Cum va simtiti stiind ca intr-o buna zi toate se vor termina si nimic nu va mai conta? Vietile noastre scurte vor fi uitate intr-un final, si nimeni sau nimic nu va mai tine cont ca noi am existat. Aici ma refer atat la fiecare persoana in parte, cat si la specia umana care va disparea inevitabil, ca orice alta specie. Are oare vreo importanta viata noastra?
M-am gândit de foarte multe ori la asta.
Adevărul este că viaţa e absurdă; există un singur final, şi anume moartea. După ce acest lucru se întâmplă (mai devreme sau mai târziu, dar tuturor ni se va întâmpla la un moment dat) nu va mai fi contat nimic din ce ai spus, nimic din ce ai făcut, nimic din ceea ce ai simţit vreodată; toate amintirile, toate momentele de extaz, de bucurie, de fericire, de lacrimi şi tristeţe, toate se vor duce odată cu tine. Sigur că un timp vei rămâne în amintirea unor persoane (copii, nepoţi, eventual unor prieteni foarte apropiaţi), dar şirul acesta de oameni care îşi vor aduce aminte de tine nu continuă decât pentru puţin timp, la un moment şi aceştia vor muri; apoi nu vei mai rămâne decât un număr într-un registru (pentru societate). Gândul acesta mă face să mă simt neînsemnată, minusculă, o fiinţă efemeră... E un sentiment ciudat.
Cât despre persoanele importante, care au făcut ceva semnificativ pentru omenire... Desigur că aceste persoane sunt amintite şi după mult timp după ce au murit. Dar gândeşte-te în ce sens. Nimeni nu se gândeşte la ele ca oameni care au trăit odată în această lume, oameni cu sentimente, emoţii, oameni care au iubit şi care au fost iubiţi de către cineva, oameni care au râs şi au plâns etc. Lumea nu îşi aduce aminte de ei, ci de ceea ce au făcut pentru societate, la contribuţiile lor în anumite domenii.
Odată şi odată, nu ştie nimeni exact peste cât timp, întreaga specie umană va dispărea şi toate descoperirile, absolut tot ce s-a realizat va fi distrus... Toate cărţile scrise care au bucurat şi încantat oamenii, toate notele muzicale şi versurile care au ajuns la sufletele oamenilor, tot ce ţine de cunoaştere... TOTUL va fi dus.
Şi când te gândeşti la toate astea te întrebi "pentru ce?" Pentru ce să trecem prin atâtea suferinţe şi nedreptate, din moment ce te aşteaptă un singur lucru la sfârşit, trecerea în neexistenţă. Dar... dacă tot s-a întâmplat să mă nasc, sa fiu aici; şansele ar fi fost mai mari să nu fiu şi uite că totuşi sunt. Dacă tot s-a întâmplat asta, de ce să nu fac să conteze, măcar pentru cât mai sunt pe această lume. Ar fi păcat să mor fără să fi trăit cu adevărat, fără să fi simţit/văzut/auzit tot ce merită, fără să mă fi trezit dimineaţa şi să-mi spun că iubesc viaţa şi faptul că am avut şansa să fiu aici... Pentru asta merită trăit.
În fine, ar fi atâtea de spus despre această temă, dar mai bine mă opresc aici, că nu vreau să dau nimănui dureri de cap;))
Apropo de acest subiect, de absurditatea vieţii... mi s-a dus gândul la această melodie:
http://www.youtube.com/watch?v=EmL8XbC6Zmo
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Cat de bine ai spus! Ai reusit sa pui in cuvinte gandurile mele intr-un mod mult mai frumos si elegant decat as fi putut eu s-o fac. Sunt perfect de acord cu ce ai scris. Si eu simt exact la fel.
Si nu, in niciun caz nu dai dureri de cap. Dimpotriva chiar 
Si mie imi zboara gandul la 2 melodii care "dezbat" putin aceasta tema. E vorba despre "In the end" de la Linkin Park si "The show must go on" de la Queen. Prima mai pesimista si a doua mai optimista, dar eu cred ca ambele variante au partea lor de adevar, asa cum ai zis si tu. Merita trait, pentru ca nu avem ce pierde. Pana la urma asta e cea mai buna atitudine.
Multumesc mult de tot pentru raspuns! Chiar conteaza pentru mine, si sper si pentru altii care o sa-l citeasca pe aici : )
Răspunde
"Toate cărţile scrise care au bucurat şi încantat oamenii, toate notele muzicale şi versurile care au ajuns la sufletele oamenilor, tot ce ţine de cunoaştere... TOTUL va fi dus."
-- prin cuvintele astea ma faci sa simt ca o sa regret NESPUS existenta mea atunci cand voi trai ultima clipa din viata...
Mi-as dori ca dupa, sa mai traiesc o data, din nou, inca o viata pentru a citi carti si a asculta muzica. Macar pentru asta.
Un raspuns trist dar realist.
Uneori nici când ești viu, viața ta n-are importanță.Și în plus de ce contează așa de tare pentru tine că viața ta va fi uitată? Și de ce ar trebui ca mie să-mi pese dacă cineva consideră sau nu viața mea importantă? N-ar fi mai bine dacă ar fi în primul rând importantă pentru mine (mă refer la viața mea) și atât?
Nu am spus ca sunt sigur ca specia umana va exista vesnic, am spus ca este posibil, la fel cum este posibil sa disparem maine, chiar daca sunt 0, 000000001% sanse, ele exista din simplul motiv ca noi existam. Variabilele sun infinite.Cat timp locuim doar aceasta planeta sansele noastre sunt mici, as spune sub 1 %, insa daca reusim sa colonizam spatiul, mai ales alte sisteme solare, atunci sansele noastre cresc substantial, as indrazni sa spun peste 50%.
In privinta universului, parerea mea este ca totul se intampla ciclic. A avut loc Big Bangul, materia s-a raspandit, insa au aparut si gaurile negre, acestea absorb totul, pana ce in final va ramane o singura super masiva gaura neagra ce se va prabusi sub propria masa si boooom, un nou Big-Bang si da capo al fine. Dar e doar o parere personala, adevarul e ca cu cat stim mai multe ne dam seama ca nu stim mai nimic.
"The show must go on", într-adevăr. În viaţă nu vor fi mereu doar zâmbete şi momente frumoase, dar ea merge înainte. Drumul e gri, nu? Trenul vieţii merge încontinuu şi nu opreşte în nicio gară pentru niciunul dintre noi; opreşte doar o singură dată, la sfârşit, şi atunci va fi pentru totdeauna. Dar merită; merită să te urci în trenul acesta şi să trăieşti pentru toate lucrurile frumoase pe care le poţi experimenta în această viaţă, pentru lucrurile pe care le-am spus şi mai sus.
Şi n-ai pentru ce. 
E un sentiment plăcut să ştii că ceea ce ai spus odată a contat pentru cineva, cât de puţin, să ştii că eşti ascultat pentru un moment măcar. E o satisfacţie să fii de folos, în acest sens; măcar atât pot să fac.
Îţi mulţumec şi eu pentru această atenţie şi pentru cuvintele frumoase.
Într-adevăr e trist faptul că în ultima clipă a existenţei tale vei realiza că nu vei mai experimenta toate lucrurile care cândva ţi-au adus o bucurie enormă şi ţi-au făcut viaţa mai frumoasă decât ar fi putut să fie vreodată. Dar după ce plecăm... nu vom mai ştii nimic, nu vom mai fi conştienţi de noi sau de acele lucruri pe care le-am pierdut. Aşa că pentru cât suntem aici, conştienţi, să TRĂIM.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
