Ha?
Care ganditori? Nu mai avem decat "intelectuali" cu rau de munca, care repeta ce au zis altii acum zeci/sute de ani.
Ganditori nu-s, sau s-au tras deja toate concluziile posibile.
Eu raman pe prima varianta, "ganditorii" din ziua de azi sunt doar niste puturosi inutili.
Aș zice că Jordan Peterson este cel popular pe segmentul conservator, iar pe cel globalist-progresist ar fi Yuval Noah Harari (deși e exagerat să îl numesc pe cel din urmă drept gânditor, mai degrabă l-aș numi purtătorul de cuvânt al Forumului Economic Mondial, care are totuși o influență foarte puternică asupra societății).
Cam așa e, cum a spus un user mai sus, gânditorii de azi sunt niște puturoși și inutili. Mult mai valoros este un mecanic auto, de exemplu. Ăla face ceva util pentru societate, îți repară mașina. Dar gânditorul ce face? Nimic.
Dar pe cel dintâi nu e exagerat să-l numești gânditor? Ori "intelectual"?
Cei mai influenti ganditori au fost Platon, Aristotel, Kant, Hegel si Heidegger. Dar acestia sunt morti, nu cred ca azi exista "cel mai influent ganditor".
Cel dintâi ne învață cum să fim oameni, cel de pe urmă ne învață cum o să devenim cyborgi.
Dacă prin "a fi oameni" înțelegi "a ne face patul dimineața", atunci da! Peterson ne învață să fim oameni!
În rest, să-l auzi pe Peterson explicându-ți Biblia (de exemplu) e ca și cum l-ai auzit pe Sganarelle spunându-ți de ce fiica ta e mută.
Platon Aristotel si Kant inteleg.
Hegel... discutabil.
Heidegger? In ce mod e Heidegger influent in zilele noastre, in afara unei minoritati intelectuale foarte restranse?
Mai curand si fi zis Nietzsche, Derrida, Foucault, dar in nici un caz nu l-as pune pe Heidegger in aceeasi categorie.
Cred că ți-ai dat seama că răspunsul meu a fost unul ironic. Dacă nu, îți spun acum. A fost o reacție la stupiditatea scrisă de un user mai sus.
Are perspectiva unui clinicial asupra textelor biblice, nu a unui teolog.
Si chiar si daca s-ar putea considera eretica interpretarea lui, tot cred ca isi are rostul intr-o lume plina de atei.
In schimb, daca chiar vrei sa-l auzi spunand aberatii si imbecilitati, asculta ce zice legat de postmodernism
Cristinel_Alin_1977 întreabă: