Cum va intelegeti cu moartea? Ati ajuns sa acceptati cursul vietii si suferinta ca parte din viata sau inca va luptati cu gandul despre moarte?
Dacă stau bine să mă gândesc, singurul lucru care îmi aparţine cu adevărat este ideea pe care mi-o fac despre lucruri. Nu trebuie să confund lucrurile şi ideile. Gândim că moartea este ceva îngrozitor, dar ea nu este decât o urmare a ordinii generale din natură. Ea nu este rea decât în ideea prin care mi-o reprezint. E important să fac distincţie între lucru şi idee, pentru că răul nu stă în lucrul însuşi, ci în ideea pe care mi-o creez eu, iar pe aceasta sunt în măsură să o înving. Ideile sunt cele care mă pot afecta, iar ele sunt sub puterea mea.
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Nu ma prea inteleg 
Asta este si una dintre cele mai mari temeri ale mele, ca o sa ajung batran si nu o sa accept asta, cum o fac toti.
Dar poate o sa mi se dambageasca creierul pana atunci si o sa o accept. Si cred ca asa ar fi si cel mai bine.
In rest, cu viata in sine... sunt impacat.
Recomand, nu neaparat pentru tine, dar in general, cartea: "Cartea tibetana a vietii si a mortii" de Sogyal Rinpoche.
Răspunde
Asa e tot secretul vietii, ca ne obisnuim cu viata prea repede, uitam ca avem un drum de la nastere pana la sfarsit, aici pe Pamant, daca am putea sa fim doar putintel mai pregatiti de pericol si inca putin mai spontani am putea umbla pe carari de care nici nu stim inca ca ar exista.
"încă va luptați cu gândul despre moarte"
De ce te-ai gândi la moarte? Pana la urma, toți murim. Nu poți schimba asta, te stresezi degeaba
Mi-e teama de moarte, mai mult de modul in care voi muri si eventual ca dupa moarte totul se va opri si tot ce cunosc, iubesc si toate cele vor disparea in neant, de aia trebuie traita viata pe care o ai si traita dupa bunul plac. Accept cursul vietii, nu e ca si cum as putea sa ma impotrivesc cumva.
De ce nu? Poti sa te gandesti la moarte ca la un lucru macabru sau ca la un lucru, hei asta e viata se intampla, putem sa ne bucuram de viata si de moarte in egala masura, moartea e discriminata in fata vietii
Nu te teme, toti ne temem; si cu ce ne ajuta? gandeste-te ca mori si te trezesti pe alta planeta in alta galaxie unde nu e atata nebunie in jur.Eu asa ma gandesc.
Da... parca tot ce este in jurul nostru ne face sa ne simtitm asa, ne impinge de la spate incat nu "oricine" poate sa simta cu adevarat obisnuita si sa o inlature.
O fi de vina mediul, o fi inconstienta, o fi tehnologia... daca cineva trebuie sa scape, o sa scape.
Atata timp cat esti tanar, speranta de viata e crescuta de ce sa te gandesti la moarte? Bine, stresul de zi cu zi, alimentatia proasta, mediul toxic de pretutindeni iti micsoreaza viata putin cate putin zilnic. In orice moment se poate schimba soarta, o boala letala oricand poate sa apara, un accident sau orice altceva. E groaznic numai cand ma gandesc, prezentul trebuie trait si atat. Ce a fost s-a dus, ce va fi va veni.
Bucura-te de viata, fa viata sa fie cat mai placuta in fiecare zi si nu te gandi la ultima zi de viata
O persoana moare cand oboseste sa traiasca.Atata timp cat luptam,nu vom muri, bolile se vindeca, oamenii se schimba, problemele se rezolva, totul e sa ai incredere in tine si ca lucrurile se vor rezolva de la sine.
O ruda de a mea trebuia sa moara acum aproape doi ani cu o problema grava,i-au dat doctorii doar cateva zile,dar si-a revenit,am vazut si minuni si dezastre, totul e posibil.
Orice se poate intampla, trebuie sa fim pregatiti, antrenati pentru orice, desi majoritatea razboaielor azi sunt psihologice.
Unele boli trebuie sa intelegem ca au diagnostic mai rezervat, nici mama tratamentelor nu te scapa de cancer de exemplu, sanse mici sunt oricum sa scapi in stadii incipiente, cand e mai avansat e pa. Da, exista si minuni, dar foarte putine cand vine vorba de boala asta, am destule persoane din familie sau prieteni de familie care au murit, printre care si cineva care a avut parte de cel mai bun tratament intr-o tara mega dezvoltata, nu vorbim de Romania, si a murit. Pana la urma viata trebuie traita, cu cap, evident. De ce sa ne gandim la moarte cand teoretic avem ditamai viata de trait si experimentat?
Este o abordare.
Dar eu m-as uita la alta: doar intr-o zi mori. In restul traiesti. Comporta-te ca atare.
Cand Dumnezeu,forta Universului,cum vrei sa o numesti,te cheama acasa,te duci,pur si simplu,sunt lucruri irevirsibile,sunt de acord,bunica mea e un exemplu,s-a luptat cu cancerul si a pierdut,tin minte ca si-ar fi dorit sa mai stea cateva luni in viata,desi durerile erau insuportabile, doar sa mai poata oferi din pensia ei apropiatilor, adica la copii si nepoti.
Cat m-am rugat pentru. ea si nu a batut boala, cancer in ultimul stagiu, e crunt sa vezi pe cineva cum se duce asa, parca iti rupe sufletul si tot ce stiai pana tunci.Cred ca de atunci am incpeut sa-mi pierd increderea in Dumnezeu si chestiile pe care le invatasem.
Cum se spune, unii au zile, altii nu, m-am obisnuit cu suferinta de mic. Spitalele imi provoaca greata de cand umblam dupa tratamente pentru bunica.
Ma gandesc la moarte pentru ca eventual acolo ajungem toti, ce rost are sa ne temem de ce ni se va intampla tuturor oricum?
Ce va apucă?
Sincer încerc să nu mă gândesc, dar daca fac asta ma i au fiorii
Incerc sa imi depansesc conditia culturala de a fi ingrozit de orice lucru, inclusiv moartea.Gandesti foarte bine, domnule, ai o funda din partea mea. Teoria relativitatii functioneaza in continuare.
Omul meu, vorbim despre viata si moarte, daca te sperii usor, intra la categoria adolescenti, unde sunt intrebari despre cum sa-ti pui prezervativul sau cat de des vine menstruatia.
Inca lucrez la asta. Scopul meu in viata e sa ajung sa ma îndragostesc de moarte la un moment dat
Am acceptat-o intr-un final, sunt multe etape prin care treci ca sa ajungi la o concluzie, si nu multi ajung la final, unii nu trec nici de prima etapa.
Sunt 2 viziuni diferite despre moarte, una este prin frica de schimbare, de pierdere, dezamagire, cealalta este de supravietuire. Prima se bazeaza pe ratiune si logica, calculeaza si analizeaza, ajunge la concluzii, a doua este din instinct. Majoritatea oamenilor se incadreaza in a doua categorie, se sperie de moarte doar atunci cand este iminenta, in restul vietii nu au capacitatea mentala sa inteleaga, si probabil nici nu este nevoie.
Singurele ginduri privind moartea sunt regretele ca nu am spus inca ce ar fi fost de spus unor persoane. Nimic mai mult.
Da, dar nu mai e context. Ce naiba ai mai putea spune/face 20 de ani mai tirziu? Poate doar sa iti raspunzi tie la niste intrebari. Pe care nu ar trebui sa ti le pui. Iar singura persoana in masura sa aiba niste raspunsuri sa nu aiba chef - pe buna dreptate - sa intre in discutia asta. Pina la urma... screw death. Trag linie, fac noi planuri, vedem ce se intampla. Mergem inainte pana se termina linia. Brusc sau previzibil. Ce m-ar mai interesa sa fac e sa discut la un IML sau o facultate de medicina ca sa imi donez lesul pentru stiinta. Nu vreau sa ia de pe mine nici macar 10 bani sarlatanii mistici.
Nu este o chestiune de "daca se va intampla", ci " cand se va intampla"
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
