiinta se contrazic total, iar avand in vedere ca doar stiinta a prezentat argumente valide(vb in numele meu, nu al altora), nu am incotro decat sa arunc la gunoi religia. Pur si simplu vad posibilitatea ca Universul sa ajunga unde este astazi fara nici cea mai mica interventie divina.
Ai zis mai devreme ca evolutia pare reala insa nu e dovedita 100%. Esti de parere ca teoria evolutiei poate fii doar pe jumatate adevarata. Cum ar sta lucrurile daca ar fi asa?
Un punc de vedere al meu e urmatorul: fie ca a existat primordial un organism unicelular de la care a inceput evolutia, fie ca au existat multiple focare de diferite organisme, de la care a inceputi cate o linie evolutiva, toate aceste variante nu pun sub semnul intrebarii veridicitatea teoriei. Alte inadvertente nu mai vad de aici incolo.
Ai zis ca esti agnostic cand vine vorba de evolutionism. Pai cu atatea mii de dovezi incontestabile, nu prea mai ai motive sa nu accepti teoria ca pe una valida.
OK.
Acum, daca nu iti dau prea mare bataie de cap, as vrea sa aflu opinia ta si despre Dumnezeu tau.
Il consideri ca fiind cel din biblie sau doar o constiinta supranaturala care nu are de-aface cu nici o religie. Din ce ai scris mai sus pare sa nu aiba legatura cu religia.
Imi pare rau ca ne lungim atata, dar poate pe viitor(alte discutii aici pe TPU) o sa ma ajute daca stiu acum parerea ta despre astfel de lucruri(evolutie, religie, dumnezeu).
Si inca 2 intrebari la care daca vrei poti sa raspunzi sau nu, iar daca o faci te-as ruga sa fie sincere raspunsurile: ai avut vreo traire care sa se incadreze clar intr-o categorie supranaturala? Iar daca nu, te-ai gandit cumva ca tot acest supranatural sa fie doar ceva inventat de mintea umana, iar dincolo de univers sa nu existe nimic de genul asta?
Bine. E experienta ta; nu pot sa contrazic ceea ce ai simtit tu.
Probabil si eu daca as trai ceva ce ar fi imposibil sa fie demonstrat logic, as ajunge la aceeasi concluzie. Totusi, daca as astepta dovezi de genul asta, acest fapt m-ar face sa fiu un agnostic, iar asta ar contrazice clar ateismul meu fata de zeitatile existente astazi. E ca si cum as astepta dovezi pentru ceva ce logica imi spune ca nu are cum sa existe. Din cauza asta am si renuntat total la credinta acum un an si ceva. Am zis: ori una, ori alta.
Ambele poziţii sunt contradictorii nu poate fi una mai justificată de cât cealaltă. Dacă gândeşti raţional îţi dai seamă că nu poţi fi sigur dacă Dumnezu există sau nu, de accea mulţi oameni cred că sunt coduşi şi manipulaţi, iar alegerea lor este coruptă poate de alte persoane şi tot aşa. Religiile au avut un mare impact şi încă au asupra stărilor de spirit a oamenilor, iar noi cei care scriem tot felul de bălării inutile nu avem nimic ca dovadă, suntem doar nişte pioni în jocul Religiilor care sunt dezbătute de 2000 şi ceva de ani.
Eu unu ocup poziţia "cred că există Dumnezeu", de fapt sper să existe, iar cei care ocupă cealaltă poziţie îţi poate aduce o grămadă de dovezi raţionale că de fapt nu există, dar tu nu le accepţi deoarece alegi să nu crezi.
Biblia este cea mai bună carte care a fost vândută vreo dată când de fapt trebui distribuită gratuit. Iar eu aleg să cred că există Dumnezeu şi las la aprecierea lui să ma judece şi să îmi dea întrebări legate de starea de spirit.
Sunt sigur ca exista D-zeu! argumente :
1. varianta evolutiei nu are suport logic si stiintific- de aici rezulta, prin eliminare, ca a doua varianta este adevarata - Creatia.
2. in Biblie, mai exact in Vechiul Testament se scrie ca " D-zeu tine Pamantul suspendat in neant"... si " ca El sta deasupra cercului ( rotundului) pamantului..." Pamantul e intr-adevar rotund si sta suspendat, un adevar confirmat si verificat abia de cateva sute de ani. Spre deosebire de alte religii, in conceptia carora Pamantul sta pe spatele unor elefanti ori alte oratanii.
3. Viata este mult prea complexa ca sa cred ca a aparut pur si simplu, lucru confirmat de multi oameni de stiinta contemporani.
4. Isus Hristos ( Mesia asteptat de evrei ) a venit in lume, intr-o familie saraca din Iudeea, umil si a fost omorat de poporul Sau. Practic acestia si-au omorat propriul D-zeu. Daca ar fi o poveste, ea nu are logica! De ce sa inventeze evreii o poveste in care-si ucid dumnezeul? N-are sens. Mai mult decat atat discipolii Sai au murit pentru el ( Petru- la Roma crucificat cu capul in jos, Bartolomeu- jupuit de viu, Andrei - crucificat in x etc ) retoric intreb: de ce ar fi acceptat sa moara pentru o minciuna? presupunand ca a fost o minciuna Invierea Sa.
5. Biblia fare mai multe dezvaluiri despre ce se va intampla : Israel se va intoarce in tara sfanta; mancarea nu va avea gust (' maca-vor si nu se vor satura burtile lor..." "deoarece D-zeu a ridica binecuvantarea de la mancare si bautura "; vor fi cutremure pe alocuri, razboaie, bili etc) lucruri adevarate azi
6. Isus, in pragul mortii fiind, a rostit pe cruce cuvinte scrise de David cu sute de ani inainte : Eli, Eli lama sabahtani " - D-zeul meu! D-zeul meu! pentru ce m-ai parasit?
Isus a facut fapte nemaintalnite in nici o alta religie sau epoca! a inviat mortii, a vindecat orbi din nastere ( medicina nu poate face asta nici azi ) si mai mlt de atat El Insusi a inviat!
Cerd ca argumentele sunt suficiente
Syme e aiurea de tot intrebarea! Tu crezi ca lui D _zeu i pasa daca tu crezi sau nu il el? el oricum crede in tine pentru ca de aia te-a creat sa ai dubiul acesta si sa te balansezi in aste 2 enigme care or sa te macine pana la a doua venire a lui iisus pe acest pamant! ...doamne abia astept sa ajung in rai
Tu crezi ca, credinta unui om tine de ratiunea unui creier creat intre niste limite, care creier, are in el pana si ideea de vesnicie, fara sa stie ce este vesnicia sau sa o poata intelege si explica? justificare rationala? nu mai bine ceri o minune numai si numai pentru tine? ar fi mai rational si as intelege. tu poti sa intelegi ca eu cred, in ciuda oricarei ratiuni? si asta fara sa ma duc prea des la biserica, sa am creierul spalat, studiind tot ce pot in privinta bibliei, crestinismului, a altor religii, si a cuceririlor stiintei? pur si simplu asa am ales.sa cred, si-mi place asta. ma simt liber, neconstrans de tarele societatii in care traiesc.
Cea mai rationala afirmatie este aceea ca dumnezeu nu exista. Exista dovezi 85%calre despre formarea universului, pe cand ceea ce scrie in biblie este irelevant, incredibil si fara nici o dovada.Si cu asta am spus cam tot.Cine vrea destule argumente PRO pentru dovedirea inexistentei divine sa imi dea add pm, si o sa-i demonstrez.
Poate doresti sa asisti la un curs de endocrinologie, si daca acolo ti se va preda ceea ce scrie in articolul ala, eu ma las de TPU Poate era totusi necesar sa citezi si ultima parte a articolului, in care concluzioneaza clar motivul pentru care apendicele se mai poate pastra. In legatura cu rolul imunologic al apendicelui: foliculi limfoizi se gasesc peste tot prin peretii intestinului, mai ales in ileonul terminal. Daca tu vii si zici ca inlaturand o mica particica a intestinului va avea vreun impact asupra imunitatii organismului sau a imunitatii locale, te inseli amarnic si dovedesti ca nu faci decat sa cauti pe "goagal". Una e sa inveti la scoala ceva, alta e sa cauti pe goagal. De aceea ti-am si spus legat de chestia cu functia endocrina a apendicelui. Ai lua un mare DOI daca ai spune asemenea tampenie la examen.
Legat de amigdale: daca faci o adunare si tragi linie iti va iesi ca amigdalele astea fac de 1000 de ori mai mult rau decat bine. In fine, daca tu consideri ca o banala infectie a cailor respiratorii superioare se compara cu o valvulopatie.
Nu exista pana la proba contrarie, exact cum nici Alba ca Zapada, Mica Sirena, Zeus, Ra sau alte zeitati in care omenirea nu mai crede de ceva vreme, nu exista pana la proba contraie! Ca doar nu crezi orice doar pentru ca "nu poti fi sigur"
GeorgeCrow întreabă:
MadaTeIntreaba întreabă:
AvalohAlyn întreabă: