In primul rand ii rog pe antivorbitorii mei sa se gandeasca de doua ori pana sa faca o afirmatie si sa nu mai dezinformeze lumea. Cand nu stii ceva, TACi. Asta e regula.
Sa spuui ca Biblia e responsabila e ca si cand ai spune ca elefantul Mambo e responsabil.
Acum sa trecem la raspuns."Crede şi nu cerceta" are cu totul alte origini, fiind atribuită filozofului grec Celsus, ce a trait în secolul al II-lea după Cristos, un opozant al religiei creştine.
Este foarte interesant ca acest filosof este opozant al crestinismului.
Este un pasaj din Biblie nu stiu exact cine a spus, nici eu nu sunt de acord cu chestia asta
Versetul 3:5 din Pildele sau proverbele lui Solomon
Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!
Proverbe 3:7 :
Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău!
Cât îmi place Blibia asta.
Uite alt pasaj frumos:
23. De acolo s-a dus el la Betel. Şi cum mergea pe drum, au ieşit din cetate nişte copii şi s-au apucat să râdă de el, zicând: "Hai, pleşuvule, hai!"
24. Iar el, întorcându-se şi văzându-i, i-a blestemat cu numele Domnului. Atunci, ieşind din pădure doi urşi, au sfâşiat din ei patruzeci şi doi de copii.
(IV Regi, cap. 2)
Ma rog, nu scrie sa nu cercetezi.Ai si tu dreptatea ta, dar "Crede si nu cerceta" se refera la altceva.Se refera la Toma necrednciosul care nu a crezut ca Iisus a inviat.E o chestie spusa in popor(nu scrie in biblie).
Daca eu iti spun ca bunicu' lu' vecinu' a inviat tu ma crezi?
Isus era un anonim care a venit sa ii spuna cuiva ca unu' a inviat. Tu ai fi crezut orbeste?
E o expresie a celor care au scris Biblia nestiind ca vor exista oameni care nu se vor teme de puterea religiei si chiar vor face acest lucru. E valabila doar in cazul prostilor!
Nu vreau sa ma cert cu tine. Iisus nu era un anonim, se stiuse deja ca facuse minuni si alte chesii.
Normal, nu te-as fi crezut.
Gandeste-te ca toata informatia pe atunci circula din gura in gura. Telefonul fara fir. DIntr-o parte a tarii in alta, informatia ajungea mult modificata. Nu puteai crede 100% orice auzeai.
Inferno spune ca Celsus a fost grec, tu spui ca a fost roman.Care-i adevarul pana la urma?