Cum pot ajunge la starea de zen? La starea de iluminare? La iubirea sfântă divină? Am cunoscut numai oameni urâți la suflet și m-am urâțit și eu,am o scarba fata de semenii mei ( Românii și Rromi) nu am întâlnit un om bun la suflet, cumsecade,empatic decât unul singur în ani de zile,am întâlnit numai oameni care au profitat de bunatatea și politețea mea excesivă și acum îmi e greu sa mai comunic cu oamenii fiindca nu mai de perverși am dat care se dădeau oameni buni,sfinți și care numai judecau dar nu se uitau niciodată in ograda lor sub preșul lor că e plin de mizerie,exact genul acesta de oameni an întâlnit hotul care striga hot!
Nu mai pot să mă deschid că,cum discut ceva cu persoana respectivă spune și altora nu tine în taină, și în familie am exemple și prieteni,și la lucru pe unde mă duceam,nu puteau efectiv sa îți tina pliscul! Cum mă pot vindeca de ura asta fata de români și rromi? Mai ales că rromii mi-ai făcut rău? Vad că nu mai exista empatie,respect in tara asta,sinceritate, compasiune absolut nimic doar oameni care prin fața îți zâmbesc și ăștia rari și pe la spate te denigrează in lipsa ta și te barfeste indiferent că e neam,prieten sau colegi de munca! Eu am ajuns la concluzia că majoritatea românilor și rromilor sunt așa,toți o apă și un pământ,că foarte rar mai exista un om valoros,cinstit,bun la suflet,corect,nobil așa cum erau românii odinioară oameni frumoși! Acum toți s-au uratit,numai competitie vad peste tot și mă lucru și în conversații și în bani și în studii și în orice domeniu de parcă am fi in viață asta la întrecere nu prin trecere! Așa oameni și așa vremuri mi se par apocaliptice, adică și neamul e in stare sa te vinde de prieteni nu mai zic!

Știu că ție ți se pare doar "de acum" problema asta. Dar ia conspectează Biblia.

https://www.biblegateway.com/passage/?search=Geneza%2037&version=RMNN

Chiar fix pe aici am răms eu cu cititul Bibliei, la povestea lui Iosif cum a peripețit și cum o fost vândut de frații lui. Și gândește-te că asta se întâmpla în vechiul testament. Conform anilor habar nu am în ce an era, dar demult rău. Deci ia uite cât de veche este "vinderea" neamului, barem de prieten nici nu mai zic. :))) Ba tot ceva interesant mi s-a părut că cel care a fost cu ideea și cel mai rău dintre frații lui Iosif o fost tot un Iuda. Așa se chema. Dar am întrebat-o pe mătuși-mea și mi-a zis că nu e acel Iuda care l-o trădat pe Iisus. Dar ca să vezi, Iuda nu e doar un nume e o emblemă a răului și trădării.

Deci neamul tău, dacă așa e, de acolo se trage. De la Iosif. :)

Cât de tot ceea ce spui. Poate că ar trebui să nu o faci. Adică asta nu e tot nițică fățărnicie, mai ales că tot tu ai susținut mereu că ție nu-ți plac nici fățarnicii, nici bârfitorii. Îți explic și de ce.
Adică o dată ce tu susții că toți sunt așa, de ce ai mai vrea să te deschizi față de ei, să pierzi timp în care te-ai putea preocupa de tine (crede-mă, că acolo chiar nu ți-ar lipsi, mai ales că ai spus că vrei bani) și în loc să te ocupi de tine, de ce ai vrea să ieși și "să te deschizi" în fața acelor oameni? Și te-ai gândit că până la urmă poate e fix și închiderea ta întâmplată cu un motiv. Anume că ai simțit că acolo, undeva sunt oameni răi și nu ai mai vrut să stai lângă ei, cumva poate și anxietatea și toate mădularele tale ți-au spus adevărul și te-au ținut departe de ei. Pe de altă parte poate și ei, oamenii ăia răi sau cum îi vezi tu, au simțit că ești diferit și de aceea nici nu s-au simțit bine lângă tine. De aceea au decis să plece sau să nu te placă în final.

Întrebarea mea acum, din toată tărășenia asta este, tu chiar ai vrea să mai stai lângă astfel de oameni? Ai dori să mai vorbești cu ei? Ai dori să mai împarți ceva cu ei? Ai dori să mai te schimbi tu pentru ei (adică să te deschizi)? Deci nu știu, tu nu o vezi tot ca mine, adică fățărnicie, orice ar fi? Eu una de aici așa o văd. Iar funny e că dacă "ăia" deci fix ăia pe care îi descrii tu aici, ți-ar citi întrebarea asta, ce să vezi, fix asta ți-ar spune, unii poate face to face, alții poate la spate, că adică ești fățarnic.
Deci mai bine vezi-ți de viața ta. Cu oamenii oricum e un caz pierdut. Eu m-am convins de asta suprem. Iar dacă suferi atât de mult că tu ești introvert, ciudat, singuratic și suferi atât, doar ieși pe stradă, bagă-te în vorbă cu toți și aia e. O să ai cercuri de oameni în jur. Dar îți spun din cea mai a dracu și personală experiență, că acolo în mulțimea aia numită "gașcă" nu o să ai nici măcar un prieten. Dar dacă asta îți dorești, luptă-te să ai asta. Ieși pur și simplu pe stradă. N-ai să crezi, dar pe stradă faci cei mai mulți prieteni și cel mai repede. E dacă vrei jungla din junglă, în care se leagă legături. Mergi acolo și ai să obții ce vrei. Dă-te mieros și fii binevoitor să le dai mereu. Așa îi atragi mereu de partea ta. Eu ți-o spun deoarece eu sunt așa, dar fără să vreau, adică fără său vreau, vreau să ajut oameni ca apoi să aflu adevărul, ba chiar 2, primul că ăia au profitat de pe urma bunătății mele, ca apoi tot ei să mai și susțină cu un tupeu fantastic că eu am dat doar ca să-i atrag pe ei de partea mea sau că știi și tu ce spun mințile înguste și frustrate care nu știu ce înseamnă a da, "că dai, doar din fățărnicie" deci ia uite câți oameni tembeli există pe fața pământului. Așa că, nu știu ce vezi tu, atât de frumos la o gloată plină de oameni, dar eu m-am sictirit. Adică am văzut că nu e nimic acolo. Măcar să ajung eu singură la bătrânețe (ei bine un cerc de câțiva oameni în jur tot vreau și eu) și super bogată.
Și da, asta voiam să mai spun, faptul că poți avea prieteni, nu gașcă. Ți-am descris ce se întâmplă într-o gașcă. Însa acum hai să-ți descriu definița prietenului. Ăștia îi poți avea la modul cel mai real, în număr de max 5, chiar și ei dacă sunt prea buni și vă cunoașteți toți cu toți devine gașcă și pe acolo tot va apărea un cusurgiu care să v-o tragă pe șleau spus. Iar de acolo la dat dracu e decât un pas.

Prietenul (și cel mai de preferat e să îl ai unul cu sensul cel mai real de BBF, tovarăș și frate cum nu e nici ăia, frații tăi și poate încă unul poate ocazional, te revezi cu el, dar care poate fi și spatele tău/colacul tău, în cazul în care BFF tău te-ar trăda și el cândva asta așa în ideea în care totul e "premeditat" la a avea prieteni. Însă cel mai bine la prieteni ar fi fost să nu te gâdești ci să îi ai pur și simplu. Ideal așa ar fi prietenia, ceva ce apare din neant, e dacă vrei la fel ca și cu ideea de dragoste la prima vedere. Vă vedeți, vă placeți, auziți că aveți treburi în comun, apoi vă vedeți și revedeți, apoi vă testați prietenia la greu, pentru că inevitabil apare și greul, și boom, ai rețeta perfectă de prietenie.
Dar revenind, prieten trebuie să fie un om simplu în primul rând, tocmai nu ăla care are mai mult, știe mai mult sau de la care tu ai de a trage foloase pe urma prieteniei cu el ori chiar invers. Deci ca o relație de prietenie să fie și mai safe, uneori e mai fain să ai un om simplu. Cu el ești sigur că nici tu nu profiți de pe urma lui, dar nici el de pe a ta, dacă știi să te prezinți sincer, dar totuși în manieră cât mai umilă. Apoi un prieten, BĂ DAR CLAR UN PRIETEN ESTE CARE TE ACCEPTĂ FIX AȘA CUM EȘTI. Am spus acceptă, nu aprobă. Acolo e o diferență huge. Ai grijă la oamenii care te aprobă în tot sau zic numai ca tine și "yey, ce bine gândești tu" ăia e posibil să fie cei mai perfecți șerpi. Dar te acceptă așa cum ești. Discută despre ceea ce lor nu le place la tine, chiar, dar în final nu-ți întorc spatele pentru că nu ai nu știu cât salariu sau pentru că stai la nu știu ce vârstă cu părinții sau că cine știe ce drăcii faci tu. Te acceptă, dar nu te aprobă.
Zic eu că restul nici nu mai are rost să le explic, deoarece din acceptarea cuiva vine totul. Dacă omul ăla de lângă tine este în stare să te accepte așa cum ești, vin toate. Dorința de a petrece timp cu tine, dorința de a te ajuta chiar și așa cum ești tu, la nevoie, chiar ajutorul su sfaturi și idei atunci când tu i le soliciți, nu uita că iar nu-ți e prieten cine trece linia și se bagă în viața ta. Ba chiar aș suspecta acolo, oameni mârșavi, care doar "știu ei mai bine" cum ar fi viața dacă ar fi ei la cârmă, niște tirani și chiar fanatici, în a-și expune cu orice preț părerea/mintea/gândirea, faza e că în povestea aia nu sunt ei și ce să vezi nici personajul care joacă acel rol nu au nimic din ceea ce are personajul principal din propria-i poveste. Deci nici asta nu-i un prieten, dar nici cei care te aprobă și te pupă în fund, ci doar cei care ba din contră nu te aprobă atunci când chiar nu faci ceva bine, dar te acceptă. Ba și mai funny e că de-a lungul existenței umane, o să vezi cazuri, spre finele vieții cu povești care au avut prieteni din copilărie până la bătrânețe, și povești cu oameni chiar singuratici ori care cum au venit au și plecat prieteniile lor. De ce crezi oare asta? Pentru că, cei din primul caz cu prietenii de durată, forever, aproape că, acolo au fost 2 sau 3 sau o mână de oameni, care și-au acceptat fiecare diferențele unuia celuilalt, ba chiar greșelile, dar aceștia le-au acceptat și pe cele comune. Și o să dau un exemplu ca să înțelegi. Să zicem că o persoană fumează, ea face un comportament oarecum vicios și nu tocmai bun, dar prietenul fumătorului o acceptă așa cum îi, chiar dacă mereu îi amintește (în limite normale) că nu e ok ceea ce face. Dar ea sau el, vorbește cu fumătorul mereu la fel ca și cum nimic nu s-ar întâmpla acolo. Deoarece el sau ea îl acceptă pe fumător cu tot cu viciul lui.
Însă cei care, cum spuneam, sunt și mai longevivi în prietenie, sunt cei care nu doar că acceptă pe fumător, drogat și mai știu eu ce defect o mai avea, însă acceptă și când greșelile fumătorului sunt ațintite asupra lui. Și o să reiau exemplul, acest fumător cum spuneam, își face rău lui, la prima vedere și deci nu îl afectează în mod direct pe prietenul lui, însă când fumătorul fumează 5 pachete pe zi și le mai și fumează de față cu prietenul lui nefumător, ba poate chiar nu-i ajung banii de pe o lună, pe alta și mereu când are ocazia să se împrumute, o face la amicul lui nefumător, amicul nefumător, îl ceartă și aici, ba chiar îi spune în față că nu mai suportă nici fumul lui, dar nici "împrumuturile" dar chiar și așa el tot îl acceptă pe fumător și-și petrece timpul cu el, e lucru mare. Aia se numește adevărată prietenie. Evident totul e reciproc și și fumătorul are de acceptat nebuniile și treburile nefumătorului.

Clar, asa nu ajungi la zen.

Te focusezi momentan pe exterior, ca sa te linistesti, de exemplu sa intri intr-o stare mai meditativa, te duci mai mult spre interior.Cam asta este pasul cel mai de baza. Cand ne concentram prea mult pe probleme, luam practic si vibratia negativa, la fel ca atunci cand suntem intr-o stare proasta, dam un vibe negativ.
Cum poti vindeca ura fata de oamenii pe care nu-i accepti? Acceptand ca fiecare are rolul sau in viata lui si-n viata ta.
Drumurile voastre poate s-au intalnit acum, poate se despart mai tarziu. Daca vrei sa gandesti mai deep, pune-ti intrebarea atunci: de ce te afecteaza pe tine atat de mult acei oameni (probabil ai si cateva persoane pe care le-ai puta da exemple si nu generalizezi chiar asa)
Atunci cand oferi prea mult, cum spui si tu, ai oferit si s-a profitat mult de asta, atunci poate ar trebui sa-ti pui problema ca nu-ti setezi limite sanatoase, verbale sau nonverbale. Nimeni nu poate baga mana-n foc ca lumea e buna sau rea, totul tine de perspectiva. Prin meditatie, facand lucruri constient, evitat extrastimularea de la media, social-media etc., facand lucruri cu pasiune, asa poti usor ajunge intr-o stare linistita.
nu spun ca nu e trist ce vedem in societatea din ziua de azi, dar ca sa actionam mai bine, trebuie sa fim confortabili cu noi, sa ne acceptam greselile si sa vedem si sufletul din spatele mastii.
Dar sa nu uitam cum mai zice un filozof:
Ceea ce eşti tu, este şi lumea. Şi fără ca tu să te schimbi, nu poate exista nici o schimbare a lumii. - Krishnamurti

Daca tot ai pomenit de Krishnamurti, sa citeasca ale lui conferinte de la Ommen. Sunt foarte "zen".

Bine ai venit în lumea reală, prietene. Primești acum o doză puternică de realitate, brută și crudă. Și-ți spun, nu e deloc frumos. Dar cine a zis că trebuie să fie?

Iluminarea vine prin distrugere. Zenul, starea de iluminare, iubirea divină nu sunt locuri în care ajungi cu un autobuz sau un tren. Sunt stări pe care le atingi prin distrugerea vechilor tale concepții despre lume. Trebuie să te debarasezi de așteptările tale față de oameni, de societate, de lume.

Lumea nu e urâtă. Oamenii nu sunt urâți. Îți pare așa pentru că ai așteptări de la ei. Aștepți să fie buni, empatici, cinștiți. Dar oamenii sunt doar oameni. Au propriile lor probleme, propriile lor lupte, propriile lor dorințe și aspirații. Nu te pot împlini. Nu pot să-ți satisfacă așteptările.

Iar despre români și rromi... Stigmatizarea unei întregi culturi sau etnii este o cădere în capcana ușoară a generalizării. Da, ai avut experiențe negative cu unii, dar asta nu înseamnă că toți sunt la fel.

Dacă vrei să ajungi la starea de zen, la iluminare, trebuie să te desprinzi de ură, de furie, de frică. Trebuie să accepți lumea așa cum este. Să te accepți pe tine însuți așa cum ești.

E o lume dură, prietene. Dar nu există o cale ușoară către iluminare. Nu există un buton pe care să-l apeși și puf, ești iluminat. Trebuie să-ți distrugi concepțiile vechi, să-ți deconstruiești ego-ul, să-ți dizolvi așteptările.

Trebuie să te năruiești pentru a te reconstrui. Doar așa poți ajunge la iluminare.

Și nu uita, „Ești liber doar atunci când nu ai nevoie de nimic și nu îți este frică de nimic." Este vorba de lupta cea mare, lupta cu tine însuți. Acolo este adevărata bătălie. Distrugerea și renăsterea propriei persoane. Asta este calea către iluminare. Începe cu tine. Începe acum.

Roagă te. La Dumnezeu e acea "iubire sfanta divina".

Te referi la pacea interioara? Eu cred că vine din interior, de la Duhul Sfânt.