Cum vă explicați faptul că unii oameni, deși dotați cu capacități intelectuale remarcabile, sunt atât de vulnerabili când e vorba să înfrunte "săgețile otrăvite ale lui Eros"? Am citit recent pe net despre aventura lui Pierre Abelard cu mult prea tânăra Heloisa și tot dezastrul care a urmat. Am plecat de la acest caz, care, evident, nu este unic, pentru a căuta o explicație. Care ar putea fi aceea? E atât de greu să ne controlăm sentimentele? Unde e calitatea aia de "selfcontrol"? Nu stă în puterea noastră să o avem? Ce părere aveți? Evident, un răspuns de genul "Păi, dragostea e oarbă" nu ar fi satisfăcător.
Și, cu această ocazie poate spuneți o părere și despre acest intelectual, care pare să fi fost personajul cel mai reprezentativ pentru spiritul acelui timp (sec. al XII-lea) și pe care wikipedia îl descrie în termeni atât de elogioși.

Scuze: al doilea link e https://en.wikipedia.org/wiki/Emotional_intelligence

Pentru ca iubirea este in partea emotionala a creierului,raspunsul emotional este mult mai puternic decat cel rational,iubirea te tampeste, ca asa e, iubirea opreste creierul rational la propiu, ca si frica, teama

Abelard a fost profesor de retorică, dialectică și gramatică la abia înființata Universitate din Paris. Și, ca și când asta nu ar fi fost de ajuns, a fost filosof, teolog și logician. Cel puțin în această ultimă postură (logician) nu a avut egal printre contemporanii săi. Ciudat, nu? Un astfel de om, aflat în plină glorie, să se îndrăgostească de o puștoaică de 17 ani și să aibă o relație cu ea, el având vreo 38/39. În mod sigur erau destule doamne frumoase și distinse, apropiate de vârsta lui, în cercurile în care se învârtea.
Da, am citit linkurile, care aruncă într-adevăr o oarecare lumină asupra subiectului. Rămân însă întrebări. Sunt cei care nu au această inteligență (emotională) scuzabili? Sau faptul că nu o au este imputabil?

Nu sunt scuzabili. Sunt capacități care se pot dezvolta.
Lipsa de caracter, de stăpânire de sine sau de educație nu cred că poate fi luată de scuză.

Ce am sugerat e că problema nu e la IQ. Au fost oameni de o inteligență sclipitoare care totuși nu și-au dedicat viața unor scopuri bune sau au căzut în plasa unor lucruri cu totul rele.

Și sunt oameni cu un IQ mai scăzut, dar a căror inteligență emoțională este ridicată. Și reușesc să fie oameni de succes, o forță spre bine.

Pentru necredinciosi e un comportament stiintific. Nu vad de ce sa iti faci atatea complexe si sa iti pui atatea intrebari referitoare la astfel de cazuri cand nu crezi in Dumnezeu sau esti necredincios. Biblia nu condamna diferenta mare de varsta la casatorie insa da exemple.

Eu totuși nu înțeleg care e problema ta, vârsta sau faptul că ceea ce simțea crezi tu că era în contradicție cu cariera sa?
În primul rând de ce ar trebui să ne controlăm sentimentele? Nu are nicio treabă inteligența omului bazată pe logică și rațiune cu inteligența afectivă. Dacă ești sensibil ca om nu înseamnă că nu poți fi un geniu. Fiecare își găsește propriile priorități în viață în funcție de ceea ce îl face cu adevărat fericit. Eu unul chiar nu văd de ce ar fi trebuit să se uite după altă femeie dacă el era îndrăgostit de una singură. Din cauza vârstei? E irelevant, mai ales că vârsta fetei era de 17 ani și în plus nu vârsta îți definește pe deplin maturitatea. Eu nu văd autocontrolul ca pe ceva ce ar trebui în general considerat calitate. Cariera e inutilă atâta timp cât nu ai ceea ce îți dorești cu adevărat. Atunci devine ceva ce te face mai mult să trăiești pentru alții decât pentru tine, ceea ce eu cred că nimeni nu ar trebui să facă. Până la urmă și fericirea aia arzătoare interioară este un sentiment. Nu văd cum am putea fi fericiți fără sentimente.

Natura conflictuala, in Abelard s-a dus permanent o lupta de "convingeri", aceasta fiind si sursa "dezastrului" pe care l-ai amintit, Heloise fiind insa numai un episod.
Am citit Historia Calamitatum, si daca iti cade in mana, vei vedea ca, goliard in simtire, a incercat sa impace dialectica cu teologia, aceasta fiind si principala cauza a "nenorocirilor" si "ereziilor" sale.
In cele 14 sau 15 capitole, nu cred ca numele fetei e pomenit de zece ori, Pierre fiind mai degraba un "viconte Valmont", decat un indragostit de tipul Tristan.
Deci...
Iti recomand H.C., il vei cunoaste mult mai bine pe autor, fata de ce ofera wiki.

Îmi place răspunsul tău, răspuns de om inteligent. Cred însă că ai scăpat din vedere un aspect semnificativ al "poveștii", și anume aspectul "dezastrul care a urmat". Fata a fost nevoită să-și peteacă restul zilelor într=o mânăstire, el a trebuit să se ascundă, s-a călugărit, a ieșit de la mânăstire după o vreme, apoi iar a intrat... Deci, asta ziceam, că el ca om atât de inteligent ar fi trebuit să pună în balanță consecințele, care, oricum, erau previzibile. Și atunci, să-și fi controlat sentimentele. Pentru că, totuși, dragostea nu este chiar oarbă.

Răspunsul de mai sus era pentru tine.

Poate pentru el a fost mai important să trăiască chestia asta, chiar dacă a fost pentru un timp limitat, indiferent de consecințe. Până la urmă și viața e limitată, nu poți avea nimic pentru totdeauna, dar totuși marea majoritate cred că ar alege să se bucure de ea indiferent dacă îi cunosc deznodământul.

Mulțumesc pentru recomandare. Am să caut "Historia calamitatum mearum"; dacă tu o recomanzi, în mod sigur trebuie să fie interesantă. Să văd dacă o găsesc în română, că nu stau chiar foarte bine cu engleza. Înțeleg că ne-a rămas o corespondență între el și stareța (Heroise) mânăstirii Sf. Duh de lângă Nogent-sur-Seine (după unii exegeți autorul scrisorilor este numai Abelard), unde, pentru prima oară în civilizația europeană, cu mai bine de un veac înainte de Dante, se vorbește deschis despre patima dragostei, despre locul femeii în universul creștin, femeie care, aici, își strigă dorința de a fi cu Abelard chiar și în iad.
Am văzut că ai pus între ghilimele ereziile, probabil că nu le consideri neapărat erezii. Oricum, a fost un om cu o inteligență ieșită din comun acest Abelard, ceea ce mă face să cred că nu a fost numai "întuneric" în acel Ev mediu (mijlociu?).
Îți recomand și eu cartea "Sic et non".

Răspunsul "mulțumesc pentru recomandare..." era pentru tine. Încurcate sunt căile acestui site.

"Nu vad de ce... iti pui atatea intrebari referitoare la astfel de cazuri"
Mi-am pus eu multe întrebări referitoare la astfel de cazuri?

Nu ai pentru ce Sabin.
Bineinteles ca nu a fost atat de "intunecat" pe cat vor unii sa creada, cauza aparitiei si instalarii "evului intunecat" fiind caderea Romei sub barbari, nu crestinismul.
Nici nu are sens sa discutam pe TPU de ce nu s-au dus stiinta si cunoasterea din continentele americane, Africa sau Asia,... direct in Star-Trek, neafectate fiind de crestinism, daca el a fost intr-adevar o "frana" in Europa... Este "de gustibusul" "putinilor" la minte.
Totusi, daca cochetezi cu ateismul, H.C. o sa te dezamageasca, fiind mult mai bogata in religie, decat in Heloise.
Lectura placuta.

Pai putem controla sentimentele dar acest control nu eliberează in creier aceleași substante care sunt eliberate atunci când ne îndrăgostim deci...E ca și cum ai spune ca uleiul nu ar trebui sa se mai ridice deasupra apei. No can do...e vorba de chimie.
Dat de ce atunci când te întâlnești cu o persoana de care ai fost îndrăgostit cu zece ani in urma îți apare drept cea mai banala persoana?