Prin ceea ce ne face plcere si prin ceea ce este corect fata de tine si ceilalti.
Budisti spun ca prin mediatie, prin eliberarea de toate grijile, nevoile, comuniunea cu universul.Ei spun ca fericirea maxima se numeste nirvana.Suntem oameni si trebuie sa admitem ca nu suntem fericiti, mai degraba, mai tristi decat fericiti.Nu cred ca fericirea absoluta poate fi atinsa aici.
P.S.Se spune ca Budha o fi atins nirvana, eu unul nu cred, nu sunt mituri, fericirea absoluta nu poate fi atinsa aici in dimensiunea noastra.
Da, eu la asta ma refeream...la fericirea atinsa aici, reala, palpabila...
In ce ar consta ea in viziunea ta?
Cred ca m-as evapora de atata fericire, neavand limite si fara sa imi ingradeasca fericirea nimic, ar fi cam ciudat sa mi se intample asta.
In doze mici as spune, dupa ce am meditat la ceea ce poate insemna acel absolut si atribui fericirea absoluta doar zeilor mitologici, noi inca n-o putem asimila.
Ai vrut sa intrebi cum se obtine? asta nu stiu, oricum ar fi un secret mult prea mare ca sa-l dezvalui.
Pai,multi sunt fericiti cand au de toate, cand le sunt indeplinite necesitatile.Eu sunt fericit cand fac ceva bun,ori un desen reusit, ori o compunere emotionanta, sau cand ajut pe cineva pe TPU.
Fericirea este cel mai valoros lucru, a fi in stare sa sambesti e un lucru mare. Daca poti zambi cand ceilalti sunt apasati, esti fericita.Sa fi fericit, eu cred, ca inseamna sa ai acel sentiment de liniste, fericirea pura este dobandita prin fapte bune.
"Sa fi fericit, eu cred, ca inseamna sa ai acel sentiment de liniste, fericirea pura este dobandita prin fapte bune."
Asa este intr-adevar...
Prin detasarea de lume si crearea unui prieten imaginar care o sa ti-o ofere dupa moarte.
Cum sa spun, fericirea o ai sau n-oi ai. In lipsa fericirii poti fi bucuros, multumit, satisfacut, poti sa simti placere, etc., dar nu fericit. Dupa mine, fericirea este atinsa in starea de satori, cand stii prin cunoastere imediata ca esti una cu universul (adica vezi asta cu ochii tai, nu ti-o inchipui). Practicantii meditatiilor budiste ating starea de satori dupa niste ani de practica. Aici nu se pune problema daca e ceva obiectiv care corespunde starii de satori, e suficient ca o experimentezi personal. Osho descria aceasta stare astfel: "I am no longer seeking, searching for anything. Existence has opened all its doors to me. I cannot even say that I belong to existence, because I am just a part of it…. When a flower blossoms, I blossom with it. When the sun rises, I rise with it. The ego in me, which keeps people separate, is no longer there. My body is part of nature, my being is part of the whole. I am not a separate entity." Nu consider ca Osho ar fi demn de urmat ca guru, dar macar a experimentat el insusi satori.
Interesant dar trebuie sa detii o prea inalta stare sa te simti una cu natura si parte din ea... e de admirat asta, poate putini reusesc intr-adevar.
Sa te impaci cu Cel care te-a creat, sa ai o legatura personala cu el restul: desertaciune,
In starea de satori vezi ce ar vedea oricine care ar sta in locul tau (adica n-ai halucinatii), dar ai informatia nemijlocita ca pomii sunt Dumnezeu, cerul e Dumnezeu, Soarele e Dumnezeu, pietrele sunt Dumnezeu, tu insuti esti Dumnezeu. Sigur, nu in sensul ca tu singur ai fi Dumnezeu si restul nu, ci ca totul este Dumnezeu. Simti ca ai patruns in Templul lui Dumnezeu si in Dumnezeu, iar Dumnezeu e natura. Nu simti ca eul ti-ar fi inaltat mai sus ca al altora, ci dimpotriva, ca nu mai ai eu deoarece esti totul.
Da, inteleg perfect ce vrei sa spui si suna ca un vis aproape, ar fi frumos sa putem ajunge fiecare in starea aceea.
Dar noi suntem totul numai ca nu suntem constienti de asta.
Bine, Budha mai credea că pentru a atinge fericirea trebuie să alegi mereu calea de mijloc, să fii apatic faţă de persoanele din jurul tău, să te rogi şi să meditezi. Şi suspendarea dorinţelor şi a violenţei era indicată. Acum nu ştiu cât de mult ii ajută toate astea pe unii, dar pe mine mai mult mă deprimă.
Eu greu, mai ales acum cand oamenii sunt foarte rai, oricum nu prea cred in fericire absoluta pe acest pamant.
Ai dreptate... izolarea de tot si toate nu ne face mai fericiti, suntem fericiti tocmai prin interactiunile cu lumea si ceilalti si prin prezenta lor.
Atunci te poti considera ca iesi invingator cand stai intre semeni si infrunti greutatile vietii care apar si dispar..si doar atunci
Doamne ferește! Îmi place să viețuiesc în suferință, și nu în fericire.Asta mi-ar mai lipsi.
AvalohAlyn întreabă: