Consideraţi că a renunţa la convingerile tale,, de dragul" cuiva e o dovadă de iubire?


Eu personal imi cunosc foarte bine poziţia vizavi de această prezumţie, dar sunt curioasă.

Nu,nu e o dovada de iubire, parrerea mea.De fapt s-ar putea ca pentru persoana respectiva sa fie intr-adevar o dovada de iubire.Dar... exista un dar! Daca persoana respectiiva te iubeste cu adevarat, n-ai de ce sa renunti la convingerile tale de dragul ei, daca te iubeste, te iubeste asa cum esti si pentru ceea ce esti!sper ca m-ai inteles!

Nu,dar cred ca a lasa de la tine din cand in cand este o dovada de iubire.

Dezvoltarea omului este perpetua, renuntarea poate fi doar o dezvoltare.
Nu, nu consider ca trebuie sa renunti la convingerile tale pentru cineva.Cine imi cere asa ceva, nu ma apreciaza asa cum sunt si vrea sa ne jucam dea Gepetto si Pinochio.Fiecare eveniment si schimbare ma schimba involuntar, dar una voluntara nu este posibila.Schimbarea vine pe neasteptate si nici nu sti cand ai facut 180 de grade in alta directie.
Daca este nesigur pe tine si vrei sa pastrezi acea persoana speciala langa tine, te lasi controlat in toate cavitatile intr-un aeroport din SUA, de catre un tip cu degete reci ca gheata.
Consider ca este o dovada de "te-a incaltat bine de tot".
Mai lasi de la tine, un compromis, dar ce tine de transformare si devenire in ceea ce vrea celalalt, este inadmisibil.
Convingerile mele ma definesc, imi definesc individualitatea, cum pot sa ma scot pe mine din mine?
Iubire nu, disperare si frica de a nu mai gasi pe cineva, iubire oarba, inegalitate intre parteneri.
Dezvoltarea partenerilor si schimbarea dorintelelor este o dovada ca poate relatia a fost ceva trecator, asa cum un adolescent isi cauta pesonalitatea in lume si vrea sa si-o defineasca.
Iubire, poate, multi sunt opusi conceptului "uni incearca sa mute muntii, altii ii lasa acolo", fiecare vede iubire si sacrifica cat doreste.
Consider ca este mai mult un moft, o "stiu cum vreau sa arate iubitul/a perfect/a, o sa ma cred Michelangelo si o sa pictez o alta Gioconda.

Daca cineva te place, nu te pune sa-ti schimbi convingerile. Asta inseamna ca nu te iubeste pe deplin. Ai sta cu cineva care intra in sufletul tau si iti zice : asta nu imi place, mai trebuie sa lucram si pe aici, daaa, nu ii plac cateii, trebuie lucrat si aici. Am dat un exemplu.

Desigur ca da, doar daca merita acea persoana

Eu consider ca este o dovada de slabiciune.
Nu esti o persoana puternica care urmeaza cu perseverenta propriul scop.

Si pana la urma nu este o dovada de iubire, din contra denota ca persoana de langa tine este egoista si nu iti respecta proprile prejudecati.

Cum nimic pe acest pamant nu este "PERFECT" (din orice punct de vedere si pe orice plan), si dau exemplul pentru subiectul deschis aici relatia si iubirea dintre doua persoane de sexe opuse (cuplu), cei care totusi tind spre a avea o viata armonioasa cu partenerul/partenera, si sentimentul este reciproc, anumite sacrificii tot trebuie facute. Conceptul de "suflet pereche", a fost, este, si va fi doar un concept. Aici intervine individualitatea fiecaruia. Cu toate ca putem avea foarte multe lucruri in comun cu partenerul/partenera, ceva tot ne deosebeste pe un anumit plan, care si cu care nu suntem de acord.

Si pentru ca suntem fiinte sociabile, trebuie sa renuntam, intr-o anumita masura, la anumite convingeri pentru a putea avea pe cineva drag alaturi de noi.


Iar daca nu putem sa renuntam, o sa ramanem singuri.

Dar din pacate aici mai intervine si interesul (pe anumite planuri), iar daca ai destule "finante", poti cumpara o "Iubire fictiva, actoriceasca" si un trup pentru a-ti satisface nevoile trupesti.

Oricum, acest subiect, ca multe altele se pot dezvolta la nesfarsit

P.S.

"Gandesc, deci exist,
Simt, deci traiesc."

Daca renunti convingerile tale avem ceva probleme.
1- Fie te-ai convins ca, convingerile tale nu erau valabile, deci false.
2- Fie convingerile lui sunt mai puternice (personalitate puternica) decat ale tale (personalitate slaba)
3- Fie atat convingerile tale cat si ale lui sunt valabile si tu te-ai indragostit orbeste si ai devenit slaba renuntand la convigeri.
Din punctul meu de vedere nu faci altceva decat un compromis cu tine insati din dorinta arzatoare de a fi cu el, si este o iluzie care ne loveste pe multi cel putin o data. Convingerile nu ti le arunci instant, pentru ca asa cum bine spune amicul meu Klepto "cum pot sa ma scot pe mine din mine" iar daca ai reusi asta tu nu mai existi, esti tu insati o iluzie. Numai bine si atentie la neatentie.

Mie imi place expresia aia traditionala : "lasa-ma sa te las!". N-am inteles niciodata de ce lumea o foloseste cu nuanta peiorativa... e mult mai adanca in conotatii. BTW, vezi ca daca iti lucreaza cineva nitel midtone light-urile pe poza ta vede si ce tii in mana... bere, nu? Dar tu stii asta, nu?

Bai umblatule ia sa vedem noi ce tine Kleptomanu' in mana ma.
A aparut Kleptoman
Cu fund mare barosan,
In mana cu-n buzdugan
Sa ne loveasca-n cocar...dă

Acest lucru nu da dovada de iubire. Cand renunti la propriile convingeri, ambitii nu inseamna ca tu dai o dovada de iubire persoanei respective, ci ii arati doar o dorinta de satisfacerea ei, de multumire. De cele mai multe ori, insa, cu timpul realizezi ca ai facut o mare greseala, poate dupa ce o satisfaci, respectiva persoana te va dezamagi, chiar ea te va face sa regreti ca ai renuntat la propriile convingeri sau dorinte, mai ales daca erau decizii si dorinte care iti pot influenta viata, intr-un fel sau altul. Dar persoana care tine la tine si nu vrea sa suferi nu te va vrea sa te convinga niciodata sa renuntii la tine ca s-o multumesti si poate chiar nici nu iti va da ocazia sa renunti la ceea ce iti doresti tu pentru a o ajuta sau pentru a o satisface. Cel putin asa cred eu si asa am crezut intotdeauna.

Este dovada de caracter slab. Nu renunt vreodata la principiile mele. Nici macar pentru... Pentru nimeni!
Cui nu-i place, sa nu manance.

Daca iti spun ca habar n-am cine mi-a facut poza si daca am baut sau nu, ma crezi? rectific, daca nu-mi amintesc nimic, eu sigur am avut sange in alcool, nu alcool in sange.
Cat timp nu folosesc cu raze x sa-mi vada lula de sub masa, totul ii in regula.

A aparut un Hombrerello,
In mana cu limoncello,
Se da mare italian,
Ca are cel mai mare "buzdugan",
Ii bazat, nevoie mare,
De viagra nevoie n-are,
Oricare varsta are,
Tot ii merge arma din dotare.

Fundul nu mi s-a schimbat,
Doar la lume s-a adaptat,
Cum simte prostia-proape,
Cum direct ii stropeste-n pleope.

Kleptomanu tine-n mana, desigur ce furat,
Ca-i mare zgarcit si dupa cateva beri, impotent in pat,
Am si eu un almanah,
Sa vad ce am mai furat,
Cum minte ii cam scurta la bautura,
Si secretara ii buna dupa de palit in batatura,
Scriu si eu ce mai "imprumut",
Femeia, masina sau cine-mi mai da de baut,
Prietenul la nevoie se cunoaste,
Kleptomanul cu fundul cacacios poate doar sa improaste.

Amin.

Eu consider că renunțarea la o convingere trebuie să survină doar „de dragul" rațiunii și ca rezultat al gândirii critico-analitice asupra subiectului. Atât și nimic mai mult.

Eu de exemplu sunt libertarian de dreapta și consider că un guvern minimal ar fi mult mai bun decât un stat socialist sau decât un stat intruziv care să-mi reglementeze mie viața. Analizând critico-rațional nu există momentan nicio dovadă care să demonstreze contrariul - prin urmare, am dreptate. Dacă cineva mi-ar cere să renunț la poziția care, până la noi dovezi, este cea corectă, l-aș trimite să mai citească sau l-aș ruga să demonstreze de ce eu greșesc - însă sigur n-aș renunța doar pentru c-așa vrea ea.

În plus, eu nu cred în compromisuri radicale - întotdeauna sunt sursă de frustrări și de mai mulți nervi.

Așadar, răspuns pe scurt: Nu, sub nicio formă.

Salam alekum.