Cum va simtiti stiind ca intr-o buna zi toate se vor termina si nimic nu va mai conta? Vietile noastre scurte vor fi uitate intr-un final, si nimeni sau nimic nu va mai tine cont ca noi am existat. Aici ma refer atat la fiecare persoana in parte, cat si la specia umana care va disparea inevitabil, ca orice alta specie. Are oare vreo importanta viata noastra?
M-am gândit de foarte multe ori la asta.
Adevărul este că viaţa e absurdă; există un singur final, şi anume moartea. După ce acest lucru se întâmplă (mai devreme sau mai târziu, dar tuturor ni se va întâmpla la un moment dat) nu va mai fi contat nimic din ce ai spus, nimic din ce ai făcut, nimic din ceea ce ai simţit vreodată; toate amintirile, toate momentele de extaz, de bucurie, de fericire, de lacrimi şi tristeţe, toate se vor duce odată cu tine. Sigur că un timp vei rămâne în amintirea unor persoane (copii, nepoţi, eventual unor prieteni foarte apropiaţi), dar şirul acesta de oameni care îşi vor aduce aminte de tine nu continuă decât pentru puţin timp, la un moment şi aceştia vor muri; apoi nu vei mai rămâne decât un număr într-un registru (pentru societate). Gândul acesta mă face să mă simt neînsemnată, minusculă, o fiinţă efemeră... E un sentiment ciudat.
Cât despre persoanele importante, care au făcut ceva semnificativ pentru omenire... Desigur că aceste persoane sunt amintite şi după mult timp după ce au murit. Dar gândeşte-te în ce sens. Nimeni nu se gândeşte la ele ca oameni care au trăit odată în această lume, oameni cu sentimente, emoţii, oameni care au iubit şi care au fost iubiţi de către cineva, oameni care au râs şi au plâns etc. Lumea nu îşi aduce aminte de ei, ci de ceea ce au făcut pentru societate, la contribuţiile lor în anumite domenii.
Odată şi odată, nu ştie nimeni exact peste cât timp, întreaga specie umană va dispărea şi toate descoperirile, absolut tot ce s-a realizat va fi distrus... Toate cărţile scrise care au bucurat şi încantat oamenii, toate notele muzicale şi versurile care au ajuns la sufletele oamenilor, tot ce ţine de cunoaştere... TOTUL va fi dus.
Şi când te gândeşti la toate astea te întrebi "pentru ce?" Pentru ce să trecem prin atâtea suferinţe şi nedreptate, din moment ce te aşteaptă un singur lucru la sfârşit, trecerea în neexistenţă. Dar... dacă tot s-a întâmplat să mă nasc, sa fiu aici; şansele ar fi fost mai mari să nu fiu şi uite că totuşi sunt. Dacă tot s-a întâmplat asta, de ce să nu fac să conteze, măcar pentru cât mai sunt pe această lume. Ar fi păcat să mor fără să fi trăit cu adevărat, fără să fi simţit/văzut/auzit tot ce merită, fără să mă fi trezit dimineaţa şi să-mi spun că iubesc viaţa şi faptul că am avut şansa să fiu aici... Pentru asta merită trăit.
În fine, ar fi atâtea de spus despre această temă, dar mai bine mă opresc aici, că nu vreau să dau nimănui dureri de cap;))
Apropo de acest subiect, de absurditatea vieţii... mi s-a dus gândul la această melodie:
http://www.youtube.com/watch?v=EmL8XbC6Zmo
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Daca ai stii ca mori maine vei atat de homo-retardus sa incepi sa ti-o distrugi de azi ori ai cauta sa traiesti frumos tot timpul? cat despre ziua in care toate se for sfarsi: aceasta poate veni dupa ce eu nu mai sunt deja si atunci care e rostul ingrijorarii? poate par egocentric dar in lumea rationala se numeste instinct de prezervare.si apropo " Vietile noastre scurte vor fi uitate intr-un final, si nimeni sau nimic nu va mai tine cont ca noi am existat. " pai daca eu si nimeni nu mai cine tine condica? Dumnezeu? pentru?
Răspunde
Eu zic sa meditezi in continuare la postarea ta prin melodia asta:
(sa cauti versurile mai intai)
Dante's Prayer.
http://www.youtube.com/watch?v=3iBCZQezA3E
Insa nu toate vietile au fost nesemnificative. Gandeste-te in primul rand la diversi savanti, ale caror teorii/lucrari au azi aplicabilitate. Chiar si artisti cu opere foarte importante, valoroase. Omul de rand nu stie cine e responsabil pentru nu stiu ce medicament sau tehnologie, dar... poate nu conteaza un nume asa mult pe cat conteaza daca respectivul a facut sau nu ceva remarcabil pentru altii, ori chiar pentru el insusi.
Important e sa incerci. Nu toti reusim sa lasam la fel ceva in urma, dar probabil toti dorim. Tot ce faci in viata n-o fi mereu semnificativ, dar e semnificativ sa faci ceva, iar asta stiu ca am auzit-o si intr-un film dragut. :))
Poate n-o va face altcineva decat tu.
http://www.youtube.com/watch?v=TGmpr4klYAI
Stiu ca unii oameni importanti vor ramane in istorie. Dar oare pana cand? Probabil ca intreaga existenta a speciei umane va fi foarte scurta comparativ cu timpul geologic sau universal. Va fi asa de putin incat nici nu va conta deloc. Orice am face, orice realizari am avea si savanti exceptionali, pana la urma toate se vor pierde. Stiu ca suna pesimist, si stiu ca viata asta trebuie traita din plin pentru ca e scurta si nu vom mai avea o alta ocazie. Stiu ca fiecare generatie isi face un scop din a pregati terenul pentru generatiile viitoare, dar adevarul e ca intr-un final totul va fi in zadar si ne vom pierde definitiv in imensitatea spatiului si a timpului. Dar asta e, nimic nu poate dura la nesfarsit oricum. Voiam doar sa vad ce pareri mai au si altii despre asta, pentru ca eu mi-am cam facut-o deja. Mersi de link-uri : )
Nu am nici macar o umbra de dorinta sa ma tina altii in memoria lor. Ne comportam ca niste obsedati, ne agatam de trecut cu toata puterea noastra si ne folosim de orice instrument posibil sa facem asta. M-as bucura sa se uite de mine in secunda 2. Nu se va intampla, nu am sperante prea mari (ma refer la cei apropiati).
Cat despre specie: cum sama simt? Bine. Nu stiu cat control as putea eu avea pentru a schimba ceva. Daca l-as avea m-as gandi la asta. Nu-l am. Atunci ce sens are sa ma gaandesc?
Da, e si asta un punct de vedere 
Pana la urma, nu-i asa o tragedie sa fii uitat. Inevitabil se intampla asta. Important ar fi sa invatam sa traim prezentul, pentru ca doar el conteaza cu adevarat. Trecutul oricum nu-l mai poti schimba, si-n mare masura nici viitorul. Mersi pentru raspuns : )
De ce ai impresia ca stii finalul acestei lumi? Nici cei mai intelepti sau cunoscatori nu pot prezice. Pana la urma, vorba lui Voldemort...WHY DO YOU LIVE? Ce ti-ar raspunde multi? BECAUSE I HAVE SOMETHING WORTH LIVING FOR.
Eu nu am spus ca sunt suta la suta sigur ca stiu cum va fi viitorul, dar mi-am facut o parere care e foarte probabila. Uitandu-ne in trecut, si invatand din el, ne putem da seama si cum va fi viitorul si finalul.
Imi spun ca societatea e mai importanta decat individul si ca trebuie sa contribui cu ceva la dezvltarea ei,
Pur si simplu nu ma intereseaza ce va fi dupa ce nu voi mai fi prin zona. In ceea ce priveste disparitia noastra, nu avem de unde sa stim daca se va intampla, spre deosebire de alte specii, noi avem discernamant si constiinta de sine, teoretic este posibil sa ajungem la un asemenea stadiu al evolutiei, incat sa supravietuim chiar disparitiei universului, sau sa construim altul. Totul este posibil.
Intrebarea e si despre societate/specie. Va avea aceeasi soarta ca si individul.
Te contrazici de fapt sustinandu-mi afirmatia. Si ai mai spus inca o data tocmai ce te-am atentionat sa n-o mai faci. Si e gresit. Nimeni nu stie viitorul. Sunt n-spe perspective, insa niciuna nu e sigura. Mai ales ca nici trecutul nu e pe deplin cunoscut. Mai mult nu comentez, te las cu opinia ta, pe care nu ti-o sustin, mai ales ca am impresia ca vor fi sanse tot mai mari sa divagam.
Lumea asta mai are mult de trait pana isi va gasi sfarsitul. Noi vorbim acum doar ca sa treaca timpul. Stim prea putine la acest moment din punctul asta de vedere. Nu ai cum sa stii ce vor sti altii peste inca 1000 de ani.
M-am gandit si eu la asta, dar sunt cam 0% sanse dupa parerea mea. Omul nu pare sa fie dotat pentru un asemenea viitor si destin. Suntem prea mici, prea vulnerabili, prea imperfecti. Practic suntem doar niste animale mai inteligente. Nici macar nu suntem in stare sa avem grija de noi si de planeta asta asa cum trebuie, d-apoi sa ajungem sa stapanim un univers intreg si sa supravietuim la nesfarsit. Nimic nu dureaza la nesfarsit. Teoria asta mi se pare pura fantezie, nici macar science fiction. Nu cred ca chiar orice este posibil. Universul are niste reguli, niste legi...
Un individ traieste in jur de 100 de ani societatea poate exista mii de ani chiar milioane daca suntem norocosi
Nu cred ca m-am contrazis cu nimic. Ideea e ca va trebui sa se intample ceva cu totul si cu totul extraordinar ca varianta mea sa fie gresita. Din cate stim pana in prezent doar concluzia asta o putem trage, fie ca ne place sau nu. Si suntem obligati sa tragem concluzii din ceea ce se stie acum, pentru ca "peste 1000 de ani", cum zici tu, nu putem sti ce va fi.
Nu m-am referit la durata de timp, ci la soarta lor finala. Asa cum viata unui individ se sfarseste si apoi e uitat, si "viata" speciei se sfarseste si va fi uitata.
Si asa nu mai exist.Nu dau 2 bani pe iubire, de oricare tip ar fi ea, de ce m-as simti rau?
Eu sunt ceva mai optimist si imi place sa cred ca existenta mea nu e chiar nesemnificativa:
http://en.wikipedia.org/wiki/Butterfly_effect
"Nimic nu dureaza la nesfarsit" Dimpotriva, cel putin teoretic totul dureaza la nesfarsit, nimic nu dispare, totul se transforma. Materia nu poate fi creata nici distrusa. Zero sanse este parerea ta, dar mai erau unii acum vreo suta si ceva de ani care spuneau ceva de genul "stim totul si inca ceva pe deasupra", iar altii spuneau "tot ce a meritat sa fie inventat a fost inventat" si asta inainte de zborul lui Vuia. Aparitia vietii, daca e sa tinem cont de teoria evolutiei (desi are mari lacune) a avut mai putine sanse decat ar avea omenirea sa supravietuiasca disolutiei acestui univers, pentru simplul motiv ca noi existam deja.
Deci tie ti-ar place sa traiesti in niste conditii jalnice deoarece intr-un final specia o sa dispara dupa ce ce tu deja ai disparut de o gramada de timp?
De ce ai vrea sa traiesti pentru ceva? Nu-i de ajuns ca traiesti pentru tine?
S-a tot evoluat pentru a duce specia umana mai departe. Daca cei din trecut n-ar fi facut progrese in medicina de exemplu ar fi fost mai greu cu supravietuitul.Dar au facut si a contat.
De unde sti tu ca nu o sa se tot avanseze pana cand specia asta o sa poata fi distrusa doar de o alta specie mai puternica? Si vorbesc despre toata specia.Si e ceva teoretic, deoarece in practica sunt sanse ca unele state sa fie atat de idioate incat sa se certe in loc sa se ajute si sa scape cu viata.
Chestia asta imi da putere sa merg mai departe cel putin pentru mine, referitor la specie nu stiu daca vom disparea si cand nu cnosc viitorul, mai mult mi frica de suferinta decat de moarte, moartea vine o data si e vesnica suferinta vine de atatea ori si parca dureaza o vesnicie, ai iubit vreodata sti cum e sa simnti ca vrei sa mori nu stiu daca stii cum e
Cum mă face să mă simt acest gând? Pe moment mă face să mă simt mică, neînsemnată şi pierdută cumva, dar totodată norocoasă că s-a întâmplat să fiu în viaţă... măcar o fracţiune de secundă din aproapeinfinit pe palidul punct albastru.
De fel, pun mai mult accent pe călătorie, nu pe destinaţie. Aşa că da, cred că viaţa are o importanţă a ei, oarecare. : )
De fiecare dată când mă gândesc la chestia asta mă face mai curajos, fac lucruri care de obicei mi se par ruşinoase sau de care mulţi ar râde.
Mereu când mă gândesc la lucrul acesta îmi spun: Cui îi pasă? deoarece la sfârşit oricum nimeni nu-şi va aminti de mine sau de faptele mele.
Trăim pe o perioadă de timp limitată, o perioadă de timp în care ar trebuie cu fiecare zi ce trece să ne îndeplinim acel vis pe care ni l-am creat încă de mici cu orice preţ. Totuşi mulţi nu fac asta. De ce? Deoarece ei nu conştientizează că nu vor trai până la nesfârşit, deoarece sunt distraşi cu lucruri nesemnificative (banii, mondenităţile) iar cele mai importante cauze sunt amânarea şi lipsa încrederii în sine.
"Are oare vreo importanta viata noastra?"
Eşti doar un individ din 7.000.000.000 de indivizi, trăieşti pe o planetă din miliarde de planete, planeta pe care trăieşti este la randul ei o parte a unei galaxii din alte miliarde de galaxii...;
Crezi că are vreo importanţă viaţa noastră?
Pai da, atomii care ne compun nu vor fi distrusi, dar asta nu inseamna ca noi vom mai exista in vreun fel. Ca oameni ma refer. Mi se pare foarte arogant sa credem ca noi, care avem o istorie asa scurta si primitiva, sa ne gandim ca vom exista pentru totdeauna, sau cel putin cateva miliarde de ani. Asta ar fi mai mult decat toate celelalte specii la un loc, ar fi mai mult decat istoria planetei si a universului. Mi se pare ca tragem mult prea devreme astfel de concluzii. Ar trebui sa fim mai umili, pentru ca altfel vom disparea mai repede decat se asteapta oricine. Crezi ca universul nu va disparea de tot, ci se va transforma in altceva chiar la final?
Da, cred ca asta e cel mai realist si echilibrat punct de vedere pe care il putem avea. Sa pui accent pe calatorie si nu pe destinatie e acelasi lucru cu a trai prezentul, si nu cu gandul in trecut sau in viitor. Si cred ca asta e cel mai important. Destinatia e punctul care nu mai conteaza, care oricum vine, si din care nu te mai poti intoarce. Deci sa traiesti cu gandul la destinatie e cea mai mare eroare, pentru ca uiti calatoria : ) De aia imi pare rau tot timpul cand termin de citit o carte buna, dar sunt in acelasi timp fericit ca am citit-o si am trait experienta aia.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
