Cum aţi interpreta voi cuvintele lui Coşbuc: "Nu cerceta aceste legi/ Că eşti nebun când le-nţelegi"?
Eu aş zice că, dimpotrivă, dacă le înţelegi ai o satisfacţie, te simţi împlinit; nicidecum nu eşti nebun.

Citatul complet e
"Nu cerceta aceste legi,
Că eşti nebun când le-nţelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!"
Ultima strofă din Moartea lui Fulger.

E clar un cuget cu privire la nonsensul vieții și a morții. Nu vorbește de legile naturii, cele fizice și științifice. Prin "aceste legi" se referă probabil la răspunsurile la întrebări ca "Care e scopul vieții? De ce există? Încotr-o ne îndreptăm? De ce murim?". Opinia mea, e că Coșbuc ne avertizează nu investigăm asemenea întrebări. Lucru cu care sunt de acord, pentru că odată ce deconstruiești anumite formațiuni lingvistice nu prea e nimic de răspuns la ele.

Ba da. Zice chiar bine Cosbuc. Adevarul nu e menit a fi dezvaluit marilor mase, la comun, ci doar celor care il cauta cu ardoare. Dar nu orice om de rand, comun in intelegere l-ar putea intelege sau legile despre care vorbeste, totuna). Pe un om normal l-ar impacta foarte intens aflarea unor informatii cu caracter sensibil, cum scrie Cosbuc mai sus. Astfel de informatii, la un asa nivel, sunt ca o revelatie. Iar revelatiile, cand ii lovesc pe unii oameni, ii pot innebuni. Nu toti pot manageria astfel de simtiri si reactii pe care le genereaza revelatia. Tocmai asta ii transmite Cosbuc omului normal. Ca e limitat in intelegere. Nu e pentru el revelatia. Sa stea in banca lui, deoarece cunoasterea ce il asteapta nu e destinata lui. Mintea lui e inchisa pentru asa ceva.

Mai e si partea cealalta, partea in care doar nebunii (care sunt deja nebuni (nu in sensul literal al cuvantului)) pot intelege revelatia. Oamenii cu adevarat deschisi la minte. Care cu adevarat sunt fara limite in intelegere, in a fi. Si aia sunt oameni cu adevarat speciali.

Daca ai ajuns la Cosbuc, continua te rog cu Lucian Blaga. Si el abordeaza si diseca foarte profund tema cunoasterii. ("Trilogia cunoasterii", influentata de Kant).

Iar ca sa iti dau un exemplu despre nebuni si revelatie, imi vine in minte fascinanta "Maestrul si Margareta".

Metafora revelatorie la Lucian Blaga:

http://lectura.bibliotecadigitala.ro/......atorie.pdf

"Adevarul nu e menit a fi dezvaluit marilor mase, la comun, ci doar celor care il cauta cu ardoare."
Crezi că cei care îl caută cu ardoare îl pot găsi?

Ceea ce conteaza e ca adevarul sa fie cautat individual, de individ. Sa aiba ardoarea de a fi mai aproape de el. Eforturile pe care le face in cautarea lui il vor dezvolta, ii vor imbunatati perceptia cu privire la lume si la sine. E o cautare individuala. Pe aia am pus accentul.

"un cuget cu privire la nonsensul vieții și a morții"
Consideri şi tu că viaţa şi moartea sunt nonsens?

În cazul operei e vorba, ca în "Mortua Est" de mortea unei persoane care n-ar fi trebuit să moară, tânără cu viitorul înainte, lucru care probabil era mai comun în vremurile celor doi, dar se întâmplă și acum să moară copiii și să trăiască părinții. E un lucru care e nonsensic, căci de ce se naște cineva, trăiește și moare fără a putea înbătrâni. Și așa e viața uneori, fără catharsis, pare să indice că mergi într-o direcție când dintr-o dată totul se schimbă, chiar dacă nu e vorba de o moarte.

Dar eu, căci mie-mi adresezi întrebarea mai cred că sunt și alte lucruri fără sens în viață. Sunt de acord într-un fel cu perspectiva budistă că mulți trăiesc ca să se atașeze de ceva, să își dorească ceva iar apoi ori să se chinuiască până-l obținem ori să sufere fiindcă nu-l au.

Cam astea ar fi, viața nu e ca în povești, nu are o structură, nu o să ai neapărat de un final mulțumitor; asta aș zice eu dacă m-ai întreba de nonsensul vieții, că de absurdul social nu mai zic, sunt destui satiriști.