Cum ai devenit ateu/agnostic? Intrebare in pentru nogod sau alte persoane atee/agnostice. (de preferat un raspuns detaliat)

Raspunsul meu se gaseste aici:
http://www.tpu.ro/......-dumnezeu/

Eu cam prin clasa a 10-a am inceput sa ma indoiesc de prostiile care ni se spuneau la ora de religie. Aveam si colegi cu care discutam treburile astea si intodeauna ajungeam la concluzia ca ceva nu pusca. Pe urma am cautat pe net diferite informatii despre erorile din biblie, despre mituri, despre istoria crestinismului etc. Cu timpul, am realizat ca minciuna e mult mai mare decat credeam initial si ca de fapt pozitia de agnostic era oarecum fortata. Manipulat de mic de cei din jur mi-am dat seama ca agnosticismul meu se datora tot prejudecatilor in care am fost crescut si dorintei mele din subconstient care imi spunea ca ceva totusi trebuie sa existe "acolo sus". Ulterior, am devenit ateu considerand ca este cea mai corecta pozitie pe care o poate avea un om onest fata de el insusi, dandu-mi seama ca agnosticismul meu anterior era tot o amageala, una ceva mai diluata decat credinta in zei.

Ia sa vedem... bunica de pe tata este foarte credincioasa si in copilarie eram fortata de imprejurari sa stau cu ea, parintii fiind la serviciu/delegatii mai mereu. Ma lua la biserica foarte des, ma punea sa stau in genunchi si ea statea in strana cu alte babe (lucru care ma punea pe ganduri), imi citea din biblie (mi se pareau povesti si preferam "exprimarea" scriitorilor romani sau straini decat acea carte de povesti spuse intr-un mod ciudat), toate femeile din biserica erau barfitoare si rele, "sh sh"-iau fiecare copil care misca.
Cred ca toate "ciudateniile" astea m-au pus pe ganduri si am cantarit situatia. Nu prea se lega nimic. Mai tarziu m-a scarbit faptul ca religia se refera la femeie ca fiind pacatoasa si murdara cand este la menstruatie si nu are voie in biserica...lucru care mi se pare de o idiotenie crasa.
Probabil am devenit atee atunci cand am incetat sa mai cred in Mos Craciun, iar pe masura ce am crescut am citit pe ici pe colo despre religii, mi-am format incet incet propriile conceptiile.

Nu vreau sa intru in polemici sau sa contrazic vreo opinie pe tema asta. Vreau doar sa tranmsit o explicatie pentru exemplul dat de leluc, explicatie pe care am gasit-o acum cativa ani intr-o carte, din pacate nu imi amintesc titlul si autorul.
In primul rand trebuie precizat ca Biserica nu considera "pacatoasa" femeia aflata la menstruatie (mai exact considera pacatos orice muritor), ci o considera doar murdara (sau necurata). Asta pentru ca la inceputurile bisericii nu aparuse vata, nici vorba de tampoane, ba chiar nici lenjeria intima. Astfel, o femeie aflata la ciclu lasa urme foarte putin placute pe lespezile frumoase ale templelor, motiv pentru care era considerata "necurata" (ca antonim pentru curata). Era absolut normal astfel ca femeile sa nu intre in temple in aceasta perioada, singurul lucru necesar pentru a se "curata" dupa fiind sa se spele intr-o apa curgatoare.

Citind porcării, aşa am decăzut în agnosticism.
Porcării însemnând Nietzsche, Sartre, Cioran, Descartes şi mulţi alţii ca ei. Norocul meu a fost că, deşi toţi cei mai sus menţionaţi au fost atei... eu am căzut DOAR în butoiul agnosticilor.
Să fi picat în al lor în care inexistenţa zeităţii e un adevăr veritabil cred că m-ar fi omorât sufleteşte.

@regis nu mai traim in epoca aceea regis, iar vata exista de foarte mult timp; sa nu mai spun ca raspunsul tau e pe langa subiect si are legatura cu ce cred eu nu cu ce a intrebat selfhelp

@regis iar daca femeile acelea care se presupune ca lasau urme pe lespezile templelor aveau haine de bumbac e clar ca exista si vata, sau macar carpe care sa le foloseasca. Ma indoiesc ca vreodata de la inventarea rotii incoace femeile lasau dare pe strazi fara pic de jena

@leluc - nu am cum sa raspund intrebarii puse de selfhelp pentru ca nu am devenit nici ateu, nici agnostic, deci intrebarea nu mi se adreseaza. Asa cum am mentionat, nu vreau sa intru in polemici pe tema asta, am reprodus doar o explicatie care mi s-a parut plauzibila.
In ce priveste vata, nu stiu cand s-a inventat, dar cu siguranta femeile simple nu aveau acces la ea, iar carpele erau prea pretioase pentru a fi folosite la asa ceva, in conditiile in care saracii aveau un singur rand de haine, purtat pe dos in timpul saptamanii (inclusiv noaptea) si pe fata duminica. Si cu toate ca nu imi place sa ma gandesc la asta, trebuie sa te dezamagesc: chiar daca o faceau cu jena, femeile au lasat dare in praful drumului mult timp dupa inventarea rotii.
E clar ca nu mai traim acele vremuri, insa este foarte greu si adesea inutil sa schimbi astfel de concepte. Uite, de exemplu militarii de astazi nu mai poarta coifuri cu vizeta, totusi se saluta in acelasi fel inca din vremea cavalerilor in armuri.
Scuze inca o data pentru off-topic.

Inceputurile mele ca ateu isi au loc pe la 13-14 ani...Nu citisem prea mult atunci insa ma plictisisem teribil de statul in picioare in biserica ore in sir ascultand preotii care tot se straduiau sa cante.Nu ma atragea nimic acolo, ma plictiseam, imi parea ca ceva nu este in regula.Numaram crapaturile din pereti, ma uitam dupa fete, abia asteptam sa plec; dar credeam in d-zeu.Ma chinuia bunica-mea cu postul pastelui de ma tinea nemancat pana se termina slujba. mi se parea o prostie si mai ales aveam o greata cand trebuia sa pup icoanele acelea care aveu un iz de saliva.si sa beau impartasania din aceeasi lingura cu babele.Cand venea popa cu boboteaza sau sa faca vreo sfestanie (ca de, sa nu intre dracu in casa) trebuia neaparat sa capete 100 lei d-aia de pe vremea lu' nea nicu iar eu primeam cate 3-4 lei.si asta mi se parea o prostie.inmormatarile nu mai zic.circ regal...Mai mult faptul ca ma rugam mereu la d-zeu ca sa nu mai iau bataie de la profesori si nu se intampla.ma rugam sa ma iubeasca si pe mine cutare gagica...nu se intampla.nici o alta rugaciune nu se realiza.si asta ma razvratit, m-a facut sa pun la indoiala existenta lui d-zeu, la inceput cu teama. apoi cand am vazut ca nu capat pedeapsa divina am prins curaj.In tot acest timp visele mele erau dominate numai de diavoli. sfinti, si vrajitoare.eu mereu eram victima.Pana intr-o zi cand am refuzat sa mai merg la biserica. Mi-au cazut in mana cateva carti bune.Am inceput cu Feuerbach -Esenta crestinismului, am citit cartea de doua ori apoi am inceput s-o studiez.Am mers mai departe cu cititul altor opere, alti autori, stiinta, tehnologie etc.tot ce pare a avea legatura cu lumea reala.Ma regaseam in tot ce avea logica, tot ce puteam vedea si intelege.Imi placea natura.Imi doream sa zbor in cosmos.Cand a aparut netul si pe la noi am inceput sa vizitez site-uri ateiste din america.am inceput sa gasesc raspunsuri la alte intrebari.sa vad ca in lume majoritatea personalitatilor importante care au facut ceva pentru umanitate sunt atei.Sunt multe de spus. dar poate undeva la o bere

Intrebarea ta ma pune in incurcatura .pentru ca nu am fost niciodata credincioasa...astfel incat sa imi pierd religia...Cand eram mica eram doar influentata de ce imi impunea societatea drept adevar suprem ( si nu stiam prea multe, nu ma prea interesa subiectul), dupa aia, cu cat cresteam mai mult cu atat mi se parea absolut stupid sa cred in niste reguli inventate de oameni pentru oameni si manipularea prostimii. Credinta e pentru cei disperati, care nu sunt destul de puternici sa accepte ca sunt singuri, ca totul e o intamplare stupida, ca multi dintre noi suntem aici pentru ca nu se descoperisera anticonceptionalele...si pentru ca oamenii sunt inzestrati cu instinctul de a perpetua specia...etc.

Intrebarea ar fi trebuit pusa invers: cum ai devenit credincios? Asta pentru ca oamenii se nasc atei, credinta apare mai tarziu datorita educatiei.
De ex un sondaj realizat printre intelectualii si stiintificii credinciosi a aratat ca 90% dintre ei primisera o educatie religioasa in copilarie.
E un soi de manipulare afectiva care are loc in copilarie de care e f dificil sa scapi mai tarziu (daca a fost bine facuta...)

Eu m-am nascut atee...nimeni nu se naste gata credincios..si pe parcursul vietii...citind si intrebandu-ma...vazand atatea contradictii ...nimic concret..am ramas asa....cineva a ma ajute

Am devenit agnostica traind. Viata nu mi-o voi expune aici, dar cand treci zilnic pe strada pe langa oameni ce se dau credinciosi care scuipa, injura, fura si mint, semnul de intrebare ramane!

Credeam candva in dumnezeu, dar imi puneam intrebari la care nu aveam raspuns.am citit biblia, nu m'a convins.
am mai citit'o peste cativa ani, m'a indignat.
in familia mea toti sunt credinciosi, insa nimeni nu m'a santajat cu iadul in cazul nesupunerii religioase, nu mi-a fost limitata gandirea cu expresia "crede si nu cerceta".
in viata, ma ghidez dupa propozitia "pentru tot exista o explicatie". iar explicatia cu facerea lui adam din tarana, nu m'a multumit.imi folosesc judecata si aberatiile biblice ma fac sa rad in cel mai bun caz, la fel si "traditiile" gen "daca e sarbatoare, nu spala, nici masina de spalat n'o baga in priza, pentru ca il maniezi pe dzeu"
am devenit atee.cred in mine si am puterea sa imi asum greselile, caut in mine taria sa merg mai departe atunci cand esuez.
intrebarile continua sa ma macine, ma distruge gandul ca voi muri fara sa gasesc raspunsuri, insa nu'mi voi ucide ratiunea spunand "doar dumnezeu poate stii. punct"

Pur si simplu nu mai puteam sa cred toate minciunile si balivernele pe care le contine religia in general. Am preferat sa cred strict in stiinta si sa nu mai dau crezare la tot ce scrie prin carti sfinte scrise probabil de niste oameni atat de creduli si lipsiti de rationament.

Cauta pe youtube mihai1991 si vizioneaza clipurile postate de mine. Vei vedea ce argumente pro ateism am.