Cum vedeți voi relația lui Cioran cu Steinhardt?
Înainte nu înțelegam cum Eliade, după părerea mea, un flegmatic, poate lega o relație de prietenie cu Cioran, un om mult diferit (cel puțin în aparență), care afirmă de n ori dezgustul său față de oamenii al căror caracter este unul nepăsător. Totuși un melancolic în amiciție cu un flegmatic nu este imposibil, mai ales știind și partea ironică a lui Cioran.
Ok. dar relația cu Steinhardt chiar mi se pare absurdă. Momentul în care el nu doar că îl rugase pe Cioran să nu mai scrie pe Dumnezeu, ba chiar îl și sunase ofensat să-i reproșeze atunci când a văzut că acesta a publicat din nou un subiect ce făcea referire la Creator (spunând, ). Mi se pare pur și simplu unul în care Steinhardt nu a înțeles absolut deloc esența acelor cuvinte, în care s-a limitat la o interpretare ignorantă și superficială. Apoi tot el, scrie sau mărturisește într-un interviu, despre faptul că Cioran îi dăduse atunci un răspuns de felul, (parafrazez) ^^nu e ceea ce simt, la urma urmei am publicul meu căruia trebuie să-i scriu, răspuns care îl dezamăgește și îl nemulțumește profund pe evreul convertit la ortodoxie.
În primul rând aș vrea să știu ce credeți voi despre așa zisul răspuns al lui Cioran, și despre valabilitatea acestuia.
În al doilea rând, ce credeți voi despre relația dintre cei doi?

E prea adâncă intrebarea asta pentru măcar 99, 999% din useri

Relația dintre Cioran și Steinhardt a fost una complexă și plină de contradicții. Cei doi erau diferiți atât din punct de vedere al personalității, cât și al convingerilor. Steinhardt era un creștin devotat, în timp ce Cioran era cunoscut pentru poziția sa ateistă și pesimistă.
Despre răspunsul lui Cioran, este greu să fac o evaluare fără mai mult context. Este posibil ca Cioran să fi fost sincer atunci când a spus că nu este ceea ce simte și că trebuie să-și scrie publicul, dar este posibil și să fi încercat să evite un conflict deschis cu Steinhardt.
În ceea ce privește relația lor, cred că a fost una complicată și tensionată. Este posibil ca cei doi să se fi respectat reciproc, dar diferențele lor semnificative din punct de vedere al credințelor și al filozofiei de viață ar fi putut fi o sursă constantă de tensiune între ei. În orice caz, este interesant să observăm cum oamenii cu opțiuni și convingeri diferite pot avea relații de prietenie și cum aceste relații pot fi influențate de diferențele lor.

S-au sters cateva cuvinte tastate:
Să scrie ^^batjocorind (zise St. ) pe Dumnezeu*
(spunând, "l-am rugat mult") *

Nu ai cum sa intelegi lucruri cu mult peste nivelul tau.
Mai baga o manea, mananca mic, asculta ceva pe Trinitas.

Mulțumesc mult pentru timpul alocat răspunsului.
Oare întrebarea corectă ar fi fost, ce anume i-a apropiat pe cei doi?

Teoria celor patru temperamente a fost aruncata la lada de gunoi a psihologiei incepand cu anii 1850.

Dragă Lidewij, lucrarea lui Zander, care de altfel este considerat un universitar pe deplin desăvârșit, este în general privită ca de top, iar doar în cadrul cercului restrâns al antroposofilor fanatici se pretinde că este „controversată" sau „controversată" (și chiar antroposofii cu mintea mai puțin îngustă recunosc calitățile și valoarea muncii sale). Această reacție negativă, desigur, nu are nimic de-a face cu calitatea lucrării lui Zander, ci, dimpotrivă, are totul de-a face cu viziunea extrem de polarizată a grupurilor mai fanatice de antroposofi care consideră pe oricine care nu este antroposof ca un „oponent" sau „sceptic". Îmi pare rău să vă informez că din acest punct de vedere trebuie să considerați aproximativ 99% din umanitate drept adversari.
Dacă ai fost învățată doctrina celor patru temperamente în educația ta obișnuită, s-ar putea să ai vârsta de câteva secole. Această doctrină a fost contestată de Vesalius la mijlocul secolului al XVI-lea și remarcată critic de Paracelsus în același secol și a fost mai mult erodată în prima jumătate a secolului al XVII-lea de către Harvey. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ideea a fost considerată cu totul depășită și apărată doar de excentrici (cum poți citi și în articolul la care te referi, deși ar fi trebuit să te referi mai bine și mai corect la umori, căci acolo vechea doctrină discutată în timp ce celălalt articol este mai mult despre trăsăturile de caracter).
Am fost, de asemenea, informat cu privire la doctrina celor patru umori în timpul pregătirii mele, dar cu calificarea explicită că aceasta este o doctrină protoștiințifică demult depășită și că medicina modernă s-a distanțat complet de acele speculații fără temei. Raționamentul tău este un pic ca și cum, pentru că ți-au explicat în timpul învățământului diferența dintre vederile ptolemeice și copernicane ale sistemului solar, vederea geocentrică învechită ar deveni brusc din nou plauzibilă. Oricum, dacă ai dreptate, atunci poate că îmi poți indica și un manual serios de medicină din secolul XX, bazat pe învățăturile celor patru umori?
Și în ceea ce privește cuvintele precum „presupus" sau „presupus", ele aparțin, practic, oricărei afirmații care nu pot fi verificate și trebuie crezute doar pe baza a ceea ce pretinde cineva, și cu atât mai mult dacă afirmația este foarte puțin probabilă sau îndoielnică. Acest lucru se aplică, de exemplu, propunerii conform căreia se pot obține tot felul de cunoștințe secrete prin clarviziune: nici „cunoașterea secretă" și nici ideea de „clarviziune" nu sunt în general acceptate, nu sunt luate în serios nicăieri în mediul științific sau academic și sunt, de obicei, crezute doar de oameni care îmbrățișează diverse doctrine pseudoștiințifice. Am argumentat în mod repetat acest lucru pe larg în postările anterioare, dar acum devine clar pentru mine că nu abordați niciodată argumente de fond.

Spinopoppy (overleg) 6 jun 2022 15:14 (CEST)